Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Prima parte

***

Şi în Isaac II [1]se dezvoltă problema cunoaşterii de sine. Chiar din Cuvântul 1, la 1, 10, aflăm faptul, că „puterea raţionalităţii”[2] se află în inimă şi că mintea coborâtă în inimă înţelege „cele ascunse”[3] ale sale.

Însă în 1, 46, Sfântul Isaac subliniază faptul, că adevărata cunoaştere de sine trebuie să fie o cunoaştere prin faptă, o cunoaştere ascetică, pentru că el desemnează curăţia omnului drept adevărata cunoaştere de sine[4].

Vorbind despre „gândirea [cugetarea] Sfinţilor”[5] la 1. 69, autorul nostru spune, că „durerea se revarsă neîncetat în gândirea lor”[6], pentru că ei îi compătimesc continuu pe oameni.

Şi compătimirea oamenilor, înţelegerea dramei lor se produce, pentru că Sfinţii se cunosc pe ei înşişi, prin aceea că Îl simt pe Dumnezeu în rugăciunea lor[7] şi în tot timpul.

În 1, 83, Sfântul Isaac se roagă Domnului ca să îi dea harul Său, pentru ca să nu fie lipsit de cunoaşterea lui Dumnezeu, cea plină de nădejde[8], care ne încredinţează de relaţia vie cu Sine.

Iar mintea noastră este luminată „de cunoaşterea dumnezeiască, care se revarsă neîmpiedicat în fire[a omenească]”[9].

În 3, 25, autorul nostru discută despre diferenţa dintre cunoaşterea prin studiu şi cunoaşterea prin curăţirea de patimi şi despre umplerea noastră de harul şi înţelepciunea dumnezeiască.

El scrie: cei care au „cunoaşterea prin strădanii proprii…[sunt] răpiţi şi stăpâniţi de mândrie şi, cu cât studiază mai mult, cu atât se întunecă mai tare. Însă cei în care cunoaşterea intră şi se sălăşluieşte în mişcările lor, aceia coboară în adâncul smereniei şi primesc în ei înşişi, ca pe o lumină, certitudinea sigură, care dă bucurie[10].

În 3, 68 se vorbește despre două feluri de contemplări din care înțelegem taina învierii oamenilor și modul viețuirii lor în veșnicie[11]. Pentru că pregătirea pentru a trăi în veșnicie se face de acum, în viața noastră ascetico-mistică.

Sfântul Isaac ne face atenți asupra faptului, că „ostenelile făcute în salturi sporescmândria[12] în noi, adică cele după care ne permitem „relaxări și  destinderi[13].

Însă, continuă Prea Sfinția sa, ostenelile ascetice sunt pentru ca să ne „facă mintea de nebiruit pentru patimi, sănătoasă și nemișcată[14] spre rău, pentru că cunoașterea noastră teologică și ascetică are scopul „de a [ne] apropia mintea de darul vederii dumnezeiești, care e împlinirea contemplării[15].

Cu alte cuvinte, asceza și cunoașterea în sine nu ne împlinesc, după cum nici contemplația nu ne împlinește, dacă nu ne vindecă mintea și nu ne-o îndreaptă spre dorirea vederii slavei lui Dumnezeu. Pentru că împlinirea noastră e vederea lui Dumnezeu și nu asceza și teologia în ele însele.

Când ne umplem de slava lui Dumnezeu ne umplem de bucurie dumnezeiească, care ne „face inima limpede”[16] și această bucurie sfântă „e ușa de intrare în descoperirile mentale ale minții, care sunt cele văzute la rugăciune”[17]/ în timpul rugăciunii, adică vederile extatice.

Dar vederea extatică, și bucuria care o precede, se nasc „în căința adevărată[18], care e o stare continuă, zilnică[19] și nu temporară.

De aceea Sfântul Isaac ne atrage atenția, că Sfinții lui Dumnezeu au iubit deopotrivă vederea duhovnicească și plânsul[20]. Pentru că asceza, contemplarea și cunoașterea teologică, toate la un loc, ne duc spre vederea lui Dumnezeu.

Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu sunt realități personale profunde. Și în ascunsul/ în abisul persoanei noastre ne bucurăm de Dumnezeu prin mișcările ochilor simplii ai inimii[21].

Dar pentru a ajunge aici e nevoie de „omorârea duhovnicească”[22] la care ajungem prin harul lui Dumnezeu.

Căci ne facem, din iubire pentru El, nebuni după Domnul. Pentru că cei care au băut din izvorul iubirii de Dumnezeu s-au „îmbătat” de minunarea în fața tainelor arătate lor de către El[23].

Autorul nostru însă nu trece peste realitatea omorârii duhovnicești ci o explică experențial: în această stare dumnezeiască „inteligența [/mintea noastră] s-a înălțat la vederea celor negrăite și dumnezeiești prin lucrarea Duhului”[24], adică a murit pentru simțirea lumii și s-a făcut vrednică de învierea duhovnicească și de vederea slavei Lui.

Iar vederea extatică înseamnă primirea ca arvună a Împărăției lui Dumnezeu „în simțurile duhovnicești”[25] ale persoanei noaste.

Pentru că cunoașterea personală în viața duhovnicească e una divino-umană și, din acest motiv, se extinde până în viața veșnică.

Observăm acest lucru din rugăciunea Sfântului Isaac, în care „taina înnoirii Sfinților”[26] e aceea, că „primesc încă de pe acum ca arvună începutul bunătăților viitoare[27].

Și pentru că în mod extatic ne împărtășim deja de experiența celor viitoare tocmai de aceea cunoașterea noastră transcende, datorită harului lui Dumnezeu și a experiențelor noastre extatice, cunoașterea limitată a omului neduhovnicesc.

Ne cunoaștem în slava lui Dumnezeu și ne umplem de o cunoaștere plină de necunoaștere, care ne invită la o continuă cunoaștere, pentru că necunoașterea Sa extatică e un prea plin pentru noi.

Sfântul Isaac numește cunoașterea extatică o cunoaștere „imaterială” [28], arătând prin aceasta că e harică, că e o întipărire în mintea noastră a harului dumnezeiesc necreat sau „simțire duhovnicească”[29] venită în timpul rugăciunii[30], pentru ca să arate faptul, că harul e simțit de noi, că el pătrunde în persoana noastră înduhovnicită.

Iar cunoașterea extatică ne sporește „îndrăzneala”[31] spre Dumnezeu, care este „potrivit mulțimii luminii”[32] care ne inundă.

Însă înainte de vederea luminii, nevoitorul ortodox are parte de „o mare luptă și [de]…nenorociri, la capătul cărora doar se întrezărește lumina”[33].

Citirile duhovnicești sunt importante în viața noastră pentru înțelegerile profunde pe care ni le aduc și care aprind mintea în timpul rugăciunii[34].

Însă harul dumnezeiesc pe care îl primim nu e „pe măsura ostenelilor”[35] noastre, ci din „nemăsurata Sa bunătate”[36] față de noi.

Harul Său ne umple de adevărul dumnezeiesc care este „mai presus de imagini”[37], de imaginile mentale.

De aceea, în timpul rugăciunii, e o greșeală să ne facem „o imagine sensibilă în mințile [noastre]…în locul unui gând unic, simplu și singuratic[38].

Și Sfântul Isaac se reîntoarcere la distincția dintre „cunoașterea simplă[39], „prin învățătură și citire, și prin auzire”[40] și cea duhovnicească, care se dobândește „prin stârnirile minunate care freamătă în minte cu săltarea negrăită a inimii”[41].

Numai cunoașterea duhovnicească subțiază[42] mintea și o minte curățită te face strângi cu ușurință minunățiile cuprinse în versete[le Scripturii] fie din rostire, fie din litere și de îndată inima saltă și face limba să tacă[43].


[1] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti, pronie şi judecată, partea a II-a, cu studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2003. Va fi notată de aici încolo ca Isaac II.

[2] Idem, p. 90.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 99.

[5] Idem, p. 105.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 106.

[8] Idem, p. 109.

[9] Idem, p. 116.

[10] Idem, p. 119.

[11] Idem, p. 129.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 130.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 131.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 131-132.

[20] Idem, p. 132.

[21] Idem, p. 133.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 134.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 135.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 138.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 139.

[34] Idem, p. 140.

[35] Idem, p. 141.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 146.

[38] Idem, p. 156.

[39] Idem, p. 163.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

Did you like this? Share it: