Indiferent dacă…

cobori sau urci…trebuie să stai! Să fii calm în tine însuți. Să nu te febrilizezi. Să nu crezi că ești un struț sau o mașină, ci un om. Avem tendința să ne credem altceva decât oameni. Avem tendința puerilă de a ne uita vârsta, cunoștințele, temperatura, potențele…

Ia o pauză…mergând!…

Gândește-te la lucruri normale în jurul la atâtea lucruri anormale!…

Fii tu însuți…când alții vor să fii nimic, un zero!

Un zâmbet e uneori mai important decât o mie de cuvinte…și un prieten e mai prețios decât o mie de oameni care trec nepăsători pe lângă tine…

*

Indiferent dacă nu mai poți, nu mai vrei, nu mai ai chef, nu mai știi ce se va întâmpla cu tine, nu mai vezi nicio scăpare…nu abdica de la viață, de la tine, de la încrederea în lucruri care depășesc cursul pe care mintea noastră îl poate gândi!

*

Nu, nimic nu se termină prost…dacă stăm bine!

Dacă stăm cu frică și cu cutremur în fața Lui…și cu bucurie în fața oamenilor…

Și de multe ori demonii vor să ne spună tocmai acest lucru: că nu contăm…când fiecare contează enorm de mult… acolo unde e, prin ceea ce face, prin ceea ce este, prin ceea ce transmite altora…

*

Plec de fiecare dată la drum cu gândul…că s-ar putea să nu mă mai întorc…

Fiecare zi o trăiesc cu conștiința că e ultima.

În fiecare zi știu că pot muri oricând…

Totul e ca pentru ultima oară…

Totul e doar acum…

Mâinele nu-mi aparține! Eu sunt acum. Eu, acum, când scriu aceste cuvinte, sunt viu

Când nimeni nu va mai scrie cuvinte…și nu le va mai semna cu numele meu…eu nu voi mai fi printre dumneavoastră…ci în altă sferă…în altă lume…în altă dimensiune…

*

Acum e acum

Acum e întotdeauna pentru ultima oară

Tocmai de aceea, ca pentru ultima oară vă spun: că totul a fost foarte frumosnespus de frumos

La revedere!

3 comments

  • Fusesem ocupata foarte in ultimul timp…

    Nu mai apucasem sa comentez, desi adesea simt ca deraiez cu nemultumirile mele.

    Pierdusem din unduirea foilor rasfoite-n TPA.

    Dar nu cred c-am pierdut din noima si izul acestui articol.

    De aceea revin.

    Imi ramasese-n suflet, si trebuia sa va spun ca nu-mi pot inchipui un Dumnezeu stind in nelucrare,

    cu miini goale,

    nescriindu-ne pe noi,

    nescriindu-Va,

    necircumscriind duhul din noi,

    nescrisul din noi,

    din El,

    din tot ce-nfrumuseteaza viu;

    imi statea articolul in git,

    si-mi rabufnea prin linistea netacuta,

    Parinte,

    v-ati scris tacerea in netacere,

    fiinta in zidit fara de zid,

    nu cred ca va mai exista vreun articol pe lumea asta ca acesta; inmultiti griul din lan,

    ne iubiti cu dor de lumina.

    Parinte…

  • Doamnă, dacă m-am scris în dumneavoastră și în alți câțiva…și în alții de după noi…înseamnă că mă bucur!

    Cu o bucurie care nu trece niciodată

  • Frumos a transpus d-na Otilia in cuvinte sentimentele de necuprins.

    Impletirea trairii ortodoxiei cu realitatea uneori dezamagitoare este cheia acestui loc minunat.

Dă-i un răspuns lui Camelia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *