Cel mai jenant moment penibil…e acela în care el (oricare, indiferent din ce secol, de ce sex, din ce țară) se crede în stare de lucruri de care nu e în stare…dar are o senină față halucinantă.

Își măsoară cuvintele dar dă cu stângul în dreptul, pentru că prostul nu e profund și nici culturalizat.

Are ton afectat dar nu e niciodată selectiv.

Face grimase dar ele sunt mai mult scălămbăieli decât gesturi de spirit.

Încearcă să pară introdus în materie dar dă cu mucii în fasole în stil mare

Însă prostul nu e senin decât dacă știe că îi este acceptată prostia. Lângă un om de caracter, lângă un om integru, lângă un mare gânditor…prostul se simte stingherit, ofilit, desființat…

Prostul neajutorat dârdâie.

Și pentru ca să rămână acolo unde e face trafic de influență, dă șpagă, face temenele…

Ele știe că e o nulitate genială…și de aceea nu are conștiința că pierde ceva. Joacă totul pe o singură carte, joacă și la cacealma, joacă pervers, joacă grobian…treaba e să rămână în sistem…

Prostul ajutat însă…e îngâmfat din cale afară.

Într-un sistem corupt de la cap și până în picioare…prostia e slugarnică sau trebuie s-o mimeze. Mimezi prostia când nu știi să fii inteligent și o trăiești pragmatic…când te crezi de neînlocuit…inimitabil în prostia ta.

O instituție…și o țară însă, care promovează cu duiumul nulități penibile sfârșește prin implozie.

Dacă îți dorești răul…nu ai decât să îți minimalizezi Sfinții, geniile, eroii, oamenii de caracter.

Și când ești un conducător, un lider politic, bisericesc, vocațional și te înconjori numai de nulități…tu însuți ești tras în jos, ești minimalizat, nu ești credibil, dacă îți plac lichelele.

E de trei ori penibil să accepți să ți se spună lucruri neadevărate sau să crezi că cu oameni înguști la minte poți să progresezi. Nu! Fără oameni foarte capabili în puncte cheie nu poți să faci nimic durabil…ci totul e peticire.

Oamenii capabili creează și susțin echipe.

Echipele trebuie conduse cu geniu…nu cu orbul găinilor!

În orice secol, orice om mic la minte, adică penibil, pus într-un post de conducere nu va fi decât o rușine, de care post factum încercăm să uităm cât mai repede

Posteritatea nu iartă niciodată diletanții!