Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 1 februarie 2011

Zâmbetul său postum

Thumbnail

Această fotografie de la catafalcul ÎPS Bartolomeu Anania a fost făcută de doamna Corina Negreanu.

Mesaje de condoleanțe la adormirea ÎPS Bartolomeu Anania

Thumbnail

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei


Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a plecat la cer, de fapt, s-a născut în Cer, cum au spus cei vechi. A fost un uriaş şi rămâne un uriaş, un uriaş pentru că a reuşit să îmbine ceea ce puţini, foarte puţini reuşesc să facă: o credinţă de cremene în Dumnezeu, o cultură imensă şi o capacitate uimitoare de a sluji Biserica şi neamul. Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, numai cheamă la luptă. Vocea lui nu mai are posibilitatea să creeze împotriviri.

Dar dacă vocea lui numai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum. De fapt, vocea lui nu se va mai manifesta de acum, decât prin rugăciune, rugăciune în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Zic aceasta pentru că am sentimentul lăuntric că după o viaţă de luptă aprigă, Mitropolitul Bartolomeu a ajuns la tărâmul păcii. Şi Dumnezeu, în Împărăţia Sa, l-a primit cu braţele deschise. Rugăciunea lui devine vocea lui, glasul lui, care din înălţimea Cerului va răsuna de acum şi mai puternic.

Mitropolitul Bartolomeu a plecat la Cer, deja l-a întâlnit pe Patriarhul Iustinian, pe Patriarhul Teoctist, pe Mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe părinţii lui, cei care i-au fost foarte dragi. Ne priveşte împreună cu aceştia din înălţimea Cerului şi ne cere nouă, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi, să mergem pe drumul pe care ei l-au bătătorit, iar Mitropolitul Bartolomeu a avut un drum frumos, un drum adânc, un drum înălţător.

A mers pe el cu dreptate, a mers pe el cu credinţă, a mers pe el cu îndrăzneală mărturisitoare a valorii Bisericii Ortodoxe şi a valorii neamului românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Credinţa în înviere, în Domnul cel mort şi înviat îi ajută, în primul rând, pe ardeleni şi pe români, în genere, să trecem peste acest moment şi credinţa în Dumnezeu ne ajută să ne ancorăm în nădejdea că vocea marelui Mitropolit Bartolomeu nu este stinsă, prin rugăciune vocea lui devine mai puternică.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

*
Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

Plecarea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Bartolomeu este o mare pierdere pentru Biserica noastră. Sfânta Scriptură ne învaţă că dacă un singur mădular suferă, suferă întreg trupul. Suntem alături de Arhiepiscopia Clujului şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să aşeze cu drepţii sufletul celui plecat pe calea veşniciei. Transmitem condoleanţe tuturor celor din administraţia Arhiepiscopiei şi Mitropoliei, cât şi credincioşilor care se roagă acum pentru cel plecat din lumea aceasta.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

*
Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei

‘Cu mare regret am primit vestea nefericită a trecerii la Domnul a venerabilului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitului acad. dr. Bartolomeu Anania. A fost un om deosebit, cu veritabile calităţi culturale, artistice şi bisericeşti, un om care a slujit Biserica cu devotament, cu credinţă şi cu multă înflăcărare, un adevărat păstor care şi-a pus viaţa pentru turma sa, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos.

A fost un mitropolit care, ales de Dumnezeu, şi-a făcut datoria cu multă evlavie, întotdeauna chivernisind ceea ce este bun şi bineplăcut oamenilor şi credinţei noastre ortodoxe. L-am cunoscut în urmă cu multă vreme şi am ascultat cu multă atenţie cuvântările, predicile şi omiliile sale şi de fiecare dată am simţit că în cuvântul său păstoresc era un om sincer, corect şi concret. Pentru aceasta, vorba sa avea puterea Duhului Sfânt, care întotdeauna zideşte.

Ne va lipsi în mod sigur din viaţa şi din activitatea noastră. Mulţumim lui Dumnezeu că ni l-a dăruit ca model şi totdeauna ne va îndruma chipul său cuvios, apostolic şi misionar. Îi vom purta exemplul, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13, 7).

Veşnică să-i fie pomenirea!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului

Vestea trecerii la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Bartolomeu i-a întristat pe toţi cei care l-au cunsocut, ca şi pe cei care, fiind fii ai Bisericii noastre, nu l-au cunoscut decât din auzite. A fost un om excepţional, atât ca suport spiritual, bisericesc, dar şi ca scriitor şi om de litere. L-am cunoscut încă pe când era în America si slujea Biserica noastră de acolo. Ulterior, am avut permanentă legătură unul cu altul, aşa încât pot să mărturisesc că pierderea lui e o durere mare pentru noi, toţi cei care l-am cunoscut, dar şi pentru cei care doar au auzit de el.

În aceste momente dificile, transmit condoleanţe tuturor celor care i-au aparţinut în Eparhia Clujului, ca şi tuturor celor care i-au fost apropiaţi. Mă rog şi eu, alături de toţi ceilalţi, Bunului Dumnezeu ca să-i facă parte de odihnă veşnică. A fost un om excepţional, care va rămâne în conştiinţa noastră, a tuturor.

Să-l ierte Bunul Dumnezeu, să-i facă parte de odihnă veşnică!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Tedosie, Arhiepiscopul Tomisului

Înaltpreasfinţitul Bartolomeu a fost o personalitate distinctă şi inconfundabilă a Bisericii noastre Ortodoxe, cu adevărat un munte al culturii, al slujirii, al dârzeniei în a apăra dreapta credinţă şi demnitatea Bisericii. Atunci când a fost ales, am trăit o emoţie şi o bucurie cu totul speciale, chiar personal l-am încurajat să nu refuze această demnitate şi a fost o lumină pentru Mitropilia Clujului, o lumină pentru Transilvania, de aceea pentru noi, ierarhii mai tineri, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu a fost un model de-a prezenta frumuseţea şi slava Bisericii înaintea oamenilor. Cuvântul său era pătrunzător, era limpede, era un mare cunoscător şi iubitor al Sfintei Scripturi.

Când am avut jubileul Sfintei Scripturi, parcă a vorbit din cer. I-a cucerit cu cuvântul, cu scrisul, cu personalitatea sa pe toţi credincioşii şi slujitorii Bisericii. Numai cine a avut urechile înfundate sau n-a avut lumină în minte, numai acela n-a putut să perceapă mesajul Înaltpreasfinţitului.

Plecarea lui este pentru noi o sabie în inimă, insă noi nădăjduim că Dumnezeu, pentru ostenelile sale, pentru vredniciile sale, pentru suferinţele sale, pentru slujirea sa atât de jertfelnică şi atât de luminoasă şi frumoasă, îl va primi în dragostea sa şi ne va rămâne nouă cu adevărat o lumină care nu se va stinge din sufletele noastre şi din istoria Bisericii noastre. Pentru toate cele ce le-a făcut, toţi îi suntem datori să îl pomenim neîncetat.

Dumnezeu să-l odihnească!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

Vestea adormirii întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice a părintelui Mitropolit Bartolomeu ne-a întristat foarte mult, pentru că este o despărţire de un om foarte valoros pentru Biserică şi pentru neamul nostru românesc, pentru cultura poporului nostru. El rămâne ca un părinte al Bisericii noastre, părinte duhovnicesc şi al neamului nostru românesc. El şi-a trăit viaţa în chip eroic, deci spunând întotdeauna adevărul şi pătimind pentru adevăr. Deci, a fost o personalitate în sensul cel mai plenar.

Amintesc câteva cuvinte ale părintelui nostru mitropolit, care pentru mine rămâne ca o mărturie a gândirii de om teolog, de slujitor liturgic şi de patriot. E vorba de formularea la Sfânta Liturghie, când se iese cu Sfintele Daruri pentru pomenirea celor adormiţi, şi anume eroii neamului, şi citez: „Pe fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa. Deci, este o formulă atotcuprinzătoare, o formulă inspirată de Duhul Sfânt printr-un slujitor cu toată inima, a credinţei noastre strămoşeşti şi a neamului nostru românesc.

Dumnezeu să-l aşeze în ceata drepţilor ca pe un ostaş, cum a declarat că acceptă slujirea de ierarh şi se va sili cât îi va sta în putere, cu ajutorul lui Dumnezeu, să slujească Biserica şi ţara.

Dumnezeu să-l ierte şi cu drepţii să-l odihnească!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei

„Mitropolitul nostru Bartolomeu, în seara aceasta, s-a mutat la Domnul. A lăsat multă tristeţe şi mare gol în sufletele noastre, în sufletele vlădicilor ce am aparţinut de această Mitropolie, în sufletele preoţilor, în sufletele credincioşilor şi în sufletele tuturor vlădicilor din ţară şi ale românilor care iubesc spiritualitatea şi cultura românească. A plecat după o viaţă care n-a fost uşoară.

Noi credem că şi de dincolo va rămâne aproape de noi. Oricum, un cuvânt mai potrivit decât cel al Sfântului Apostol Pavel, n-aş putea reda în aceste momente. Sfântul Pavel îi scrie lui Timotei ceea ce ar putea spune şi Mitropolitul nostru Bartolomeu: „Lupta cea bună am luptat, alergarea am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mă aşteaptă cununa vieţii pe care mi-o va da Dreptul Judecător”. A fost un om deosebit. L-am iubit mult, cu toţii. Poate şi fiindcă numele său a fost predestinat, pentru ca Valeriu, numele de mirean, vine de la latinescul „valere”, adică „a fi puternic, a fi sănătos”.

A fost un om deosebit de viguros. Iar numele „Bartolomeu”, care mai este numit şi „Natanael”, dacă ar fi să îl tâlcuim am folosi un cuvânt al Mântuitorului pe care l-a zis atunci când venea Natanael către El: „Iată un israelit în care nu este vicleşug!”.

Mitropolitul nostru Bartolomeu a fost un om fără vicleşug. Ce a avut de spus, a spus şi puteai crede în cuvântul lui. Principiile cele trei pe care le-a pretins şi le-a impus în administraţie sunt extraordinare: frica de Dumnezeu, obiectivitate şi transparenţă. E greu să rezumăm în câteva cuvinte o viaţă de om şi de om deosebit cum a fost Mitropolitul nostru.

A trecut şi prin bune şi prin rele. A fost şi un lider cum puţini lideri au fost, pentru că a condus greva studenţilor în 1946 şi repercusiunile le ştim, a făcut grei ani de temniţă. După aceea, şi ca scriitor, şi ca om al Bisericii şi ca om al culturii, iar acum, la bătrâneţe, ca şi Mitropolit, s-a remarcat pe toate planurile, dacă ar fi sa pomenim doar monumentala traducere a Sfintei Scripturi. Nu mai fac bilanţul celorlalte scrieri laice şi teologice pe care le-a lăsat Bisericii şi culturii româneşti.

Acum, când s-a mutat la Domnul şi ne lasă trişti, ne exprimăm compasiunea noastră tuturor celor ce l-au iubit şi, în acelaşi timp, ne ridicăm gândul către Tatăl cel Ceresc şi-L rugăm să-i facă parte de odihnă în loc luminat, în loc de verdeaţă, unde nu este nici întristare, nici suspinare, ci viaţă lină, fără de sfârşit. De fapt, când l-am văzut ultima dată, vineri, se vedea că este în această stare de linişte, care era premergătoare marii treceri în eternitate.

Dumnezeu să-i facă parte de odihnă!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei


Trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu este o mare pierdere pentru Biserica Ortodoxă, dar şi pentru Cluj şi celelalte eparhii care depind de această mitropolie. Un mitropolit cărturar, un mitropolit mare orator, un mitropolit care a făcut rânduială acolo, în acea eparhie. Regretăm că după o grea suferinţă, a trecut la cele veşnice acum, în preajma împlinrii a 90 de ani de viaţă.

Arhiepiscopul Buzăului, colaboratorii Centrului Eparhial, toţi preoţii şi credincioşii îl vom pomeni în rugăciunile noastre pe Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania şi nu îl vom uita niciodată.

Dumnmezeu să-l pomenească cu drepţii şi cu aleşii săi să-l rânduiască!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos


Plecarea dintre noi a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a îndoliat eparhia unde, timp de 18 ani, a fost destoinic şi demn părinte duhovnicesc. O astfel de plecare, a unui ierarh de talia Înaltpreasfinţitului Bartolomeu, i-a întristat pe toţi cei care i-au cunoscut atât lucrarea sa duhovnicească, dar mai ales lucrarea sa spiritual-culturală şi demnitatea sa de păstor, iubitor al valorilor noastre nepieritoare creştineşti şi româneşti.

Credincioşii şi slujitorii Episcopiei Dunării de Jos se unesc în rugăciune cu toţi cei care l-au preţuit şi l-au iubit şi doresc ca sufletul lui să fie aşezat în ceata celor aleşi, iar lucrarea lui, mai ales spirituală şi culturală, să nu înceteze, ci să se dăltuiască în viaţa slujitorilor şi credincioşilor pe care i-a păstorit până la ultima clipă a vieţii sale.

Hristos Domnul vieţii veşnice să-i împărtăşească lumina Învierii Sale, căci în viaţă crucea ca jugul a purtat-o şi credinţa a mărturisit-o până la sfârşit!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Iustinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului


În numele întregii Episcopii a Maramureşului, al Preasfinţitului Episcop-vicar Iustin şi al tuturor preoţilor, vă trimitem profunde condoleanţe şi să vă binecuvinteze Dumnezeu să treceţi acest moment cu harul Lui. Eu, de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu m-am despărţit sâmbătă noaptea.

Atunci, am avut, împreună cu Înaltpreasfinţitul Bartolomeu o foarte frumoasă întâlnire în vis şi era deosebit de binedispus şi fericit. Am petrecut câteva momente împreună într-un salon şi aceasta a fost despărţirea noastră de acest mare Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Din toată inima mă rog să-i fie deschisă calea spre slava lui Dumnezeu pentru că a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Trăiesc momentele când împreună s-a aşezat scaunul de mitropolit la Cluj, aşa cum a dorit şi Andrei Şaguna şi toţi marii noştri ierarhi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace şi în ceata drepţilor să-l aşeze!

*

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei

A plecat dintre noi ultimul ierarh care a purtat cătuşe şi lanţuri în temniţele comuniste. Părintele Bartolomeu Anania a fost ierarhul care şi-a făcut cruce şi cârje de arhiereu din lanţuri şi cătuşe. A luptat cu moartea după gratii şi azi a învins-o. Acum este aşteptat de Hristos să îi dea cununa vredniciei de vrednic slujitor al Bisericii Ortodoxe Române. De acum nu va mai sluji cu noi aici, pe pământ, ci în ţara cea fără de lanţuri.

Părinte Anania, să nu ne uiţi nici pe noi, care am rămas aici, în ţara binecuvântată de Dumnezeu, şi îţi doresc să te întâlneşti acolo cu înaintaşii noştri, părinţii noştri şi cu toţii să vă rugaţi împreună pentru izbăvirea neamului nostru românesc!

*

Mesajul de condoleanţe al Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului


Clerul, monahii şi credincioşii din Episcopia Sălajului, eparhie sufragană Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, au aflat cu întristare de vestea trecerii la Domnul a celui ce a fost mitropolitul nostru timp de aproape 5 ani de zile.

Un om cu bogată experienţă, un mare teolog, cărturar, cel care a tradus Sfânta Scriptură – ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, om trecut prin multe încercări în viaţă, inclusiv prin temniţele comuniste, apoi prin Statele Unite o perioadă de aproape 11 ani, o viaţă bogată dedicată în întregime lui Dumnezeu, ne face să regretăm enorm trecerea sa la Domnul, lăsând un gol profund în sufletele noastre, însă avem convingerea că mitropolitul nostru acum slujeşte la Tronul Sfintei Treimi.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, să-l răsplătească, în întreaga eparhie vor fi trase clopotele joi, la ora 12.00, iar duminică, după Sfânta Liturghie, de asemenea, în toate bisericile parohiale şi mănăstirile va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru sufletul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu.

Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească şi să-i gătească loc în împărăţia lui cea veşnică!

*

Mesajul de condoleanţe al Preasfinţitului Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei


Cu multă tristeţe am primit vestea că părintele nostru duhovnicesc, Mitropolitul Bartolomeu, a trecut la Domnul. Pentru mine, Mitropolitul Bartolomeu este arhiereul care mi-a dăruit Sfânta Taină a preoţiei şi-mi va rămâne, atâta vreme cât voi trăi, exemplul păstorului care a ştiut cum şi când să-şi apere oile date lui de către Dumnezeu spre păstorire.

Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu drepţii. Hristos a Înviat!

Cf. sursa: Basilica. ro.

Predică la Întâmpinarea Domnului [2011]

Thumbnail

Icoană pictată de Geea Manzicu.

***

Iubiți frați și surori întru Domnul,

praznicul împărătesc/hristologic de astăzi subliniază cu putere importanța ospitalității, a omeniei în viața noastră dar și pe aceea a bucuriei pe care o aduc cuvintele și gesturile de conștiință. Pentru că fiecare vrem să fim tratați regește, cu multă atenție când suntem primiți de către cineva și, în același timp, iubim faptul să fim înțeleși și apreciați la justa noastră valoare, fără să fim mințiți, fără să fim portretizați în mod mincinos.

Și când Domnul e primit în brațe prea iubitoare la templu, la 40 de zile de la preasfânta Sa naștere, adică întâmpinat, atunci e recunoscut ca Dumnezeu întrupat de către Sfântul Simeon și de către Sfânta Ana, într-o lume care nu sesiza mai deloc noutatea absolută a Persoanei din fața lor.

Iar praznicul de astăzi vine să ne spună tocmai acest lucru: că pentru a întâmpina pe cineva trebuie să vezi adâncul  celui din fața ta. Nu poți să faci un articol de întâmpinare unui tânăr scriitor dacă nu ești în stare să îi vezi caracterul și potențele, după cum nu poți să indici prezența lui Dumnezeu în cineva dacă nu vezi duhovnicește, dacă nu vezi adâncul persoanei în cauză.

Și dacă suntem atenți la cursul praznicelor ultime, vedem că la 25 decembrie L-am văzut mic și în iesle, abia născut, apoi la 6 ianuarie l-am văzut matur, la 30 de ani, pe când acum, la 2 februarie ne întoarcem la primele zile ale vieții Sale pământești pentru a-L vedea dus la templu la…40 de zile.

De ce să te întorci…pentru a merge înainte?

De ce avem mereu nevoie de istorie, de memoria propriei noastre istorii, de memoria istorică a Bisericii și a lumii pentru a ne înțelege traiectoria prezentului?

Pentru că neuitarea istoriei, memoria ei, accesată în punctul care ne interesează pe moment ajută întotdeauna la o rezolvare a unei probleme a momentului.

Iar traseul zilelor liturgice ale Bisericii e inclus în memoria tradițională a vieții Fiului lui Dumnezeu întrupat, fapt pentru care ne reîntoarcem în mod constant la praznicele Lui și ale Maicii Sale pentru a ne defini tot mai mult identitatea, dragostea, existența terestră care are deschidere spre veșnicie.

Dacă citim praznicul de astăzi din perspectiva Legii, atunci ar fi un praznic mariologic, al Prea Curatei Fecioare și nu unul hristologic, al lui Hristos, pentru că Maica lui Dumnezeu, deși Fecioară și fără să fi născut cu lehuzie, adică fără să fie necurată, a venit să aducă jertfa de curățire la templu.

Însă perspectiva eclesială a praznicului de astăzi este hristologică, Îl are în centru pe Hristos, Care e recunoscut ca Stăpân și Domn al întregii creații deși, la vedere, era doar un Prunc de 40 de zile.

Și aici își spune cuvântul capital experiența duhovnicească, care e vederea Bisericii: Simeon și Ana au așteptat îndelung venirea Lui la templu, L-au așteptat cu sfințenie și dor nespus…și L-au văzut, L-au putut sesiza!

Și vederea Lui, înțelegerea Lui, deși era o problemă națională a poporului evreu, pentru că toți trebuiau să Îl sesizeze, să Îl înțeleagă, să Îl descopere în ei…și în fața lor…totuși această problemă a vederii Lui se dovedește a fi o realitate pentru foarte puțini.

Și această realitate a simțirii și a vederii lui Dumnezeu e încă o realitate pentru puțini…deși ortodocși sau „creștini” suntem mulți.

Motiv pentru care și Domnul ne-a întrebat și ne întreabă, la modul esențial, dacă atunci când El va veni întru slavă, pentru ca să judece viii și morții, noi vom fi plini de iubire și de așteptare și vom presimți venirea Lui, care e ca o venire în noapte…în noaptea unei mari și dureroase nesimțiri, nesesizări, uitări a persoanei Sale.

Mai pe scurt: dacă nu stăm în harul Său și în iubirea și cunoașterea Sa nu putem să-l vedem pe cel din fața noastră și nu știm să decriptăm importanța și rostul momentului de față, pentru că trăim fără Cel care e vederea, sensibilitatea, cunoașterea, viața noastră veșnică.

Istoria e plină de cunoașterea Lui, viața noastră e plină de minunile Sale, peste tot avem parte de bucuria sesizării Lui…și clipa de față e bucuria Lui pentru noi…Dar, cu toate astea, noi suntem în afara stării interioare care ne facilitează îmbogățirea aceasta extraordinară de experiența trecutului, a prezentului și a viitorului, adică în afara stării de har, de sfințenie, de intimitate cu Dumnezeul mântuirii noastre.

Cei doi, Sfinții Simeon și Ana nu au primit un telefon de la Dumnezeu…pentru ca să vină la templu și să-L primească pe Fiul Său întrupat.

Nu au primit nicio fotografie sau un email de la El, cu toate datele necesare pentru a-L recunoaște pe El, pe Maria, Mama Lui și pe Sfântul Iosif, Logodnicul cel curat al Fecioarei celei Preacurate.

Ci ei au fost luminați interior de harul Său, de cel de care erau plini (pentru că trăiau cuvios, în sfințenie, în curăție) ca să vină la templu și au vorbit față de El întru harul Său și cu veselia duhovnicească a iubirii pentru Dumnezeu.

Acum, dacă întrebi un penticostal, o să îți spună că „vorbește în limbi” ca Apostolii și că are „experiențe pnevmatice” pe care nu știe să le explice. Și romano-catolicul, și protestantul, și anglicanul, și monofizitul, și armeanul îți vor spune la fel: avem „experiențe religioase”, „vederi extatice”, „simțiri ale harului”.

Numai că diferența dintre interiorul curat al unui ortodox și presupusa stare de „înduhovnicire” a unui eterodox e următoarea: starea de înduhovnicire a ortodoxului are coerență istorică interioară, adică toți Sfinții de la începutul lumii și până astăzi au, în esența lor, aceeași experiență duhovnicească, pe când spiritualitatea eterodoxă are falduri, care decurg din teologia lor, reperabile  în timp până la o anume dată, adică până la nașterea facțiunii religioase ca atare.

Iar dacă doriți să observați spiritualitatea ariană, monofizită, nestoriană, iconomahă, romano-catolică, luterană, calvină, anglicană etc. trebuie să luați reperele lor statutare, adică oamenii care au dat naștere la acea spiritualitate/tradiție de viață, potrivit unei ideologii, a unei teologii contextuale…ruptă de Tradiția Bisericii una.

Și când vorbesc despre Tradiția Bisericii vorbesc despre tot ceea ce Biserica Ortodoxă a primit din Biserica Legii, de la Sfinții Apostoli, de la Sinoadele Ecumenice, de la Sfinții Părinți și a păstrat și aprofundat până astăzi în materie de credință, cult, viață.

Pentru că orice e de la Dumnezeu are continuitate neîntreruptă în timp.

El L-a făcut pe om ca să se bucure de Sine pentru veșnicie, omul a căzut în păcat, a avut nevoie de ajutorul Profeților și al Legii, prin acestea au mers spre Domnul, spre sesizarea și primirea Lui, L-au primit, au păstrat ceea ce au primit de la El și de la Apostolii Lui, Biserica Sa a păstrat adevărul și viața dintru început, s-au luptat pentru ele…Fapt pentru care, tot cel care iese din barca mântuirii pentru a gândi singularizat…naște o spiritualitate ideologizată, emanată dintr-o învățătură ruptă din context, din contextul bisericesc tradițional.

Da, în aparență, pare „un punct de vedere adecvat” să spunem, că fiecare poate interpreta Tradiția Bisericii după cum dorește…Însă Biserica și-a văzut Sfinții și i-a cinstit nu în măsura în care au fost particulari, excepționali, ci în măsura în care le-a văzut continuitatea teologică și experențială cu Sfinții de dinaintea lor.

Iar Sfinții sunt întotdeauna particularități puternice, personalități de mare forță, adică de mare noutate, însă sunt fundamentați, înrădăcinați în aceeași Tradiție, în aceleași dogme, în aceleași slujbe, în aceeași conștiință a apartenenței eclesiale neîntrerupte.

De aceea, pentru un teolog ortodox e foarte ușor să vorbească, în același timp, despre Sfântul Patriarh Avraam sau despre Sfântul Maxim Mărturisitorul, despre dogmele Sinoadelor Ecumenice sau despre slujbele Bisericii pentru că indiferent de secolul pe care îl tematizăm, înainte sau după nașterea lui Hristos și despre persoana sfântă pe care o luăm în calcul toate persoanele și realitățile eclesiale au aceeași amprentă: amprenta harului Prea Sfintei Treimi, Care duce lumea spre Hristos și cu Hristos spre Împărăția Sa.

Adică același har a lui Dumnezeu a fost în Sfinții Simeon și Ana care este și în noi!

Dar harul Său există în noi dacă avem continuitate neîntreruptă cu ei în viață și gândire, în asceză și în fidelitate față de Dumnezeu.

Și prin asta răspundem la întrebarea, care ni se pune adesea: De ce Biserica Ortodoxă nu-i cinstește drept Sfinți pe „sfinții” romano-catolicilor de după 1054 sau pe ai greco-catolicilor sau pe ai anglicanilor sau pe ai monofiziților sau pe ai armenilor? Pentru că nu au continuitate de gândire, de viață și de raportare eclesială cu Sfinții Bisericii lui Hristos.

Într-un fel arată Sfântul Augustin al Hipponei sau Sfântul Ambrozie al Mediolanului și în alt fel Toma de Aquino și Albert cel Mare în ceea ce privește teologia, viața și raportarea eclesială la Tradiția Bisericii. Primii doi sunt Sfinți comuni Bisericii Ortodoxe și Bisericii Romano Catolice dar ultimii doi nu sunt în consens cu Tradiția Bisericii una ci în dezacord cu ea.

Iar dacă-i citim pe Sfinții ortodocși în paralel cu „sfinții” eterodocși sesizăm altă amprentă în ei decât harul Treimii din primii.

Fără doar și poate, nu putem avea „har din belșug” și „erezii din belșug” în același timp.

Harul, viața Treimii coboară din plin și îl sfințește prea frumos pe acela în care adevărata învățătură și adevărata evlavie se îmbină.

Iar dacă suntem ortodocși prin aceasta nu suntem, în mod automat, Sfinți sau mântuiți ci doar unii care stăm în Casa Stăpânului, niște privilegiați, care avem toate la îndemână de la El, în comparație cu multe milioane de oameni care nu Îl cunosc cu adevărat…numai că trebuie să ne spălăm simțirile pentru ca să Îl vedem pe Hristos pretutindeni și în noi.

Ne mai trebuie ceva…și la modul esențial: să lăsăm harul Său să ne inunde printr-o viață de multă rugăciune, muncă, atenție, dragoste, onestitate, coerență interioară!

Pentru că numai astfel putem să Îl primim și să ne primim în adevăratul sens al cuvântului.

Fiindcă fața luminoasă față de cineva înseamnă vederea lui, înțelegerea lui, citirea lui în profunzime. Și dacă ne bucurăm de înțelegerea celuilalt atunci știm să îl și întâmpinăm cu brațele, pentru că deja l-am întâmpinat cu inima.

Pentru că, dacă la nivel online ne citim și ne vedem reciproc, adică ne înțelegem reciproc…atunci ne manifestăm ca atare, când ar fi să stăm față în față, pe stradă, la masă, într-o Biserică…

Căci depărtarea adevărată este indiferența față de celălalt…și nu necunoașterea lui.

Putem să purtăm în inimă toată lumea și să compătimim pentru ea, pentru că asta ne face să fim proprii dialogului cu toți.

Iar dacă Îl întâmpinăm pe El, în mod zilnic, cu dorul inimii noastre, atunci putem să ne întâmpinăm mereu cu seninătate și sclipire de bucurie. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno