Mi-ati dat sfat bun prin aceea de a urmari totul fara sa-mi pun prea multe intrebari si, in general, de a sublinia ceea ce ni se spune in text, deci de a-mi face temele;
Acum abia astept sa vad cum ati deslusit randurile in care Fer. Staniloae incearca sa defineasca persoana umana.
Uitati , de pilda, cum Klages , pe care il citase deja Parintele, incearca sa defineasca persoana, sau personalitatea; am folosit http://dispater.atspace.com/pg_0021.htm.
Am intrat asa, cam cu toane, in stilul de a gandi, dar cred ca Fer. Staniloae l-a gustat din plin, caci incearca cu minutiozitate, fler de a cunoaste, si ravna a limpedelui din psyche sa defineasca ceea ce teologia ortodoxa incearca prin Staniloae in anii 1940: in CONDITIONS GOVERNING THE DISCOVERY OF CHARACTER, p. 20, se aminteste ca „sufletul nu-i localizat in creier „/”Novalis spune: The seat of the soul is at the point of contact of the inner and outer world’/”personality is the vital unity”/”soul is not consciusness in thinking man”/”persona is a lifeless face with the voice of a god”(p. 23).
Ultima expresie n-am mai intalnit-o niciunde. dar se pare ca efortul definirii e aproape jind al ultimatului ce ofteaza dupa un raspuns, tot asa cum Sf-Voastra incercati sa definiti stari si lucruri ce se petrec in Cuvinte duhovnicesti.
Este extraordinar stilul!
Limba germana are darul greutatii stilului care innobileaza (bineinteles ca nu stiu eu germana din text; totul e tradus in engleza), si totusi se simte limba germana in fraza arborescenta, dar placuta.
In fine, partea a doua din Unirea ipostatica e deosebit de importanta, pentru ca incearca sa defineasca ipostasul tasnind ca manifestare a naturii.
Cateva idei scoase:
A.Dumnezeu Se face ‘tu’ pentru orice om.
B. Ne graieste direct.
C. Consecintele Intruparii sale sunt pentru toata umanitatea.
D. Dogmele sunt mai mult pentru „indreptarea” noastra.
E. Dumnezeu deplin si om deplin, neimpartit, nedespartit, neamestecat, neschimbat. Doimea firilor nu se desfiinteaza, ele concurg într-o persoană.
F. Unirea e numita enosis ipostasis.
G. In ce consta deosebirea intre natura si persoana? Persoana e mai mult decat natura care este personalizata de persoana.
Firea omeneasca e enipostaziata.
H. Persoana e forma starii de sine a naturii.
I. Inainte de Intrupare, exista numai un Ipostas divin. Exclusiv divin.
J. Nu s-a schimbat nimic in Treime, prin Intrupare, n-a mai aparut o Persoana.
Umanitatea a fost luata de Hristos in Persoana Sa.
K. Dogma de la Calcedon: dumnezeirea nu mai poate fi despartita de umanitate in persoana lui Hristos.
L. Bulgakov era recenzat de Pr. Staniloae. Bulgakov cade in panteism (umanitatea devine divinitate si invers)
M. Taina persoanei e greu de inteles. Indicatiile generale sunt din Damaschin, L de Bizant, Maxim M.
N. Natura(substanta) e materialul. E ceea ce e comun indivizilor sau lucrurilor.
O. Ipostasul e felul de a fi al substantei sau a naturii. Natura nu exista decat in ipostas.
P. La p .103, in paragraful care incepe cu „Dar odata ce natura are forma de intreg” , pana la sfirsitul paginii urmatoare (p. 104) se vorbeste criptic cumva despre tasnirea persoanei din centrul naturii ca instanta a constiintei si a vointei. Nu stiu cum de se ajunge la aceasta concluzie.
Ipostasul este starea de-a fi a unei realitati (cum spuneti Sf-Voastra).
Ipostasul exprima profunzimea naturii.
Ipostasul nu e identic cu natura.
Persoana e modul in care noi suntem existente cu suflet si trup (Picioruș)
O. Ipostasul e felul de a fi ca intreg de sine statator. Deci e un fel de a fi al naturii.
Nu se aude nimic din zgomotul sudarii strazilor din Bucuresti, totul e inregistrat in modul cel mai desavarsit. Poate ma invatati si pe mine cum demarez cu un podcast.
Paragraful care incepe cu „Dar odata ce natura are forma de intreg…’, pana la sfarsitul paragrafului ce-i urmeaza, odata cu subsolul explicandu-l pe Urs von Balthasar explica procesul prin care tasneste constiinta si vointa ca spontaneitati ale ipostasului nostru. Sf-voastra mentionati de „moarte’-nu e vorba deloc de moarte cand se comenteaza „Scoaterea unei substante din ansamblul mai vast…”. Poate nu am dreptate, dar asa citesc eu textul, literal.
Ma intereseaza in mod special cum se ajunge la infatisarea persoanei ca spontaneitate in sanul naturii.
Ați înțeles bine, doamnă Otilia…numai că trebuie să fiți și mai atentă când exprimați ceva teologic…pentru ca exprimarea dumneavoastră să nu fie ambiguă, derutantă.
Niciodată, spre exemplu, nu putem spune Dumnezeu și omul din Hristos (pentru că e o exprimare nestoriană, care indică două persoane în relație și nu două firi în unire personală), ci dumnezeirea și umanitatea din Hristos, din persoana lui Hristos.
Mă bucur că nu se aude zgomotul de afară…care pe mine m-a iritat.
Iar ca să faceți un podcast audio vă trebuie un mic program gratuit în computer + un microfon ieftin + experiența dumneavoastră de viață…care trebuie să vorbească pentru alții.
Dacă vreți un podcast video, dați programul și microfonul pe o cameră video pusă pe piedestal…și dată pe play. În fața căreia te dăruiești altora.
Vă mulțumim frumos pentru amabilitate și bucuria de a vorbi!
Se pare că bucuria de a vorbi cu altul a devenit ceva revolut…
Nu ma pot eu indestula de o asemenea frumusete, dar ati imprastiat margaritare.
Multumim!
Deci, am ramas la punctul S, cred.
S. E justa condamnarea monotelismului, „un altfel de monofizitism’, in care se nega vointa si lucrarea din umanitatea lui Hristos. „Neaga modul nostru personal de a ne trai umanitatea„.
Se simte usor cum in monotelism nu exista sinergie. Nu se apasa deloc pe clapa antinomiei.
T: „In fiecare om exista si ipostasul si natura, primul ca subiect, a doua ca subiect si instrument, fara ca ipostasul sa fie un adaos dinafara, ci forma necesara la care ajunge natura”(Bulgakov e calificat de monotelist in subsolul 1 de la p. 106).
Ț: Natura umana exista intotdeauna ca subiect-obiect” (P. 107). De unde frumusetea gramaticii limbii. La inceput erati pornit cumva impotriva acestui fapt, dar iata cum Cuv. Staniloae, care trecuse prin frumusetea limbii grecesti, stie sa reveleze sinergia personalizanta pe care o creaza aceasta antinomie!
U: Trupul incearca, prin faptul ca are un centru comun cu natura spirituala din noi, o spiritualizare.Dar natura lui nu sufere nici o schimbare.”(P. 109)
V: Capacitatea de a vorbi vine de la natura, aceea cum vorbeste, de la ipostas.
Finalul comentariului despre impactul adus de Pr. Staniloae in teologie e sublim.
N-am terminat de ascultat partea a doua;
o sa vad, cand m-oi intoarce.
Mi-ati dat sfat bun prin aceea de a urmari totul fara sa-mi pun prea multe intrebari si, in general, de a sublinia ceea ce ni se spune in text, deci de a-mi face temele;
Acum abia astept sa vad cum ati deslusit randurile in care Fer. Staniloae incearca sa defineasca persoana umana.
Uitati , de pilda, cum Klages , pe care il citase deja Parintele, incearca sa defineasca persoana, sau personalitatea; am folosit http://dispater.atspace.com/pg_0021.htm.
Am intrat asa, cam cu toane, in stilul de a gandi, dar cred ca Fer. Staniloae l-a gustat din plin, caci incearca cu minutiozitate, fler de a cunoaste, si ravna a limpedelui din psyche sa defineasca ceea ce teologia ortodoxa incearca prin Staniloae in anii 1940: in CONDITIONS GOVERNING THE DISCOVERY OF CHARACTER, p. 20, se aminteste ca „sufletul nu-i localizat in creier „/”Novalis spune: The seat of the soul is at the point of contact of the inner and outer world’/”personality is the vital unity”/”soul is not consciusness in thinking man”/”persona is a lifeless face with the voice of a god”(p. 23).
Ultima expresie n-am mai intalnit-o niciunde. dar se pare ca efortul definirii e aproape jind al ultimatului ce ofteaza dupa un raspuns, tot asa cum Sf-Voastra incercati sa definiti stari si lucruri ce se petrec in Cuvinte duhovnicesti.
Este extraordinar stilul!
Limba germana are darul greutatii stilului care innobileaza (bineinteles ca nu stiu eu germana din text; totul e tradus in engleza), si totusi se simte limba germana in fraza arborescenta, dar placuta.
Inca ascult,
revin,
ma-mpotmolesc,
iarasi ma ridic,
mi s-a intrerupt sirul din podcast,
apoi l-am luat de la capat, etc.
In fine, partea a doua din Unirea ipostatica e deosebit de importanta, pentru ca incearca sa defineasca ipostasul tasnind ca manifestare a naturii.
Cateva idei scoase:
A.Dumnezeu Se face ‘tu’ pentru orice om.
B. Ne graieste direct.
C. Consecintele Intruparii sale sunt pentru toata umanitatea.
D. Dogmele sunt mai mult pentru „indreptarea” noastra.
E. Dumnezeu deplin si om deplin, neimpartit, nedespartit, neamestecat, neschimbat. Doimea firilor nu se desfiinteaza, ele concurg într-o persoană.
F. Unirea e numita enosis ipostasis.
G. In ce consta deosebirea intre natura si persoana? Persoana e mai mult decat natura care este personalizata de persoana.
Firea omeneasca e enipostaziata.
H. Persoana e forma starii de sine a naturii.
I. Inainte de Intrupare, exista numai un Ipostas divin. Exclusiv divin.
J. Nu s-a schimbat nimic in Treime, prin Intrupare, n-a mai aparut o Persoana.
Umanitatea a fost luata de Hristos in Persoana Sa.
K. Dogma de la Calcedon: dumnezeirea nu mai poate fi despartita de umanitate in persoana lui Hristos.
L. Bulgakov era recenzat de Pr. Staniloae. Bulgakov cade in panteism (umanitatea devine divinitate si invers)
M. Taina persoanei e greu de inteles. Indicatiile generale sunt din Damaschin, L de Bizant, Maxim M.
N. Natura(substanta) e materialul. E ceea ce e comun indivizilor sau lucrurilor.
O. Ipostasul e felul de a fi al substantei sau a naturii. Natura nu exista decat in ipostas.
P. La p .103, in paragraful care incepe cu „Dar odata ce natura are forma de intreg” , pana la sfirsitul paginii urmatoare (p. 104) se vorbeste criptic cumva despre tasnirea persoanei din centrul naturii ca instanta a constiintei si a vointei. Nu stiu cum de se ajunge la aceasta concluzie.
Ipostasul este starea de-a fi a unei realitati (cum spuneti Sf-Voastra).
Ipostasul exprima profunzimea naturii.
Ipostasul nu e identic cu natura.
Persoana e modul in care noi suntem existente cu suflet si trup (Picioruș)
O. Ipostasul e felul de a fi ca intreg de sine statator. Deci e un fel de a fi al naturii.
Nu se aude nimic din zgomotul sudarii strazilor din Bucuresti, totul e inregistrat in modul cel mai desavarsit. Poate ma invatati si pe mine cum demarez cu un podcast.
Paragraful care incepe cu „Dar odata ce natura are forma de intreg…’, pana la sfarsitul paragrafului ce-i urmeaza, odata cu subsolul explicandu-l pe Urs von Balthasar explica procesul prin care tasneste constiinta si vointa ca spontaneitati ale ipostasului nostru. Sf-voastra mentionati de „moarte’-nu e vorba deloc de moarte cand se comenteaza „Scoaterea unei substante din ansamblul mai vast…”. Poate nu am dreptate, dar asa citesc eu textul, literal.
Ma intereseaza in mod special cum se ajunge la infatisarea persoanei ca spontaneitate in sanul naturii.
Ați înțeles bine, doamnă Otilia…numai că trebuie să fiți și mai atentă când exprimați ceva teologic…pentru ca exprimarea dumneavoastră să nu fie ambiguă, derutantă.
Niciodată, spre exemplu, nu putem spune Dumnezeu și omul din Hristos (pentru că e o exprimare nestoriană, care indică două persoane în relație și nu două firi în unire personală), ci dumnezeirea și umanitatea din Hristos, din persoana lui Hristos.
Mă bucur că nu se aude zgomotul de afară…care pe mine m-a iritat.
Iar ca să faceți un podcast audio vă trebuie un mic program gratuit în computer + un microfon ieftin + experiența dumneavoastră de viață…care trebuie să vorbească pentru alții.
Dacă vreți un podcast video, dați programul și microfonul pe o cameră video pusă pe piedestal…și dată pe play. În fața căreia te dăruiești altora.
Vă mulțumim frumos pentru amabilitate și bucuria de a vorbi!
Se pare că bucuria de a vorbi cu altul a devenit ceva revolut…
In sfarsit,
s-a intamplat minunea,
nu ma mai puteam fandosi,
si-am sfarsit si partea a doua.
Frumoos!
Nu ma pot eu indestula de o asemenea frumusete, dar ati imprastiat margaritare.
Multumim!
Deci, am ramas la punctul S, cred.
S. E justa condamnarea monotelismului, „un altfel de monofizitism’, in care se nega vointa si lucrarea din umanitatea lui Hristos. „Neaga modul nostru personal de a ne trai umanitatea„.
Se simte usor cum in monotelism nu exista sinergie. Nu se apasa deloc pe clapa antinomiei.
T: „In fiecare om exista si ipostasul si natura, primul ca subiect, a doua ca subiect si instrument, fara ca ipostasul sa fie un adaos dinafara, ci forma necesara la care ajunge natura”(Bulgakov e calificat de monotelist in subsolul 1 de la p. 106).
Ț: Natura umana exista intotdeauna ca subiect-obiect” (P. 107). De unde frumusetea gramaticii limbii. La inceput erati pornit cumva impotriva acestui fapt, dar iata cum Cuv. Staniloae, care trecuse prin frumusetea limbii grecesti, stie sa reveleze sinergia personalizanta pe care o creaza aceasta antinomie!
U: Trupul incearca, prin faptul ca are un centru comun cu natura spirituala din noi, o spiritualizare.Dar natura lui nu sufere nici o schimbare.”(P. 109)
V: Capacitatea de a vorbi vine de la natura, aceea cum vorbeste, de la ipostas.
Finalul comentariului despre impactul adus de Pr. Staniloae in teologie e sublim.
Vă mulțumim frumos, doamnă!
E sublim pentru că înțelegeți valoarea acestor eforturi de explicitare teologică.
Pentru „porumbel” lucrurile frumoase sunt „de-o erezie fără seamăn”.
Asta e: inima omului e frumoasă sau nu!
Vă mulțumim frumos pentru directețea de-a fi naturală și iubitoare cu noi!
Corectare la punctul T:”…primul ca subiect, a doua ca obiect si instrument…”.
Cer scuze.