Pentru cei care nu fac teatru

Adică pentru cei care nu au scris și nu sunt în stare să scrie teatru…și pentru cei care nu înțeleg ce e teatrul.

Iar cei care nu scriu teatru și nici nu sunt actori și nici nu înțeleg mesajul artistic…nu înțeleg deloc, dar absolut deloc de ce Claudiu Bleonț, în intervalul temporal al unui interviu, când vorbea despre o piesă de teatru…a rămas la scrotul gol…în ideea de a sublinia faptul că adevărul unui om e gol pe scenă, e fără perdea, că nu se poate ascunde…de cei care înțeleg personajul.

Diferența între exhibiționismul degradant și nuditatea cu temă e ca aceea între a sări pe o femeie, în autobuz, pentru ca să o violezi și a fotografia pe o femeie la bustul gol pentru că vrei să o pictezi.

Dacă oamenii ar fi duși la teatru și dacă ar ști conținutul teatrului curent ar cunoaște că adevărurile care se spun pe scenă sunt foarte dure, că perversitatea expusă lingvistic și gestic, chiar și în lipsa nudității e extremă…și că a te lăsa în curul gol e cel mai puțin șocant lucru…în funcție de manipularea psihologică pe care o poți induce printr-o piesă pusă în scenă.

Bleonț, dacă pe la ora 11 noaptea, ar fi mers întru mall și, în timp ce ar fi băut o cafea, s-ar fi ridicat de la masă (știind că e cunoscut de mulți) și ar fi început să se masturbeze în public…bineînțeles că era de blamat, pentru că asta e o consecință a unei degradări interioare evidente.

Însă, dacă în mijlocul unui interviu, „o divă” româncă își poate arăta tatuajul de pe pubis, făcut recent, ca pe o adevărată „glorie” iar o alta belciugul din buric, cu un zâmbet „proeminent” pe buze sau un prezentator TV o poate lovi peste fund, pe o colaboratoare de scenă, pentru a-i dovedi fermitatea „temperamentului”, faptul că Bleonț regizează un gest de nuditate, în fața unui public hrănit cu pornografie non-stop, e ca și cum ar fi jucat într-un film sexy, în care doar o mângâie pe sâni pe parteneră și mimează copulația, în comparație cu Gigel XXL, care e „performer” într-un film hardcore, în care face sex cu 30 de „doritoare” în același timp.

Adică Bleonț…face mizilic de expunere…în comparație cu pornografia stradală, filmică și onlineică pe care „o savurează” românii.

Însă, pentru că unii români sunt „pudibunzi” chiar și când au copii acasă, creați pe cale procreativă sau în timp ce visează non-stop la „o partidă de remi” cu cineva, tocmai de aceea se bucură să scrie un articol împotriva gestului „inadmisibil” al lui Claudiu Blonț…în timp ce ei tocmai au niște filme porno în computer.

E de la sine înțeles (probabil), că nu pledez pentru a ne da pantalonii și fustele jos, în public sau pentru a face sex pe stradă.

Nici măcar să mă sărut cu soția în public nu îmi place, pentru că nu îmi place să îmi împart intimitatea cu ea cu nimeni.

Însă trebuie să distingem gesturile oamenilor și să nu fim ipocriți.

Pentru că Bleonț a dat (pentru cei neduși la teatru) explicații pentru gestul său, și-a încadrat gestul într-o ecuație, într-o explicație, după cum actrița nu știu care apare goală sau semigoală într-un rol în film sau în teatru…pentru că așa e scenariul.

Când arăți cu mâna într-o parte…subliniezi ce spui.

Când îl arăți pe unul…indici faptul că despre el e vorba.

Tot la fel…când spui că personajul tău nu are nimic de ascuns…și că nici eu, Bleonț, nu am nimic de ascuns…și că sunt gol în fața voastră (și îți dai pantalonii jos…pentru a sublinia asta) niște băieți duși la teatru ar fi înțeles că omul dă un mesaj…cum au dat un mesaj cei care au aruncat cu ouă sau cu cerneală sau cu bocancul în președinți sau cei care au fluierat nu imnul național…ci un președinte care mimează „responsabilitatea” pentru România în gesturile sale decizionale.

Gestul unui obsedat sexual nu are temă!

El e gestul unui bolnav, care e dependent de sex, cum e altul de heroină sau de țigare.

Gestul acesta, pe care îl luăm în discuție, al lui Claudiu Bleonț, în care și-a dat pantalonii jos într-un interviu…pentru a sublinia o idee…nu e gest de tâmpit, ci gest imagologic, teatral, cu temă, cu finalitate, cu idee.

Cei care nu au înțeles ideea ci numai cucul gol…înseamnă că nu pot să traducă/să înțeleagă deloc mesajul artei.

Sunt niște afoni la marile texte muzicale ale umanității ca Guță la Simfonia a IX-a.

Simfonia e în derulare…iar Guță nu pricepe nicio notă, nicio nuanță, nicio noimă…ci îl apucă, fără preaviz, somnul…

A se vedea exemple de afoni culturali:

1. Marius Cruceru.

2. Lucian Grigore.

3. Conducătorii înșiși ai Teatrului Național etc.

***

Claudiu Bleonț subliniind gestul său tematic:

M-am lăsat gol pentru câteva clipe „pentru că îmi trăiesc condiţia [de actor și de om] până la capăt. Fac parte dintre românii care nu se vaită la momentul ăsta, ci trăieşte în mod plenar zădărnicia, asumându-şi moartea. Tocmai vineri mi-am făcut testamentul. Aveţi chiar în titlu, azi, la Realitatea [TV]: românii trăiesc că în Evul Mediu.

Dar nu avem starea de spirit din Evul Mediu, nu avem starea de spirit a luptătorului, a omului care acceptă că această condiţie de a trăi înseamnă doar zădărnicie, măcel şi dezastru şi că eu trebuie să am o atitudine pozitivă, creativă şi, culmea, pentru că suntem o ţara creştină şi majoritar ortodoxă, să iubim în această deznădejde.

Aud prea mult văicăreală. Am plecat în turneu cu Richard III să îi chem pe oameni să îşi amintească că undeva Horia a murit tras pe roată. Şi noi românii suntem înghiţiţi de confort, de văicăreală, de zbucium că trăim o criză. Criză e de când ne-am născut. Vom muri şi nu vrem să acceptăm acest lucru şi nu vrem să avem o atitudine demnă”.

***

Da, teatrul se face cu oameni mai duși sau mai neduși la Biserică și despre colcăiala patimilor din noi.

Dacă ați luat doar partea cu cucul…vă rog să luați și mesajul din jurul acestui gest, să vi-l însușiți:

Românilor, trebuie să aveți o atitudine demnă în viața dumneavoastră și încercați să jucați un rol de geniu în viața dumneavoastră, fie el faptul de a fi preoți, pastori, medici, agricultori, mame singure sau cu mulți copii! Faceți ceva genial în viața și cu viața dumneavoastră și nu doar lamentări nesfârșite!