Skip to content
Adevărul cu care fugi în brațe
- Am plecat din blogul lui Ancelin Roseti spre pagina sa din Wikipedia. Aici am apăsat pe lincul al 3-lea de la bibliografie și am dat peste…înmormântare la evrei: „Trupul neînsuflețit era depus într-un sicriu de pin masiv. La evrei chipul celui mort nu este niciodată expus vederii în timpul înmormântării. Sicriul a fost acoperit cu o învelitoare neagră, avand [pe ea] o mare stea a lui David. Două lumânări masive au stat la căpătâiul decedatului. La funeraliile evreiești se cântă doi psalmi: Psalmul 23 (“Domnul este Păstorul meu”) și Psalmul 91 (“Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt”), acesta din urmă fiind intonat și pe drumul către mormânt. (…) Psalmii au fost cântați în originalul ebraic. Rugaciunea specială de înmormântare, “El Maleh Rachamim” (“Doamne, Cel ce ești Preaînalt și plin de milă”), a fost rostită și în limba romană. Perioada de doliu durează un an, iar primele 3 zile (sau prima săptămână în cazul evreilor ortodocși stricți) sunt de doliu sever. La ieșirea din cimitir e amplasat un vas cu apă pentru curățirea rituală prescrisă de Mișnah, comentariul Legii”.
- O profesoară de Română care le-o spune verde-n față unor părinți, care nu știu ce să facă cu proprii lor copii: „Să ne-nţelegem, părinte preocupat: treaba mea e să-i predau odraslei dumitale, cât pot eu de bine. Şi o fac. Însă progresul odraslei dumitale e fix treaba odraslei dumitale, că-i suficient de mare ca să conştientizeze lucrul ăsta, şi a dumitale personal, care trebuie s-o controlezi. Dar n-ai venit niciodată la şcoală să-ntrebi profii de vorbă – preferi să-ţi crezi odrasla pe cuvânt, e mai comod. E comod ca vina să fie a profesorului. Pentru că dacă ar fi vina odraslei ar însemna să te pui în discuţie pe tine ca părinte. Or tu i-ai cumpărat tot ce-avea nevoie, inclusiv meditaţii! Deci n-ai ce-ţi reproşa. Nu?”.
- Luiza Veisa, după mai multe degringolade în viața ei: „Anul trecut, de Sf. Paști, am primit prima Împărtașanie dupa 12 ani, și din acel moment m-am simțit…greu de explicat în cuvinte. Am simțit bucuria care mă face să mă simt vie, am simțit o pace care era mai mult decât îmi imaginasem eu. Am simțit că am găsit ceea ce căutam. M-am simțit copleșită de atâta iubire și de atâtea răspunsuri primite”.
- Laura Ana-Maria Bostan cunoaște limbajul păsărilor: „Încep dis-de-dimineață, la ceasul al treilea, și până la ceasul al nouălea nu se m….ai opresc. La ceasul al nouălea se potolesc puțin, abia apoi pleacă să caute mâncare, căci trebuie să-i hrănească pe cei mici…Apoi iarăși cântă. Pe ele nimeni nu le mână să cânte. Doar cântă. Dacă le ascultă cineva sau nu, ele tot cântă…Iar noi – încruntați, cu nasul pe sus. Nu avem chef de cântat, nu avem chef de nimic. Trebuie să luăm exemplu de la păsări. Sânt întotdeauna vesele. Iar noi? Nouă mereu nu ne convine ceva. Și ce ne deranjează, de fapt? La drept vorbind, nimic. Nu-i așa?”.
- Am văzut Bing Bang (2011) și are în comun cu Game of Death (2010) confesiunea intertextuală. Însă nu cred să fi văzut vreo imagine atât de bună, recent, la vreun film, ca în Game of Death. Se elimină cadrul din spate…și camera se focusează pe oameni. Bing Bang însă e un Banderas căruia i s-a pus în gură teoria fuziunii atomice, despre care s-a făcut mare vâlvă în 2010.
