Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Despre limitele necesității

Mâine-poimâine mai lansează Mihai Neamțu o carte „fulminantă”, cu idei de la alții, traduse atent într-un prolix și imperturbabil limbaj de foi de cort de armată, și d-l Andrei Pleșu va spune:

„Ținând cont de limita temporală a lui Mihail Neamțu…că el nu se înființase când noi lăudam partidul defunct…cred că cartea sa e de un real succes, un vade mecum indiscutabil…”.

…La care, audiența, sictirită de minciuni înșirate pe sârmă, că așa e la prezentările de carte, va bate cuminte din palme…

Va adăuga, dar nu pe un ton plângăreț…ci ferm…și d-l Gabriel Liiceanu ceva despre „noua contribuție literară”:

„Deși nu am putut să o tipăresc la Humanitas...din cauza cărților doamnei Herta Müller, cea care m-a făcut să îmi ies din pepeni pe o scenă națională, când mi-a spus adevărul verde-n față…proaspăta carte a lui Mihail Neamțu, acest băiat de mingi al momentului…e de o soliditate ideatică ieșită din comun”.

D-l Vladimir Tismăneanu, cu aceeași benevolă și nestingherită prietenie de nevoie, va lua proaspătul volum al lui Mihail Neamțu în mână…îl va netezi un pic…și va spune:

„Din punct de vedere istoric, trecând peste considerentele de neam, religie, rasă, conduită electorală…cred că noua carte a lui Mihail Neamțu e o relicvă futurologică…adică ceva care, de nu s-ar fi scris acum…s-ar fi scris, cu siguranță, în 2090…când eu voi avea…sau nu…un soclu în Cișmigiu”.

Mirel Bănică, un distins prieten și trăitor în Occident, cu o eșarfă foarte bine situată între cele două gulere ale unei cămăși de bumbac făcută în UE, din punct de vedere sociologic și nu numai, va spune și chiar va remarca:

„Dați-mi voi să subliniez…faptul, că atunci când am pus mâna pe noua carte a lui Mihai Neamțu (pentru mine)/ Mihail Neamțu (pentru marele public universal)…și am citit-o pe laptopul meu…am avut senzația unui déjà vu incredibil…în sensul că am crezut că am scris-o chiar eu însumi.

Motiv pentru care țin să mai subliniez, totuși, un amănunt care, cu siguranță, va scăpa marelui public…că unghiul din care Mihai Neamțu privește societatea…e cel din care creștin-democrația românească inexistentă…o privește…

Iar acest mod, bineînțeles, profund teologic și profund uman…va căpăta o reală amploare în mintea și inima păușalilor care o vor citi…și care nu vor înțelegem nimic, absolut nimic din ea…”.

Bineînțeles că nu o fi nebun la cap să mă invite Mihail Neamțu la proxima lansare a lui de carte…pentru că nu îl interesează adevărul despre sine și nici despre cartea sa.

El presupune, ca și alții, de altfel…că dacă se pune în ecuație numai cu cei care îl laudă (excesiv, pervers de nemeritat)…cărțile vor fi citite…și înțelese…pe baza acelor laude…nu în ele însele.

Însă greșeala asta, cu laude între scriitori, cu pupări pe umăr și pe latul palmei…au făcut-o și cei de dinaintea noastră…tot așa, care se credeau unici, care se credeau că nimeni nu îi trage la rost, că nimeni nu le vede prostia, furăciunile, incongruențele, temenelele…modul pupincurist prin care s-au editat, postat în fruntea nației…și au crezut că o să țină la infinit…

Nu, n-o să țină!

Istoria îi  bagă la maculatură pe inșii care au vrut să ia ochii publicului cu trei lulele, trei surcele, pentru că în istorie rămâne opera mare, brută, seva pură…și nu recenziile despre cărți!

Istoria îi  pupă din mers pe aceștia…și le taxează toate golăniile caracterologice, toate fandoselile de doi lei…chiar dacă vor…și chiar dacă nu mă credeți.

Limita necesității…e bunul simț.

Dincolo de el e doar…decadență

***

Post scriptum: orice întâlnire cu realitatea e doar o pură coincidență.

Did you like this? Share it:

Previous

Comunicarea e ca inima omului

Next

Tăcerea argumentului

1 Comment

  1. SI CUM SE CHEAMA CARTEA?

    Si ce verdict original aduce?

    Doar mi-oi pompa si eu din singe,

    mai inversunat,

    cu pas mai apasat,

    si m-oi posta la luna verde de-mparat!

    Si cred ca m-or usca cu verdeturile lor promitatoare de si niste lei…

    Abia astept sa-i savurez din miez…

    Cel mai mult m-oi afla catadicsind ce miere arsa vor fi luat acest ambi pretuitori de la profesorul Noica pe cind erau la Paltinis…

    Si cum se mai sustrage Liiceanu de la arderea manuscriselor lui Goma?

    Oare cum?

    D-lui, iubaretul de cuvint?

    Hmmm…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén