Creaţia lui Dumnezeu în Dogmatica Sfântului Atanasios Parios

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii de

Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. I)

*

Paginile 2-4.

***

Conform Sfântului Atanasios Parios (1721/1722-1813, † 24 iunie, canonizat în 1995)[1], Dumnezeu a creat lumea „ca să fie mai multe cele primitoare de facerea de bine”[2]. Crearea lumii apare aşadar ca o extensie a iubirii şi a bunătăţii lui Dumnezeu.

Între cele ce a făcut Dumnezeu, Sfinţii Îngeri sunt vestitorii voii lui Dumnezeu[3]. Numărul lor e ştiut numai de către Dumnezeu Însuşi[4].

Fericitul Teodoret de Cyr, spune autorul nostru, nu acceptă ideea că Îngerii au fost creaţi mai înaintea celor văzute[5].

Sfinţii Îngeri nu sunt decât acolo unde ei se arată şi nu pretutindeni în acelaşi timp[6]. Sfânta Scriptură însă nu spune nimic despre crearea Îngerilor[7].

Potrivit Dogmaticii sale, Sfinţii Îngeri slujesc lui Dumnezeu şi nu oamenilor[8].

Trecând la discuţia despre demoni, aceştia sunt caracterizaţi de către el drept luptătorii dintru început ai neamului omenesc[9].

Demonii au căzut din dumnezeiescul har înainte de crearea omului[10]. Însă nici Sfânta Scriptură şi nici Sfinţii Părinţi nu spun răspicat când au căzut demonii[11]. Ce se poate afirma este că Satana a căzut din cauza înălţării sale[12].

Autorul nostru traduce cuvântul „diavol” prin acela de „clevetitor”. Diavolul Îl vorbeşte de rău pe Dumnezeu în faţa Sfintei Eva[13].

Pentru căderea demonilor, Sfântul Atanasios citează: Is. 14, 12; Lc. 10, 18 şi Efes. 2, 2.

Referindu-se la ultimul verset, la Efes. 2, 2, autorul nostru îl citează pe Fericitul Teodoret de Cyr (fără o trimitere expresă la o carte a sa), spunând: „de demult i s-a…încredinţat diavolului stăpânia văzduhului. Iar căzând din acesta pentru răutate, învăţător al răutăţii şi al păgânătăţii s-a făcut”[14].

Pe lângă numele de clevetitor, autorul îl numeşte Satana şi potrivnic potrivit literalităţii cuvântului[15].

Demonii s-au despărţit de Dumnezeu şi odată cu aceasta au devenit vrăjmaşii Lui. Devenind vrăjmaşi ai lui Dumnezeu au devenit şi invidioşi pe fericirea omului şi de aceea au venit la el ca să-l ispitească[16].

Demonii se războiesc cu oamenii care Îi slujesc lui  Dumnezeu şi „mai vârtos acum după dar[17], văzându-l pe om înălţat chiar la cer…[și] turbându-se precum nu se poate spune, împreună cu toate puterile cele de sub dânsul, se porneşte asupra aleşilor lui Dumnezeu”[18].

Ei îi ispitesc pe oameni şi le fac rău dar ştiu, în acelaşi timp, că vor fi pedepsiţi pentru tot răul pe care îl fac, cf. Mt. 8, 29.

Demonul este  un „mare şi cumplit vrăjmaş al neamului omenesc”, „balaur”, leu, vasilisc, şarpe cu multe capete[19]. Ei intră în turma de porci (Mt. 8, 31-32) nu cu de la ei putere, ci cu îngăduinţa Domnului. Ei nu pot vătăma decât cu îngăduinţă dumnezeiască[20].

Omul a fost creat de Dumnezeu cu suflet nemuritor[21]. Sufletul e creat de Dumnezeu pentru fiecare om în parte.

Referindu-se la păcatul strămoşesc, el îl numeşte: „moştenirea întinăciunii strămoşeşti”[22].

Vorbind despre începutul păcatului în om, Sfântul Atanasios Parios spune: „pornirea cea dintâi către păcat a fost a trupului şi a simţirii”[23].

În viziunea sa, transmiterea păcatului strămoşesc se face prin sămânţa cea cu dulceaţă, potrivit psalmului 50[24], deci se transmite sexual.

De aceea, în contextul întrupării Domnului, el scrie că naşterea fără de sămânţă şi de la Duhul Sfânt a Domnului sunt dovezi care arată, că „prin sămânţa bărbătească se dă păcatul cel strămoşesc la tot neamul omenesc”[25].

Viziunea transmiterii păcatului strămoşesc însă pe cale seminal-sexuală, exclusiv trupească, desfiinţează aportul prim al sufletului la acceptarea lui şi demonizează în acelaşi timp atât căsătoria cât şi actul sexual şi naşterea de copii. Noi credem că această opinie este o poziţie inacceptabilă din punct de vedere ortodox.

Actul sexual favorizează ajungerea plăcerii şi la noul prunc care se concepe, dar acela acceptă de unul singur plăcerea în inima şi în membrele trupului său.

Transmiterea păcatului strămoşesc se face prin acceptarea liberă a sufletului şi a trupului celui nou născut a modului căzut de existenţă şi nu aveam de-a face cu o transmitere somatică inconştientă a păcatului strămoşesc de la părinţi la copii.

---

[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Athanasius_Parios și http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=149033.

[2] Cf. Athanasie de Paros, Dumnezeieştile dogme ale credinţei, diortosire din chirilică în română de Diac. Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2001, p. 90.

[3] Idem, p. 91.

[4] Idem, p. 99.

[5] Idem, p. 99-100. Autorul nostru nu a indicat sursa citată.

[6] Idem, p. 100.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 103.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 104.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] După venirea lui Hristos și primirea harului dumnezeiesc.

[18] Athanasie de Paros, Dumnezeieştile dogme ale credinţei, op. cit., p. 104.

[19] Idem, p. 105.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 115.

[22] Idem, p. 121.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.