Prea lungi: Victor Roncea.
Prea scurte: Cristian Preda.
Lipsă de atenție.
Mă refer la titlurile articolelor.
Roncea are titluri senzaționaliste, de tipul: veniți, pentru că mai sunt doar doi litri de apă pe planetă!…pe când Preda dă titluri flegmatice sau sibilinice, de tipul: scriu numai pentru cei din anturajul meu…nu mă interesează de restul…
Atenția și grija față de cititori înseamnă caracterul pe care îl ai.
Sintagma zilei…care constă într-o alăturare pe care nu am mai citit-o și auzit-o niciodată, îi aparține lui Mihnea Măruță: „o dragoste totală, acaparatoare şi neciobită de timp”. Inclusă în articolul de aici.
Dragostea, văzută aidoma unui vas…pe care timpul nu o ciobește, nu o fisurează nicidecum…
Caut mereu scrieri care să mă agaseze/incite/ațâțe la înțelegeri, experiențe, aprofundări.
Îmi plac deopotrivă acelea cu care sunt de acord cât și cele cu care nu sunt de acord decât în foarte puține puncte.
Cele pe inima mea…mă umplu și mă fundamentează…pe când, pe cele față de care am repulsie…le folosesc ca pe șarpele cu clopoței…căruia îi scoți veninul. După ce îl faci să fie bleg…îl lași să te muște…pentru ca să vezi cum acționează…
Ca să le citești…trebuie să le citești în aval, invers, restaurându-le semnificațiile.
Și mă folosesc de ele…tocmai pentru a transforma mucegaiul…în aur…coptura în frumusețe…tot felul de satanisme…într-o cunoaștere profundă a celor care scot din ei astfel de boli sufletești.
Adică bolnavul trebuie lăsat să vorbească!
Ascultă-l pe scriitor, mergi după el, transformă tot textul în ideile textului…și apoi întoarcele pe dos…ca să vezi ce are și ce nu are să îți ofere.
*
Mă interesează ritmul lor alert.
Cele care știu forța verbului, care nu abuzează de adjective, care nu mă pierd în explicații sterile.
Scrierea care te face să te simți atotștiutor e a unui prost.
Înțeleptul te va face întotdeauna să te simți la începutul drumului, un biet novice…
Cel care știe ce spune te invită să cugeți, te invită să fii împreună cu el…și nu te pune la umbră, ca să te odihnești.
Cartea bună, mare, profundă, sfântă e cea care te pune la treabă, care te ascetizează, care te face să albești la suflet și să pui preț pe cuvintele experienței.
*
Însă exigențele citirii, în România, mă discriminează…
Mă simt discriminat de cartea care nu mă invită să aflu…
Mă simt discriminat de climatul social care nu mă împinge la excelență, la înduhovnicire, ci doar la torpoare.
Mă simt discriminat de lipsa de spontaneitate și de normalitate.
*
Caut însă scriitori…și nu moduri de a scrie.
Scrisul care mă agasează la modul pozitiv e al unui scriitor care se zbate valoric ca și mine.
Dacă se zbate caută.
Dacă caută…găsește.
Dacă găsește el ceva și îmi împărtășește și mie, cititorului său, atunci sunt doi care se îmbogățesc…și nu doar unul.
*
Acesta e motivul pentru care am decis să ne facem publice operele în modul nostru genuin de editare și nu prin intermediari și în mod gratuit: pentru ca să nu ținem doar pentru noi lucruri care îi pot contamina pe mulți la modul benefic.
Și asta e o mare șansă pentru oamenii care se nevoiesc și pentru teologii care caută!
Eu m-aș fi bucurat enorm ca cineva să facă acest lucru pentru mine…când eu aveam 15, 16, 17, 18, 19 ani…
Tocmai de aceea vreau să vin în ajutorul celor care nu știu de unde, cum, până unde se poate merge…
Dacă ni se interpretează altfel gesturile de umanitate e păcatul dumneavoastră!
Nu mă interesează să fiu ovaționat, mințit frumos, medaliat sau îmbrățișat cu forța ci să ajut.
Cele 51 de cărți ale noastre de la nivel online și celelalte care vor urma (nădăjduim, cu mila Domnului) vin ca să ajute și să îmbrățișeze, să incite la alte zeci de cărți de la fiecare în parte…pentru că se poate!
Trebuie numai să vă lăsați în mâna lui Dumnezeu pentru ca să vă conducă la propriile dumneavoastră căutări, înțelegeri și exprimări!
Adică cum îmi pun în cuvinte gândirea…
Însă, ca să fiu liber să vorbesc trebuie să fiu liber în mine însumi.
Dacă îmi vând gândirea…și, în consecință, aleg să spun numai minciuni, minciuni gogonate, care sfidează orice logică, orice realitate, orice probă, atunci nu mai am libertate de expresie…ci automatisme plătite.
Limbajul de putregai comunist s-a format din cuvinte ideologizate, din ceea ce trebuia să spui…ca să fii agreat de partid. Acum…când te vinzi în democrație, tot la fel de pornografic ca și în comunism…spui măgării cu carul, fără libertate de expresie…pentru că ți se dau bani, avantaje, ești lăsat să zburzi…
Libertatea de expresie e pentru oameni duhovnicești, pentru oameni profunzi, care trăiesc libertatea harului…cât și pe cea a cuvântului.
Unul care nu se cunoaște pe sine nu are ce să exprime…pentru că libertatea de a te vorbi pe tine însuți…așa cum găsești de cuviință să le-o spui altora vine din destulul inimii, dintr-o creativitate năvalnică…și nu din cuvinte trase de păr pentru ca să fie text, articol, carte…
Înjurătura nu e libertate, ci muget.
Confesiunea e libertate care se exprimă mai mult sau mai puțin ajustat, finisat.
Scrisul de conștiință și de mare finețe abia începe să fie libertate de expresie, libertate de manifestare a binelui din tine.
De aici încolo poți să aspiri la măreția comuniunii și, implicit, la expresie liberă: când îți asumi răstignirea continuă a minții.
Însă la ea nu poți să ajungi decât pe drumul înduhovnicirii.
În concluzie: nimeni nu poate fi liber și nici nu poate să se exprime liber decât în harul lui Dumnezeu și într-o viață sfântă.
Restul sunt enervări lingvistice.
Una simplă, în care să mi se spună:
1. Ce grad de înțelegere au cititorii mei.
2. Ce fel de viață duhovnicească au.
3. Când au citit ultima carte și de ce.
4. Când au de gând să se facă oameni serioși.
5. De ce nu știu să zică nimic dacă tot vin să mă citească.
În rest, de câte ori, la ce, cât timp, de unde…nu mai mă interesează, pentru că le știu deja.
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
*
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
***
[A doua pagină]
Nina 12. 029
Ileana 12. 257
Nițu Camel* 1. 28. 48
Lenuța Valentin* 13.585.
*
Eforie
Tren București I 150 [lei]
Tren Turnu 300 [lei]
Bani Ilie [Mocanu] 2400 [lei]
Bani Green [Mocanu]: 700
Total:
3400 [lei]
– 500
2900
Împărțit la 2 = 1450.
Pe din două: 700 și 750.
*
Ilie [Mocanu]
Cheltuieli personale
250 umbrelă
60 papuci
50 prosop
65 casetă
50 Călătorie Mangalia
10 lei plaja
485-500
***
Iubirea mea de cer
încremenită-n ger,
Oglindă și opal
de limpede cristal,
Vibrație de miez,
de soare în amiezi.
***
Tu, vie, vie, vie
lumină viorie,
de ape care curg
în zori și în amurg!
***
[Foaie disparată. Prima pagină]
I
Dacă pleci
[13 octombrie 1945]
Te blestem să fii fericită pe pământ
dar să nu ai liniște-n mormânt,
să-ți fie traiul un râs și un joc
peste sufletul ucis,
peste sufletul gol.
*
Abia în clipa morții să vezi
că ai mințit, te-ai înșelat, te-ai vândut!…
*
Atunci să vrei să revii
dar să simți că vremurile pentru veci
sunt reci, sunt trecute, pustii,
iar eu nu mai sunt
și tu rămâi să mă cauți!…
*
Să nu mai poți să învii
decât în pribegii
fără răsplată, fără pedeapsă,
să simți că nu poți nici muri, nici trăi.
*
Oricum ai fi
să nu mai poți dori
și totuși să fii,
să te închizi în vecii
în mărginiri să te deschizi,
să ai senzația
că tu ucizi
și că ucizi.
***
[A doua pagină]
Sab[atul] a fost făcut pentru om
iar nu omul pentru Sabat.
***
[10 februarie 1978]
În ziarul Scânteia de azi am primit o veste care mă îndreptățește să presupun că acea zi va veni, și că ceea ce se cunoaște astăzi e numai începutul descoperirii infinitului.
Căci ce altceva înseamnă aceste cuvinte? „Teoretic, există 30.000 de nuanțe coloristice.
Institutul tehnologic din Massachusetts[1] a demonstrat faptul, că ochiul uman nu poate distinge decât 5 până la 9 nuanțe ale unei aceleiași culori.
Chiar și pentru un ochi normal perceperea nuanțelor poate să fie modificată datorită unor factori fiziologici sau psihologici.
Ochii copiilor percep deosebit de ochii adulților”.
Știam că se va ajunge aici! După cum știu că se va merge și mai departe pe plan material.
Însă…pe plan spiritual?! Care este situația? Momentan: stagnare.
Totuși, eu unul am văzut spiritual, cu ochii minții, în duh, nuanțele culorilor curgând și diversificându-se nu doar de ordinul miilor ci la nesfârșit, spre infinit.
Dacă a fost cu putință ca eu să văd, atunci și alții care vor merge pe calea dezvoltării spirituale în Dumnezeu și prin Dumnezeu le vor vedea, se vor convinge de acest lucru și poate că vor spune și mai multe lucruri decât le-am putut spune eu.
Acum mă aflu la o distanță de 15 ani de la momentul viziunilor mele extatice…
În momentul marilor mele viziuni am fost lipsit de posibilitatea de a nota sau de a scrie, datorită vitregiilor vremurilor[2] prin care am trecut spre slava și mărirea lui Dumnezeu.
O, și cu toate aceste mari viziuni, cu toate aceste minuni din viața mea, cu toată această Împărăție a cerurilor pe care am văzut-o, Dumnezeirea e încă într-o tăcere adâncă în lăuntrul meu și aș putea să actualizez toate acele trăiri, dacă vremurile nu mi-ar fi defavorabile!
Căci Împărăția cerului poate crește în adâncurile spiritului meu din nou, dacă mă lupt pentru asta.
Eu am devenit prea slab în lume și propriile mele puteri nu pot să biruie întunericul și tentațiile din jur fără harul de sus.
Doamne, ajută-mi mie, neputinciosului, să văd din nou și să mărturisesc slava Ta!
***
[17 februarie 1978]
To the Best
Ce dor adânc și nefiresc!…
Mi-e dor adânc să te privesc
În straiul dulcelui trupesc…
*
Născută ai fost să fii cântată
De parc-ai fi din Rai furată
Și-n clipa asta întrupată!
*
Eu, cel ce izvorăsc din clipă
Îți sărut tot ce-n firipă
Din frumuseți…și pieri în pripă[3]!
***
Lumini din ochii-ncrezători
Unindu-se cu mări de zări,
Și atunci crunt secerat să pieri
De zeci de gloanțe…
*
Când de lumină te-nfiori,
Când ochii țintă, încrezători,
Sclipind a valuri peste mări
Unindu-se cu alte zări…
*
Atunci, în mândre primăveri,
Să ai tărie și să pieri
De gloanțe secerat, trifoi,
Pentru credința ta-n război!
***
Metapsihica
Pornesc de la faptul cert, că făptura omenească, în complexul ei biopsihic, este cea mai desăvârșită aparatură existentă, vie și permanent capabilă de a se perfecționa, creatoare în afară de sine și, cu atât mai mult, creatoare și în sine.
Dar, deși această creație de sine și în sine n-a încetat și nu încetează, totuși nu se pune accentul deosebit pe ea și nu se fac eforturi și nici cercetări, nemaivorbind de experiențe, pentru îmbunătățirea sau, mai bine zis, desăvârșirea ei.
Eforturile științei se disipează, pentru că cercetarea se organizează în lucrurile din afara omului.
Pentru ființa noastră însă, pentru lăuntrul nostru, pentru ființa noastră integrală există doar încercări sporadice, neorganizate, încă neștiințifice.
Alexis Carrel[4] a încercat și a lucrat mai mult în acest domeniu. De bună seamă, unul singur nu poate îngloba totul despre lăuntrul ființei omenești. Însă fiecare dintre noi trebuie să își facă datoria pentru o latură sau alta a persoanei umane, până când va veni vremea cunoașterii științifice integrale.
Fără nicio pretenție, eu voi reprezenta latura în care am lucrat, adică interpretările, analogiile, convingerile și certitudinile pe care le-am obținut în urma vederilor mele extatice și a intuițiile mele.
***
Trăim în întuneric și bezna ne-a cuprins sufletele fără să o știm. Avem impresia că lucrăm fântânile luminii și că făurim bolțile strălucirilor minții. Dar câtă amarnică înșelare!
Dacă ne întoarcem spre adâncul din noi înșine găsim bezna iadului și chipurile demonilor, care râd, ne batjocoresc, ne stăpânesc…
Dacă săpăm și mai adânc în noi înșine, aceste chipuri hâde ale adâncurilor se înfurie pe noi, ne calcă în picioare și ne îngrozesc, pentru ca nu cumva să depășim bariera pe care o fac ca să nu putem ajunge la adevărata și via lumină dumnezeiască.
Însă, pe ici, pe colo, reușim uneori să trecem dincolo de bariera demonilor…Asta numai câțiva dintre milioane de făpturi umane…
Și cei care se eliberează din întuneric în lumina cea vie începe să zărească chipul cerului și al lucrărilor cerești.
Cu vrerea Duhului lui Dumnezeu, eu, nevrednicul, și, mai ales, nemernicul, după ce am pătruns și am avut parte de lumina vie a Soarelui viu al cunoașterii, prin care mi s-au dezvăluit cerurile, mai bine zis, mărețiile de negrăit ale luminii nevăzute și dumnezeiești, voi încerca să mărturisesc aceste splendori.
Aș fi vrut ca prin cuvine, prin muzică, prin pictură să fac asta…Însă n-am avut toate aceste daruri…De aceea mă limitez numai la a scrie despre aceste vedenii de taină.
***
[18 februarie 1978]
După cutremurul din 4 martie 1977 am intuit faptul, că în afară de nenorocirile pe care ni le-a adus seismul și pe care ni le vor aduce, în continuare, posibilele stabilizări ale unui centru seismic în regiunea țării noastre, vor fi și urmări favorabile dezvoltării, ca urmare a radiațiilor care s-au produs și se vor mai produce.
Și iată că în revista Magazinul de astăzi găsesc o confirmare a intuiției mele.
Și în alte cazuri am observat sau am intuit unele lucruri, care mi s-au confirmat mai apoi, dar pe acelea nu mi le-am notat.
Pe scurt, articolul precizează faptul, „că omul a apărut acolo și atunci când forța de acțiune radioactivă a fost cea mai favorabilă pentru o anumită specie de primate.
După opinia geologilor, tulburări seismice geologice violente, care au adus la suprafață zăcăminte radioactive coincid cu momentul când omul s-a desprins de lumea animală.
Această radiație sporită a provocat mutații profunde…
În consecință, afirmă susținătorii acestei teorii, nu este exclus ca schimbarea de tipuri fizice ale omului pe calea evoluției sale…să fi depins de mutațiile provocate de schimbări periodice ale fondului de radiații produs de Terra”.
Nu mă interesează teoria evoluției…ci doar argumentarea științifică a radiațiilor, pe care am intuit-o și eu. Însă la acestea adaug și optimismul unei înfloriri spirituale a neamului meu pe viitor, a României.
Dezvoltarea tehnică și culturală a Japoniei nu e o urmare a radiațiilor și a activității vulcanice din zonă?
Însă, mai presus de toate aceste radiații, mutarea polilor magnetici și funcția radiațiilor cosmice, care au determinat apariția de noi structuri biologice nu sunt întâmplătoare.
Nu cumva există o interdependență universală a materiei, care fiind guvernată de spirit, căreia i se supune, creează ca de la sine?
Iar dacă, prin înlănțuire și abstractizare, de la fenomenul terestru ajungem la radiații, la magnetizare, la raze cosmice, la gravitație…și urcând pe treptele superioare ajungem la forțe încă necunoscute nouă, la legi neînțelese, nu cumva drumul ascendent duce spre miezul spiritual al universului, la Dumnezeu?
Eu unul nu mă îndoiesc de faptul că așa stau lucrurile. Cum nici nu mă îndoiesc de faptul, că toată cercetarea și știința noastră se va dizolva prin ea însăși dispărând în infinitul spiritual, în Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul întregii Sale creații.
[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Massachusetts.
[2] Nu le-am putut scrie pentru că mă aflam în detenție.
[3] Pleci în grabă…lumină dumnezeiască!
[4] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Alexis_Carrel.
Dacă ești intelectual în România și scrii o carte, două, nouă incisive, cu nervi, cu patos…și apoi primești un post de conducere, o sinecură, ceva de dus acasă…și când dai de bani nu mai vrei să scrii…deducem logic că intelectualul de acest tip scrie doar pentru bani.
Adică cartea e un fel de loz în plic…pentru a trage lozul ăl mare.
Și când cade lozul mare, intelectualul până mai ieri doxat…devine un ahtiat după produse care nu sunt ale spiritului…ci ale omului plin de teluric.
Concluzia concluziilor: e rar intelectualul român care să aibă dorințe de împliniri intelectuale…dacă banii țin loc de creieri.
