Intelectualii ortodocși români ieri și azi

În interbelic, intelectualii ortodocși erau considerați de intelectualii necredincioși drept niște închistați la minte, cu o viziune reducționistă.

În comunism, ei erau scoși din orice ecuație.

În democrație, intelectualii ortodocși sunt văzuți ca buni de reprimat în continuare sau de neluat în seamă, deși argumentele intelectualilor necredincioși sunt de tot râsul.

În ce constă neînțelegerea?

În modul de a nu ști să se raporteze la o altă viziune decât a lor, prin limbajul neadecvat și modul de expunere anacronic.

Ortodocșii au bază de date ultra imensă în Tradiție însă nu știu să o acceseze ca lumea. De ce? Pentru că, cel mai adesea, se bat cu pumnul în piept că sunt intelectuali ortodocși inși fără prea multă cultură teologică și de altă natură, fapt pentru care penibilul sau ilizibilul tronează în argumentația lor.

În interbelic, intelectualii ortodocși militau pentru readucerea la suprafață a interesului pentru teologie, deși nu pentru una foarte adâncă. Nu au reușit acest lucru!

De ce? Pentru că nu cunoșteau sursele teologice fundamentale ale Tradiției, tocmai pentru că nu le traduceau și nici nu le comentau.

Când a apărut Părintele Dumitru Stăniloae în spațiul ortodox și a început să reactualizeze teologia și limbajul teologic toată lumea s-a crispat…pentru că nu puteau să aibă elementele dialogice pe care el le excava din Tradiție și le punea în limba curentă.

După revoluție și după moartea sa, noi am rămas cu un limbaj stăniloiscian…prins din zbor…și credem că prin asta îl ducem mai departe pe Stăniloae și munca sa de cercetare. Nimic mai fals!

Ca să îl continui pe Stăniloae, oricine ai fi, mic sau mare, trebuie să te întorci la cult și la Părinți, să studiezi, să traduci și să comentezi valorile Tradiției Bisericii în propria ta experiență eclesială.

Limbajul apriat, original, în forța prezentului nu se naște din imitație…ci dintr-o căutare religioasă personală foarte profundă…în care îți motivezi lucrurile, ți le descrii, pe măsură ce le trăiești și le înțelegi.

Tocmai de aceea, problema ortodocșilor interbelici era falsă…ca și a ortodocșilor de astăzi. Pentru că problema noastră nu stă în limbaj. Nu limbajul ne face improprii contemporaneității…ci netrăirea surselor Tradiției în mod personal, trăire, cunoaștere, aprofundare care formulează de la sine un nou mod de a face teologie și de a vorbi teologic.

Mai pe scurt, noi nu avem buni vorbitori cu lumea noastră…sau tălmăcitori pe limba ei, pentru că nu avem o cunoaștere holistică, cuprinzătoare și a teologiei și a culturii și a științei.

Iar dacă nu avem oameni care să își asume totalitatea problemelor…nu avem oameni care se mântuiesc în vremea lor…pentru că oamenii care se mântuiesc în vremea lor și se gândesc și la alții își pun toate problemele…și nu le aruncă la coșul de gunoi.

Lecții pentru creatorii de online

Am băgat în seamă câțiva creatori de online zilele astea…cu trimiteri spre ei. Pretextul: trei rânduri sau o idee dintr-un articol al lor…pentru ca să…conversație în final…sau să ne cunoaștem mai bine. Au răspuns doi sau trei…

Ceilalți au crezut că li se cuvine…O, nu, nu ți se cuvine nimic…dacă nu știi să mulțumești…dacă nu știi să comunici…dacă nu știi să răspunzi cu spirit unei remarce făcută cu spirit!

Ce-am aflat?

1. Oamenii se timorează sau devin nesimțiți când văd un preot în spatele unui text. Ca să nu mai spun în fața unei opere, expusă online cu multă abilitate, care spulberă cu mult creația online a altora.

2. Oamenii nu știu să comunice. Răspund neîngrijit, lălâu, anapoda…

3. Oamenii nu se așteaptă să fie citiți de oameni cu cap ci numai de niște mucoși.

4. Oamenii nu așteaptă să fie băgați în seamă…chiar dacă creează la nivel online.

5. Oamenii nu au perspectivă vastă, paradoxal, într-un teritoriu enorm.

Ce fel de creatori de online sunt ăștia, care nu știu să comunice, să fie spontani, să fie atrăgători, să fie respirabili?

Au vreo șansă? Da!

Dacă…

1. răspund cu promptitudine la gesturi de bun simț…

2. dacă mai întâi observă cine e cel din fața lor…apoi se pronunță

3. dacă se comportă personalizat cu fiecare în parte.

Dragii mei, dați un search mai întâi…sau citiți prin blogul omului care vă pistonează cu bun simț…CV-ul, 13 articole, uitați-vă în sus și în jos pe vreun motor de căutare despre ce a făcut și face…

E lecția numărul 1 pentru cine e creator de online…

Apoi, intuiți sensul articolului…modul în care vibrează…pentru ca să știți cum vă așezați vizavi de el.

Căci de fiecare dată trebuie să răspunzi normal, ca și când l-ai avea în față…și nu ca și când ai vorbi cu ecranul.

Cunoașteți-l, înțelegeți-l, transpuneți-vă în starea de a vorbi cu un om!

Fără astea trei nu poți să fii decât anacronic…

Îmi pare rău: cei mai mulți dintre cei pe care i-am abordat pentru prima oară…nu au știut cum să comunice!

Adică nu au ce căuta în online.

Opere complete, vol. 8, p. 301-309

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

***

Explozii ale inimii sihastre

Aripi în cerurile albastre,

Zboruri tăiate-n fără de apus

Nu vă uitați la trupul meu răpus,

De-apururi înfloriți, fără de veste,

Deschideți guri și râuri de poveste!

***

Transfigurare

[26 ianuarie 1978]

*

Contopirea-n Cel de sus

mi-a fost dată-n viață fiind;

duh în cerul lui Iisus

mi-a fost dat să mă aprind[1].

*

Soarele lucea-n cristale

infinit vibrând culoare,

în viața flăcărilor Sale

de miresme roditoare.

*

Și sosind al nunții ceas,

frăgezimi plăpânde-n mers,

arse înapoi s-au tras

ne-ncăpând în ritm și viers

*

Trupul încă nedeprins

cu fiori prea sfinți, prea puri,

poarta Raiului mi-a ‘nchis:

„Cerul n-ai să poți să-l furi!”.

*

Suflete-n adânc pierdut

fermecat de tot ce-apare,

ia-o de la început

căutând transfigurare!

*

Lutul, pur să-ți ardă-n Soare[2],

ca pădure ce suspină,

când miresme poartă-n floare

și în boare de lumină…

*

Fulgere, sclipiri albastre,

lasă-le-n priveghi pe cale,

în îngenuncheri sihastre

fă din trup o lumânare!

*

Trupul: duh viu, solitar[3],

bântuit de strălucire[4],

înflorit și-nvăluit de har,

ca să-nflorească-n nemurire.

*

Glasuri urlă[5] în pustii…

„Cât iubirea mai e vie,

fragezi, dulci[6], veniți copii

morții toți au să învie![7]”.

***

[29 ianuarie 1979]

Trup, mișcare, duh, statuie

Între ce e și ce nu e,

Duh de farmec, trup de foc[8]

Prins în[9] forme fără loc[10],

Nu vreți vii să-ncremeniți

Numai pururea să fiți!…

*

Mlădiindu-se să spuie

Veșnic unul să se suie

Și rotindu-se în doi[11]

Fulger alb[12] trece prin noi.

***

[30 ianuarie 1978]

Zilele ca fetele

Desfăcându-și pletele,

Fluturându-și umbrele,

Jucăușe foc,

Prinse de mijloc,

Mă aruncă-n joc,

Între ele să mă mistui

Mă tot cheamă-n joc[13].

***

[Variantă a poemului din p. 304]

Trup, mișcare, duh, statuie

între tot ce e și nu e

duh de farmec, trup de foc

curs prin forme fără loc.

*

Vreți de vii să-ncremeniți

și de-a pururea să fiți,

veșnic unul și se suie,

mlădierile să spuie,

cum rotindu-se în doi,

fulger alb trecu prin noi…

***

[Variantă dezvoltată a poemului din p. 305]

Zilele ca fetele

Desfăcându-și pletele,

Turburând luminile,

Jucăușe foc,

Prinse de mijloc

Mă tot chiamă-n joc!…

*

Umbre și furtuni,

Cum să le aduni?!

Umbre[14] și furtuni[15]

*

Ochii care plâng,

Ochii ce mă frâng

Sânge luminând!…

*

Roțile rotesc,

Sferele rodesc

Luminând ceresc[16]

*

S-adâncesc vâlvoi

Cerurile-n noi

Scânteiază-apoi.

*

Criptele de vis

Raiul au deschis…

…Curg în Paradis!

*

Mă desfac de zare,

De întruchipare[17];

Mă îmbrac în soare[18]

*

Și pătrund lumină,

Fragedă, virgină…

Cât o să mă țină[19].

Creșterea în floare[20],

Albă, creatoare,

Nesfârșită, mare,

De culori ce-n unde

Infinit s-ascunde,

Văluind[21] profunde,

Valuri triumfale

De mândre spirale

În ocolita vale[22],

Ce zidește-n forme

Răbufniri și norme,

Ne-ntrupatul gând

Jucând, surâzând

În grădini de aur,

Râvnit de balaur[23]!

*

Tot ce nu se-nchide

Pieptul își deschide,

Când din tot ce-a fost

Singură cu rost,

Rostul nimănui

În sufletul oricui!

***

[Foaie disparată. Prima pagină]

Sensibil  Normal  Obișuit

Egreta     Perla      Litoral

3           5               7

*

Sensibil 3

Normal 5

Obișnuit 7

*

ULTRALAN[24] – vitilig

*

Traian  Nr. 30. Nu are telefon.

*

Ion Ionescu

*

A.   Coreli, Concerto Gros[s]o[25].

*

Str. Cincinat Pavelescu, nr. 2 bis, Buzoianu Gheorghe.

Mașina nr. 7, din gară.

În fața parcului.

[Te] dai jos la stația Integrata de lână[26]

[Drumul durează] ½ oră.

Din stație mergi drept pe șosea, pe [aceea pe] care merge mașina înainte…și [apoi] a patra stradă la dreapta.

*

Dimineața, 513 [minute].

Trenul de Timișoara, de la Roșiori pentru Constanța. Tichet. Direct.

*

Telefon: 30. 06. 54[27]

Nelu: 43. 25. 64

Aurel: 30. 06. 54

Ionel: 11. 16. 81

Victoria: 87. 30. 01.

*

Tr. 12, bloc bis, Piața Unirii. Tramvai 30.

*

Păstrez în mine unda ne-ntinată

Din bucuria-n început creată,

Port setea de-a mușca și de a rupe

Din necreat și necuprins ce curge,

În forme și senzații mereu noi

Când valuri și mlădieri despoi.

***


[1] Urmează versuri tăiate:

„și din flacără și soare

s-au născut culori; cristale

în nemărginita boare

s-au pornit culo[are]”.

[2] Să-ți ardă întreaga ființă în lumina Soarelui ceresc, în lumina dumnezeiască.

[3] În loc de solitar, în prima variantă era: și altare.

E vorba despre faptul, că în lumina dumnezeiască trupul pare în întregime o ființă spirituală, un duh viu.

[4] Trupul e plin de strălucirea luminii dumnezeiești.

[5] A doua variantă: sună.

[6] În loc de fragezi, dulci, o a doua variantă: frăgezimi.

[7] V: Morții totuși au să-nvie!

[8] Când sunt plin în sufletul meu de lumina dumnezeiască și trupul meu e plin de focul luminii. Eu, în integralitate, sunt un foc dumnezeiesc.

[9] V: Scurs prin…

[10] Vederile extatice sunt formate din forme dumnezeiești, care nu se găsesc în niciun loc terestru, pentru că sunt mai presus de timp.

[11] Sunt unitar în lumina dumnezeiască, sunt unul…dar format din doi, din trup și suflet.

[12] Lumina dumnezeiască văzută extatic.

[13] În afară de primul și ultimul vers toate celelalte versuri sunt tăiate în M.

[14] Lucuri dumnezeiești, văzute în extaz, și aproape neînțelese…

[15] Mulțimi de ființe cerești și de lucruri dumnezeiești văzute în extaz și care veneau ca niște furtuni de descoperiri…ca niște furtuni pline de noutate în mod extatic.

[16] Roțile și sferele reprezentând ființe spirituale văzute de către Fericitul Ilie în extaz.

[17] Mă desfac de lucrurile terestre și temporale…

[18] Mă îmbrac, sunt plin, sunt scăldat în slava Sa.

[19] Și mă umplu și înțeleg lumina dumnezeiască pe cât mă țin puterile ființei mele.

[20] În lumina dumnezeiască.

[21] O formă contrasă a lui: învăluind.

[22] În ocolita/acoperita de lumină vale a inimii se petrec toate aceste vederi dumnezeiești.

[23] V: Râvnit și de faur!

[24] Un unguent. A se vedea: http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=790.

[25] A se vedea:

http://www.youtube.com/watch?v=mMOA_1LY0J4&feature=related.

[26] Din Constanța: http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualitate/disparitia-industriei.html.

[27] Număr șters.

Despre cum mi-am băut cafeaua

  1. Alina Popescu ne spune că nouă, bărbaților, nu ne cam place să ne punem în evidență iubita/soția ci o lăsăm în umbră. Să fie „femeia din umbră”. Și după o droaie de întrebări ne spune: „femeia din umbră rămâne de multe ori acolo pentru că e mai uşor, mai puţin riscant. Iese când e cazul, când oamenii care o văd o iau aşa cum este, [când] nu se izbesc de sexul ei ca de un zid”. Adică nu bărbatul o bagă în umbră în toate cazurile ci ea preferă să fie în umbră…pentru ca să nu o doară prea mult…să nu aibă efecte negative ieșirea ei sub reflectoare.
  2. Cristina Bazavan, deși nu e bărbat, recunoaște că are repulsie față de doi bărbați ținându-se de mână: „Mi s-a părut bizar în primul moment, dar apoi mi-am dat seama că oricât de deschisă la minte mă cred eu, dacă văd doi bărbați care se țin de mână pe stradă fac ochii mari. Și cu siguranță ei simt asta. Și se gândesc că sunt judecați, analizați etc.”. Așa fac și eu, ochii mari, când văd femei cu belciuge în toate părțile, când le văd machiate și îmbrăcate strident/cu prost gust sau când văd bătrâne care se îmbracă și se comportă precum tinerele, care se cred tinere când cuviința le spune să se pregătească de moarte…Același lucru și pentru bărbați…când văd astfel de bărbați…sau bărbați care au atracție față de bărbați…Repulsia autoarei noastre e o repulsie bună. E repulsia la anormalitate
  3. Stela Popa ascultă doi intelectuali la TVR 1 (care reprăfuiesc temele de pe Realitatea TV) și își notează (e om de media din Republica Moldova…și, recent, a primit și cetățenia română): „Mai grav e că singuratatea sau izolarea în care ne bălăcim și ne complacem pare să fie trăsătura care ne definește, dar și care nu prea ne deranjează. Fie că e vorba de singurătatea politică sau izolarea personală în care ne-am tăvălit, volens nolens, de la 90 încoace, noi tot apatici suntem la schimbarea reală – care nu a venit nici după 28 noiembrie!”. Ea crede că asta e starea doar din Republica Moldova. Nu! Și în România lucrurile băltesc…Numai că trebuie să stai mai mult pe aici ca să le miroși miasma…Însă, felicitările noastre, doamnă, pentru onlineul dumneavoastră în limba română, cu diacritice și teme percutante, lucru pe care românii de dincoace de Prut, dintr-o neglijență soră cu prostia, îl uită!
  4. Viorel Ilișoi împlinește o vârstă…Prietenul George Lăcătuș i se înclină…și îi urează numai de bine. Ilișoi e cel care face videouri cu haz de exasperare românească în Jurnalul Național, timp în care și-a recăpătat portofelul printr-un om cu bucă…iar Lăcătuș e cel care ne-a dat o poză plină cu portocale…pe care trebuia să le pui în găleată…să o treci de casă la supermarket și să o iei la tine acasă…Numai că era vorba despre oameni cărora foamea le dezbracă demnitatea…într-o Românie care încă nu cunoaște demnitatea de secol XXI. La mulți ani…și numai bunuri de preț în inimă!
  5. Mi-am băut cafeaua…în liniște…și cu calm…Dacă te grăbești când bei…nu îi simți gustul…Cafeaua cere o minte clară…pentru ca să îi simți aroma…La fel e și cu cuvintele: nu poți să le înțelegi dacă ești cu capul vâjâit! Cuvintele se vor degustate în tăcere…

Seducție…și urmări…

Specialiștii au zis…că există niște stratageme să intri la inima ei. Însă între toate stratagemele discutate nu există și intrările de conștiință în inima ei, alea în care îți spui inima, cunoștințele, sentimentele, profunzimile…ci numai din astea libidinale…

Tocmai de aceea, după ce o cucerești și te culci cu ea…nu mai rămâne nimic de spus și de făcut împreună…și întâlnirea e un fel de masturbare în doi.

Problema mea nu e cum să îi vorbesc…și să o cunosc…ci cum să mă creez pentru a vorbi cu ea…și ce să facem după…ce ne cunoaștem.

Adică ce facem după ce ne cunoaștem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, facem copii, facem casă?!

Ce urmează după ce faci toate lucrurile cu femeia iubită?

Ce urmează după toate lucrurile frumoase, în care credeți?

Eu de aici încep problematizările despre dragoste și căsătorie: de la final…spre început.

Ce suntem în stare să facem…după ce facem de toate?!

La mine îndrăgostirea e pe fiecare zi

  1. Dragoș Bucurenci protestează împotriva lobotomizării memoriei bucureștene. Ultimele zile ale Pieței Matache. Și asta, pentru că avem „aceeaşi inconştienţă, aceeaşi incultură, aceleaşi metode de răufăcător care se fereşte să acţioneze la lumina zilei, acelaşi pumn în gura celor care îndrăznesc să protesteze, acelaşi dispreţ faţă de lege”.
  2. Mihai Bendeac, chiar dacă nu a învățat încă să scrie cu diacritice (dar o să își dea silința…face și omul tot ce poate) le înjură de mama focului și e împotriva etnobotanicelor ăstora, care ne invadează România. Și noi suntem la fel! Adică, nu! Adică suntem împotriva lucrurilor care se trag pe nas, se înfig în vene sau se rumegă…și te halucinează la nervii capului.
  3. Ca să vezi: Manafu „a dat de bani” și și-a cumpărat notebook Appel! Chestia e că e doar reclamă pentru a se vinde produsul. Tu gândește-te mai bine dacă e cool să dai 6100 de lei pe ceva…care peste un an va fi la jumătate de preț. Problema nasoală e aceea: Manafu va scrie tot la fel de prost…și dacă și-a luat MacBook Air 13. Garantez asta!
  4. Mircea Badea spune nu lui Red Bull, pe premisa…că dacă ești bou, cică…nu poți să ai aripi. Așa că a băgat de azi „prohibiție totală” (scrie mă, cu diacritice și atent!)…ceea ce e foarte bine…I-ați scris lui Arhi o scrisoare de complezență?…
  5. Mariana Ciutacu ne spune că noi și egiptenii ne pricepem la exaltarea…căreia nu știm ce îi urmează. Iar democrația când nu e consolidată, când nu e o realitate de facto „e un concept gol. O minciună în care bieții egipteni cred. Gogoașa plină cu aer. Din care se pregătesc să muște, după atâta așteptare. Democrația impusă de armată…”. Da, ne învecinăm la exaltare și speranțe prost gestionate…de care profită alții.
  6. Zaza e o realitate rară în sfera creatorilor de online români. E scriitoarea care face literatură din orice. E femeia care scrie despre tot ce te aștepți mai puțin…fără ca să știi trei lucruri reale, non fictive, despre ea. Astăzi despre valentine: „Înăuntru. Valentini şi Valentine uşor burtăverde, dar cuviincioşi. Plecaţi la Sinaia la căderea nopţii fără îndoială pentru că oferta locală de divertisment are şi ea limite. Balinezul de la spa, rămas singur după ce balineza şi-a luat lumea în cap: întoarce-te, doamna, susură româneşte în urechea dreaptă. Docilă, doamna îşi mută torticolisul nord – nord-est. Prin găuricea mesei de masaj high-tech, un soi de moucharabieh potrivit în dreptul nasului, se vede un castron de sidef în care cineva a trântit un virulent potpuriu Ikea”. Dacă îi citești articolele ai aceeași senzație: literatură pentru literatură.
  7. Cristian Șuțu face politică chiar și când îndrăgostiții își cumpără prezervative…El nu iartă nimic! Face chiar și fotografii când trebuie…
  8. Blogatu, adică Marius Ovidiu Călugaru mă întreabăce să mai scrie el pe blog? Întrebarea e alta: când scrii tu pe blog? Spre exemplu scrie și tu ceva despre medicină…că zici că ai făcut…sau că ai fi student…Scrie ceva din studiile tale bogate…Uimește-ne și cu altceva decât cu faptul că ai devenit membu PNL. Pune camera pe tine și spune despre câte articole, cărți ai citit sau scris. Uimește-ne cu desăvârșire! Și, cu siguranță, asta se va întâmpla…
  9. Cristian China cunoaște bătăile de mic copil…Și, din acest motiv, ne spune că e diferență doar de imagine între ce se practică acum în școli…și ce făcea el, când era mic: „Diferența dintre bătăile dintre elevi din școală de acum 30 de ani și cele de acuma este una ce ține de market share, dacă îmi permiteți. Și zic asta și din punct de vedere al pieței căreia o astfel de bătaie i se adresează (pe vremuri nu se dădea la TV și nici nu exista YouTube, deci știau de clinci câteva zeci de oameni), al audienței pe care TV-urile o fac cu niște știri din această categorie (cred că nu vă imaginați că se dau astfel de știri pentru că se vrea îndreptarea păcătoșilor) și din punct de vedere al funcționării ireproșabile al acestui gen specific vremurile pe care le trăim, și anume, cu voia dumneavoastră, citizen journalism. Căci și copilul ăla de 11 ani căruia mama i-a cumpărat telefon cu cameră și care filmează bătaia și o pune pe net intră în această categorie, atâta vreme cât publicul belește ochiul la ce a citizenjournalismat el”. Adică facem jurnalism fără finalitate…dacă păcătoșii rămân tot sandilova. Atunci să-l desființăm de jurnalism…dacă e bun doar de pierdut timpul!
  10. Georgiana Mocanu e împotriva gardurilor înalte (și noi!). De aceea scrie: „N-am înţeles niciodată la români împrejmuitul ăsta exagerat al casei, de ca şi cum casa ar fi o forăreaţă şi nu mă refer aici la casele cu un gărduţ firesc, uman- ca să zic aşa, ci la viloanţele alea în curtea cărora nu poţi vedea – nu c-ai avea ceva de văzut sau te-ar interesa, ci pur si simplu. În puţinele ţări străine pe care le-am vizitat n-am văzut aşa ziduri garduri”. Și dă exemplul unei Biserici (după imagini: ortodoxă), care are ziduri bătătoare la ochi…Deci și esteticul contează…pentru oameni simțiți…Unii ar spune că nu mai contează nimic
  11. Ruxandra Cesereanu și revoluția: „În decembrie 1989, am fost exaltată, frenetică, tulburată: asistam la un catharsis în toată legea. La începutul lui 1990 am devenit intrigată în faţa viespăriei politice, a disensiunilor, ranchiunilor, frustrărilor, violenţelor tutelate de regimul Ion Iliescu. Am avut parte de un al doilea catharsis în perioada 22 aprilie-13 iunie 1990, când a avut loc acest ritual de graţie numit fenomenul Piaţa Universităţii. Cred şi ştiu că atunci mi-am dobândit conştiinţa morală. Datorez, prin urmare, enorm, fenomenului Piaţa Universităţii 1990. Atunci s-a născut în mine analista mentalităţilor, raisonneurul memoriilor despre închisorile şi lagărele comuniste, pasionata de variantele interpretative ale revoluţiei din decembrie 1989 şi mai ales radiografa unei ţări neclare, confuze, blamabile adesea. Am lucrat cu pasiune şi empatie la cartea mea despre suferinţele în închisorile comuniste; am lucrat ca o justiţiară la cartea despre decembrie 1989. Dar mai ales am lucrat cu o constantă amărăciune la cartea despre imaginarul violent al românilor”. Prin asta mi-a răspuns la întrebarea (mulțumesc frumos!): de ce are un așa imaginar violent. Pentru că a cercetat prea mulți violenți…și a ajuns prea aproape de subiect…
  12. Eu mă îndrăgostesc pe fiecare zi…cu succes deplin. Îndrăgostire tot mai mare de Dumnezeu, de oameni, de cărți, de scris cărți…De aceea zic că e bine să te îndrăgostești pe fiecare zi de ceea ce îți place cel mai mult…și îți face bine. Însă, fără etnobotanice și Red Bull.

    Carte prostă, prețuri mari

    De vreo 3-4 ani a murit ideea de carte mare în România. Nu mai e încurajată pentru tipar cartea științifică, cu multă muncă de subsol, de dimensiuni mari, cu bibliografie de specialitate.

    Vor să scriem numai aforistică, cărți cu glume, cu poze, cu povești, cu picanterii…

    Povești de gâgă…

    E descurajată erudiția, proiectele teologice, scriitoricești, culturale de proporții, învățarea limbilor vechi, hiperștiințificitatea.

    Cuvintele care îți taie tot avântul: Nu se cumpără!

    Iar eu le spun tuturor: Puțin îmi pasă că nu se cumpără și nu se citește. Voi scrie ceea ce vreau să scriu și trebuie să scriu!

    Dacă te lași condus de moda timpului…devii poșircă.

    Iar dacă poșirca e delicatețea zilei, adică cartea mică, proastă, făcută la repezeală…nu vreau să produc o astfel de licoare mizerabilă.

    Nu, nu, nu, nu vorbesc de carte mică uitându-mă la numărul de foi…ci la faptul de a fi vandabilă!

    Când o carte e lăudată de toți, adică e înțeleasă de toți…e o carte mică!

    Cartea mare sau opera mare e opera care e lăudată de marii înțelegători ai experiențelor umane.

    Cartea poșircă sau secărica ordinară e pentru îndobitocirea cititorilor și mai mult și nu pentru rafinarea gusturilor.

    Iar dacă românii nu mai cumpără cărți ca odinioară, iertată să îmi fie sinceritatea, e pentru că le vine să vomite de cartea prezentului.

    Da, știu, te poți uita la un film prost…și poți citi o carte proastă…și poți mânca o mâncare proastă…și poți să te comporți ca un prost…dacă vrei să te înjosești la culme. E dreptul tău să trăiești ca un prost…dacă vrei…

    Însă cei care îți servesc o carte proastă…o țuică proastă…o mâncare proastă…sunt vinovați pentru asta, pentru că ți-au pervertit gusturile și mai rău…sau nu au vrut să îți formeze gusturi nobile.

    Dacă nu mai cumpărați orice tâmpenie…nu or să mai scoată așa ceva pe piață.

    Dacă scot în continuare…înseamnă că sunt niște afaceriști de joasă speță, care trăiesc de pe urma cărților, care nu au nicio conștiință.

    Pentru că medicul fără conștiință devine măcelar.

    Preotul și profesorul fără conștiință devin papagali.

    Tot la fel, scriitorul și editorul fără conștiință devin niște teroriști, care ne împrăștie gaz farin în cap în loc de normalitate și discernământ.

    Și după ce mintea intră în moarte clinică urmează:

    1. oamenii nu mai știu să comunice în scris și cu vorbe;

    2. gradul de înțelegere și de discriminare a datelor primite e foarte jos;

    3. România intră pe mâna unor primitivi la minte și la fapte, care nu mai știu nici cele mai elementare metode de coeziune umană.

    Da, de la cărți, editori, ziariști, creatori de online, oameni de televiziune, Biserică, Școală, Parlament, Guvern, Șeful statului vine toată prostia de care suferim…

    Toți suntem de vină pentru faptul că unii gândesc și scriu mai repede decât pot să citească și să ne urmărească alții.