Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Scrisoarea a 2-a
Traduceri patristice
vol. 4
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Scrisoarea a 2-a
Lui Teodosie şi celorlalţi anahoreţi care se liniştesc[1] [împreună cu el]
(Scrisoarea a fost trimisă din Antiohia în anul 374 d. Hr., pe când Sfântul Ieronim era încă în îndoială asupra viitoarei sale alegeri.
Teodosie, cel amintit aici, pare să fie conducătorul anahoreţilor din deşertul sirian.)
*
Cât de mult aş vrea să fiu unul dimpreună cu voi şi să mă ridic cu toată puterea mea ca să îmbrăţişez minunata voastră comunitate/frăţietate!
Căci acum, prin ochii mei cei slabi, nu sunt vrednic să vă privesc.
O, căci nu pot să văd pustiul, care mi-e drag mai mult decât orice oraş!
O, căci nu pot să-i văd pe cei singuratici, sălaşele care au transformat [pustiul] într-un paradis, prin Sfinţii care s-au îmbulzit [ca să se nevoiască] întru ele!
Însă păcatele mele m-au împiedicat să mă alătur fericitei voastre frăţietăţi, condusă, cu grijă, peste orice greşeală.
De aceea, vă rog cu stăruinţă [şi ştiu că veţi face aceasta], ca prin rugăciunile voastre să mă mântuiesc din întunericul acestei lumi [from the darkness of this world].
Am spus aceasta şi când eram cu voi şi acum, în scris. De aceea vă cer din nou acelaşi lucru, pentru că toată puterea minţii mele este închinată numai spre acest singur scop. Iar liniştirea mea împreună cu voi m-a determinat să iau această hotărâre.
Însă nu voi avea putere să fac aceasta, decât dacă îmi vin în ajutor rugăciunile voastre.
Căci eu mă văd că sunt o oaie bolnavă, care s-a rătăcit de la turmă. Şi numai dacă Păstorul cel bun mă va lua pe umerii Săi şi mă va purta în spate, îmi va vindeca picioarele mele cele şubrede. Căci numai făcând efortul de a mă ridica, voi găsi puterea să merg mai departe.
Sunt fiul risipitor [the prodigal son], care, după ce mi-am cheltuit/irosit partea mea de avere primită de la tatăl meu, nu şi-a plecat încă genunchii sub ascultarea lui.
Căci încă nu am început ca să mă dezbar de ademenirile [the allurements] păcatelor mele de mai înainte.
Şi fiindcă acesta nu este un lucru mic – pentru că nu am început încă să mă lepăd de patimile mele, adică să le abandonez – acum diavolul mă ademeneşte în noi laţuri [new toils], el îmi pune noi pietre de încercare în calea mea [new stumbling-blocks in my parth], mă înconjoară pe mine din toate părţile.
El mă înconjoară din toate părţile, şi pe mare, cât şi pe uscat. Iar eu mă simt în mijlocul oceanului, incapabil pentru a mă retrage şi neputincios pentru a înainta.
Rămâne numai ca rugăciunile voastre să fie ca vântul pentru mine, adică adierea Duhului Sfânt să adie peste mine, cel care doresc să ajung la liman.
[1] Care îşi caută pacea duhovnicească, împlinirea duhovnicească împreună cu el.