Un comentariu la „Unirea ipostatică (3)”

  1. Inteleg din Cap. V al cartii Iisus Hristos sau Restaurarea omului, urmatoarele:

    1. Fiul vine intru slujire.

    2. Natura din noi este muta, nu-si comunica intimitatile.

    3. Hristos este si subiect si obiect al Revelatiei (aici nu inteleg care ar fi consecintele in gindirea noastra)

    4. Nestorie, nu numai ca vorbeste de doua persoane in Hristos, dar va crea o prapastie groaznica intre Dumnezeu si lume.

    5. Hristos coboara pana a nu ne stramtora libertatea noastra(antinomie unica!).

    6. Monofizitii Il camufleaza pe Dumnezeu in om (o alta consecinta este panteismul lor: marturisesc ca aceasta observatie m-a facut sa gandesc la faptul ca orice extremism si erezie inlatura cate o latura tainica din legea antinomiei).

    7. Legea obligativitatii fatza de Tatal doar Hristos o putea implini!

    8. Fiul lui Dumnezeu n-a venit numai in om, ca un cuprins al lui, ci s-a facut ceea ce ne intampina direct din orice semen, subiect omenesc de comuniune (p. 100, paragraful 2). Aici mi se pare ca Fer. Staniloae a intuit ceva unic.

    9. Numai fiind una si aceeasi persoana, si Dumnezeu si om, Iisus a putut aduce viata Sa ca jertfa substitutiva pentru oameni, dar jertfa aceea n-a fost numai a unui om cu efect relativ (p. 100, acelasi paragraf). Intelegerea crucii astfel ne face sa ne gandim cat de deznadajduit putea fi ipostasul omenesc inainte de Intrupare.

    10. Neaparat de retinut din ceea ce s-a petrecut la Calcedon:Hristos e Dumnezeu deplin si om deplin, doua firi unite neimpartit, nedespartit, neamestecat, neschimbat; fiecare din cele doua firi pastrandu-si insusirea ei.

    11. In Iisus Hristos, subiectul e unu, si naturile doua. Deci avem de-a face cu unirea ipostatica, henosis hiupostatiki.

    12. Ipostasul acopera realitatea intregului din Hristos.

    13. Ipostasul e principiul personal.

    14. Aici ma intereseaza mult sa stiu felul cum a inteles patristica problema ipostasului(v. Sf. Ioan Damaschin explicat in TPA in Teologia dogmatica; din Leontiu de Bizant n-am citit nimic. Și felul in care un Zizioulas sau Fer. Staniloae intelege, deci vorbesc de teologi contemporani si cei din generatia Fer. Staniloae. Exista vreo disertatie care sa vorbeasca de consecintele principiului personal din ipostas pentru firea omeneasca din noi? Cum ne implinim intru Hristos? Ce facem cand gresim si-o luam de-a-ndoaselea?

    Concluzii de la Loentiu de Bizant:

    1. Subiectul e forma starii de sine a naturii. Natura omeneasca sta in Logos.

    2. Subiectul e altceva decat natura. Bulgakov va descoperi aceasta (unde?). Apoi se spune (p. 102) faptul urmator:cugetarea e natura, la fel si vointa; cand zic eu cuget, eu e dincolo de cugetare. Aici nu prea am inteles. Tine cugetarea de subiect, ori nu? La fel, vointa?
    Eul e necreat, natura creata, spune Bulgakov. Fer. Staniloae afirma ca Bulgakov e influentat in aceasta teorie panteista de G. Thomasius, desi acesta din urma n-a mers pina la extremele lui Bulgakov.

    *

    Natura e materialul din care consta o realitate (p. 103, lucrarea citata). E si ceea ce-I comun indivizilor.
    Ipostasul e acea realitate cu support in el insusi!!!

    Felul de-a fi al naturii!!! (aici ma gandesc la intalnirea dintre Iisus si Femeia samarineanca; Hristos ia aminte la ceea ce se petrecea in inima acestei femei ce-si dorea asa de mult sa stie despre inchinarea in duh si adevar!).

    Nu e un adaos la natura, ci o forma de-a fi a naturii.

    Cat de tzesute si asezate sunt lucrurile facute de mana lui Dumnezeu!

    Ultimul paragraf de pe pagina 103 arata nu numai cum natura din noi nu va mai fi pur si simplu mediul propagarii miscarilor din noi, ci si cum ipostasul nostru va deveni centrul din noi(acest jump in concluzii imi dovedeste din nou faptul ca antinomiile trup/suflet/duh, fire/ipostas, om/Dumnezeu, ar constitui piatra unghiulara a intelegerii a ceea ce-I umanul din noi.

    *
    La partea a 3-a

    De unde vine prospetimea continua, nedezmintita a teologiei lui Staniloae?

    Din a-n-a–l-o-g-i-e!

    Cuvintele Sf-sale unesc, plinesc. mijlocesc, alatura”imanentul”transcendentului, „rotunjesc” din semnificantul semnificand.

    Exemplu: „O analogie am avea in raportul trupului cu subiectul omenesc. daca trupul ar sta de sine, el si-ar fi centrul si purtatorul miscarilor. dar in impreunare cu sufletul, a preluat functia de subiect al acestuia rolul de purtator al tuturor miscarilor trupului”(Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, p. 108, primul paragraf).

    Eu n-am intalnit baptist, cosmoplit de comentatori, teologi care sa apeleze cu atata greutate feroce la analogie si antinomie.

    Fericitul Staniloae respira, cuvanteaza doar imbinand sensuri, le cheama la hora sensului intre-patrunzator. Nu stiu de exista vreun studiu asupra antinomiei si analogiei in teologia sf-sale, dar peste orice fraza as da, din textele sf-sale, ma lovesc adesea de aceasta evidenta luminanda.

    Precizarea Pr. Piciorus: „Nu suntem fire hristica, ci ne impartasim de consecintele’ umanitatii/divinitatii lui Hristos.

    Și tot el:

    1. Umanitatea lui Hristos e unica: e activata de persoana lui Hristos din sangiuirile Preacuratei Fecioare Maria.

    2. Nefericirea noastra ca oameni provine din autonomie(dovada curentele filosofice de-a lungul secolelor, secolul „Luminilor”, postmodernismul).

    3. Se foloseste pentru a nu stiu cata oara substantivul „rotunjire’ ca plinire a antinomiei om/Dumnezeu.

    4.Nu stiu de unde ia Pr. Staniloae cuvantul de „nefiinta”. Nu ii este propriu. Luat izolat, cuvantul nici n-ar exista, pentru ca tot ce cuvantam fiint-eaza in laboratorul existentei. Probabil ca-si are rostul doar definind „instrainarea de Dumnezeu”(p. 110).

    5.Suntem mereu „invatacei” intru Hristos.

    6.Antinomie;”Intre oameni a pasit un om al carui centru nu mai este afara de Dumnezeu, ci in Dumnezeu, sau insusi Dumnezeu(…). „Acest centru ipostatic depaseste toate centrele pur omenesti”(p. 110).

    7. Bulgakov cu distinctia intre subiect si natura, cu teza omenitatii ca „farama a divinitatii” neaga caderea in pacat si trebuinta”mantuirii noastre”.Bulgakov e panteist. Prin panteism se aduce o hula lui Dumnezeu (Picioruș). Asemenea panteisme sunt destul de intalnite la multi, desi se considera crestini ortodocsi.

    8.”De ce Dumnezeu S-a facut om?”. Pe baza „conformitatii originare” a noastre cu Hristos.”Natura omeneasca paote deveni un transparent al naturii divine”(p. 111)

    9. Comuniunea cu Dumnezeu dispune de cuvant. Suntem cuvinte ce ne adresam Cuvantului prin excelenta. (Oare ce va spune Constantin Barbu despre asta, cum va explica ale sale. Tot cuvantul se contrazice si se da peste cap si se autodistruge?) Oare l-o fi citit pe Sfantul Maxim?

    Multumim pentru dialog; m-a bucurat mult perspectiva gandirii si a experiantialului impartasit, Parinte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *