Comunicarea e ca inima omului
Convorbire foarte recentă (18-19 februarie 2011)…între mine și Laurențiu Dumitru.
Unde? Pe Facebook…într-un mod intim…noi fiind „prieteni”…
De ce? Pentru că tăcuse de vreo câteva luni…adică din momentul de când i-am acceptat prietenia pe Facebook. La fel ca Petru Pruteanu.
Adică o comunicare cu mine prin…tăcere!
Eu scriam în continuu…el privea…și tăcea.
Și el mi-a vorbit…și inima lui a ajuns până la mine!
Început de discuție…vineri, 23. 26 minute.
Mă autoironizez pe seama a trei comentarii ale mele la o fotografie pusă de el:
După 4 ani de online, de când mă citești…să observi zilnic ce scriu și fac…și să nu înțelegi că eu nu glumesc niciodată, nici măcar când râd…înseamnă să fii venit degeaba la mine. Să fi ratat esențialul…
Dorin Octavian Picioruș:
Ironia care produce smerenie, dragă domnule, e ca floarea de lotus! Cine o are în casa inimii o folosește numai pe operabili…Pentru cei care nu se mai pot opera, schimba la cap, la minte, la inimă…poți să folosești doar rugăciunile de dezlegare la morți…Adică sunt inconturnabili din traseul lor…din păcate…
Laurențiu Dumitru:
Ironia care produce smerenie? Ce lucrare mantuitoare v-ati asumat! Sa zdrobim pigmeii astia, sa-i facem sa simta bocancul nostru greu! Si asa, smerindu-se, sa se mantuiasca!
Asa zice Hristos, nu? In lume necazuri veti avea, dar… ironizatii…, batjocoriti si veti birui lumea?
Nicio problema, pe Dvs va smeresc toti cei care va ocolesc! Toti cei care nu v-au downloadat cartile. Dar care poate ca vi le-ar fi downoadat, NU daca ati fi scris facil, ca manelistii astia teologici, ci daca ati fi reusit sa invatati dialogul onest si ati fi spovedit mai des parerea de sine.
Dorin Octavian Picioruș:
1. Da, să zdrobim toți „pigmeii”…de la Laurențiu Dumitru la Marius Cruceru! Să îi facem magiun de Topoloveni la preț de 10 lei borcanul…
Și pe maneliștii teologici la fel: să îi facem de „tort cu frișcă”.
Ps: Mie nu îmi place tortul cu frișcă…ci numai cel cu ciocolată…
2. Dragă Laurențiu, încă din primele rânduri…vă spun cu durere mare…că nu mă interesează câți îmi downloadează cărțile…și nici de ce. Mă interesează numai să văd la alții, spre exemplu Laurențiu Dumitru, Marius Cruceru (că merge și cu baptiștii), la Savatie Baștovoi tot la fel de multe cărți ca la mine…și pe care eu să le downloadez pe toate. Asta e diferența!
3. Adică mă interesează ăia care cu mai multă sau mai puțină spovedire de sine sau de orgoliu…fac ceva…decât cei care nefăcând nimic…nu recunosc că sunt neam prost…
Laurențiu Dumitru:
Ba da, parinte, va intereseaza cati va downloadeaza cartile! Pt ca de asta va plangeti in nenumarate postari pe aici. Poate e o problema in modul in care comunicati cu publicul tinta. Vorbiti singur!
In agora in care vorbiti nu e nimeni! Ati raspuns deunazi la o intrebare simplista si la obiect a lui Claudiu de la ortodoxiatinerilor intr-un mod cu totul abracadabrant, sofisticat, desi stiati ca va adresati cu raspunsul unor tineri de 15-16 ani a caror intelegere teologica e aproape nula.
Stiti ce va lipseste? Simtul masurii si, daca ingaduiti, simtul ridicolului! V-ati luat prea in serios, vorba lui Plesu. Nominalizati cateva persoane, recte teologi, si le spuneti: „mey, baieti, voi n-ati scris 50 de carti ca mine!”. E jenant! De la ce Parinte al Bisericii va revendicati?
Vi se pare ca cei care nu scriu 50 de carti, „nu fac nimic si sunt de neam prost”, ceea ce e o aberatie, o batjocura si nu va face cinste! Fiecare isi face lucrarea sa, dupa talantii sai, acolo unde se afla! In ce ma priveste NU VREAU sa scriu carti acum! Am trei in pregatire, dar nu e vremea lor. E bine? NU am timp!
Editez o revista pt liceeni care ma solicita de dimineata pana seara (editare, corectura, promovare, expeditii, plati, mailuri, zeci de telefoane distribuitorilor, contabilei, tipografiei, autorilor).
In cel priveste pe pr. Savatie vi se pare ca nu e prolific pt ca nu a scris 50 de carti? Pai nici pr. Staniloae nu a scris 50 de carti. Pr Savatie slujeste intr-o manastire, predica, editeaza, scrie, realizeaza o emisiune. Dar, nah, repet, nu are 50 de carti, deci e neam prost!
Duceti-va inima la doctor, Parinte, ca muriti de… inima rea! Vindecati-va de durerile si ranile din copilarie si incepeti sa traiti! Viata nu inseamna doar scris si comunicarea nu inseamna doar ironii! Dvs sunteti contemporan cu lumea, nu lumea cu dvs.
Dorin Octavian Picioruș:
Iubite Laurențiu,
faptul că dumneata mai ești încă cu noi, aici, iar părintele Gabriel Militaru…nu a primit acceptul meu de a fi aici…înseamnă condescendență față de dumneata.
Adică o șansă…pentru a mă înțelege mai bine (dacă dorești)…!
Până o să înțelegi dumneata de ce scriu, cât scriu, cine sunt, eu și cu alții, împreună cu alții, vom mai edita, cu harul lui Dumnezeu alte cărți…
Dacă ai 3 talanți, cu adevărat, iar eu 100…nu mă moralizezi…ci mă downloadezi…pentru ca să înveți mai multe.
Dacă nu vrei să înveți mai multe de la mine…poți să citești, pe fiecare zi, revista pe care o editezi…
Dacă îți place apa de la mal, care vara se transformă în bolercă…poți să rămâi acolo.
Însă eu îți recomand să îți scrii opera în timpul vieții…ci nu post-mortem. Asta, pentru ca să mă înțelepțesc și eu, cum nu s-au înțelepțit de la tine și de la alți targhetiști ai tineretului…cei care v-au ascultat…
Fii cool! Proști sunt o groază!
Laurențiu Dumitru:
Parinte, eu nu am ce sa invat de la dumneata. Nu mi-ati transmis decat frustrari si orgoliu. Nu cred parinte ca aveti 100 de talanti, ati numarat ca-n Caragiale.
Sfaturi primesc sub epitrahil, de la parintele meu. Teologie citesc din editi…a Parinti si Scriitori Bisericesti. Mi-e deajuns.
Revista pe care o editez ajunge la mii de copii si intoarce suflete tinere la Hristos.
Cu cata usurate va ingaduiti sa persiflati, nestiind lucrarea Domnului, Parinte cu 1.000 de ta.
Pana una alta renunt la condescendenta dvs., va scot din lista!Cu amaraciune,
Și-a spus omul inima…după câteva luni de tăcere pe Facebook…și după ce m-a văzut 4 ani în online…și gata!
Atât a putut să înțeleagă…
Morala: chemați-l să conferențieze tinerilor! Are ce să vă spună…cu siguranță…
*
Post scriptum: Îmi cer scuze că nu am corectat textul lui Laurențiu…cum fac de obicei…la cei care îmi scriu pe email. Am vrut să vă arăt gradul de indiferență la modul în care se prezintă în scris…chiar și „cei mai ortodocși” dintre ortodocși.
Era undeva,
nu cred ca mai stiu unde anume,
cred ca un schimb de epistole intre Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigore,
cu prilejul preotirii a unuia dintre ei,
nu mai stiu,
sunt ani de zile de cind am citit acele rinduri ,
dar imi stau si-acum in suflet dulceata dragostei dintre ei,
delicatetea fratiei,
grija ca celalalt sa nu se mihneasca,
si aceasta de nenumarate ori in acel text,
incit pina la urma iti dai seama ca ce ramine in noi e doar prietenia de la om la om,
calda,
frateasca,
omeneasca,
dumnezeiasca,
data,
lasata noua ca mireasma a ostenelii Fratelui nostru
Hristos,
Inteleg din Cap. al V-lea al cartii Iisus Hristos sau restaurarea omului, capitol intitulat Întruparea Fiului lui Dumnezeu, unirea ipostatică sau un subiect în două firi, urmatoarele:
1. Fiul vine intru slujire.
2. Natura din noi este muta, nu-si comunica intimitatile.
3. Hristos este si subiect si obiect al Revelatiei (aici nu inteleg care ar fi consecintele in gindirea noastra).
4. Nestorie, nu numai ca vorbeste de doua persoane in Hristos, dar va crea o prapastie groaznica intre Dumnezeu si lume…
5. Hristos coboara pana a nu ne stramtora libertatea noastra (antinomie unica!).
6. Monofizitii Il camufleaza pe Dumnezeu in om (o alta consecinta este panteismul lor: marturisesc ca aceasta observatie m-a facut sa gandesc la faptul ca orice extremism si erezie inlatura cate o latura tainica din legea antinomiei).
7. Legea obligativitatii fata de Tatal doar Hristos o putea implini!
8. „…Fiul lui Dumnezeu n-a venit numai in om, ca un cuprins al lui, ci s-a facut ceea ce ne intampina direct din orice semen, subiect omenesc de comuniune…”(p. 100, paragraful 2).
Aici mi se pare ca Fer. Staniloae a intuit ceva unic. De aceea, ceea ce ati discutat pe Facebook in legatura cu “dialogul” dintre semeni e un amanunt capital al legaturii dintre noi, oamenii.
9. „Numai fiind una si aceeasi persoana, si Dumnezeu si om, Iisus a putut aduce viata Sa ca jertfa substitutiva pentru oameni, dar jertfa aceea n-a fost numai a unui om cu efect relativ” (p. 100, acelasi paragraf).
Intelegerea crucii astfel ne face sa ne gandim cat de deznadajduit putea fi ipostasul omenesc inainte de Intrupare…
10. Neaparat de retinut din ceea ce s-a petrecut la Calcedon: Hristos e Dumnezeu deplin si om deplin, doua firi unite “neimpartit, nedespartit, neamestecat, neschimbat”, fiecare din cele doua firi pastrandu-si insusirea ei.
11. In Iisus Hristos, subiectul e unul si naturile sunt doua. Deci avem de-a face cu unirea ipostatica, enosis ipostatis (p. 108).
12. Ipostasul acopera realitatea intregului din Hristos.
13. Ipostasul e principiul personal.
14. Aici ma intereseaza mult sa stiu felul cum a inteles patristica problema ipostasului (din Leontiu de Bizant n-am citit nimic, dar se pare ca e specialist in aceasta problema), si felul in care un Zizioulas sau Fer. Staniloae intelege. Deci vorbesc de teologi contemporani si de cei din generatia Fer. Staniloae.
Exista vreo disertatie care sa vorbeasca despre consecintele principiului personal din ipostas pentru firea omeneasca din noi?
Cum ne implinim intru Hristos?
Ce facem cand gresim si-o luam de-a-ndoaselea in viata?
Concluzii de la Leontiu de Bizant:
1. Subiectul e forma starii de sine a naturii. Natura omeneasca sta in Logos.
2. Subiectul e altceva decat natura. Bulgakov va descoperi aceasta (in Agnet Bojii, YMCA Press, Paris, 1933; nu cred ca e tradusa).
Apoi se spune (p. 102) faptul urmator:cugetarea e natura, la fel si vointa; cand zic “eu cuget’, eu e dincolo de cugetare. Aici nu prea am inteles. Tine cugetarea de subiect, ori nu? La fel, vointa? Se pare ca nu la Bulgakov.
Eul e necreat, natura creata, spune Bulgakov.
Fer. Staniloae afirma ca Bulgakov e influentat in aceasta teorie panteista de G. Thomasius, desi acesta din urma n-a mers pina la extremele lui Bulgakov.
CONCLUZIA FER. STANILOAE: CIRCUMSCRIEREA PERSOANEI E O TAINA; E CU NEPUTINTA SA DEFINESTI PERSOANA. DECI SE VA MULTUMI CU INDICATII GENERALE din Leontie de Bizant, Sf. Maxim Marturisitorul, si Sf. Ioan Damaschinul.
3. Natura e materialul din care consta o realitate (p. 103, lucrarea citata). E si ceea ce-i comun indivizilor.
4. Ipostasul e acea realitate cu suport in el insusi!!!
Ipostasul e felul de-a fi al naturii!!! (aici ma gandesc la intalnirea dintre Iisus si Femeia Samarineanca: Hristos ia aminte la ceea ce se petrecea in inima acestei femei ce-si dorea asa de mult sa stie despre inchinarea in duh si adevar!).
Nu e un adaos la natura, ci o forma de-a fi a naturii. Cat de tesute si asezate sunt lucrurile facute de mana lui Dumnezeu! (deci cate forme de-a fi ale naturii gasim? Cate ipostasuri sunt?).
5. IPOSTASUL DEVINE CENTRU IN NOI: Ultimul paragraf de pe pagina 103 arata nu numai cum natura din noi nu va mai fi pur si simplu mediul propagarii miscarilor din noi, ci si cum ipostasul nostru va deveni centrul din noi (acest jump in concluzii imi dovedeste din nou faptul ca antinomiile trup/suflet/duh, fire/ipostas, om/Dumnezeu ar constitui piatra unghiulara a intelegerii a ceea ce-I umanul din noi.
6. „Intregul ipostatic primeste virtuti de subiect, de activitate pusa la cale de el insusi din central sau” (p. 104; aici se aminteste de contributia lui H. Urs von Balthasar comentind la Sf. Maxim Marturisitorul despre raportul dintre fiinta si ipostas.
Am adaugat cateva din ideile principale de la cap. V aici, la articolul Comunicarea e ca inima omului, pentru ca se vorbeste mult de persoana la Fer. Staniloae, si nadajduiam mult ca pe Facebook sa se stravada aceasta comuniune cat mai dureros de trainic…
N-a fost sa fie, insa…
Deci sa nu va suparati, Parinte!
Si cand gresesc, cu interpretarile, cugetarile nesatios de goale, etc., sa ma mustrati si intoarceti pe drumul cel bun.
Eu asa invat, cand ma corecteaza cineva, nu cand parcurg apele de una singura, fara de vaslas.