Sfânta Împărtășanie la Sfântul Simeon Noul Teolog

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii de

Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. I)

*

Paginile 103-106.

***

Sfânta Împărtăşanie este pentru Sfântul Simeon Dumnezeu Cuvântul întrupat[1].

Pâinea pusă înainte şi vinul vărsat întru numele Său, „prin venirea Duhului şi Puterea Celui Preaînalt [cf. Lc. 1, 35] …se fac cu adevărat Trupul şi Sângele”[2] Său.

A sta înaintea Darurilor transfigurate, sfinţite de pe Sfânta Masă şi a ne împărtăşi cu ele înseamnă pentru el a îndrăzni să „ne atingem de Dumnezeu Cel neapropiat”[3].

În Sfânta Euharistie, imanenţa lui Dumnezeu ne revelează transcendenţa Sa şi primirea lui Hristos nu înseamnă înţelegerea Lui deplină, ci intrarea în taina împreunei petreceri cu El şi a înaintării în înţelegerea şi dragostea Lui.

Discuţia despre Sfânta Împărtăşanie este un motiv prielnic pentru Sfântul Simeon ca să vorbească despre  inaccesibilitatea firii divine.

Firea lui Dumnezeu nu este accesibilă, nu se împărtăşeşte, nu se cunoaşte şi nici nu se va cunoaşte vreodată nu numai de către firea omenească stricăcioasă, dar nici de către Puterile cereşti[4].

Măreţia prezenţei lui Dumnezeu îl face pe autorul nostru să tremure, pentru că a înţeles că „e cu neputinţă atât pentru mine, cât şi pentru toţi, socot, a liturghisi după vrednicie şi a avea astfel în trup o viaţă îngerească”[5].

Şi cu toate acestea, ca preot, Sfântul Simeon se împărtăşeşte cu Hristos şi e uimit de iubirea lui Hristos, care schimbă buzele sale, cu care se atinge de El, Cel euharistic, cu strălucirea Dumnezeirii Sale[6].

Buzele sale se fac sfinte din necurate. Limba sa, dintr-o limbă murdară prin păcatele făcute verbal, devine curată. Hristos Se lasă văzut de el pe Sfânta Masă şi Se lasă ţinut pe mâinile sale[7].

Contrastul dintre Hristos cel neapropiat după dumnezeirea Sa şi care e nevăzut şi neapropiat de Puterile cereşti şi de Sfinţi şi Hristos euharistic este înspăimântător pentru cel care îl contemplă.

Cel inaccesibil pentru toţi Se face accesibil după umanitatea Sa şi în Sfintele Taine ne împărtăşim atât de umanitatea Sa transfigurată, dar şi de divinitatea Sa, pentru că în persoana lui Hristos cele două firi sunt într-o unire negrăită, care nu provoacă aneantizarea uneia dintre ele.

Sfântul Simeon Îl ţine pe Hristos în mâinile sale, el Îl sărută, Îl vede pe Cel nevăzut, Îl mănâncă pe Acesta şi Îl are în inima lui pe El, fără să fie ars[8].

Raportarea sa plină de dragoste la Hristos euharistic nu depreciază raportarea lui la persoana lui Hristos.

Pentru el, Hristos euharistic şi Hristos al slavei este unul şi acelaşi dar în grade diferite.

În Imnul al 20-lea, Sfântul Simeon proclamă faptul că firea oamenilor nu poate să Îl vadă limpede şi întreg pe Hristos[9].

Noi credem că Îl primim întreg pe Hristos prin Sfântul Duh, în Sfintele Taine[10], dar nu putem cuprinde întreaga Sa slavă şi măreţia Sa.

Prin împărtăşirea cu Hristos El ne dă curăţia Sa negrăită, fără ca să ia parte „la stricăciunea şi murdăria noastră”[11].

El ne împărtăşeşte sfinţenia Sa prin care ne spală murdăria relelor noastre, alungă întunecimea păcatelor noastre, curăţește ruşinea inimii noastre, subţiază grosimea răutăţii noastre şi ne luminează pe noi, cei întunecaţi, făcându-ne frumoşi şi învăluindu-ne în strălucirea nemuririi, uimindu-ne cu slava Sa şi dându-ne să ardem pe dinăuntru din cauza dorinței de a ne închinăm Lui ca persoană divino-umană[12].

Primirea Sfintelor Taine ne umple de un dor şi mai mare de persoana Sa. Uimirea noastră e negrăită, când înţelegem că Însuşi Creatorul cerului şi al pământului, Cel ce hrăneşte toată făptura, Cel inaccesibil după dumnezeirea Sa este acum în faţa noastră şi ni Se dă spre mâncare şi spre băutură[13].

Sfântul Simeon are convingerea că Jertfa euharistică „este în chip fiinţial” Trupul Său şi Sângele Său[14].

Spiritualitatea Sfintelor Taine transpare cu putere în Imnul al 26-lea, unde Sfântul Simeon afirmă, că Trupul şi Sângele Domnului „s-au făcut nesesizabile şi cu adevărat un foc de neapropiat”[15], după ce Darurile euharistice sunt transfigurate pe Sfânta Masă.

Deşi Hristos îngăduie pentru noi ca să vedem în continuare pâine şi vin pe Sfânta Masă, Darurile euharistice sfințite, transfigurate nu mai sunt naturale, nu mai sunt pâine şi vin, ci au devenit în mod real Trupul şi Sângele lui Hristos.

Realismul lui Hristos euharistic este afirmat aici fără tăgadă de Sfântul Simeon.

Ele, Sfintele Taine ale lui Hristos sunt duhovniceşti, nesesizabile cu ochi şi minte şi inimă neînduhovnicite. Ele sunt foc neapropiat pentru cei nevrednici. Ele ne ard, dacă ne apropiem de ele cu inimă vicleană şi răutăcioasă.

În finalul Imnului al 49-lea, Sfânta Împărtăşanie e văzută ca cea care dă viaţă celor care se împărtăşesc de ea[16].

Cei care mor spre învierea vieţii o au „tovarăş de drum, ajutor şi izbăvitor, şi împreună cu ea şi prin ea”[17] ne înfăţişăm în faţa Dreptului Judecător.

Sfântul Simeon se roagă ca Sfânta Împărtăşanie „să acopere păcatele noastre”[18] la Judecata Sa şi „să ni se facă haină purtătoare-de-lumină, slavă şi diademă în vecii vecilor”[19].

În Imnul al  51-lea, Sfântul Simeon afirmă că Sfânta Împărtăşanie e Trupul Domnului „îndumnezeit şi plin de viaţă…(care) îi face părtaşi ai vieţii şi nemuritori pe toţi cei care-L mănâncă”[20].

Nu ne împărtăşim aşadar cu Trupul lui Hristos cel răstignit, ci cu Trupul lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi înălţat la cer, Care şade de-a dreapta Tatălui.

Conexiunea interioară dintre Sfântul Botez şi Sfânta Euharistie este evidentă aici, unde Sfântul Simeon scrie: „îndată ce suntem botezaţi cu credinţă neîndoielnică şi ne împărtăşim de Sângele şi Trupul Lui, [Dumnezeu] ne duce de la moarte la viaţă, din întuneric la lumină şi de pe pământ la cer”[21].

---

[1] Sfântul Simeon Noul  Teolog, Imne, Epistole şi Capitole, Scrieri III, intr. şi trad. de  Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 88.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 117.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 117-118.

[9] Idem, p. 122.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 123.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 165.

[16] Idem, p. 258.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 268-269.

[21] Idem, p. 269.