În interbelic, intelectualii ortodocși erau considerați de intelectualii necredincioși drept niște închistați la minte, cu o viziune reducționistă.

În comunism, ei erau scoși din orice ecuație.

În democrație, intelectualii ortodocși sunt văzuți ca buni de reprimat în continuare sau de neluat în seamă, deși argumentele intelectualilor necredincioși sunt de tot râsul.

În ce constă neînțelegerea?

În modul de a nu ști să se raporteze la o altă viziune decât a lor, prin limbajul neadecvat și modul de expunere anacronic.

Ortodocșii au bază de date ultra imensă în Tradiție însă nu știu să o acceseze ca lumea. De ce? Pentru că, cel mai adesea, se bat cu pumnul în piept că sunt intelectuali ortodocși inși fără prea multă cultură teologică și de altă natură, fapt pentru care penibilul sau ilizibilul tronează în argumentația lor.

În interbelic, intelectualii ortodocși militau pentru readucerea la suprafață a interesului pentru teologie, deși nu pentru una foarte adâncă. Nu au reușit acest lucru!

De ce? Pentru că nu cunoșteau sursele teologice fundamentale ale Tradiției, tocmai pentru că nu le traduceau și nici nu le comentau.

Când a apărut Părintele Dumitru Stăniloae în spațiul ortodox și a început să reactualizeze teologia și limbajul teologic toată lumea s-a crispat…pentru că nu puteau să aibă elementele dialogice pe care el le excava din Tradiție și le punea în limba curentă.

După revoluție și după moartea sa, noi am rămas cu un limbaj stăniloiscian…prins din zbor…și credem că prin asta îl ducem mai departe pe Stăniloae și munca sa de cercetare. Nimic mai fals!

Ca să îl continui pe Stăniloae, oricine ai fi, mic sau mare, trebuie să te întorci la cult și la Părinți, să studiezi, să traduci și să comentezi valorile Tradiției Bisericii în propria ta experiență eclesială.

Limbajul apriat, original, în forța prezentului nu se naște din imitație…ci dintr-o căutare religioasă personală foarte profundă…în care îți motivezi lucrurile, ți le descrii, pe măsură ce le trăiești și le înțelegi.

Tocmai de aceea, problema ortodocșilor interbelici era falsă…ca și a ortodocșilor de astăzi. Pentru că problema noastră nu stă în limbaj. Nu limbajul ne face improprii contemporaneității…ci netrăirea surselor Tradiției în mod personal, trăire, cunoaștere, aprofundare care formulează de la sine un nou mod de a face teologie și de a vorbi teologic.

Mai pe scurt, noi nu avem buni vorbitori cu lumea noastră…sau tălmăcitori pe limba ei, pentru că nu avem o cunoaștere holistică, cuprinzătoare și a teologiei și a culturii și a științei.

Iar dacă nu avem oameni care să își asume totalitatea problemelor…nu avem oameni care se mântuiesc în vremea lor…pentru că oamenii care se mântuiesc în vremea lor și se gândesc și la alții își pun toate problemele…și nu le aruncă la coșul de gunoi.

Did you like this? Share it: