Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Intimitatea e o problemă teologică

Dragă domnule Claudiu,

sexul precedat de contraceptive orale sau cu folosirea de lubrifianți contraceptivi, alături de actul sexual în care sperma se consumă în afara trupului soției sunt mijloace contraceptive ca și actual sexual în perioade de nonfertilizare, însa, fără doar și poate, contraceptivele aduc cele mai mari daune trupului soției.

Însă problema intimității e pusă prost, adică neortodox, când e redusă la planul fiziologic și când ea devine o problemă generală dintr-una particulară, a intimității personale și a intimității cuplului.

Și aceasta, pentru că actual sexual e văzut ca pur act biologic și nu ca act teologic, așa cum îl vede Taina Nunții, unde conjugalitatea/căsătoria, cu tot ceea ce reprezintă ea, este văzută ca o sporire în fidelitate și dragoste, ca o dezvoltare continuă a intimității celor doi soți și unde actele sexuale, procreative sau nu, fac parte din taina profundă a cuplului și din modul lor de maturizare, de creștere în viața duhovnicească.

În momentul când punem semnul de egalitate între actul sexual și nașterea de copii ne reducem soția la statutul de genitalitate reproductivă, adică o vedem ca pe un uter care naște, aidoma găinii care face ouă.

Și dacă femeia e doar cea care face copii și mâncare și ține casa în funcțiune…nu e de mirare că femeia e văzută nu ca partener de dialog…ci ca slugă în casă. Ba chiar ca ființă de mâna a doua.

Deși contraceptivele folosite de femei (au apărut și pentru bărbați) par să o ferească pe femeie de „problema gravidității”, ele sunt „bucuria” bărbaților, pentru că actele lor sexuale conjugale sau extraconjugale nu au…„urmări nedorite”.

Când actul sexual se termină cu ejacularea în afara trupului femeii…bărbatul scapă ușor…dar femeia e frustrată, după cum în cazul folosirii anticoncepționalelor femeia pare a scăpa pe moment…dar i se contorizează în timp în boli de tot felul.

Folosirea perioadelor infertile pentru sex este iarăși o strategie nonteologică pentru că văd „marea problemă” tocmai în fertilitate și în procreație.

Însă, așa cum nu toți mâncăm sănătos…tot la fel nu toți suntem niște ortodocși care iubim abstinența în cuplu sau sfințirea trupului nostru.

De aceea unii iau anticoncepționale, pe când alții ejaculează în afara trupului soției…dacă tot vor să facă sex…după care urmează spovedirea acestor fapte ca păcate, ceea ce și sunt.

Dar sublinierea lor ca păcate nu înseamnă că trebuie să așteptăm copii de la orice act sexual…sau asta să fie ideea pentru care ne manifestăm iubirea față de soția noastră și sexual.

Pentru că iubirea conjugală e și vorbire îndelungă, confesiune tandră, privire credincioasă, atingere plină de poezie, îmbrățișare delicată, asceză aspră, abstinență plină de dor de înduhovnicire, act sexual cu finalitate procreativă sau nu…cât și pocăință.

Iubirea între soți e întotdeauna unică și adânc personală.

Tocmai de aceea discuția despre intimitatea conjugală, despre ce să faci acasă, pe stradă, în viață, în pat, la Biserică cu soția ta e mereu o problemă personală și nu una generală.

Iar dacă un cuplu apelează la anticoncepționale, altul nu poate procrea din cauza unei disfuncții a unuia dintre soți dar are raporturi intime sau altul are raporturi intime dar nu vrea să mai procreeze, pentru că are deja un anume număr de copii, iau toate aceste decizii despre modul cum vor să își trăiască intimitatea și despre cum să își extindă familia în mod personal și de comun acord.

Duhovnicul trebuie să ghideze un cuplu care se spovedește la el și nu să ia decizii în locul cuplului. Pentru că atunci când luăm decizii, ca duhovnici, în mod discreționar, asupra unor cupluri pe care nu le ajutăm să crească afectiv, emoțional, ascetic, nu facem altceva decât să le transformăm relația de iubire într-o relație străbătută de teamă, obsesii, vinovăție și frustrare.

Depinde cui îi cerem înțelegere acrivică a modului în care trebuie să ne trăim sexualitatea proprie sau actul sexual în cuplu.

Așa că întrebarea dumneavoastră nu are rețetă unică, pentru că fiecare în parte și alături de soțiile noastre decidem ce fel de ritm trebuie să aibă relațiile noastre sexuale, pentru că trebuie să fim cinstiți cu ce fel de ortodocși și de bărbați și de caractere suntem noi și soțiile noastre.

Pentru că e o diferență ca la cer la pământ…între ce vrei…și ce poți să faci…

Însă, pe de altă parte, orice alegere am face în modul de a ne trăi intimitatea…nu trebuie să uităm să ne și asumăm consecințele alegerilor noastre.

Iar dacă noi ne spovedim pentru gânduri, pentru simțăminte, pentru porniri păcătoase, fără doar și poate trebuie să ne spovedim și pentru aprinderea spre poftă și spre plăcere desfrânată…chiar dacă din actul nostru sexual rezultă sau nu copii.

***

Sun, 1/30/11, Balan Claudiu <balan.claudiu@gmail.com> wrote:

From: Balan Claudiu <balan.claudiu@gmail.com>
Subject: Metoda calendarului
To: „Father Dorin” <dorinfather@yahoo.com>
Date: Sunday, January 30, 2011, 3:56 PM

Sărut mâna Părinte,

Avem o nelămurire şi am vrea să ne ajutaţi.

S-au stârnit câteva discuţii la unul dintre articolele noastre postate ieri în legatura cu relaţiile intime dintre soţi din perioada post-menstruală, în care femeia este infertilă câteva zile, aşa zisa „metodă a calendarului”.

Unii spun ca „folosirea” acestei metode ar fi păcat, alţii spun că nu.

V-am ruga sa ne lămuriţi, pentru că nici unii, nici alţii nu suntem 100% siguri de ceea ce susţinem.

Mulţumim mult!

Iertaţi îndrăzneala.

Doamne ajuta!

Did you like this? Share it:

Previous

Sfintele Taine în teologia Sfântului Nicolae Cabasila

Next

Sirop de la Plafar

2 Comments

  1. Aveti dreptate, Parinte.

    Foarte greu de gasit raspunsul, dar inca se poate.

    Am mai gasit si la P. Sherrard ceva interesant. L-a preocupat asa ceva si e ilustru in punctele lui de vedere.

    Iata o mostra:

    Un fragmentel tradus de noi din cartea cu titlul de mai sus scrisa de Philip Sherrard, Limni, Evia, Greece, 2002, p. 81.

    De aceea, tocmai din cauza rolului pe care il joaca, ori e in stare a-l juca, in dezvoltarea diferitelor aspecte ale firii umane, aceasta energie are o importanta cruciala si devine un factor creator in viata omului.

    Am spus ca e ceea ce face sa dospeasca totul in inima tainei casatoriei. Ar trebui sa adugam ca e drojdia din aluatul firii omenesti care, daca e folosita in mod pozitiv si creator, va stirni straturi succesive ale firii sale. Ori e sucul de viata datator care trece prin ea si-i trezeste capacitatile sale latente, reinviindu-le, grabindu-le-nflorirea, si aducind-le rod cu prisos.

    E suflul fiintei sale transformind si preschimbind.

    Ori, cel putin, va fi in stare sa actioneze ca in cele spuse mai sus, daca se va canaliza si concentra , si daca nu se va dispersa ori pierde in gol.

    Aceasta energie, odata polarizata in fortele sexuale, isi are izvorul in Dumnezeu si se revarsa in om; ca si electricitatea , e condusa prin acele canale ale fiintei sale prin care se si exprima.Si astfel de canale vor fi acele nivele din fiinta sa de care el e pe deplin constient si la prezenta carora el pleaca urechea prin urmare.

    Ele vor avea tendinta de a fi canalele de mai jos ale firii sale, odata ce, general vorbind, cu acestea se si identifica.

    Si ea (energia sexuala, nota noastra) va pluti mai degraba in el in mod negativ, si se va risipi si pierde fara rost in lumea din jur daca nu va fi canalizata creator.

    Ori, chiar si mai rau, neintimpinind vreo indirjire pe seama ei care s-o afirme pe deplin, va sfirsi prin a nu se mai revarsa in el cu nici un chip. Canalele ce ar fi exprimat-o si capacitatile si functiile pe care le reprezinta se vor ofili si atrofia, si individul caruia i se intimpla toate acestea va inceta de a mai trai in mod pozitiv. Intr-adevar, in lumea noastra, cei ce continua sa duca cu ei o existenta „moarta’ mult timp dupa ce si-au pierdut din tzelul lor creator si fara nimb, sunt regula, si nu exceptia.

    Si daca acesta nu e cazul, si daca aceasta energie e folosita in mod creator, nu numai ca ea trebuie sa primeasca provocarea si raspunsul care ar instiga-o in a izbucni, ci ea trebuie in acelasi timp sa fie prevenita de a se risipi sau pierde.

    Trebuie sa fie controlata si concentrata in asa fel incit , in loc de a i se permite sa se reverse in jos si in afara, sa i se dea cep facind-o sa-si schimbe din drum.

    Abia atunci va incepe sa curga in sus si sa dea viata capacitatilor si funciilor de la nivelele superioare ale fiintei umane, functii care poate nu erau inca active in el, sau de care el nici nu era constient.

    In cazul in care se pregateste aceasta redirectionare si energia nu-si mai urmeaza drumul gravitational intru imprastiere si inspre pamintul insusi, ea trebuie sa intilneasca o forta corespunzatoare capabila de a o polariza.

    Forta masculina sau forta activa trebuie sa intilneasca forta feminina sau pasiva. Aceasta revarsare creatoare a acestei energii sacre e stimulata nu numai pur si simplu cind aceste doua forte se intilnesc si interactioneaza in chiar inima intilnirii dintre ele , ci cind o anumita rezistenta se creeaza si ia fiinta o sursa de energie ce poate fi folosita cu scopul implinirii fiintei sale.

    Numai in cadrul polaritatii legaturii barbat-femeie se poate stabili un circuit in care sa se poata transmite fluxul fortelor sexuale in asa fel incit sa se ajunga la o astfel de transformare. In cadrul acestei legaturi dintre barbatul si femeia ce comunica armonios, nivelele corespunzatoare ale fiintei lor se intilnesc si vor alcatui o singura continuitate a fiintei lor, intrucit in aceste conditii ia nastere o polaritate maxima.

    Acum se va da friu actului de creatie, acelui ceva care e destul de evident la nivelul fizic, dar nu atit de evident in ceea ce priveste celelalte nivele.

    Si, ca sa evitam orice confuzie, ar trebui sa venim cu doua remarci.

    Cea dintii, subliniind ca aceasta legatura se obtine intre un barbat si o femeie , nu inseamna ca ar inlatura posibilitatea transfigurarii interioare cind avem de-a face cu persoana singura. Exemplul sfintilor si al inteleptilor vin sa contrazica aceasta.

    Sa ne amintim ca, in cadrul ierarhiei de nivele ce alcatuiesc individul, fiecare din ele e determinat de ceea ce-i deasupra sa. Totul ca intreg isi ia amprenta unica si deosebitoare din saminta germinind si staruind in om in calitate de chip al lui Dumnezeu. Aceasta saminta e puterea datatoare de viata din sinul fiintei sale.

    Deci, fiecare dintre nivele actioneaza pozitiv ori activ in functie de nivelul negativ sau pasiv al nivelului inferior lui. Numai astfel va zori totul intru fapta ce va capata o forma in functie de conditiile interiorului sau.

    CAP. 2 – TRUPUL, FRUMUSETEA, SI SEXUALITATEA

    Si tot trupul va vedea mintuirea intru Dumnezeu.

    O anumita conceptie pe care o intilnim des in literatura si gindirea religioase, si mai ales in cea crestina, e aceea ca omul e un suflet sau un duh pur care s-ar fi intrupat in urma unei „caderi” sau a coboririi intru existenta materiala; si ca sarcina si scopul vietii lui ar fi sa se desparta cit mai mult de trup pentru a imbratisa din nou o viata in calitate de fiinta duhovniceasca.

    Aceasta conceptie e cu atit mai neasteptata si inexplicabila in gindirea si literatura crestina, si mai ales in sinul traditiei crestine apusene, cu cit crezul accentueaza un cu tot alt destin pentru om si trupul sau.

    „Astept invierea mortilor”, spune Crezul Sfintilor Apostoli; apuseanul „Quicunque” numit Crezul Atanasian, e si mai explicit : „Toti oamenii vor invia in trupurile lor… Aceasta este credinta catolica”. Si totul e cu atit mai de neasteptat si inexplicabil cu cit traditia din apus a tins sa preia o viziune si mai literala a ceea ce aceste crezuri insemnau.

    In mare, traditia apuseana a preluat tonul dat in secolul al III-lea de catre Tertulian in tratatul Despre Invierea Trupului. Si perspectiva aceasta a lui Tertulian nici ca putea fi mai literala si mai „materialista”.

    Pentru el, carnea, trupul fizic al omului-inviaza din nou asa cum este in viata de acum si cu absolut aceeasi integritate a sa de acum-resurgit igitur caro, et quidem omnis, et quidem ipsa, et quidem integra, -cum citim in cele scrise de el.

    Sfintul Augustin, dupa ceva ezitari, va adopta perspectiva lui Tertulian, care, cam pina pe la sfirsitul secolului al VI-lea, va fi atit de inradacinata in traditia crestina apuseana incit i se poate intrezari influenta directa de-a lungul intregii arte religioase apusene incepind cu perioada medievala tirzie pina la extravagantele Barocului.

    Pina si protestantii reformatori, care priveau cu atita suspiciune ideea prezentei cu adevarat a Lui in taina Euharistiei, au preluat aproape fara sa discute aceasta perspectiva a invierii fizice a trupului intr-un mod cu totul literal. De pilda, in articolul IV al bisericii anglicane, se spune:”Hristos a inviat cu adevarat din morti, cu trup cu tot, cu carne, oase, si cu toate celelalte ce tin de desavirsirea din firea umana”.

    Atitudinea crestinului ortodox, pe de alta parte, nu s-a dovedit a fi deloc intr-atit de explicita sau intr-atit de literala precum cea romano-catolica sau ca cea a reformei.
    Si, ca sa incepem cu ea, crezul ortodox vorbeste doar de „invierea mortilor” si nu aminteste de trup sau de carne sub nici un chip.

    Dar, daca luam in consideratie iconografia si ne ghidam dupa ea, atunci e destul de clar ca totul urmeaza mai degraba celor initiate de, sa spunem, Sf. Grigore de Nyssa sau Sf. Maxim Marturisitorul decit celor spuse de Tertulian.

    Pentru Sf. Grigore si Sf. Maxim trupul invierii-trupul mintuit-nu e trupul in starea de acum, alcatuit din sucuri si glande si organe destinate excretiei si procrearii, supus proceselor procrearii, nasterii, vietii adulte, imbatrinirii, mortii.

    Toate acestea-tot ceea ce implica sau sufera din pricina conditiei stricacioase si muritoare nu formeaza trupul de la inceputuri ci doar duc cu ele din „vesmintele de piele” ce doar au fost adaugate trupului de la inceput in urma savirsirii pacatului. Toate acestea sunt doar adaugari ce-au aparut mai pe urma.
    Trupul adevarat e mult mai rar, mai cristalin, si destul de pur si transparent. Dar aceasta puritate si transparenta au devenit dense si opace; trupul adevarat, trupul”slavei” s-a ascuns ochilor, s-a despartit de model, si s-a lasat incercuit de granitele dense si opace pe care le numim azi trup.
    Din aceasta perspectiva, ne putem pune intrebarea urmatoare: oare cum poate cineva sa-si curete si sa-si schimbe din trupul de acum ? Cum se poate oare transforma?

    Si totusi, oricare ar fi diferentele subliniate in emfaza de mai sus, e destul de clar ca notiunea dupa care omul e in realitate un duh fara de trup, sau un suflet care s-a trezit in trup in urma caderii adamice, sau chiar ca o pedeapsa a caderii, in asa fel incit mintuirea consta in a elibera sufletul de trup , deci in dezincarnare, nu e parte a invataturii crestine.

    Din punctul ei de vedere realitatea omului, aici si dincolo, este eul sau intrupat, si nu oricare entitate de spirit far’de trup, ori un suflet pur.

    A considera omul o entitate netrupeasca ce a cazut in trupul de acum pentru o viata trecatoare si pentru ca sa-si spele pacatul, inseamna a comite cea mai adinca din toate tipurile de evaziuni , a imbratisa cea mai mare dintre minciunile posibile.

    Realitatea omului e o realitate intrupata, si acest fapt se oglindeste asa de mult in viata sa incit daca ar incerca sa se gindeasca pe sine sau sa actioneze ca si cum s-ar afla in posesia unui suflet despartit de trup ar insemna sa-si reteze firea de la radacina.

    Tocmai acest suflet intrupat sau tocmai acest trup insufletit a tzisnit in calitate de eu adevarat si unic in miinile Creatorului sau. Acest fapt va fi dainuirea sa , si orice va infaptui el, daca nu va actiona purtind acest chip al realitatii adunind sufletul si trupul la un loc si va incerca sa se dezlipeasca de trup, si sa-i scape carecumva, va infaptui din ce in ce mai putin pentru mintuire: in loc sa isi intregeasca destinul, se va trezi cu o sine impartita, schiloada, irecuperabila.

    Si aici, insa, se iveste o anume dificultate . Caci daca sinele nostru intrupat e cu adevarat parte a realitate umanului din noi, trebuie sa recunoastem cit de mult el are de-a face cu sexualitatea, cel putin din punctul de vedere al constientizarii sale sexuale. Omul incepe sa experimenteze de-a binelea adevarul despre sine atunci cind devine constient de natura sa sexuala. Sexualitatea nu-i doar un accident al realitatii sale.Si nu-i nici cine stie ce adaugire peste sinele ce-l va defini. Dimpotriva, ea este energia tzisnitoare vie al carei aspect fizic comporta modul exprimarii sale.

    In plus de aceasta, ea nu-i doar aceea care confera sau comunica datul realitatii noastre omenesti. E, dealtfel, mediul care-l va pune in legatura cu alte realitati si cu alte „selves” (sine la plural; se poate traduce cu indivizi,; in general omul nu ar trebui sa fie considerat doar individ, ci persoana, nota noastra) intrupate.prin aceasta, el va fi in comuniune cu tot ceea ce este creat.

    Aceasta inseamna ca, in ultima instanta, constientizarea creatiei in om si a frumusetii in creatie e o constientizare sexuala si nu poate exista fara intermediul sexualitatii. Si-ntr-adevar, exista o legatura intima, de nezdruncinat, intre sexualitate si simtul frumosului, intre constientizarea de catre om a naturii sale sexuale si perceptia sa despre frumos. Si asta asa de pregnant incit se poate spune ca cei care nu au capacitatea vie de a fi constienti de sexualitatea lor nu vor avea nici simtamintul frumosului.

    Sper ca nu mai e nevoie sa accentuez ca ceea ce se intelege aici prin sexualitate nu poate fi confundat cu inclinarea spre curvie a barbatului si cu provocarea femeii pe care o vedem adesea sub numele de „sex” in mare parte in literatura, cinematografia , si comportamentul de azi.

    Ceea ce vrem sa accentuam aici este acea forma de energie care ar putea fi considerata singele datator de viata al lumii ce ne-nconjoara. Il leaga pe om de lume si , prin el, se impartaseste cu toate infatisarile acestei lumi, fie ca aceste manifestari au loc in sinul altor fiinte umane ori in stinca, copaci, mare, soare.

    Aceasta nu e ceva care poate fi cuprins de mintea omeneasca, tot astfel precum frumusetea, sau realitatea lumii inconjuratoare, nu poate fi inteleasa de mintea noastra. Totul e ceva in foarte strinsa legatura cu spiritualitatea intuitiva.

    Asta nu inseamna ca trebuie sa credem ca sexualitatea si spiritualitatea sunt unul si acelasi lucru. dar exista o anumita legatura subtila si intima intre ele. Se poate prea bine sa existe un element spiritual in constientizarea sexuala asupra lucrurilor. Si tocmai de aceea , si fiindca tot ceea ce-i viu si tot ceea ce-i spirit sfirsesc prin a se lega unul de altul, in ceea ce-l priveste pe om si sexualitatea sa , lucrurile se vor complica.

    Si ca sa vedem cit de complicata e chestia sa ne uitam la felul nu neaparat cum esueaza majoritatea apologetilor crestini in a accepta sexualitatea-caci nu e vorba de a accepta aici- ci de-a o evidentia ca tinind in mod stringent de aspectul cel mai adinc si mai creator a firii omenesti.

    Putin de tot vom afla in literatura crestina despre sexualitate, si, in mod corespunzator, putin de citit despre frumusete, si mai ales despre frumusetea firii din noi, sau a corpului omenesc. Dar, dat fiind ca sexualitatea si intuitia frumusetii sunt asa de legate una de alta, faptul ca omul esueaza in a deveni constient si a experia natura lui sexuala va rezulta in imputinarea capacitatii de a aprecia frumusetea fizica. De fapt, cu exceptia citorva cazuri aflate la Sfintii parinti greci bisericesti, si a unor monahi irlandezi, si a citorva sfinti ca Sf. Hildegard si Francisc de Assissi, autorii crestini s-au cam grabit in a-l imita pe Tertulian in ceea ce priveste frumusetea naturala ca fiind ceva ce trebuie sa stea nedescoperita „fiindca e „periculoasa pentru cei ce se pleac-asupra ei”.

    Aici ar fi curios de stiut cum aceasta atitudine fata de lumea pe care o vedem nu cumva isi are radacina in teama de sexualitate, daca nu cumva aceasta s-a transformat intr-o ostilitate fata de trupul omenesc, intr-o dorinta de-a face abstractie de trup. Ca si cum trupul ar fi cel mai adesea pricinuitorul dusmaniei a toate.

  2. Sarutmana parinte!

    Multumim pentru raspuns.

    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort