Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Sfântul ocrotitor al studiilor mele seminariale

Astăzi, 10 februarie 2011, a fost hramul catedralei din Turnu Măgurele, pentru că e ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie († 10 februarie 202) și îmi pare rău că azi-noapte nu am fost în stare să fac o predică pentru astăzi. Am făcut acatistul său, împreună cu doamna preoteasă, în cadrul rugăciunilor noastre de seară, ne-am umplut de rugăciune față de el și de amintiri…dar n-am putut să predic…

Acum simt să scriu…să evoc…să fac ceva care să sublinieze prezența lui în viața noastră.

Potrivit însemnării de aici, catedrala a fost „construită de regele Carol I în cinstea victoriei asupra turcilor obţinută în timpul Războiului de Independență din 1877. Sfinţirea locaşului de cult s-a făcut în anul 1905”.

E mare, impozantă, din altă lume decât blocurile din jur…și a fost locul unde, pentru 5 ani, ca elev seminarist, am fost sărbătoare de sărbătoare.

O acustică înaltă…

Trebuia numai să știi să cânți…că de auzit te auzeai foarte bine

Și acum îmi dau seama că, fără a conștientiza prea mult atunci, m-am umplut de prezența Sfântului Haralambie…prezență pe care am intuit-o, mai profund…după aceea.

Și aprofundând această relație între patronii Bisericilor unde am slujit și propria-mi persoană mi-am dat seama că am fost învățat, condus, luminat de fiecare în parte.

Adică prezența Sfinților ocrotitori ai unei Biserici în viața noastră e una reală și hotărâtoare, care se intuiește în ani de zile…și nu neapărat imediat, așa, dacă mergi de două-trei ori. Însă, în timp, îți dai seama că locul și apărătorii locului sfânt te-au amprentat într-un anume fel. Te-au învățat ceva incomunicabil…

La Scrioaștea, Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului…și viața mea e plină de minunile Maicii Domnului.

Apoi, la Roșiorii de Vede, am slujit la strană în Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron…și viața lui s-a amestecat cu viața mea.

Apoi la Turnu Măgurele, la Sfântul Haralambie și la Sfânta Parascheva…fiecare învățându-mă lucruri importante…conștientizate în timp…

La Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, în București și la Adormirea Maicii Domnului, în Alexandria, am învățat lucruri suple…

Pe oriunde am slujit, la strană sau ca preot, am învățat câte ceva important de la Sfinții ocrotitori ai Bisericilor, de la preoții slujitori, de la credincioși, din starea interioară a parohiilor.

Și subliniez asta, pentru că una e ceea ce înțelegi pe loc, odată…și alta e ceea ce înțelegi în timp

Însă trebuie să aprofundezi viețile Sfinților ocrotitori ai Bisericilor și comuniunea cu ei în rugăciune și dragoste pentru ca să înțelegi lucruri abisale.

Chinurile martirizării Sfântului Haralambie sunt de un demonism feroce.

I-au rupt carnea cu cârlige de fier, i-am jupuit pielea de pe trup, a fost scuipat și hulit, a fost tras de barbă ca pe un cal de căpăstru, i-au bătut piroane în trup, a fost ars cu foc…și a adormit prin tăierea capului cu sabia.

Însă „în timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi Sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe Îngerii Săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne Moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite.

Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul Martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multă onoare”.

Adică credința…și viața în credință nu e ușoară…atâta timp cât oricine te poate jigni, ultragia, bătea, chinui în chip și fel numai și numai pentru credința ta.

Iar evocarea de azi e pentru omul de azi, care se crede „deschis la minte”…dar e în stare să facă aceleași orori față de cel care nu îi împărtășește convingerile.

Sfântul Ierarh Haralambie m-a învățat că viața virtuoasă nu se termină odată cu studiile teologice ci că ea abia începe odată ce ai ajuns preot al lui Dumnezeu. Și că această mare și preasfântă lucrare de împreună slujire cu Dumnezeu cere totală dăruire și totală uitare de sine, pentru ca Dumnezeu să facă voia Sa întru noi.

Prea Sfințite Părinte Haralambie ai milă de mine, nevrednicul, în orice zi a vieții mele și mă îndeamnă la râvna cea bună, la râvna credinței, pentru ca să mă mântuiesc pentru rugăciunile tale! Ai milă de noi toți și ne iartă, pentru că avem nevoie de iertarea Domnului mai mult decât de viață. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Cuvintele duhovnicești, vol. I (Jurnal 1999-2003) [15]

Next

Cuvintele duhovnicești, vol. I (Jurnal 1999-2003) [16]

1 Comment

  1. Cu toata certitudinea, cu netulburare,

    „Mila voiesti, si nu jertfa”,

    si asta clipa de clipa,

    deci mila pentru toti.

    Gindurile Sf-voastre despre hramul Sfintului Haralambie mi-au amintit si mie de bucuria participarii intru „Doamne miluieste” la nenumarate biserici din Iasi, pe cind eram studenta la Filologie.

    Venea cate-o sarbatoare, hopa si hramul, venea si litia, venea si-mpartasirea de bucuria Sfantului acelei zile.

    Impartasirea de bucuria liturghisirii intru pomenirea sfintilor tine nu de sentimentalism si topire in efuziunea combinatiilor sufletesti fara de osia dirzeniei intru iubirea in duh (chiar ma gindeam azi-dimineata la ce dureaza etern, inaintea lui Dumnezeu in suflul fiecaruia dintre noi: simt ca nu doar elatiunile noastre sufletesti de doi bani care acum vin, si miine pleaca, ci impletirea strinsa dintre adevarul inimii in duh si ceea ce traieste sufletul ca frumos intru Traditie, Biserica, si Cuvintul biblic.

    Si pentru asta cred ca ne trebuiesc ani nehotarniciti in vajnicul timpului, ne trebuie vlaga duhului neamortit…)

    De aceea simt cu tarie ca aceasta plasmuire din Sfinta Traditie intru trairea liturgica de a cinsti Sfintii pe care-i stim si pe care nu-i stim, recunostinta ce le-o aducem fara de șagă, ne imbiba cu mirul cucerniciei darurilor Sfintului Duh.

    Ce altceva incercati sa faceti Sf-voastra prin TPA?

    Acelasi lucru!

    Si iata, totusi, cum alt-ul din noi rasfringe lumini neapuse asupra aceluiasi adevar, si iata cum abjectul plictiselii din apusa cultura contemporana, sau din decadenta fiecarei clipe a perioadelor culturilor imbratisate pina la noi, isi afla o noua lumina.

    Taicutul meu isi exprima mai deunazi neincrederea in dainuirea erei crestine; adesea, pe alocuri, ni se spune ca vom muri: ghetarii nu stiu carei „renasteri” ne-or impietri din seva vietii…

    Nu aflu raspunsul, oricit m-as strofoca. Dar stiu ca Hristos pregateste si a pregatit pt. fiecare din noi o angajare si un elan: ingaduinta si Mila Sfintei Treimi. E promisiunea Sa.

    Intru noi, si intru Sfintii Sai.

    Multumim de gândul articolului!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén