Comentariul „porumbelului alb”

Primit acum câteva minute…ca și comentariu pe TPA.

Porumbelul alb…adică complet anonim…și „curat la suflet”.Trebuie să recunoaștem că și-a luat un no name gingaș

Pe aici, pe la noi, nu a găsit Teologie

Poate că nu vă funcționează prea bine computerul.

Mai reveniți, că o să scriem despre cum să câștigați la loto…sau despre baba oarba

De ce nu…despre ciorba de fasole (ingrediente, mână de lucru, timp alocat pentru), despre făcutul pantofilor cu cremă, despre de ce e important să îți asumi identitatea dacă vrei să fii tratat în consecință…despre strugurii altoiți, portocale din Grecia…ascuțitori…gumă de mestecat etc.

Orice carte, domnule porumbel, sunt cu informații, cu litere!

Iar despre erezii…depinde cine sunteți…și ce ați făcut cu și în viața dumneavoastră. Adică ține de modul în care mă puteți percepe și vă puteți percepe.

De la Sfântul Botez, orice ortodox e purtător al harului Prea Sfintei Treimi…și nu numai eu, pentru că sunt preot și am studii doctorale.

Numai că, din diverse motive, întotdeauna personale, asumate, ortodocșii care au primit în ei harul Treimii…se despart interior de Dumnezeu și de harul Lui, nu îl actualizează în persoana lor…pentru că se ocupă de „păcate multe”.

Tocmai de aceea în Biserica Ortodoxă, în Biserica lui Dumnezeu, fiecare suntem chemați să fim purtători de har întru conștiență adică să ne sfințim continuu prin harul lui Dumnezeu primit în noi la Botez și care curge în noi în orice clipă…dacă suntem vii cu duhul nostru…și nu „plecați cu sorcova”.

Dacă eu nu sunt purtător de har (în opinia dumneavoastră)…atunci puteți fi dumneavoastră! Iar dacă sunteți…puteți începe un dialog cu mine începând prin a vă declina numele și opera.

Adică îmi puteți spune: „sunt preotul Constantin Popescu din București, am 10 cărți scrise a 500 de pagini fiecare și, potrivit vieții mele duhovnicești…eu cred că Sfinția voastră ați greșit aici, aici și aici”.

Sau: „sunt ucenicul Părintelui Rafail Noica, am 20 de ani de monahism, sunt un rugător al rugăciunii lui Iisus…și un om care am avut anumite experiențe dumnezeiești în viața mea, de om păcătos, și pentru că am laptop la Mănăstire și internet totodată și pentru că am citit cartea x a Sfinției voastre și m-am îngrozit…am decis să vă scriu pentru ca să vă atrag, frățește, atenția că aici ar trebui să gândiți așa…sau că aici puteți privi mult mai larg lucrurile, mult mai în profunzime”.

Sau: „sunt Tudor Alexe din Târgoviște, mirean de la parohia cutare…și am citit și eu și duhovnicul meu vreo 4 cărți ale dumneavoastră…și ni s-a părut că aici sunteți cu totul deplasat…iar noi credem că așa ar trebui să fie văzute lucrurile”.

Și dacă vă dați fața la vedere…și experiența…atunci vom putea discuta în liniște și temperanță, domnule porumbel.

Nici eu nu am vrut să vă jignesc…

Dar am vrut să vă spun câteva lucruri…despre cum e să începi cu dreptul o discuție care vrei să aibă loc…Sau poate nu…

5 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *