Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 268-272.

***

Femeile, în obscenitatea lingvistică a românului, sunt prezentate cel mai adesea ca unele care vor să li se introducă în ele ceva dur, puternic şi, mai ales, cu forţă.

Că femeia vrea să fie dominată. Iar bărbaţii, prin expresiile lor obscene, îşi prezintă foarte vizibil starea de plăcere desfrânată pe care o trăiesc considerând-o „o carte de vizită”.

Bărbaţii sunt confesivi în aparență iar femeile sunt imperioase, doritoare de un lucru sau altul, de o perversiune sau alta.

Bărbaţii vor să facă sex oral cu intelectuale în ideologia porno (adesea fiind prezentați ca grobieni…ceea ce excită) sau să le spermeze în părul capului (mai ales la blonde) iar negresele sunt sodomizate sau puse să facă sex oral.

Cele de la ţară sunt brutalizate de domni cu bani şi le cer sex „animalic”, fapt pentru care se culcă cu ei pentru 50.000 de lei sau pentru un sac cu cartofi iar „paraşutele” de lux costă mult dar „rezultatele” sunt mult mai „firave”.

Asiaticele sunt puse să facă sex nervos.

Unele vor să li se urineze în gură, una mănâncă excremente, bărbaţii fac sex oral în grup, una e sodomizată de un câine, alta îşi introduce în ea o banană sau un şarpe, două tinere se culcă cu un cal şi oferta onlineului în materie de ideologie porno continuă şi toţi pot să cunoască și să urmeze acestor „frumuseţi” experențiale, dacă accesează saiturile „ştiu-ei-care”.

Maniile sexuale ating mai întâi pragul sărăciei spirituale şi mai greu al demenţei.

Am observat, studiind viața unora, că maniacii sexuali sau nimfomanii industriei porno nu sunt niște oameni demenți ci, dimpotrivă, unii avizi de bani rapizi, de câştiguri „de plăcere” sau şi câştig şi plăcere în acelaşi timp.

Perversitatea are alte forme la piaţă, alte forme la consultul medical, alte forme în şcoli.

Perversitatea la piaţă se poate manifesta prin: „domniţă, vino să iei de la mine!” (spuse cu un glas afectat de patimă)… sau are haine transparente şi te priveşte „ştiți-voi-cum”.

La medic, o pipăială pentru consult poate însemna şi mai mult decât atât iar profesoara avidă de „neprevăzut”, la şcoală, poate sta în anumite poziţii, cu fusta larg deschisă, cu o totală „inconştienţă”…şi tinerii să aibă „imagini”, acasă, cu care să se masturbeze.

Dacă i-am întreba pe tinerii care se masturbează ce imagini folosesc, am observa foarte uşor care sunt surogatele cu care se „hrănesc” oamenii în locul cuvintelor lui Dumnezeu.

Omul trăieşte nu numai cu pâine, ci „şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4). Dar astăzi oamenii se hrănesc şi cu multe imagini, care îi sărăcesc mult, dar nu conştientizează acest declin.

Ştiu: unii spun că nu fac un lucru dar îl fac în ascuns pe săturate.

Mitul „respectabilităţii”, această minciună socială, începe să se erodeze tocmai la cei care îl promovează.

Azi auzi că o cântăreaţă e celebră, mâine auzi că e lesbiană, sado-masochistă, că s-a culcat cu toată planeta.

Politicianul, azi, e „sfânt”, pe când mâine face sex oral cu o asistentă, afli că a fost informator la Securitate, un terorist de cea mai mare speţă, mason, escroc financiar internaţional sau ucigaş în serie.

Printre oamenii „buni” ai societăţii, printre cei „onorabili” nu există niciun păcătos, niciun om pătat ci numai „ireproşabili”, pentru că mai nimeni nu își asumă ceea ce este.

Însă masca socială e o vânzare a unei imagini false despre tine.

De aceea, omul de azi când stă în faţa unui om Sfânt e paralizat. Când îi spune Sfântul lucrurile de dincolo de masca lui, de masca feţei lui, pe hoţul demascat îl apucă dârdâiala.

Meschinul vine să ceară sfat duhovnicesc şi crede că nimeni nu poate să treacă dincolo de faţa lui inexpresivă, părut doctă. Și când Sfântul vede mai departe de cuvinte, de mimica falsă și de aparențe, când vede situaţia sufletească a confidentului său, acela se simte gol, nu mai ştie unde să se ascundă, sub ce cuvinte, sub ce motivaţii.

Reacţia celui prins cu mâţa în sac la scaunul Sfintei Spovedanii sau la ceasul tainic al convorbirii duhovniceşti e reacţia disperării, a enervării „supreme”, pentru că atunci „a căzut cerul pe el” (vorba expresiei) şi nu mai ştie ce să facă.

Se comportă aiurea, nefiresc.

Îl contestă pe Sfânt, îl urăşte, îi invidiază liniştea lui sufletească, vrea să fie şi el deştept şi sfătos ca cel Sfânt, şi nu vede cât de smerit se simte Sfântul în faţa lui şi cum, Sfântul, nu se crede cu nimic superior celui care stă în faţa lui.

Vrem să auzim adevărurile lumii noastre?

Ne pasă de murdăria de acum, de murdăria interioară pe care o arborăm ca pe steagul României?

Cred că multe dintre paginile cărților mele, ale ticălosului, vor „sminti” pe mulţi, pe acei mulți care nu vor să accepteadevărul nostru e cel pe care îl simțim cu toții în adâncul nostru.

Vor „sminti” pe cei care nu îşi recunosc patimile, nebuniile, obsesiile, care vor să pară altceva decât sunt dar le fac în ascuns.

Mulţi ştiu, că  ceea ce am scris până acum – măcar în această carte – e mult prea puţin în comparaţie cu nebunia vieţii contemporane dar şi cu sfinţenia oamenilor acestei epoci.

Dar, cu mila lui Dumnezeu, aceste lucruri sunt adevărate.

Degeaba ne pitim după degete: minciunile noastre vor striga veşnic împotriva noastră.

O carte e o frescă a realităţii, oricare ar fi ea, realitatea. Dar dincolo de carte, realitatea e mult mai mare decât cartea.

Am o minte firavă, mică, îngustă în comparaţie cu adevărul. Adevărul e o minune prea minunată, e viața lui Dumnezeu și cu Dumnezeu. Iar omul este incomparabil de mic în fața Lui.

Şi, cu toate acestea, Dumnezeu e milostiv cu noi, cu aceste mici puncte însufleţite.

Eu cred că cei care se prostituează, ucigaşii, teroriştii, sataniştii sunt mai buni decât mine.

Eu cred că dracii sunt şi ei mult mai buni decât mine.

Cred, simt asta.

Dar nu deznădăjduiesc de mântuirea mea, căci ai Domnului suntem, chiar dacă trăim aici sau dincolo.

Cred că oricine poate să scrie despre iubirea lui pentru Dumnezeu, pentru că orice rugăciune a noastră e, de fapt, o carte de iubire pentru Dumnezeu, adresată Lui pe viu.

Imaginile cu care vor unii să ne strice sufletul pot fi convertite duhovniceşte foarte bine.

De la imaginile pornografice la imaginile cu defecte trupeşti şi boli dureros de mari, toate pot fi o bună cale de înduhovnicire, după cum privirea la patimile pe care ni le aduc dracii şi la atacurile lor sunt o carte fascinată – dar şi înfiorătoare –  a înduhovnicirii.

Noi putem să scoatem aur, frumusețe duhovnicească, cu harul lui Dumnezeu, din tot ceea ce vedem și trăim. Din orice lucru rău putem scoate mărgăritare. Contează numai căutarea noastră interioară, ce vrem de fapt de la tot ce vedem și trăim.

Mărgăritarele duhovniceşti sunt ale lui Dumnezeu. Iar dacă mărgăritarele sunt ascunse în pământ, în indiferenţă, în sexualitate, în sălbăticie şi le scoţi afară (adică înțelegerile bune scoase din fapte rele), atunci înţelegi că Lumina e în întunericul acestei lumi şi ea luminează orbitor de puternic şi că întunericul acestei lumi nu o poate opri pe ea, nu o poate ascunde, căci Dumnezeu nu poate fi oprit de nimeni şi de nimic, ca să nu iubească pe omul pe care l-a creat din mare iubire.

Did you like this? Share it: