Predica duminicii a 32-a după Rusalii (2011)

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Duminica de astăzi, ultima din luna ianuarie 2011, deși e duminica Sfinților trei ierarhi, avem patru ierarhi în calendar, căci pe lângă Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur îl avem și pe Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit al Romei.

Însă nu ne referim la Evanghelia ierarhilor, ci la cea a duminicii, la Lc. 19, 1-10, în care avem de-a face cu convertirea lui Zaheu, a vameșului bogat și avar…care devine milostiv și drept în momentul când Domnul îl binecuvintează cu venirea în casa lui.

Și venirea Domnului în casa lui Zaheu se repetă cu fiecare dintre noi în momentul când acceptăm că viața noastră e prea lipsită de sens fără El.

Pentru că atunci când ne întoarcem la Domnul, El se întoarce spre noi. Și când noi ne smerim în fața Lui, El Se coboară în noi prin harul Său pentru ca să locuiască în noi.

Și cu El devenim deodată înalți…din mici la statură, cum era Zaheu. Pentru că Zaheu cel mic la statură, numai când a urcat în pomul cunoașterii lui Dumnezeu și când, la înălțime fiind, L-a văzut pe Domnul, s-a coborât în smerenie și L-a primit pe El în inima lui.

Evanghelia zilei ne vorbește despre efort…

Despre efortul pe care trebuie să îl facem pentru a ne face proprii vederii lui Dumnezeu.

Cunoașterea Lui are nevoie de efort. Însă pentru a-L vedea pe El trebuie să ne curățim inima prin milostenie, adică prin vederea aproapelui nostru.

Căci Zaheu dovedește, prin convertirea lui, că întoarcerea spre Dumnezeu e o regăsire de sine, și că regăsirea de sine înseamnă reconsiderarea raporturilor noastre cu semenii.

Nu ajungi bogat, prea bogat într-o țară săracă fără să furi, fără să jecmănești, fără să încalci legea…

Când Domnul a tăcut despre nedreptățile lui Zaheu și a venit la El, acela a vrut să fie domn. A vrut să fie simțit…Și simțit devii atunci când te uiți la cei din jurul tău, când nu ai conflicte cu ei, când ești respectat de oameni.

Zaheu a dorit să fie respectat de toți după cum a fost respectat de Domnul.

Versetul al 8-lea, care vorbește despre îndreptarea nedreptăților e recunoscut de Domnul ca mântuire a lui Zaheu și a casei lui în versetul următor.

Cu milostenia începe mântuirea…Însă milostenia te face apt să simți mila lui Dumnezeu, milă a Lui care te duce spre iubirea de Dumnezeu și de semeni.

Pentru că iubirea de Dumnezeu și de oameni ne arată oameni plini de o iubire milostivă, paradoxală, frumoasă, în care iubirea e atentă față de toți, indiferent dacă cel din fața noastră înțelege sau nu sensul milosteniei noastre, care e acela de a-l umple de harul lui Dumnezeu.

Pentru că venirea Domnului la un om păcătos în casă, la Zaheu, l-a făcut pe acela să simtă diferența dintre Lege și iconomie.

Legea îl exludea pe Zaheu din compania oamenilor cucernici, pentru că era necucernic. Venirea Domnului la el era o trecere peste Lege, o iconomie, o îngăduință.

După Lege nu se puteau întâlni cei doi: Domnul și Zaheu. Însă după iconomie, potrivit iconomiei mântuirii, Cel Prea Sfânt Se întrupează pentru noi și pentru mântuirea lumii, arătând că ceea ce se face din dragoste și pentru mântuirea unui om e mai important decât distanțarea față de el, decât indiferența față de el, decât izolarea lui.

Hristos Dumnezeu ne dă în versetul ultim al Evangheliei de astăzi direcția pentru misiunea predicatorială a zilelor pe care le trăim.

Biserica nu trebuie să-și aștepte viitorii credincioși…ci trebuie să îi caute, pentru că și Domnul același lucru dorește: să se mântuiască cel neștiutor, cel rătăcit, cel prost direcționat…adică cel care, acum, e pierdut pentru mântuirea lui Dumnezeu, pentru că nu o caută, nu o dorește.

Adică oamenii Bisericii trebuie să predice continuu, să caute continuu, să explice continuu viața cu Dumnezeu și răul patimilor pentu mântuirea oamenilor.

Și pentru asta trebuie să predicăm convențional și nonconvențional, prin predică sau poem, printr-o scrisoare sau printr-o privire, printr-o muncă de cercetare asiduă dar și printr-o lucrare apologetică fulminantă despre adevărul credinței ortodoxe, despre adevărul mântuirii.

Fapt pentru care nimic nu e prea mult…dacă oamenii nu se mântuiesc. Pe noi ne interesează mântuirea, bucuria, sfințirea oamneilor și nu predicile în sine.

Însă, pe de altă parte, predica ortodoxă, dacă cade din adevărul tradițional se transformă în manipulare a oamenilor.

Și oamenii sunt manipulați, sunt conduși spre scurtături care nu există, atunci când sunt învățați doar unele lucruri din teologia noastră, doar unele lucruri din modul nostru de comportament sau lucruri edulcorate.

Căci în mântuire avem nevoie de iconomie pentru a convinge și de acrivia credinței pentru a ne vindeca de neștiință.

Iar Domnul s-a apropiat iconomic de Zaheu pentru a-l convinge…Dar când acesta s-a convins de Domnul, atuci a devenit exigent cu sine, a început să lucreze cele spre vindecarea sa…

Vindecare, care se petrece în mod real în noi și nu metaforic.

De aceea, suntem chemați să ne umplem de teologia Sfinților ierarhi de astăzi pentru ca să ne vindecăm de neștiință, neștiință care e tot una cu viața păcătoasă.

Căci dacă nu Îl cunoști pe Dumnezeu nu știi că nedreptatea e un rău, că neiubirea e o calamitate, că neevlavia e tot una cu moartea ta duhovnicească.

Zaheu s-a umplut de cunoașterea civilizatorie. De cunoașterea duhovnicească, care te face și om simțit în tine și la nivelul relațiilor sociale.

Pentru că nesimțirea față de semeni e, în primul rând, nesimțire față de Dumnezeu. Și dacă nu te interesează nervii cuiva, sănătatea cuiva, liniștea cuiva…și te crezi singur pe lume și în stare de orice…arăți că nu ești civilizat de către Dumnezeu, că nu ești învățat să te comporți autentic.

Pentru toți cei care cred că trebuie să calce peste cadavre pentru ca să ajungă bine…Zaheu le spune că prosperitatea socială fără liniște și împlinire interioară nu înseamnă viață autentică.

Pentru cei care cred că hoția e noblețe, oricum s-ar numi hoția, Domnul ne spune prin Zaheu că tot ce e câștigat nedrept și tot ce avem în plus…nu ne folosesc.

Zaheu cel scund, neiubit și avar a învățat să fie milostiv, înalt la minte și atent. Adică e un apropo pentru noi toți, că se poate mai mult, că se poate mai bine, că se poate mai profund. Amin!