Tăcerea argumentului
20 februarie 2011, Realitatea TV, între 23-24, la Cătălin Striblea în emisiune, care încearcă să fie dinamic…dar care nu e născut pentru asta.
Cristian Tudor Popescu e prezent prin telefon…
Vorbește argumentat…
5-10 inși, invitații, nu îndrăznesc să îl întrerupă…Stau, sunt în tăcere…pentru că le place să audă adevărul despre incoerența concertată a vremii lor.
Am ascultat 30 de secunde…și am înțeles imediat starea de spirit: aveau respect față de un om care vorbea argumentat despre un președinte al României, care vrea să câștige capital electoral și cu alba și cu neagra…chiar dacă se dezice la trei zile odată.
După câteva minute de ascultare a argumentării sale tăioase, nepărtinitoare, clare, realiste…mi-am dat seama că am uitat să înregistrez clipa, momentul…
Pur și simplu m-a fascinat coerența…el fiind singura persoană, pe ziua de ieri, care mi-a spus ceva cu orânduire internă, cu nerv și concizie.
O întrebă pe o mamă: Cu cine ați votat acum un an și 3 luni?
Dânsa: Cu Traian Băsescu…dar după cum merg treburile în guvernarea actuală…nu aș mai face-o…ci aș da un vot în alb…
El: Dar când v-ați dus la vot, dacă apărați drepturile copiilor…nu v-ați gândit că acest om a dat un lat de palmă unui copil…în văzut tuturor…și apoi a jurat cu mâna pe Biblie că n-a făcut-o?
Ea: Atunci nășteam al doilea copil…și nu am văzut ce se petrecea la TV, din păcate.
Cristian Tudor Popescu, adică el: Adică ați votat în necunoștință de cauză, în mod neinformat. Votul e o profesie. Ca să știi cum să votezi…te uiți, urmărești 4 luni înainte tot ce spun candidații la televizor și apoi votezi. Nu votezi…și apoi te răzgândești neasumându-ți prostia…
Bineînțeles că am parafrazat…
Însă evoc aici vocația de jurnalist prin d-l Popescu, vocația omului care ține minte, se documentează, argumentează o temă…în folosul nostru, tocmai pentru ca nu cumva să ne transformăm cu toții în prezenteiști. Adică în niște oameni care uită tot de pe o zi pe alta…și de aceea pot fi mințiți cu carul, duși la tăiere fără discernământ.
Dar, în același timp, să subliniez importanța maximă a unor astfel de oameni într-o societate, unde fără coerență și adevăr nu poți să trăiești decât somnambulic.
Tăcerea din fața argumentelor…
Tăcerea din fața oamenilor care vorbesc din mijlocul adevărului, al durerii pentru mulți.
Iar dacă d-l Cristian Tudor Popescu încă se declară un necredincios, un liber gândirist…dar are o asemenea coloană vertebrală…iar alți gândiriști, ortodocși sau credincioși, au o coloană atât de gumilastică…înseamnă că Dumnezeu încă vorbește și prin măgărița lui Valaam (Num. 22, 28) la nevoie.
Excelent articol!
Si tocmai cind ni se casuneaza cite o constiinta din acestea, adevarul ne sta sub nas, nebagat in seama…
Nu ma domiresc de fel, dar felul cum ati surprins surpriza argumentarii D-lui Popescu care v-a lasat bouche-be, fara de sipotul comentarii sau inregistrarii ,
au doara nu ne primeneste in a ne rupe incaltamintea sa aflam de ce adevarul din cuvintele lui Hristos incumeta limpezirea a toate?
Ma gindeam, de pilda, pentru ca tot vine Postul Mare,
la Cap. 15 din Ev. Sf. Ioan, cu Cuvintul de despartire al lui Iisus Hristos, si cu fagaduinta Duhului Sfint.
Oare sa nu fim noi buni-bucurosi sa aflam ca toate ticalosiile omenesti din noi sunt trecute prin ciurul spuselor Sale limpezite in vilceaua Adevarului?
Doar Adevarul Sau e criteriul la care ne raportam noi insine si toti cu toate.
Si aceasta in fiece Evanghelie, la orice slujba, sau ceas prin care trecem.
Sunt foarte rari oamenii la care sa vezi rodind viata din cuvinte si purtare.
Ii catzi cu lumanarea.