Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Dracii confortabilității eretice

E un subiect esențial pentru oamenii duhovnicești, care sunt atenți la mișcările duhovnicești din inima lor…și un subiect nebulos, fantastic sau prostesc…pentru cei care nu au nicio experiență despre realitatea demonilor. De aceea îmi asum riscul penibilului…pentru cei aflați în afara discuției experențiale…

Și asta, pentru că realitatea demonică îți apare în toată gravitatea/profunzimea ei rea, răzbunătoare…numai când ești un om teologic, un om al ascezei, al experiențelor mistice…și nu oricând…deși fiecare dintre noi, credincioși sau necredincioși, suntem amăgiți în chip și fel de demoni.

Însă una e să fii rănit și batjocorit de ei și să nu știi ce se întâmplă cu tine și cu viața ta de toate îți merg aiurea, alandala…și alta e să înțelegi cum, până unde și să vezi ce îți fac…când Dumnezeu îngăduie să vezi, să simți, să înțelegi așa ceva…Într-o anume măsură, bineînțeles…

Preambul la…experiența de astă seară…când am participat la inaugurarea centrului asumpționist din București.

Și Dumnezeu mi-a luminat mintea și inima astăzi…ca să înțeleg răspunsul la întrebarea: De ce sunt mai civilizați romano-catolicii la slujbe…în comparație cu ortodocșii? Bineînțeles în comparație cu anumite Biserici ortodoxe, unde frichineala, neastâmpărul, dusul, întorsul prin Biserică, în timpul slujbelor sunt la ele acasă…în comparație cu statul decent, pe canapea, recules…al credincioșilor romano-catolici…

Îmi aduc aminte (o singură paranteză) că are niște afirmații într-o predică sau două Sfântul Ioan Gură de Aur despre hărmălaia din Biserica din vremea lui…unde se comportau, ca și astăzi, ca la piață, credincioșii tocmind diverse probleme în timpul…Sfintei Liturghii.

Așa că nu sunt draci recenți cei despre care vreau să vă vorbesc…ci cu ștate vechi în relația de agasare a ortodocșilor…

Am fost astăzi la inaugurarea centrului patristic al romano-catolicilor, bineînțeles că nu pentru alocuțiuni, cântări, slujbă sau fursecuri…ci pentru ca să văd biblioteca, cărțile: frumoase și multe și foarte necesare pentru teologii ortodocși.

Însă în timp ce priveam profund…nu aparențele…ci interiorul celor prezenți…am înțeles starea care m-a luat în primire de la început: o uluitoare confortabilitate interioară, un simțământ de „bine”…fără valențe ascetice. Adică un bine „călduros” fără patimi și fără accese de conștiință.

Și această „confortabilitate”, care nu îmi e specifică (pentru că dacă m-ar încălzi titlul de Doctor în Teologie și cărțile de până acum și cât am postit și cât m-am rugat și ce am făcut…aș sta cu fundul la căldurică…m-aș duce în vacanță…m-aș apuca de afaceri de tot felul…foarte profitabile…nu de cărți teologice pe gratis)…nu o aveam la intrarea…în somptuoasa și selecta clădire cu 5 etaje.

Iar dacă nu aș fi avut interior ortodox la intrare, adică trezvie a minții, inimă cu rugăciune și har, discernământ teologic și ascetic…aș fi găsit totul ok, căldură, lumină, discuții interesante, aș fi mâncat ceva cu intenții pozitive, plus două-trei pahare cu intenții gustative…și nu aș fi plecat cu burta goală, după cum am plecat…fără să mă ating de ceva…

Însă am fost un preot ortodox la o întrunire romano-greco-catolică, atent la detaliile discuțiilor și ale inimii…și așa am și plecat de acolo.

Cu siguranță că nimeni nu a înțeles ce am trăit eu.

Iar dacă nu aș fi spus aceste lucruri acum…ar fi părut că am înțeles…sau că m-am dus din alte interese…decât cartea, să văd biblioteca lor foarte generoasă.

Și noi, ortodocșii, avem biblioteci generoase…dar adesea sunt închise, securizate…pentru ca să nu devenim prea ortodocși.

Iar dacă nu sunt închise…punem pe cineva stăpânul lor, un fel de stăpânul inelelor…în așa fel încât să nu mai aibă nimeni chef să le cerceteze…sau cercetarea să coste ceva, o atenție, o dulceață, o recunoștință…

Până când o să trăim bucuria normală și nu anormală de a le avea pe toate digitalizate…și la liber, la nivel online…o să mai treacă mulți nervi…și multă risipă de timp, ca să cauți, să ceri, să ți se dea, să ți se împrumute ceva atât de firesc și de normal…ce ar trebui să găsim pe la toate colțurile.

Iar pentru că nu avem inflație de carte ortodoxă aproape gratuită sau gratuită pe toate tarabele și în toate chioșcurile…avem în schimb presă proastă, reviste porno, de scandal…tot ce vrei…și ne mirăm de ce nu avem credincioși

Nu avem…pentru că nu ne interesează să îi căutăm…și nici să le protejăm inima și mintea în toate felurile!

Noi credem că dacă vin la Biserică, ascultă slujba, le spunem două cuvinte și le dăm anafură…e de ajuns…Ba chiar prea mult…Însă exigențele de astăzi ale credinței, născute de exigențele la mâncare, confort, vacanță, televiziune, internet sunt mult mai mari…iar noi suntem, ca Biserică, sub limita acceptabilă a cererii prezentului.

Însă mă întorc la dracii…din titlu.

Credincioșii noștri sunt atrași de catolici, de greco-catolici, de protestanți, de neoprotestanți, de alte religii…nu cu teologie super grea, nu cu suplețea dogmatică a Sfântului Grigorie Palama sau cu asceza aproape incredibilă a Sfântului Simeon Noul Teolog, nu cu fastuoasa și prea teologica cultură liturgică a Bisericii Ortodoxe…ci cu căldurică, zâmbet pe față, scaun confortabil, un pachețel de mâncare, un zece lei în buzunar, cu un mod…politicos de a pune problema credinței…și nu prea ascetic

Când iei pe omul de azi cu conștiința păcatului, cu moartea, cu Iadul, cu spovedanie, cu metanii, cu post, cu rugăciunea inimii, cu citiri de zeci, sute de cărți…o dă bir cu fugiții pentru că el e leneș, e simandicos, e penibil în așteptările lui religioase și deloc ascet…

Însă cererile Bisericii Ortodoxe sunt reale, mari și personalizante și dacă le tot îndulcim le desființăm. Noi spunem lucrurilor pe nume…și pe om îl ia amețeala…Îl ia cu călduri…Se răzgândește brusc…

Însă Ortodoxia e ca un lapte direct de la vacă, nepasteurizat, plin de smântână…sănătos tun…pe când erezia e un lapte cu ce nu vrei tu în el, care nu are gust…dar durează o lună și jumătate la frigider.

Pare și erezia…lapte…dar nu e laptele autentic

Ca să vezi cum e laptele…trebuie să te întorci de la bidonul cu vaca mov pe el…la vaca cu botul umed, mare și grea, care se balegă, care mugește, care nu e disciplinată, pe care trebuie să o mulgi dacă vrei să nu mori de foame…și care de te calcă pe picior…vezi stele interstelare…

Așa că dracii confortabilității eretice…te fac să stai cuminte…când auzi inepții, grosolănii, hule, minciuni, neadevăruri, pe când dracii irascibili la asceză, care vizitau turma rațională a lui Ioan Gură de Aur dar și turma noastră…te fac să te frichinești, să îți aduci aminte că ai de plătit lumina, să ți se pară că vecinul are nasul prea mare, că ai vrea o fustă ca tanti Geta din față…că preotul s-a cam referit la tine la predică, cam ironic…și o să îl pui tu la punct data viitoare, când te duci la altar cu pomelnicul…și poate că în loc de 10 lei, o să îi dai 5 lei…că e criză afară…și în țară

În loc de la revedere: l-am scris nu pentru ca să mă laud…și nici ca să arăt cu degetul…și nici pentru că eu sunt Sfânt…iar ăia draci…ci pentru ca să mărturisesc darul lui Dumnezeu din această zi.

Și sunt singur că dacă nu plecam de acasă…și nu aș fi fost acolo…nu aș fi conștientizat acest lucru…

Și acum, la final de articol, nu mă simt bine…ci trist: pentru că sunt mulți cei care au nevoie de adevărata odihnă, ortodocși sau neortodocși fiind ei, da, de cea care vine în urma ascezei multe și grele, asceză care îi urmează teologiei multe, mari și grele, cuprinsă în multe tomuri, în multe limbi și strânsă cu greu…

Adică nimic frumos…nu vine ușor…și degeaba.

Did you like this? Share it:

Previous

Inaugurarea centrului asumpționist „Sfinții Apostoli Petru și Andrei” din București [17 ianuarie 2011]

Next

Declarația de avere

2 Comments

  1. Adevarat,

    Si asta nu se-ntimpla numai in tari ortodoxe,

    ci si in somptuoase mai ne(ortodoxe),

    si razletite mai pe oriunde,

    cu cruci mari, sticloase, si stralumina-te,

    si nu cu prea stranutata corabie-a lui Noe in forma de cruce,

    ci cu sali mai pompoase ca altarul,

    sali cirdasite cu osti de oameni civilizati,

    neponosindu-si poponeatza decit stind pe banchete lucioase si nepogorindu-si mintea si inima in puhoiul de -ntzelesuri ne’ntzelese din Triodul slujbelor din postul mare,

    sa zicem,

    fasonindu-si un „I have a dream” without Adam’s dream yearning for the Kingdom…

    O lecutza de zimbet,

    o lecutza de social gathering after church,

    o lecutza de scurtaturi prin liturghie,

    o lecutza de gustarica far’ de frica,

    o lecutza de uitare a lepadarilor de la Botez,

    o lecutza de uitare-a rinduielilor,

    mai lasam pe diacon sa-mpartaseasca oamenii, fara de preot in biserica,

    shi ne facuram cu drepturi

    si ne-drepturi,

    nascuti „egali” ,

    uitind ca-n lumea asta n-avem drepturi, ci doar nelinistea de a fi Fii.

  2. Foarte foarte interesant !
    M-a fascinat acest articol.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén