Moto personal:

„Noi suntem planta ieșită din asfalt! Adică cea pe care n-a așteptat-o nimeni…și doar Domnul o udă prin foarte puțini!”.

*

Nu le avem cu comunicarea. Asta am înțeles-o, cu vârf și îndesat, în 4 ani de online…

Am senzația perenă că mă produc prea mult pentru lehamitea din jur.

Și, cu toate acestea, știu că singura salvare a omului e creația și dialogul.

Una dintre cauze? Nu ne place să fim niciunul mai puțin deștepți decât alții. Tocmai de aceea nu ne punem în vecinătatea celor care ne întrec.

Paradoxal…când comunicarea nu înseamnă competiție…ci îmbogățire reciprocă.

Adică zic eu, zici tu, ai mai auzit una, celălalt a mai auzit alta…și așa ne aflăm unii de alții…și unii de la alții…

Însă românul, când îl vede pe unul că e mai deștept decât el…vine și se uită pe furiș, învață parșivește, ia aminte…și pleacă…uitând să mulțumească, să intre în vorbă.

Intrarea în vorbă însă te arată nobil.

Cu bun gust/simț nobil.

Noblețea minții și a inimii constă în thank you.

Dacă pe stradă…te faci că te uiți la ceas, vorbești la telefon…ți-a intrat un nor în gură și de aceea nu poți vorbi…în online, dacă ai intrat o dată, de două ori, de 90 de ori știm tot! Știm oră, minut, secundă, unde ești, cine ești, unde stai…tot!

E cel mai lamentabil mod cu putință să te dai că nu mă știi, că nu mă vrei, că nu mă vezi…când eu te văd zilnic venind pe această platformă, sau cum mă citești pe RSS-uri, sau ce spui despre mine într-o parte și alta în tot onlineul…când totul e deschis.

Aici nimic nu e închis (decât în aparență)…ci deschis!

Ce te face dragul meu, părintele meu, fratele meu, mai marele și mai micul meu…să nu zici bună ziua, un la mulți ani!, un ceva…nobil, cu noblețe?

Dacă intri non stop la ceva scris despre tine…oare te pot vedea, pot să înțeleg cine ești…dacă știu tot despre tine, ca prezență online?

Oare îmi dau seama cine ești…dacă eu te văd pe tine…când mă citești…cum tu vezi scrisul meu, creația mea, care îți stă în față?

Te duci la mall și mănânci: dai bani!

Faci o sfințire a casei: dai bani!

Cumperi cărți de la Sofia sau de la Deisis: dai bai!

Cumperi semințe de floarea soarelui: dai 3 lei pe pungă.

Nu credeți că e de cel mai bun și mare simț…ca dacă veniți la unul, Dorin Picioruș, toată ziua, care împreună cu soția lui, vă dă mii de pagini de carte…să ziceți măcar două cuvinte…dacă nu vă lasă inima să puneți un 100 de lei în cont…pentru viitoarele noastre cărți…tot gratis dăruite dumneavoastră?

Conștiință?

Bun simț?

Ortodoxie?

Mizarea pe cel care creează, pe valoare?

Gratitudine?

Excelență?

Să fie bine…și să nu fie rău?

De 4 ani de zile învăț…că nu are rost să crezi în oameni…care nu cred în ei, care nu știu să se respecte pe ei înșiși. Și, cu toate astea, cu somnolența și nesimțirea din jur, îndrăznesc să cred și să creez și să dărui pentru aceia care mai au ceva grame de conștiință acum și mai târziu…pentru ca să știe să se încline în fața celor care le vor binele.

Încotro socializarea noastră? Să-mi spuneți dumneavoastră!

Did you like this? Share it: