Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2003-2004) [11]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Cuvintele duhovnicești
II
(Jurnal 2003-2004)
*
Paginile 144-157.
***
Minunile lui Dumnezeu sunt preaminunate şi, mai ales, fără număr.
În vara aceasta omizile au mâncat frunzele copacilor şi apoi şi ale viţei de vie. Duzii, prunii, gutuii arătau ca nişte fiinţe suferinde, răstignite.
Omizile şi ceea ce bunica mea numeşte „boii popii”[1] au devastat pur și simplu frumuseţea frunzelor şi a locurilor calme şi singuratice.
Vedeam cum omizile nu cruţă nimic. Îmi era milă de copaci ca de nişte oameni plini de lepră.
Dar a venit o ploaie, o ploaie cu vânt şi au dispărut toate omizile, însă nu şi boii popii. Ultimele insecte au rămas.
Ploaia a avantajat, desigur, copacii. Şi când toamna a venit, chiar foarte bine – mai e puţin până la 1 octombrie 2003 – s-a produs o minune: duzii au înfrunzit din nou, au înflorit bombii şi chiar liliacul.
Când s-au întâmplat toate acestea? Când nu mai era nicio şansă, când frunzele cad şi oamenii culeg viile şi porumbii. Această minune pe care a făcut-o Dumnezeu cu natura în acest an e o parabolă foarte bună pentru încrederea neclintită în pocăinţă, pentru neabdicarea de la faptul de a crede în minuni.
Omul – înfloritor odată, foarte frumos, sclipitor – e mâncat de omizi în vara patimilor. Omizile sunt o imagine clară a patimilor. Ele distrug totul în jur, mănâncă toată frumuseţea naturii.
Dar patima, care mănâncă frumuseţea, poate fi distrusă de frumuseţea harului dumnezeiesc şi de vântul binefăcător al credinţei neclintite, care aruncă, suflă toată patima din suflet, pentru ca omul să înflorească din nou, să fie nesperat de frumos.
Minune! Omul care a păcătuit toată viaţa poate întineri prin pocăinţă, se poate schimba la faţă şi la inimă.
Ce minune poate fi mai mare, ca un bătrân, care devine din albie a dracilor (porcii din parabola Fiului risipitor) o floare nespus de frumoasă în mijlocul toamnei?
Minune! Am pus mâna pe frunzele copacilor ca să mă bucur de ele. Am tras aer în piept şi frumuseţea lor odată cu aerul. Şi când mă gândesc că liliacul trebuia să înflorească la anul, în apropierea Învierii Domnului, cum să nu mă bucur de un liliac în luna lui septembrie?
Minune! Viaţa omului e un lung şir de minuni.
Am făcut munca de câteva zile în una sau două zile. Am mers ud leoarcă în tren dar nu am răcit sau m-a plouat din destul şi n-am avut nici măcar puţină febră.
Şi de câte păcate n-am fost scăpat! Şi din câte primejdii de moarte nu am fost ridicat într-o fracţiune de secundă!
Am ajuns pe lume sănătos deşi trebuia să fiu avortat de mama mea. Nu m-au călcat maşinile, nici trenul şi nici tramvaiul. Am scăpat de la înec şi nici n-am fost omorât cu toporul de către tatăl meu şi nici de către alţii, care nu mă suportau.
Mulţumesc Prea Curatei Treimi pentru toate!
Nu-mi place să mă destăinui deşi o fac din plin. Mă doare inima când fac acest lucru, pentru că harul lui Dumnezeu doreşte mai mult anonimatul decât publicitatea.
Însă când mă apuc să scriu și să vorbesc, același har al lui Dumnezeu mă îndeamnă și mă ajută să scriu, să evoc, să mă mărturisesc cu toată inima…pentru că știu că pe unii îi voi folosi.
Sfântul Herman de Alaska[2] era slujit de un bou, care a murit imediat după adormirea sa. Nu e asta o mare minune: ca animalele să fie ascultătoare de om ca la început?[3]
Sfântul Herman se învelea cu o blană de lemn iar trupul său a stat o lună de zile neîngropat şi nu a suferit nicio schimbare.
Cât de mult aş dori să pot vorbi despre orice Sfânt al lui Dumnezeu şi să descriu pe larg viaţa fiecăruia, cuvintele lor, explicaţiile lor.
Fericitul Nicodim Măndiţă[4] spovedea în zăpadă şi scria lângă un zmeuriş.
Nu prea înţeleg mulţi de ce unii Sfinţi scriu pentru cei simplii şi alţii pentru cei foarte duhovniceşti și aceasta, pentru că nu vor să admită că mântuirea este pentru toţi.
Fericitul Nicodim, văzând că cineva nu vroia să-şi lase barbă datorită „gurii lumii”, l-a sfătuit să poarte mustaţă.
Munca sa în domeniul cărţii duhovniceşti a fost imensă şi a folosit pe mulţi. Roagă-te pentru mine, păcătosul, Fericite Părinte Nicodime!
Teologia academică discreditează pe trăitorii autentici de multe ori. Observ cu durere discrepanţa dintre erudiţi şi oamenii duhovniceşti. E o mare prăpastie între cele două tabere.
Oamenii duhovniceşti, de multe ori, nu au bagajul imens de cărţi sfinte și de cunoștințe pe care îl au academicii iar aceştia nu au sudoarea, munca şi bunul simţ şi, mai ales, smerenia oamenilor duhovniceşti.
Pomana e o rugăciune și nu un gest încetăţenit, care se face pentru cineva ce a răposat.
Pomana e o atmosferă şi o conduită plină de evlavie şi de frică de Dumnezeu.
Sfântul Ignatie Briancianinov e unul dintre cei mai mari văzători ai patimilor şi ai înşelării satanice pe care-i cunosc. Cărţile lui sunt o vedere extrem de pătrunzătoare a sufletului omenesc încât despoaie gândurile bune de înţelesurile satanice. Atmosfera vieţii sale duhovniceşti emană foarte explicit din dumnezeieştile sale cărţi. El m-a învăţat lucruri imense. Fără Prea Sfinţia sa nu aş fi ştiut, nu aș fi conștientizat multe dintre prăpăstiile existente.
Am început şi voi continua să scriu o carte despre minunile care se întâmplă astăzi la tot pasul. Voi aduna date de la cine voi putea. În tainiţele inimilor noastre avem multe mărgăritare ale proniei dumnezeieşti. Trebuie numai să vorbim despre ele.
Un bărbat – fratele Nicolae din Ploieşti[5] – mi-a relatat despre cum i s-a arătat dracul sub forma unui bărbat şi despre cum i-a vorbit în gară, unde a dialogat intens cu el, în timp ce toată lumea îl credea nebun, pentru că nimeni nu vedea nimic.
După o viaţă dezmăţată, acesta a venit la pocăinţă şi ispitele dracilor s-au ţinut și se țin lanţ de el.
Demonul avea înfăţişare umană în cazul lui, i-a spus unde merge şi l-a momit cu bani.
Pe bunica mea, un bărbat o strângea de gât în somn şi acela nu i-a dat drumul până când ea nu a strigat către Dumnezeu.
Am văzut de curând un film paradigmatic: Malena[6]. În persoana Monicăi Belluci[7].
Un puşti se îndrăgosteşte subit de cea mai frumoasă femeie din oraş, pe care o detestau toate invidioasele şi pe care toţi bărbaţii o doreau. Acesta o urmăreşte peste tot şi creşte odată cu patima devoratoare pentru ea.
Malena ştia că e privită. Se descoperea în faţa tânărului. Acela o privea ca pe o zeiţă şi se masturba din cauza ei.
Problema e aceea, că filmul e foarte real, pentru că există n Malene, care distrug n suflete, pentru care iubirea nu e un moft ci toată viaţa lor. Fixaţia pentru ea l-a urmărit toată viaţa.
Femeile frumoase profită de tineri, fără măcar să se atingă de ei. Când văd tineri chipeşi, inteligenţi, fac tot posibilul ca aceia să se împătimească de ele, pentru că le place să aibă adulatori de care să-şi bată joc.
Cunosc un astfel de tânăr, care a suferit mult din cauza unor astfel de femei în vârstă, care nu fac decât o mare ticăloşie prin farmecele lor.
Iluzia patimilor e cel mai mare duşman al nostru.
Curiozitatea, în loc să fie un bun al mântuirii, devine un mijloc al împătimirii totale.
Moliciunea este – de cele mai multe ori – opera curiozităţii şi a slavei deşarte.
Exemplul rău se perpetuează datorită înşelării demonice. Tot ce laudă omul trupesc e netrebnicie.
Am văzut un neoprotestant, care credea că e înţelept în cele ale Sfintei Scripturi, numai pentru faptul că nu-l lăsa pe un preot ortodox să vorbească cu blândeţe.
E o mare catastrofă omul care se crede mare în ochii lui şi, mai ales, care vrea să-i convingă şi pe alţii de această minciună.
O femeie care cerşeşte de la revoluție încoace lângă magazinul Unirea nu-şi oblojeşte rănile de la picior, pentru ca să poată să cerşească în continuare. Preferă să-şi facă rău singură în loc să nu mai aibă bani din cerşit.
Un bărbat – paznic într-un lan de cereale – îşi bate joc de o femeie în vârstă şi după ce o violează şi o batjocoreşte în chip şi fel îi introduce un lemn în ea omorând-o și îi lasă trupul mort pe câmp. E găsită mult mai târziu şi acesta neagă orice legătură cu moartea ei. Acest om va muri orb iar orbirea s-a produs cu 3 ani înainte de moartea sa.
Am fost martorul furiei unei femei. M-a îngrozit. Deşi a trecut o zi de la evenimentul cu pricina, eu încă n-am ieşit din şocul acestei întâmplări.
*
Când trupul Fericitului Constantin Galeriu a fost scos din Sfânta Biserică a apărut pe cer curcubeul. Eu n-am putu să ies foarte repede din sfântul locaş dar l-am văzut la televizor.
*
Când Prea Curata Stăpână şi Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan au venit la Sfântul Serghie de Radonej[8] lumina lor a fost mai mare decât a soarelui.
*
Mă simt tare păcătos, spurcat cu totul. Nu sunt bun de nimic. Sunt o mare spurcăciune. Doamne, nu mă lăsa!
*
Astăzi a fost ziua Dumnezeiescului Antim Ivireanul[9].
De la predica Părintelui Episcop[10] mi-a rămas o remarcă referitoare la Apoc. 3, 20: uşa are clanţă numai pe dinăuntru, pe când Hristos, bate numai, ciocăne ca să I se deschidă.
Clanţa este interioară, pentru că, „de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”.
Clanţa e voinţa inimii noastre şi tocmai de aceea e interioară, ne aparţine.
De la un alt Părinte am auzit, că ne rugăm în Rugăciunea Domnească pentru „pâinea cea spre fiinţă”, pentru că Dumnezeiasca Euharistie e cea care hrăneşte în mod complet fiinţa noastră. Ne face să fim o fiinţă completă, o persoană completă[11].
Tot el a spus: cine lipseşte odată de la Sfânta Liturghie e mort, a murit. E foarte adevărat dar nu prea conştientizăm acest lucru.
În viaţa[12] Sfântului Ioan Evanghelistul (26 septembrie) găsim date despre cum s-au scris Sfânta Evanghelie a 4-a şi Apocalipsa şi despre şederea îndelungată a unor demoni în anumite locuri.
Sapa Sfântului Mucenic Polihronie făcea minuni (7 octombrie)[13].
*
Mr. Bean[14] este aruncat dintr-un tren foarte rapid, tocmai în gara unde îl aştepta 2. 000. 000 de dolari.
Avea la el cheia. Era primul care ajunsese la seif. Premiul era ca niciodată mai aproape.
Se îndreaptă spre seif, bagă cheia în uşă ca să descuie…dar adoarme cu mâna pe cheie spre fericirea celorlalţi concurenţi, care alergaseră nebuneşte până la acest unic seif.
Era imposibil să adoarmă tocmai acum. Era timpul acţiunii. Trebuia să ia banii şi să fugă. Dar el…adoarme.
Trezeşte-te, nu auzi?! Cum poţi lăsa pe alţii ca să îţi ia comoara?!!
Dar el doarme, doarme cu cheia în mână.
Cine mai doarme ca Mr. Bean, ca acest comic ce ne amuză întotdeauna, care este râsul lumii? Mulţi, mulţi dintre noi.
Intrarea noastră în viaţă e ca ieşirea forţată dintr-un tren ultrarapid. Ajungem în gară, în această lume şi căutăm ceva: o comoară, oricare ar fi numele pe care i l-am da.
Unul aleargă după învăţătură, citeşte mult. Altul aleargă după sex, după perversităţi, după curiozităţi deşănţate. Altul după bani, după hoteluri, după un loc în senat. Altul cercetează fauna lumii, stelele sau fundul oceanului.
Femeia caută să fie văzută, bunicii îşi aşteaptă, cu lacrimi în ochi, nepoţii care se întorc de la studii, copiii vor desene animate şi dulciuri, câinii de apartament vor afară, maşinile ţipă, multă trepidaţie, preţuri mari, multă sărăcie, impostură, laşitate.
Unde există interes acolo este şi el, şi ea.
Unul proiectează, altul ghiceşte în te miri ce, unul aşteaptă sfârşitul lumii într-un mod fantastic iar ea…cea de acolo, este sastisită de viaţă, plină până în gât de faptul că nimeni nu o mai vrea şi bărbatul ei se culcă cu alta.
Seiful e în lumea aceasta, iubiţii mei!
Comoara care ne tentează nu e scufundată în alcool, în droguri, în promiscuitate, în avariţie, ci e o comoară unică dar pentru toți: e harul lui Dumnezeu.
Iar comoara e în Sfânta Biserică, care e seiful: cel mai sigur loc al întregii lumi.
Însă drama cea mare e aceea că adormim cu cheia în mână. Avem cheia, mulţi dintre noi o avem. E un mare dar de la Dumnezeu. Avem cheia: e credinţa ortodoxă.
Avem cheia seifului şi în seif avem comoara. Iar ea, comoara nu e numai de 2. 000. 000 de dolari, ci de miliarde de miliarde de bogăţii unice, dumnezeieşti.
De ce adormim cu cheia în uşa seifului? De ce nu ne putem trezi la timp?
De ce nu ne putem iubi unii pe alţii, soţul pe soţia sa, mama pe fiu şi fiul pe mamă, bunica pe nepot şi mătuşa pe nepoată? De ce nu ne putem iubi duhovnicii şi ei pe noi şi de ce nu putem să fim sinceri cu prietenii de serviciu, cu rudele, cu toţi oamenii? De ce nu ştim să ne ajutăm unii pe alţii şi ne hăituim precum vânătorii pe lupi? De ce credeţi că par melodramatic sau deplasat?
De ce nu puteţi să admiteţi, că simţiţi la fel dar nu vreţi să daţi curs dragostei voastre?
Lumea aceasta trepidantă, vânzolită de tot felul de griji, scelerată de diferite obsesii, pe care noi o numim nebună, satanizată, tâmpită, e lumea noastră, e lumea în care trăim.
Tot la fel au trăit şi Sfinţii de dinaintea noastră: cu multe ispite, cu multe persecuţii, cu dureri din toate părţile. Nu e de ajuns să-ţi faci bine treaba doar tu însuţi iar de ceilalţi să nu-ţi pese.
Nu e de ajuns ca tu să mănânci pizza şi să bei vin scump, iar un copil blonduţ, desculţ, nemâncat, să te privească ca pe un film cu fripturi, dar unde fripturile curg pe bandă însă la el chiorăie maţele.
Nu e de ajuns doar să-i sfătuim pe cei care vin la Sfânta Biserică.
Sunt încă mulţi copii ai lui Dumnezeu, care acum stau încă în afara zidurilor Sfintei Biserici şi asta din varii motive.
Tu, preotul meu iubit, nu trebuie să ai grijă doar de parohienii tăi, câţi sunt ei – 10, 300, 1000, 10000 – ci trebuie să priveşti şi mai departe, să ai şi grija altora şi durerea altora, să flămânzeşti pentru fericirea altora.
Un preot bun e un preot care nu poate decât să se bucure pentru alţii.
Dar dacă aştepţi doar cununii şi pomeni şi bani gârlă, şi te uiţi doar la cum să îți iei mercedes[15], bineînţeles că nu îţi pasă de mântuirea oamenilor, de sufletele lor.
Cei care stau liniştiți şi nu se frământă dintre ierarhii şi preoţii Domnului sunt deja nefericiţi, deja nu mai cred în nimic bun, deja s-au condamnat pe ei înşişi la nefericirea veşnică.
Pentru că viaţa lor e o spoială, o mascaradă de care le e silă şi de care se întristează şi păstoriţii lor. Se întristează mult.
Câtă tristeţe! Câtă neorânduială există în inimi!
Putem rescrie literatura mare a lumii cu patimile de care te împiedici pretutindeni.
Şi eu fac şi mai multe păcate. Şi mie nu îmi e teamă deloc. Mie, păcătosului…Și păcătuiesc, ca şi când nu aş cunoaște dreapta judecată a Domnului.
Privesc nepăsător. Nepăsarea ne distruge.
O bătrână e furată de ţigani…şi îţi e frică să o ajuţi, că te bat şi pe tine.
Vrei să dai milostenie dar nu ai bani decât pentru ca să nu mori de foame.
Vezi cărţi dumnezeieşti şi nu ai bani să le cumperi şi cine are bani nu le prea cumpără.
Carte religioasă, de regulă, cumpără tot cel sărac.
Mr. Bean a fost buzunărit, descalificat oficial. I s-a luat „privilegiul” primului venit.
Şi adventistul convertit la Ortodoxie sau fostul mormon sau fostul mahomedan sau hindus, veniți în Biserica Domnului, pot să devină Sfinți – cu harul lui Dumnezeu – pentru că Sfânta Biserică e Casa lui Dumnezeu şi locul unde Îl găsim pe El.
Pe când noi, ortodocșii, putem să fim puşi de către El cu sălbaticii canibali, cu vrăjitorii, cu sataniştii, pentru că am ajuns să avem o viață tot la fel de stricată ca a acelora.
Noi, ortodocşii, care ne mândrim cu ce suntem noi şi care L-am primit de atâtea ori pe Hristos cu nevrednicie şi ne-am împăunat cu milosteniile noastre, putem fi lăsați afară de Împărăție…pentru că am avut de toate…dar nu și sfințenia credinței în viața noastră.
Oare e posibil?! O, e posibil, şi încă cum!
Fiii Împărăţiei vor fi daţi afară şi vor intra în cămara de nuntă cei pe care nimeni nu-i băga odinioară în seamă, dar pe care Dumnezeu îi cunoştea şi îi ajuta.
– De ce, Doamne?!…
– Pentru că nu M-aţi iubit cum v-am iubit Eu, iubiţii Mei! Voi aţi crezut că sunteţi ai Mei, făcând voile demonilor, dar nu eraţi ai Mei. Slujeaţi propriilor voastre pofte.
Şi când primeşti mare har de la Dumnezeu, tocmai atunci faci și tu un păcat mare, ca să te arăţi şi mai nerecunoscător în faţa lui Dumnezeu. Când ar trebui să te umileşti, tu atunci dai cu bâta în baltă şi strici totul. Un gram de neatenţie înseamnă, de multe ori, moarte.
Şi iată: cineva s-a urcat pe turnul Eiffel[16] şi vroia să se sinucidă. Un alt bărbat la fel. Dar numai al doilea cade, scăpând din mâinile primului, care dorise să-l ajute.
Ce ai? De ce recurgi la această nebunie? Soţia mea – spune el – mă înşală. Şi cum ajunge o femeie, care s-a căsătorit cu tine din dragoste, să te înşele? Ce miraj o atrage? Sau, pur şi simplu, vrea să se „distreze”?
Este concubinajul un mod de „distracţie” sau, mai degrabă, un mod prin care arăţi cât de nebun ai devenit?
De ce înnebunim? Iar la ospiciu, unde totul e anost şi rece, şi unde nimeni ne prea te bagă în seamă şi toţi desconsideră persoana ta, poate să existe vindecare? Şi ce fel de vindecare e aceea, unde dragostea, delicateţea, atenţia lipsesc?
Boala te scoate din „circuitul vieţii”.
Un om bolnav e marginalizat, e scos afară din tagma „oamenilor de azi”.
„Omul de azi” trebuie să nu aibă nicio boală, să fie foarte frumos, foarte deştept, foarte avut, bun la pat, linguşitor, bun să se „descurce”. El trebuie să fie „om de succes”.
Dar acest succes e sinonim cu fuga după patimi.
Reclamele lumii sunt cereri de satisfacere a patimilor.
Şi patimile şi obiceiurile păcătoase sunt multiple: să te bărbiereşti, să te fardezi, să porţi fuste scurte, neglijeuri transparente, ciorapi sexualizaţi, tocuri înalte, tot felul se sârme prin urechi, limbă şi buric, să faci cu ochiul, să suspini aţâţător, să îţi expui fundul, picioarele, sânii la vedere, să îţi faci tatuaje, să porţi haine cu imprimeuri satanice şi cu expresii vulgare, să îţi coafezi părul, să îţi pui păr fals, sâni falşi, unghii şi sprâncene false, să mergi la filme pornografice, să citeşti reviste şi cărţi erotice, să joci jocuri de noroc, să râzi indecent şi să mergi insinuos, să îţi cumperi numai lucruri scumpe, să fii la modă cu orice preţ, să nu îţi placă să râdă lumea de tine chiar dacă faci un lucru bun, să dai muzica la maxim la 12 noaptea şi să arunci hârtii pe jos, să înjuri şi să drăcui, să ţipi ca un disperat, să fumezi când nimeni nu te vrea, să spui glume porcoase şi să le atingi pe fete pe stradă fără să le cunoşti, să flirtezi cu cineva fără vreun scop bun, să susţii o minciună numai ca să enervezi, să sperii cu date false, să te lauzi cu tot ce ai, să strici copacii numai ca un moft, să te apuci de tot felul de cascadorii şi întreceri trăznite, să nu asculţi cu atenţie pe convorbitorul tău, să faci insinuări de tot felul şi lista e mult prea mare pentru ca să o putem termina…
Rămâi cu frustrări.
Nu ai primit păpuşa pe care ţi-ai dorit-o la 5 ani iar la 35 de ani sechela copilăriei se manifestă prin frica de a-ți lăsa copiii să se joace undeva, deşi nu e nici un pericol previzibil.
Mama ei a minţit-o că e îndurerată şi fetiţa a început să plângă. Ea a plâns dar mama s-a prefăcut.
Fetiţa – acum în vârstă – şi-a adus aminte incidentul şi a înţeles că mama ei s-a prefăcut şi se preface tot timpul.
Mama ar trebui să-şi iubească fiica. Dar dacă vrei să iubeşti pe cineva, nu îl iubeşti după cum vrei tu, fără să îl întrebi şi pe el cum vrea să fie iubit, ci trebuie să-l iubeşti pe cineva în aşa fel încât el să se simtă, mai întâi de toate, iubit şi apoi tu însuţi.
Am observat că părinţii care îşi aduc copiii să-i împărtăşească (majoritatea dintre cazuri) nu sunt atenţi la ce vrea copilul, ci la cum sunt priviţi ei că şi-au adus copiii la împărtăşit.
Iar fetele care se spovedesc regulat au tot felul de sechele religioase, provocate de diferiţi duhovnici – nu mai spun experimentaţi sau nu – şi băieţii la fel. Aceeaşi problemă şi la adulţi.
Merg copleşiţi de tot felul de frici…Dar fricile lor nu au nimic de-a face cu frica de Dumnezeu, reala frică de Dumnezeu, care are în ea şi încrederea în Dumnezeu, cât şi iubirea Lui fără margini.
Capetele se pleacă dar din alte motive decât smerenia.
Frustrarea e o problemă profundă.
Cuiva îi place să vadă filme, în care femeile în vârstă se culcă cu bărbaţi tineri, dar asta din cauză că tânărul, fostul tânăr, a dorit pătimaş o femeie în vârstă şi acum – deşi se maturizează – prin vederea filmului, parcă se răzbună pe toate femeile în vârstă, care arată încă bine şi nu vor să se culce cu bărbaţi tineri.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cel care se declară homosexual: se iubeşte prea mult pe sine și de aceea se admiră prea mult. Face sex numai cu un alt bărbat, pentru a găsi în acela aceleaşi mişcări şi patimi pe care le are şi el. De aceea homosexualul e un restrictivist.
Universul se mărgineşte – universul lui – numai la propriul lui egoism şi vrea ca numai el, egoismul lui, să triumfe.
De aici ura anormală pe care o simte împotriva femeii, care e numai un egoism furibund. Îi e frică să mai iasă din cochilia lui masculinizată, din relaţiile cu alţi bărbaţi şi asta, pentru că nu crede în nimic altceva decât în el.
Iar celălalt, „partenerul” lui, e numai o „proiecţie” a minţii sale corupte, bolnave, care nu acceptă să vadă „altceva”, pe „altcineva”, adică pe o femeie.
Ştie femeia că te excită? Ştie că fusta ei transparentă te incită la faptul de a o viola? Bineînţeles! De aceea o şi poartă.
Iar „pudoarea” femeii, când ea e goală trei sferturi pe stradă, este, bineînţeles, o nevoie de „respectabilitate” egolatră, o dorinţă de a fi „pură” când ea ar prefera mai mult să fie „curvă”.
Infantilismul complimentelor mă duce cu gândul la faptul, că omul acela e retardat sentimental sau voliţional şi, de ce nu, nedezvoltat cu adevărat la minte.
Omul creşte cu totul. Nu poate rămâne un sfert în trecut şi trei sferturi într-un prezent, care îşi permite să cheme viitorul.
Omul creşte şi uită. Uită ce a fost şi devine mereu altul.
Uitarea e, uneori, foarte bună. E un mare bine.
Uiţi şi îţi aduci aminte. Uiţi lucruri de tot felul şi îţi aduci aminte ce nu te mai credeai în stare să-ţi aminteşti.
Dar dacă ea, fosta şcolăriţă are sechele, ce faci cu ea, dacă vrei să o iei de nevastă? Şi de ce să nu o iei de nevastă? Sechele ai şi tu, dar am şi eu.
Putem trece peste multe dar, în acelaşi timp, cuplul care merge să se cunune nu se gândeşte, de multe ori, că pot fi şi lucruri pe care nu poţi să le treci chiar atât de uşor în doi, şi că, la un moment dat, din anumite confruntări ale vieţii, poţi scăpa numai pe jumătate şi nu în întregime.
Riscurile te fac mai matur? Poţi risca prea mult?
Întrebările, chiar dacă nu au un răspuns pentru moment, pot fi puncte de unde să începi o reflecţie, o temă.
Poţi să laşi moştenire nu numai răspunsuri, ci şi întrebări.
Întrebările pot valora foarte mult, dacă ele te îndeamnă să te zideşti, să te construieşti întru Duhul Sfânt.
Răspunsurile sunt puţine numai dacă nu cauţi cu Dumnezeu.
Dacă calci în toate gropile filosofiei şi ale ştiinţei atee, bineînţeles că nu vei avea rezultate frumoase, adică adevăruri dumnezeieşti.
Dacă înşeli la cântar, nu vei mai avea cumpărători. Dacă pâinea e rece, mulţi nu o vor mai cumpăra.
Priveşti pe cer. Ţi se pare că e senin, dar deodată începe ploaia. Şi nu ştii în ce parte să te adăposteşti.
Dacă îţi faci prieteni pe cine nu trebuie, nu te va adăposti nimeni în ziua necazului, când oamenii vor arunca cu pietre sau cu vorbe. Căci şi vorbele rănesc, uneori mai rău decât pietrele.
Şi un doctor al sufletelor trebuie să ştie să elimine sechelele, paraziţii din fiinţa noastră. Trebuie să elimine gangsterii la timp şi să nu lase ca răul să înnăbuşe binele.
Cum se comportă, cum trebuie să se comporte un ortodox, care are probleme mentale?
Cum îşi spune rugăciunile dinaintea Sfintei Liturghii un preot care are 5 copii?
Ce ar trebui să simtă faţă de copii – sau ce simte – o femeie care a făcut 40 de avorturi?
Cum priveşte lumea unul care a omorât oameni în război şi cum se simte un alcoolic sau o prostituată, când nimeni nu-i mai vrea?
Oare cum se simte un Sfânt după un mare păcat, când el cunoaşte bucuria Sfântului Duh?
Nu vi se pare că adevărurile oamenilor dor prea mult?
Nu vi se pare că nefericirea are prea mulţi ochi prin care plânge?
Nu simţiţi că uneori aţi vrea să daţi timpul înapoi, ca să faceţi fapte pe care nu le-aţi mai făcut altădată şi prin care ați dori să vă cereţi iertare?
Iubiţii mei, inimile oamenilor nu sunt pentru a vă juca cu ele! E un mare păcat să nu înţelegeţi asta.
Coboară seara, vine somnul şi monştri apar – adică demonii – în visele noastre. Pare că nu are sens. Nu ştii de ce simţi ceea ce simţi. Vrei să auzi adevăruri mult dorite.
Şi tinerii stau la colţul şcolii şi fumează – asta în pauze – bişniţarii vând toate mărunţişurile, încercând să fraierească pe cât mai mulţi iar preoţii lui Dumnezeu se roagă pentru toţi, când foarte mulţi din aceşti „toţi”, nu ştiu ce se „întâmplă” cu ei.
[1] Insecte mici, care nu zboară şi care sunt de culoare roşie, cu puncte negre pe spate. Anul acesta au fost o mulţime peste tot: pe copaci, pe fân, au coborât chiar şi în fântână.
[2] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Gherman_din_Alaska.
[3] Despre felul cum s-au comportat animalele după căderea Sfinţilor Protopărinţi Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „fiarele şi toate animalele pământului, văzându-l gol (pe om – n. n.) de slava dinainte şi dispreţuindu-l, s-au înfuriat toate de îndată împotriva lui”. Text în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, studiu intr. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 118-119.
[4] A se vedea:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicodim_M%C4%83ndi%C8%9B%C4%83.
[5] Pe acest bărbat îl cunosc personal. Are 3 fete închinoviate într-o mănăstire din sudul României.
[6] A se vedea: http://www.imdb.com/title/tt0213847/.
[7] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Monica_Bellucci.
[8] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Serghie_de_Radonej.
[9] A se vedea teza doctorală: Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera, Teologie pentru azi, București, 2010, 561 p. Se poate downloada de aici:
[10] PS Vincenţiu Grifoni, pe atunci Ploieşteanul. A se vedea:
http://www.sf-esc.ro/index.php?page=6.
Ulterior, într-un film cu Billy Graham, l-am auzit pe acesta folosind această expresie. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Billy_Graham.
[11] Pr. Asist. Dr. Atanasie Costea de la Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina din Bucureşti, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Pe atunci era Părintele spiritual al paraclisului studențesc. A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2008/10/19/despre-biserica-sfintei-ecaterina-la-trecut-si-prezent/.
[12] A se vedea:
http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/septembrie/09-26-sf_apostol_si_evanghelist_ioan.html.
[13] Idem: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie07.htm.
[14] Adică Rowan Sebastian Atkinson celebru prin Mr. Bean:
http://en.wikipedia.org/wiki/Rowan_Atkinson.
Filmul despre care vorbesc aici e Rat Race (2001):
http://en.wikipedia.org/wiki/Rat_Race_%282001_film%29.
[15] A se vedea:
http://www.mercedes-benz.ro/content/romania/mpc/mpc_romania_website/rong/home_mpc/passengercars.html.