Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

I

(Jurnal 1999-2003)

*

Paginile 134-145.

***

Când ajungi să-i iubeşti pe toţi oamenii la fel ai ajuns să nu mai fi pătimaş pentru cineva, pentru că ai ajuns să-i iubeşti în Duhul Sfânt.

Iubirea duhovnicească este iubirea pentru Dumnezeu şi numai pentru Dumnezeu.

Când în iubire se strecoară şi ceva pământesc, această iubire nu e plăcută de Dumnezeu.

Dumnezeule Prea Bun, Cel care ştii neputinţa mea, nu mă trece cu vederea! Du-mă la adevărata vedere a neputinţei mele şi mă miluieşte!

E mai bine să taci decât să vorbeşti. Tăcerea, unită cu conştiinţa nimicniciei tale, atrage harul dumnezeiesc în tine.

Când taci, observi care e răul vorbirii multe şi fără rost. Când taci, doreşti să vorbeşti cu Dumnezeu în lăuntrul tău şi acolo să-L lauzi pe El.

Dacă iubeşti să-L lauzi pe Dumnezeu, atunci iubeşti prezenţa Duhului Sfânt şi darurile Sale.

Când viază întru tine harul Duhului Sfânt, atunci inima strigă lui Dumnezeu într-o rugăciune doritoare, într-o rugăciune plină de dulceaţă şi de foc dumnezeiesc.

Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu se umplu de dulceaţa harului Său.

Sfântul Duh e dulceaţă, e bucurie, e curăţie, e înţelegere, seninătate, veselie, mulţumire.

Sfântul Duh e viaţa creştinului ortodox.

Sfântul Duh e înţelegerea cea curată şi înaltă a cuvintelor sfinte.

Niciodată să nu faceți ceva fără harul Prea Sfintei Treimi!

Iubiţii mei, iubiţi pe Dumnezeu mai presus de orice!

Orice cuvânt al Său e adevărul şi numai adevărul.

Orice cuvânt al Său e iubire, iubire negrăită.

Iubiţi pe Maica lui Dumnezeu, pe Împărăteasa cerului şi a pământului! Spuneţi-i ei toate rănile şi cererile voastre! Ea e Bună şi Milostivă. Ea ascultă pe cei ce se roagă ei cu credinţă.

Iubiţi Sfânta Biserică! Să nu vă găsiţi liniştea şi pacea sufletului decât în Sfânta Biserică Ortodoxă!

Spovediţi-vă des şi cu dragoste multă şi mare!

Spuneţi părintelui vostru duhovnic toată inima voastră!

Dacă primiţi dezlegare, primiţi Sfintele Taine ale Domnului cu conştiinţa că sunteţi cei mai nevrednici, cei mai urâţi decât toţi şi mai jos decât diavolii!

Smeriţi-vă tot timpul!

Când plecăm de acasă sau începem vreun lucru anume să cerem ajutorul Prea Sfintei Treimi și rugăciunea Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a Sfinţilor Îngeri şi să ne însemnăm cu Sfânta Cruce, cu arma nebiruită a creştinului ortodox.

Cei care vorbesc de rău Sfânta Ortodoxie nu o cunosc, nu au gustat din harul Prea Sfintei Treimi, nu s-au bucurat şi veselit duhovniceşte.

Nu vă faceţi inimă rea, dacă lumea nu vă înţelege!

Cum să înţeleagă păcatul pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu?! Cum să se bucure oamenii pământeşti de cele duhovniceşti?!

Rugaţi-vă pentru întreaga lume, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu şi să se bucure de iubirea Lui!

Rugaţi-vă cu timp şi fără timp.

Rugaţi-vă cu dragoste, cu multă dragoste.

Dacă cineva sau ceva vă necăjeşte, răbdaţi!

Dacă nu vă sunt ascultate rugăciunile, rugaţi-vă şi mai mult!

Slăviţi-L pe Dumnezeu şi pentru ajutor şi pentru necazuri, şi  pentru ispite şi pentru bucurii!

Dumnezeu e Bun, e Milostiv, e îndelung Răbdător. Dumnezeu poartă de grijă de toţi şi de toate. Nu există clipă în care să nu avem de partea noastră ajutorul şi prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu e peste toate şi în toate şi umple toate, El nefiind cuprins de nimeni şi de nimic.

Dumnezeu îi iubeşte pe cei smeriţi şi pe cei ce-L iubesc pe El întru curăţia inimii.

Să iertăm, iubiţii mei şi vom fi iertaţi!

Să nu judecăm – chiar dacă vedem păcătuindu-se – ca să nu fim judecaţi de Dreptul Judecător!

Să ne plângem păcatele şi să chemăm întotdeauna pe Dumnezeu în ajutorul nostru!

O, Doamne, dă-mi să iert din inimă şi să mă rog pentru cei ce mă vorbesc de rău şi mă duşmănesc! Dă-mi să-i iert şi să mă rog pentru mântuirea lor, căci ei sunt Sfinţi iar eu sunt păcătos!

Trebuie să-i vedem pe toţi Sfinţi, pe absolut toţi.

Numai noi suntem de vină. Numai noi suntem răi. Numai noi suntem egoişti şi păcătoşi. Aşa gândind și simțind vom fi plăcuţi lui Dumnezeu! Aşa făcând ne vom smeri continuu, pentru că nu suntem nimic.

Umple-mă, Doamne, de frica Ta şi mă iartă! Eu sunt ticălos şi nemernic, miluieşte-mă!

O, de am face voia lui Dumnezeu, am vedea că bună şi plăcută e viaţa după Dumnezeu!

Dacă ne-am sârgui să facem voia lui Dumnezeu, am trăi şi am umbla în harul Său, care e viaţa cea adevărată a oamenilor.

Să luptăm împotriva păcatului, care este singurul nostru duşman! Păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu. El ne ţine departe de harul Său.

Când apune soarele, gândeşte că ţi s-a sfârşit viaţa şi că o altă zi stă în voia lui Dumnezeu şi numai a Lui.

Nu poţi face nimic bun în afară de a-ți plânge păcatele. Ai îndurerat milostivirea lui Dumnezeu şi pentru asta trebuie să plângi şi să-ţi baţi pieptul. Dumnezeu a fost bun cu tine şi mult-milostiv şi tu te-ai arătat ca un nemulţumitor şi ca un trufaş nenorocit.

Întristează-te pentru viaţa ta cea rea şi cere mila lui Dumnezeu. Scârbeşte-te de păcatele şi de patimile tale şi roagă pe Iubitorul de oameni Dumnezeu să te ierte, să-ţi fie Milostiv.

Apusul soarelui trebuie să te ducă cu gândul şi la ziua Înfricoşatei Judecăţi. Va apune mila şi va începe Judecata. Se va sfârşi pocăinţa şi timpul faptelor bune şi vine ziua răsplătirii.

Să nu ne încredem în faptele noastre şi să nu credem, că dacă ne-am pocăit cândva, numai atât, acest lucru ne-a fost de ajuns! Trebuie să ne pocăim în fiecare zi şi în fiecare clipă. Trebuie să nu ne uităm la faptele noastre, chiar dacă ar fi şi ceva bun.

Ce sunt toate acestea pe lângă păcatele noastre?! Ce sunt toate acestea pe lângă cât am supărat noi pe Dumnezeu?!

Nişte lucruri de nimic şi proaste sunt toate faptele omului.

Fără harul Său omul nu poate face nimic bun.

Ne lăudăm şi ne trudim degeaba. Degeaba râdem, când ar trebui să plângem. Degeaba adunăm în mod egoist. Moartea sfârşeşte toată lauda şi gloria noastră falsă. Moartea ne întoarce în pământ, acolo de unde am fost şi luaţi.

O, Doamne, Cel ce vezi netrebnicia mea şi deşertăciunea vieţii mele, miluieşte-mă şi mă iartă! Fă-mă viu, Doamne, cu iubirea Ta de oameni!

Dezlipeşte-mă de toate cele trupeşti, ca să mă unesc numai cu Tine şi pe Tine să Te doresc şi numai pe Tine să Te laud. Dă-mi să fac voia Ta întru toate şi taie toată voia mea cea rea şi mă miluieşte! Înţelepţeşte viaţa mea că e putredă şi proastă.

Slavă Ţie, Cel ce nu treci cu vederea pe cei păcătoşi! Slavă Ţie, Cel ce auzi rugăciunea mea şi mă scoţi din boala păcatelor şi a patimilor mele!

Mulţumesc Ţie, pentru mila Ta şi bunătatea Ta şi iubirea Ta de oameni cea neajunsă şi netâlcuită!

Facă-se voia Ta şi nu a mea! Eu sunt păcătos, miluieşte-mă!

Să aveţi dragoste multă pentru Sfinţii lui Dumnezeu! Să le cunoaşte-ţi viețile şi cuvintele şi, pe cât vă stă în putinţă, să le urmaţi exemplul! Veţi învăţa de la ei să ascultaţi pe Dumnezeu, să-L iubiţi, să suferiţi pentru El, să vă lepădaţi de orice iubire de sine şi de orice orgoliu.

Sfinţii lui Dumnezeu au iubit pe Dumnezeu, L-au iubit cu foc mare. Numai pe El, numai şi numai pe El. Au făcut toate în viaţa lor ca să-i placă Lui şi numai pe El să-L slujească.

Mare eşti, Doamne, şi mult minunat! Mare eşti Tu, Dumnezeule, şi nimeni nu e asemenea Ţie!

O, iubiţilor, să chemăm pe Dumnezeu în ajutorul nostru în tot timpul şi în tot ceasul! Să nu ne lenevim ca să-L chemăm pe El! Dumnezeu e viaţa noastră! Fără El nu trăim! Fără El suntem morţi!

Să ne smerim continuu şi să-L iubim pe Dumnezeu!

Rugăciunea e iubire aprinsă de Duhul Sfânt. Rugăciunea e dor după Dumnezeu, e iubire care se împlineşte numai în Dumnezeu.

Tăiaţi tot gândul trufaş şi mândru, care se ridică în voi! Cereţi-vă iertare, chiar dacă n-aţi greşit voi!

Îndreaptă, Doamne, lumea Ta şi o mântuieşte! Facă-se voia Ta în toţi şi în toate!

*

Iubiţilor, fraţii mei, trebuie să iubim Sfânta Liturghie ca pe însăşi sufletul nostru, pentru că Sfânta Liturghie ni-L aduce pe Hristos, pe Dulcele Iisus în viața noastră.

Dumnezeu e Bun, e Prea Bun cu noi. El ne dă Sfântul Lui Trup şi Sfântul Lui Sânge spre mâncare şi spre băutură. El ne iartă păcatele, ne luminează mintea, ne curăţeşte sufletul.

Dacă iubim să ne unim cu Hristos Domnul, să fim una cu El, atunci Dumnezeu ne împărtăşeşte iubirea Sa şi ne învaţă să-L iubim.

O, cum să nu iubeşti un Dumnezeu atât de minunat?!

El e Sfânt şi Prea Sfânt şi îi sfinţeşte pe aceia, care nu se îndoiesc de niciun cuvânt al Său, ci se silesc să împlinească voia Sa.

Nu poţi face rău unui frate, când ştii că pentru el a murit Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Cum să îl superi, pe cel pentru care Fiul lui Dumnezeu și-a dat viaţa?!

O, trebuie să nu-l smintim pe fratele nostru!

Eu sunt slab şi mereu sunt pricină de sminteală pentru fraţii mei.

O, Dumnezeul meu, învaţă-mă să fac voia Ta şi pentru mine să nu se piardă făptura Ta!

Citirea cărţilor sfinte ne fac să nu uităm scopul vieţii noastre: mântuirea noastră. Ele ne aduc aminte ce trebuie să facem şi privind spre ele trebuie să ne depărtăm de apucăturile greşite.

Ce auzim şi ce ştim, cu multă evlavie şi smerenie trebuie să spunem şi aproapelui nostru.

Când cineva vrea să ne ispitească trebuie să ne arătăm neştiutori, ca să scăpăm de slava deşartă.

Dacă ne arătăm că ştim prea multe, ne pierdem prihănirea de sine.

Să dăm milostenie, dar să nu aşteptăm mulţumiri şi strângeri de mână. După ce dăm milostenie, să părem grăbiţi, ca să nu fim lăudaţi de oameni ci doar în viaţa viitoare de Milostivul Dumnezeu.

Trebuie să mergem la Hristos şi să-L dorim pe El. El e viaţa noastră. Fără El nu existăm în adevăratul sens al cuvântului.

Viaţa noastră e împărtăşirea cu Sfintele Taine. Noi ştim cu cine petrecem! Cu Tatăl, cu Hristos şi cu Duhul Sfânt.

Pregătirea pentru primirea Sfintelor Taine să fie adevărata şi singura noastră bucurie.

Nu ne dăm seama, fraţii mei, dar pierdem mult timp cu lucruri mărunte, fără să facem ceva pentru sufletul nostru.

Mulţi, deşi cred că au suflet, fac prea puţin pentru el.

Trebuie să scăpăm de formalism. Nu rugăciunea multă fără atenţie şi simţire mântuieşte, ci rugăciunea scurtă şi din inimă şi orice rugăciune care e făcută cu dragoste şi încredere în Dumnezeu, ştiind că stăm în faţa lui Dumnezeu şi că odată vom da socoteală şi pentru cea mai mică vorbă, faptă şi gând al nostru.

O, ce înfricoşător e Dumnezeu ca Drept Judecător! Ce să spun eu, care fac atâtea păcate?! Ce să spun eu, care sunt mai păcătos decât toţi oamenii?!

Privesc în Iad, şi mai la suprafaţă, şi nu mă văd. Mă uit mai adânc şi nici acum nu mă văd. O, ce departe sunt de Dumnezeu! O, cât de netrebnic sunt!

Mă uit de sunt lângă Iuda, dar nici acolo nu sunt, pentru că Iuda L-a vândut o singură dată pe Domnul, iar eu de mii de ori, pe fiecare zi şi în fiecare ceas.

Atunci sunt mai jos, lângă draci! Dar mă uit ca să mă văd lângă draci şi nici acolo nu sunt. O, undeva, mai jos, în fundul Iadului, mă aflu şi eu! Cât de vrednic de plâns sunt!

Eu, făptura lui Dumnezeu, mă ard în focul neiubirii de Dumnezeu. Eu, care mă lăudam cu aşa-zisele mele „fapte bune”, stau departe de Dumnezeu. Păcatul mă desparte de Dumnezeu ca un zid gros de cetate. Nesimţirea mea m-a făcut nevrednic de mila Sa.

Dumnezeu, Cel care S-a răstignit pentru mine vrea să-mi dea mila Sa, iar mie nu-mi pasă. O, cât de nelegiuit sunt!  O, cât de spurcat!

M-am coborât din veşmântul harului în cel al patimii murdare. Am lepădat haina lui Hristos şi m-am îmbrăcat în haina muncii veşnice. Pentru puţină dulceaţă prea amară şi ucigătoare, mi-am pierdut sufletul meu.

O, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor! Ieri eram cu voi iar azi m-am dat stricăciunii. Azi m-am înjugat cu moartea. Ieri mă credeam „nemuritor” iar azi sunt un pumn de cenuşă.

O, iată omul ce slujeşte păcatului! Iată pe cel care nu făcea milă, pe cel ce judeca mâncând carnea fratelui său! O, eu sunt acela!

Cel ce n-am făcut niciun bine. Cel ce m-am iubit pe mine însumi şi întru ascuns m-am mândrit şi m-am trufit.

Să cântăm Domnului cu inimi fierbinţi. Să cântăm cu dulceaţă şi cu pace!

Să fim înţelegători cu neştiinţa, neputinţa şi ispitele fraţilor şi surorilor!

Domnul a suferit pe Sfânta Cruce atât de mult, pentru ca să-i înveţe pe preoţii Săi să poarte reverenda oriunde, ca pe o cruce a lor, dată lor de Domnul.

Nu trebuie ca preotul lui Dumnezeu să se ruşineze de cuvintele lui Hristos! Cine se ruşinează de Hristos nu-L iubeşte. Cine se ruşinează de Hristos e într-o nebunie copilărească.

Reverenda trebuie cinstită pentru că e de la Hristos şi pentru faptele cele frumoase ale preotului.

Doamne, întăreşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă de pretutindeni şi pe preoţii Tăi! Dă-mi să fac ascultare şi să mă supun lor ca o oaie smerită şi nu ca o capră sălbatică.

De tristeţe şi de plictiseală trebuie să scăpăm prin rugăciune şi contemplaţie plină de dragoste.

Dragostea fierbinte de Dumnezeu alungă duhul urâtului şi al deznădejdii.

Somnolenţa la rugăciune e o altă ispită, la fel şi grijile apărute din „senin” în timpul rugăciunii.

Să lepădăm toată grija cea lumească, când vorbim cu Dumnezeu. Să ne silim să ţinem mintea numai la Dumnezeu.

Înalta părere ce ne-o facem despre noi e un motiv ca dracii să se apropie de noi. Mulţi nevoitori au fost înşelaţi de diavol din cauza ei.

Trebuie să urâm această minciună, care vrea să ne facă plăcere, de când o vedem că se insinuează la noi în inimă!

Dracul acela ne minte. Dracul acela spune hule. E ca şi cum ar spune că Dumnezeu ne îngrozeşte degeaba, pentru că noi nu mai suntem păcătoşi. Dar cine ne-a făcut „sfinţi”, diavolul?

Protopărinţilor le-a promis îndumnezeirea, deşi Satana avea numai răutatea, minciuna şi viclenia în el. El le-a promis ceea ce nu putea să le dea. Şi-a arogat atribute, puteri, un statut pe care nu-l avea. Aşa şi noi: ne vedem deformat, ne considerăm curaţi ca zăpada, când noi suntem negrii ca tăciunele!

Visele de la draci ne umplu de nesimţire, de înfumurare, de plăcere spurcată, de slavă deşartă. Ele vor să ne convingă că merităm haruri şi daruri aparte, fără să facem niciun efort şi chiar fără să vrem.

Scapă-mă, Doamne, de acestea şi de plăcerea de mine însumi şi mă miluieşte!

*

Multă dulceaţă şi bucurie capăt când văd Sfântul chip al Sfântului Ioan de Kronstadt sau când citesc sfintele sale cuvinte. Când mă rog lui am toată inima deschisă. Mă rog lui fără nicio reţinere. Pentru mine e foarte viu, e foarte prezent Sfântul Ioan. Chipul său parcă îmi zâmbeşte. Şi chipul Domnului şi al Prea Curatei îmi zâmbesc, cât şi al altor Sfinţi de care sunt foarte legat duhovniceşte.

Sfinte Ioane, roagă-te Prea Milostivului Dumnezeu, ca să fie şi întru mine darul tău, spre slava Sa!

În Sfântul Ioan am simţit mirosul deplin al preotului mirean, care slujeşte tuturora şi poartă neputinţele tuturora. El face parte din florile prea rare, din tămâia cea preafierbinte a adevăraţilor rugători.

El e plin de frumuseţe, de linişte. Te atrage dar nu la sine. Te atrage spre iubirea lui Dumnezeu, căruia el îi slujeşte din tot sufletul. Sfântul Ioan e focul de la care îţi aprinzi candela inimii.

Nu ne este nouă de folos ca să ştim ziua venirii Sale întru slavă (F. Ap. 1, 7), pentru că Dumnezeu vrea o pocăinţă şi o întoarcere sinceră la El şi nu din frică.

Dacă am şti când vine Domnul, ne-am lenevi şi am lucra numai în preajma venirii Sale. Dar când nu ştim când va veni, priveghem şi ne rugăm. Ne pregătim candelele inimilor noastre şi le aprindem cu focul Sfântului Duh.

Trebuie să ardem în Sfântul Duh înaintea Domnului clipă de clipă, ceas de ceas. El ne vede! El e cu noi! Ce bucurie poate fi mai mare decât aceasta?! Cine poate fi mai bucuros decât cel care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi face voile Lui?

La Deniile din Săptămâna Mare cântăm: „Iată Mirele vine în miezul nopţii”…Pentru că Mirele vine când noi nu ne aşteptăm, când mulţi dintre noi dorm în păcate multe. Mirele ceresc vine să judece lumea şi fericită e sluga aceea, pe care o va afla priveghind.

Cinci fecioare se dovedesc înţelepte iar 5 nebune. Cinci intră la nuntă cu Mirele dumnezeiesc iar pentru celelalte 5, uşa morţii, care le-a închis lucrarea mântuirii, le lasă afară, ca pe unele pline de durere şi de nefericire.

„Nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul omului” (Mt. 25, 13). Nu ştiţi când se termină timpul pocăinţei voastre.

O, iubiţii mei, să-L iubim pe Dumnezeu așa cum, cândva, am iubit păcatul şi mai mult decât atât! Să-L iubim pe Dumnezeu cu timp şi fără timp, oriunde, oricum, prin orice facem şi orice spunem.

Să nu uităm că El e Creatorul nostru, El şi Mântuitorul, El şi Sfinţitorul sufletelor noastre. Să aşteptăm totul de la El cu credinţă neclintită. Să nu ne îndoim!

Să nu ne îndoim de iertarea pe care, în scaunul Sfintei Mărturisiri, Dumnezeu ne-o dă prin preotul Său.

Dumnezeu ne ascultă, când noi ne mărturisim preotului! Prin preot ne iartă Dumnezeu şi tot prin preot primim Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge, pentru ca El să fie mereu cu noi!

„Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor!” (Mt. 28, 20), ne-a spus Domnul. Atunci de cine şi de ce să ne temem?!

Dacă El e cu noi, atunci nimeni nu e împotriva noastră. Suntem cu Dumnezeu şi Dumnezeu e cu noi, pentru că trăim în Dumnezeu şi cu Dumnezeu.

O, dacă ne temem de întuneric, de diavol, de multe necazuri şi pericole, cum vom suporta, noi, păcătoşii, chinurile Iadului?! Cum vom scăpa de frică acolo, dacă aici nu suportăm nici puţine dureri şi osteneli?!

O, amară e pedeapsa pentru cei blestemaţi de Dumnezeu!

Nu ne putem nici imagina care e chinul păcătoşilor. Şi nu pentru un an sau doi sau o mie, ci pentru veşnicie.

O, Doamne, fii Bun şi Blând nouă păcătoşilor! Tu ştii neputinţa noastră, miluieşte-ne! Tu ştii sufletele noastre, iartă-ne!

Dumnezeu vrea să ne întoarcem la pruncia nerăutăţii.

„De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 18, 3), căci Împărăţia lui Dumnezeu e nerăutate.

Harul lui Dumnezeu vine într-un suflet cu simţirea nevinovată, care are smerenie şi umilinţă. El vine în sufletul care vrea să se bucure de Dumnezeu, care Îl slăveşte pe Dumnezeu, care se arată mult recunoscător Prea Bunului şi Prea Milostivului Dumnezeu.

O, cât întristăm noi pe Sfântul Duh prin mândria şi cerbicia noastră! El nu suportă nici cea mai mică prihană a sufletului şi a vieţii noastre.

Uneori, cei care citesc cărţi duhovniceşti întâmpină necazuri de la draci. Demonii le aduc frică şi neorânduială în suflet. Dracii nu vor să-i lase să citească acele prea minunate cărţi, pentru că ştiu că se vor întrarma și mai mult împotriva vicleniei lor.

Să nu ne fie teamă şi nici să nu deznădăjduim în acele momente! Să înmulţim rugăciunea şi să continuăm cititul, pentru că Dumnezeu ne va ajuta şi ne va lumina mintea, pentru ca să înţelegem ceea ce citim.

La fel când cădem în oarece păcate, chiar grave: să nu ne neliniştim, să nu intrăm în panică! Neliniştea pentru păcate nu e de la Dumnezeu ci de la diavol.

Pocăinţa e de la Dumnezeu şi ea nu e nelinişte, ci rugăciune de iertare şi de recunoaştere a neputinţei, a slăbiciunii şi a păcătoşeniei noastre.

Pacea inimii e buna aşezare a creştinului, e baza tuturor faptelor bune şi a tuturor virtuţilor. Dacă o pierdem pe aceasta pierdem tot. Diavolul ştie acest lucru şi de aceea ne aruncă în nelinişte şi extreme.

Să ne pocăim cu nădejde de mântuire. Fără nădejde de iertare şi de mântuire nu există pocăinţă ci necredinţă.

Dacă atunci când cerem ceva de la cineva, cerem cu nădejdea că vom şi primi, cu atât mai mult trebuie să avem toată nădejdea spre Dumnezeu.

Auzim cântarea noastră prea minunată şi prea plină de adevăr: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă slavă Ţie!”. De spunem că e aşa, atunci să credem că e aşa!

Să avem mare încredere în fiecare cuvânt al Domnului, căci el e adevărat.

Doamne, învaţă-ne să Te iubim pe Tine şi pe Tine să Te căutăm, vânzând şi lepădând toate pentru Tine! Învaţă-ne să nu ne îndoim de Tine, să răbdăm toate cu mulţumire şi să-Ţi slujim Ţie cu frică şi cu cutremur!

O, se apropie Sfânta şi Marea zi a Învierii! Domnul învie din mormânt ca un Atotputernic, ca un Biruitor.

Sfintele femei mergeau să vestească Sfinţilor Ucenici, că Domnul S-a sculat din morţi, cu moartea Sa pe moarte călcând.

Spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, că ele au plecat în grabă la mormânt, după spusa Sfântului Înger, „cu frică şi cu bucurie mare” (Mt. 28, 8).

Şi când mergeau spre aceştia, le-a întâmpinat Cel Prea Dorit, Bucuria inimilor lor şi le-a spus: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 9).

O, câtă fericire pe Sfintele femei! Dacă nouă ne dau lacrimile auzind acestea, cum nu le-au dat lacrimile şi acelora?!

Cât de dulce e acest singur cuvânt din gura Celui mai dulce decât mierea şi decât toată dulceaţa! Câtă mângâiere le-a adus lor, câtă încredere, câtă pace!

Tocmai de aceea se apropie cu multă dragoste şi cuprind preacuratele Sale picioare şi I se închină.

I se închină Celui răstignit pe Sfânta Cruce!

I se închină Celui care nu putea să fie ţinut de mormânt şi pe Care văzându-L Puterile cereşti s-au înspăimântat şi s-au bucurat cu bucurie netâlcuită!

Celei ce a iubit mult i s-a iertat mult. Celei ce a iubit pe Dumnezeu mult i s-a iertat mult, căci Dumnezeu e iubire. Dumnezeu aşteaptă pocăinţa noastră ca să ne dea iertarea Sa.

El ne spune: „Nu vă temeţi!” (Mt. 28, 10). El ne spune să îndrăznim să facem fapte bune, pentru că El a biruit lumea, adică mrejele păcatului şi ale răutăţii.

El nu a avut păcat. El ne iartă pe noi şi ne miluieşte.

Iubiţii mei, nu consideraţi că păcatele voastre pot întrece mila lui Dumnezeu! Păcatele voastre şi ale lumii întregi nu sunt decât o picătură de apă în oceanul cel nesfârşit al milei şi al iubirii lui Dumnezeu.

Veniţi la Hristos şi veţi afla odihnă! Veniţi voi cu povara păcatelor voastre şi El vă va odihni pe voi.

Preotul lui Dumnezeu trebuie să tămăduiască, nu să smintească. El trebuie să lege rănile şi nu să le laude. El trebuie să curăţească rana şi nu s-o adâncească.

O, iartă-mă pe mine, ticălosul! Învaţă-mă să fac voia Ta şi să nu judec pe aproapele meu. Învaţă-mă să Îți slujesc Ţie cu frică şi cu cutremur.

Tot ceea ce facem, să facem cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe şi cu mărturia conştiinţei noastre întru Duhul Sfânt.

Trebuie să ne sârguim ca să cunoaştem ce vrea Dumnezeu de la noi. Trebuie să ne sârguim să ştim ce rost au Sfintele Icoane, Sfintele Taine, Sfânta Liturghie, toate Sfintele ierurgii, rugăciunea, postul, privegherea, milostenia, fecioria şi toate celelalte.

Să facem acestea cu cea mai mare seriozitate şi cu multă prudenţă.

Cine nu are băgare de seamă, face lucrul Domnului cu neevlavie şi e mare păcat.

În tot timpul trebuie să fim treji şi să cugetăm, dacă ceea ce facem noi e plăcut lui Dumnezeu.

Dacă stăm în faţa lui Dumnezeu tot timpul nu vom greşi. Dacă ne ducem cu gândul la moarte ofilim şi uscăm dorinţele şi plăcerile trecătoare şi deşarte.

O, deşertăciuni sunt toate! Numai voia lui Dumnezeu e viaţă şi bucurie, e pace a inimii, e curăţie, e împăcare a conştiinţei.

Did you like this? Share it: