Despre cum Îl iubesc pe Dumnezeu cei care Îl înjură

Cunosc vreo 10 creatori de online (dintre cei mai celebri…de aceea nu mă mai spetesc să dau nume)…care mai stau ce mai stau și mai scriu un articol despre „popi”, despre cum nu cred ei în Dumnezeu, despre ce curvari și hoți sunt „popii” și despre cât de proști sunt ei.

Și au rating cu el…

Curg comentariile…

Nu e greu să observi că cei 10…și alții ca ei sunt troscot de Veneția la teologie…și că nu au nicio tangență cu Biserica sau trec pe-acolo ca să mai găsească vreun nod în papură.

Însă ei scriu despre lumea și teologia Bisericii așa cum se uită Azorel la bomba atomică, tocmai pentru că îi intrigă, nu îi lasă indiferenți.

Se simt proști în fața ei…și caută să își scuze prostia și păcatele…înjurând niște Preoți, care pe bune sau închipuit, dau motive de „înjurat”.

Adică…ce vreau să spun până la urmă?

Eu nu sunt tentat să înjur toți chelnerii, toți medicii, toți filosofii, toți artiștii, toți politicienii pentru că eu am un diferend, mă enervează, nu îl suport pe unul.

Dacă nu îmi place unul…pot să motivez pentru ce anume. Iar dacă el, din întâmplare, e medic sau jurist…nu mă cert cu tagmele lor…ci doar cu unul…

Însă, cei 10, când vine știrea  în online sau pe TV despre un Preot care „a deschis cartea” (habar au care carte) sau despre unul care a întrebat-o pe una despre curviile ei la Spovedanie și aceleia i s-a părut aiurea întrebările (ca și când s-ar spune altceva la Spovedanie decât păcate)…îi dau în mă-sa pe toți, la grămadă, desființează Biserica în trei fraze, găsesc că e o chestie fără sens.

Eu, care îi urmăresc, așa, în treacăt, îmi dau seama că un Zoso, Piticu, Arhi, Vis urât et comp., n-au mutră de oameni serioși, darămite cu cultură vastă…Și de aceea nici nu îmi bat capul să polemizez cu înjurăturile lor…pentru că sub ele se ascunde o profundă și deloc neinspirată prostie.

Însă mi-a plăcut să remarc adevărul de sub prostia lor vizavi de Biserică: sunt fascinați de ceea ce nu înțeleg.

Și așa cum un copil ranchiunos nu vrea să accepte că a fost mitocan, atunci când i-a dat una peste față Mirunei, fiicei vecinii…și, în consecință, nici dacă-l omori nu vrea ca să își ceară scuze, tot la fel sus numiții și alții ca ei…nu pot să accepte că nu știu nimic despre teologie și viața Bisericii (cât și despre politică, economie, finanțe, litere…pentru că nu au specializări mai deloc).

Înjurăcurioși fiind…

Ca un tânăr imberb, căruia încep să îi joace feste organele sexuale, care spune că nu îi plac curvele…dar moare după ele

Așa că insultele, măgăriile, obscenitățile la adresa Bisericii trebuie văzute ca ratări în credință sau ca o credință negativă în Dumnezeu.

Și asta, pentru că încă nu știi (sau nu vrei să accepți) că Îl iubești pe Dumnezeul pe care Îl înjuri.

La unii poate dura 10, 20, 30 de ani…ca să își dea seama că dădeau cu piciorul în țepușă

Admiratorii pe care ni-i dorim

A venit Claudiu Bălan și mi-a spus:

„Sfinția voastră ați avut multă vreme predicile în format audio.

De când le realizați în format text, suntem foarte bucuroși, că tinerii noștri pot citi o predică nouă și adaptată problemelor reale ale Bisericii de azi”.

A venit Camelia Sârbu și mi-a spus:

„Deși petrec destule ore în fața monitorului, deși credeam că predicile în format audio sunt binevenite, salvatoare chiar, constat cu uimire și cu bucurie că, de fapt, cuvântul scris pătrunde în mintea și sufletul meu mult mai adânc decât cel rostit care, nu o dată, a fost bruiat de banalul cotidian”.

M-am întâlnit cu un preot anul trecut, care, după ce mi-a mulțumit pentru predici…mi-a spus același lucru:

„Am copil mic acasă…și nu pot să ascult la computer predicile Sfinției voastre. Aș prefera să fie scrise…”.

Concluzia: toți cei trei și alții ca ei, sunt, ca raportare la creația online, cu 20 de ani în urmă. Pentru ei nu s-a inventat încă computerul casnic…pentru că sunt la faza cititului din carte.

Astăzi, lumea vrea să treacă la vederea tridimensională a filmelor, a imaginilor, a cărților…pe când cititorii mei vor să citească ca la 1600: în foaie și îmi cer să le scriu 10 fraze și atât…

E dezamăgitor

Ai copil mic, nu vrei să audă întreaga familie ce asculți la computer: cumpără-ți căști și bagă-le în computerul fix sau în laptop și nu mai mă aude nimeni predicând în afară de tine. Sau dacă ești pe stradă, în metrou, la sapă…cumpărăți un telefon mobil mai încăpător,un MP4, un iPod…cu o mică gămălie de cască…și s-a rezolvat problema.

Sunt și ieftine și practice. Dacă îți mai scapă pe jos nu e o problemă…că sunt rezistente…

*

Iar eu scriu predicile cum pot, cum mă simt atunci, în măsura în care mai am putere să fac asta.

Scriu predicile în formă textuală tocmai când sunt sleit de oboseală…

La fel, adesea, am înregistrat audio predici, citiri, comentarii…când abia mă mai țineam pe picioare…

Și asta: ca să ajut, ca să fiu de folos…

***

Așa stând lucrurile și noi avem pretenții de la admiratorii noștri, de la cititorii sau de la prietenii TPA:

1. Să învețe să comunice cu noi la modul masiv și serios.

2. Să scrie cu diacritice, în mod îngrijit și coerent…pentru că de la noi cer coerență și inventivitate și când nu ne mai ținem pe picioare de oboseală.

3. Să se implice tot la fel de mult în a-i lumina pe alții cum ne văd că facem noi.

4. Să ne arate că ne merită, că ne sunt proprii, că nu vin degeaba la noi…

***

Noi dăm filele audio și video la download. Dacă le descărcați, le aveți…

Și dacă ai o predică acasă o poți asculta pe secunde, pe minute, cu pauze nesfârșite ale playerului…

Iar dacă ești adeptul scrisului, iei stilou (ca să ai scris îngrijit, frumos…și nu pix) și foaie…și îți notezi ideile. Ideile de la mine, de la Ioan Gură de aur, de la Stăniloae, din articolele citite online.

Îți faci fișe clasice, în foaie…sau în Word…

Și după ce iei notițe, ca la curs, de la predicile mele începi să le gândești…

Le gândești…le ai.

Că sunt în formă scrisă, că sunt în audio…că sunt în video…ideile se rețin tot în cap, tot în inimă, tot în tine…

*

Nu, dragii mei,

nu-i cereți lui Balzac romane mici…când el scrie romane mari!

Nu-i cereți lui Stăniloae să nu traducă Filocalia! Deveniți dumneavoastră alții, învățați dumneavoastră să fiți alții pe fiecare zi…și apoi înțelegeți de ce eu sunt altul pe fiecare zi.

Nu cereți lucruri pe care le puteți înțelege foarte ușor…ci cereți lucruri pe care oricând le-ați reciti mai înțelegeți ceva din ceea ce părea înțeles definitiv.

*

Nu vă plac filele audio…pentru că nu sunteți învățați cu comunicarea. Nu are cine vorbi cu dumneavoastră la modul serios. La fel nici imaginile nu vă plac…pentru că nu sunteți împăcați interior

Cu cât se trece de la scris spre audio și video…cu atât înțelegi mai profund pe un vorbitor, pe un scriitor care vorbește, pe un scriitor care își asumă dialogul public.

*

Ca să asculți pe cineva…trebuie să îl înțelegi. Și pe măsură ce îl înțelegi pe atât îl și iubești, ți-e drag.

Iar dacă cineva ți-e drag te duci să îl auzi, să îl vezi, să îl citești oriunde.

De ce? Pentru că nu poți trăi fără el.

*

Da, se poate trăi fără oameni mari, colosali, abisali pe lângă tine…dar în tristețe.

Așa, despre târtița de găină friptă, sexul cu vecina, ce am mai văzut la televizor, ce îmi mai face copilul, de ce s-a scumpit varza, când o să mai ieșim din datoriile nesimțite cu care ni s-a împovărat țara…poți să vorbești cu oricine.

Dar despre lucruri de conștiință, despre experiență teologică și duhovnicească, de mare sensibilitate…nu poți vorbi cu oricine.

Iar în predicile și în cărțile mele vorbesc despre lucruri de conștiință…nu despre scumpirea cartofilor.

Și pentru ca să îți placă așa ceva trebuie să fii educat de mic în acest sens…Sau să le prinzi gustul…în ritm alert interior…

***

O, cât mi-aș dori 3000 de predici video cu Sfântul Ioan Gură de Aur!

Și să știu cum mânca și se ruga Sfântul Fotie cel Mare, astăzi pomenit și din care doamna preoteasă a tradus…și traducem…

Și să stau o oră de vorbă cu Fericitul Dumitru Stăniloae despre Dogmatica la care am scris…scriu…și voi scrie…așa cum stăteam, ore în șir, cu Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu

Cât mi-aș dori un minut cu glasul Domnului întrupat…sau o fotografie cu El, pe pământ, vorbind la fântâna lui Iacov cu Sfânta Fotini…

Cât mi-aș dori binecuvântarea, pe capul meu, a Sfântului Simeon Noul Teolog…și să știu cum arăta instrumentul cu care el scria…și să văd lacrimile lui de iubire pentru Dumnezeu…și să îl aud…și să îl văd pentru 3 secunde…

Cât mi-aș dori să predic nu o oră, nu 3, nu 10, ci o zi întreagă…și să am cui…

Cât mi-aș dori oameni serioși, integri, cu sfințenie multă în ei, cărora să le vorbesc și care să îmi vorbească cu prietenie sfântă…

*

Da, sunt sătul de farsori, de vorbitori la pereți, de închipuiți!

Sunt sătul de oameni falși, roși de tot felul de invidii și de gândul să parvină…dar deloc roși de iubirea de Dumnezeu și de oameni, de dorul de creație, de a face ceva cu sens, cu cap, cu inimă…care să rămână…

*

Și eu îmi doresc admiratori…dar care să nu arate oricum

Și eu am pretenții…chiar prea mari față de oameni.

Însă pretențiile trebuie să le avem pe măsura muncii noastre.

*

Concluzia concluziilor: nu audio e de vină…ci lenea e de vină! Nu mai fiți prieteni cu lenea și o să vă placă tot ceea ce scriu și creez. Cu siguranță!