Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [6]

Prima, a doua, a treia, a 4-a , a 5-a parte…

***

– Ați evocat oameni dragi, oameni care v-au clădit sau v-au stat aproape, am înțeles căutările profunde și vicisitudinile vieții dumneavoastră în România, v-am văzut ca elevă, ca studentă…Și ne-ați explicat totul cu o duioșie…și o tandrețe speciale…

Cum a fost reintrarea dumneavoastră în ritmul profesoratului? Și, totodată, cum ați ajuns să vă decideți  pentru plecarea în America?

– Vreau totuși să mai rămân puțin la perioada studenției și la alte câteva detalii personale…Cred că am fost o fiinţă fericită atunci. Știam că trebuie să mă concentrez pe învăţat, şi asta şi făceam. Astfel am dat exemplu şi celorlalţi fraţi ai mei.

Magdalena nu a făcut facultate…

Dar Mariana a terminat Matematica la Iaşi, Mihaela Chimie-Fizică tot la Iaşi, Fernando ISE-ul, tot la Iaşi, Diana a încercat Filologia dar n-a reuşit și până la urmă a terminat facultatea de Arhivistică în Bucureşti.

Numai Magdalena şi Livia dintre frații mei nu au făcut facultate.

Livia e surdo-mută din pricina unei greşeli de doză de medicament, care a fost făcut prea devreme, la Policlinica din Vaslui.

Liviu, fratele ei geamăn, vorbea normal. Nu pot verifica acum ceea ce s-a întâmplat. Dar ar fi bine de ştiut ce şi cum.

Eu n-am făcut Liceul Sanitar în ţară și habar n-am cât de exigenţi sunt profii cu disciplinele de învăţământ. Dar se pare că se fac multe greşeli în această meserie. La fel se întâmplă şi în Statele Unite.

Numai că aici se face Facultate pentru aşa ceva şi examenul de stat, ca de alfel şi cursurile din timpul facultăţii sunt îngrozitor de dificile.

De asta se plâng nu numai cei ca mine, care-au emigrat dintr-un loc în altul, ci şi absolvente şi absolvenţi născuţi aici.

Examenele sunt făcute în aşa fel încât să pice cât mai mulţi. Se face o triere de cotoroanţă[1], de parcă toţi s-ar înţelege dinainte cum să ne pună piedici.

Magdalena e căsătorită şi  locuieşte în Bucureşti acum, şi are o familie  numeroasă.

Și acum încep să vorbesc despre perioada de după facultate…

În iulie 1986 am fost repartizată ca profesor titular de Limba Română şi Limba Franceză în comuna Marginea, jud. Suceava, la Şcoală Generală nr. 3.

Nu se putea face nimic…

Mi-amintesc cum doamna profesoară Elvira Sorohan[2], profesoară de Limba şi Literatură Română Veche, încerca să mă liniştească spunându-mi că Marginea e un loc bun pentr-un profesor.

Sunt sigură de faptul, că locurile erau deja repartizate pentru numele de pe listele lor secrete, căci altfel nu se poate explica de ce Dana Alexandrescu, o colegă de-a mea de la facultate, cu medie foarte apropiată de a mea, şi chiar prietenă de-a mea, a reușit să primească loc ca asistentă la Universitate, în Iaşi (locuia acolo cu părinţii) şi eu m-am învrednicit de pecinginea depărtării.

La fel mi se va întâmpla şi în 1990, când am dat concurs pentru obţinerea unui post în oraşul Vaslui: a primit postul din Vaslui exact persoana dinaintea mea, care avea însă o notă mai mică decât mine.

După cum știm, în România se obţine postul nu de către cel care merită ci de către cel cu spagă.

Pe atunci eu nu ştiam mai nimic din toate astea…dar cam așa arată isprăvile celor din tevatura ministerelor din ţara.

Pentru că am intrat în arhiva emisiunilor[3] doamnei Eugenia Vodă[4], pe care Sfinția voastră mi-ați recomandat-o, vă dau un exemplu comic și concret de aici despre demonul din ciracii[5] învățământului[6].

Ileana Malancioiu[7] ceruse la un examen o ciornă, şi profesorul i-a înmânat, din greșeală, o fițuică cu răspunsurile (!!!) la întrebările examenului…

Acestea sunt lucrurile de după facultate.

A trebuit să predau, nu aveam încotro, în comuna Marginea, județul Suceava[8].

Într-un anume fel nu era niciun bai încadrarea mea aici. Eram obişnuită cu plecatul de acasă. Stătusem la internat în liceu, tot la internat și la facultate…Și acum trebuia să-i dau tot înainte, de una singură, pe meleagurile bucovinene, pe care nu le văzusem vreodată.

Însă, din acest motiv, am reuşit să cunosc Mănăstirile Putna[9], Suceviţa[10], Moldoviţa[11], Arbore[12], Voroneţ[13], Dragomirna[14]…

În ultima a intrat măicuţă, prin 1985, o bună prietenă de-a mea, Doiniţa. Cred că încă mai este acolo. Mi-era tare drag de ea.

Împreună cu câteva prietene de la internatul Bucium, din Iaşi, am reuşit să facem turul, cu trenul, a majorităţii mănăstirilor din ţară.

Veronica este preoteasă acum. Și multe altele de care nu mai ştiu nimic.

Am ajuns și la Mănăstirea Slatina[15], unde a fost stareț mulţi ani Părintele Ilie Cleopa înainte de-a fi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria.

La Şcoala generală nr. 3 din Marginea, spre bucuria mea, m-am acomodat foarte uşor cu colegii de muncă.

Stăteam în gazdă la o familie, care era chiar lângă şcoală, încât directorul şcolii nu prididea[16] să mă strige de la fereastra bojdeucii[17] în care locuiam, atunci când pretindeau că e vreo şedinţă[18] la care lipseam.

Se ţineau pe atunci şedinţe, după cum știți, al căror nume le-am făcut uitate după revoluție…

Și, ca și în facultate, când luam în derâdere antrenamentul cazon, la care erau supuse studentele, mă făceam că nu sunt acasă.

Copiii îmi erau dragi. Predam Gramatica Limbii  Române cu o plăcere de basm, cu o curgere a frazei din mine pe care n-o bănuisem până atunci.

Când a venit inspectorul în vizită, cu ocazia definitivatului meu, motiv pentru care am avut oră deschisă, mi-a dat brio la Română[19], căci se vedea de la o poștă că-mi place să predau copiilor.

Mai puţin însă la Franceză…Inspectoarea a strâmbat din nas, nu mai ştiu cum m-a calificat, am trecut hopul dar examenul n-a fost atât de reuşit ca la Limba Română.

Mai târziu, când în 1989, după revoluţie, am plecat din Marginea, profesorii şi învăţătorii mai răsăriți[20] (nu şi cei care erau geloşi pe titulatura mea) mi-au regretat plecarea din cauza copiilor pe care i-am lăsat de năpastă[21].

Cred că am avut şi câteva ore de Engleză, pentru completarea catedrei, dar pe atunci eram la faza de început a cunoașterii limbii.  Motiv pentru care, adesea, o rugam pe o prietenă a mea, Adriana Grosu, să mă înveţe engleză iar ea pretindea mai mereu că nu are timp…

---

[1] Una drastică.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Elvira_Sorohan.

[3] Idem: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugenia_Vod%C4%83.

[5] Servilii.

[6] A se vedea:

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/litere-si-filosofie/ileana-malancioiu.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_M%C4%83l%C4%83ncioiu.

[8] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Marginea.

[9] Idem: http://www.putna.ro/.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sucevi%C8%9Ba.

[11] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Moldovi%C8%9Ba.

[12] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Arbore.

[13] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Vorone%C8%9B.

[14] Idem: http://www.dragomirna.ro/.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Slatina.

[16] Nu rezista să nu mă strige…

[17] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/bojdeuc%C4%83.

[18] Ședință profesorală…care era mai adesea de partid…în care se spuneau lucruri care nu interesau pe nimeni.

[19] Mi-a dat definitivatul cu multă bucurie.

[20] Capabili de profesorat și conștienți de valoarea umană a colegilor lor.

[21] Fără o direcție în viață. Pentru că profesoratul nu înseamnă numai să predai…ci, mai degrabă, să educi, să determini prin exemplul tău la studiu și la a fi oameni de caracter pe elevii sau studenții tăi.