Din B. Petriceicu Hașdeu, Cărțile poporane ale românilor, vol. II, 1879, p. 171-174, despre exorcism:

„Tertullian, în elocinta sa Apologie, mustră pe păgâni a nu cunoaște acest meșteșug, constată că ei aleargă la exorcistul creștin, de câte ori vine dracului gustul să se lege de dânșii; și-i amenință că creștinii cei persecutați lesne și-ar putea răzbuna, dacă ar lăsa pe persecutori în stăpânirea satanei.

Până și muierile creștine făceau să tremure infernul. Despre sfânta Eufrasia, ni se povestește, de exemplu, că ea scotea pe dracul din om cu toiagul stareței de la mănăstirea unde petrecea: „Nam si sumo baculum abbatissae, flagellabo te; caeterum resistente daemone et exire nolente, sumens Euphraxia abbatissae baculum, dixit ei: Exi!”.

Cată să mărturisim, însă, că niciodată clericii occidentali, nici chiar renumiții franciscani, n-au fost în stare de a rivaliza, în această privință, cu preoții din Răsărit […]. Venerabilul meu amic, d. G. Bariț[iu], într-o epistolă de la 13 aprilie1879, ne împărtășește din Sibiu următoarele câteva fapte […]:

În Transilvania, când i se năzare unui sas sau ungur că a intrat dracul într-însul, el nu trimite după preotul său confesional, ci aleargă în ruptul capului la popa românesc, uitând că este de altă lege, întocmai după cum făceau păgânii în antichitate. […]

În Brașov era între anii 1833-1842 paroh în cetate Vasile Greceanu, socrul neuitatului nostru poet Andrei Mureșanu. Șase ani, cât am locuit eu cu acel venerabil preot în aceeași casă, aveam detule ocaziuni de a vedea cum venea la el sași și mai ales săsoaice, chiar din burghezie, ca să vindece prin rugăciuni pe ei sau pe vreun membru al familiei, căci niciun medic nu le putea ajuta, boala fiind de la diavolul. Aceiași sași sau săsoaice da și liturghii; unii cereau să li se facă și maslu cu 5 sau 7 popi, firește, pe ascuns, ca să nu afle preoții săsești. Popa Vasile se apăra, refuza, dar nu putea să scape. […]

Cazul cel mai proaspăt a fost cu popa ortodox Moldovanu, din comuna rurală româno-maghiară Sân-Mihaiu, de lângă Turda. Acel preot a vindecat și mai vindecă pe mulți bolnavi prin rugăciunile sale. Văzând ungurii – calvini și socinieni antitrinitari – atâția români vindecați, au început și dintre ei a merge la popa Moldovanu. În 1876, oarecine [cineva] l-a denunțat. Ziarele maghiare din Cluj au cerut contra lui acțiune criminală prin procuror. Eu l-am luat în apărare energică prin „Gazeta Transilvaniei”. Într-aceea fiul său, avocat la Abrud, îi alergă în ajutor. Procesul cel proiectat nu s-a [mai] intentat. […].

Acest exercițiu al scoterii dracilor din oameni nu este la noi ceva nou. Chiar în legile Transilvaniei se află urme nu numai de exorcizare, dar și de sorocirea dracilor ca să intre în vrăjmașii românilor. Legea dietală din zilele lui Rákoczi oprește exorcismul prin cuvintele: az oláh popak ne afuriszáljanok, adecă: popii românești să nu afurisească. Boierii calvini, văzând că se grămădesc multe nevoi peste familiile lor și știind, pe de altă parte, cum apăsau ei pe preoții români, începuseră a crede că relele vin de la anatemele popilor.

Nemulțumirea, ba chiar temerea, cu care cei de la putere priveau, în Transilvania, la exorcismele preoților români, pare a fi singura cauză , că în așa-numitul „Molităvnicu”, publicat de către popa Ioan din Vinț în Bălgrad la 1689 […] nu figurează nicio rugăciune de scoaterea dracilor, deși s-ar fi cuvenit… [fiind] silite a circula pe furiș, numai în manuscris sau din memorie”.

Did you like this? Share it: