Râsul prostului fără emoții superioare
Doamna preoteasă a fotografiat bătaia de joc la adresa lui Mihail Eminescu, de pe urma căreia o revistă își dorește cititori…iar eu vă explic cum de apar astfel de „demitizări” sau de blasfemii publice în ziua de azi.
Pentru ca să le înțelegem trebuie să cunoaștem faptul că ideologia postmodernă, adică cea care structurează din interior lumea de azi, conține în ea proiectul nihilist de năruire a valorilor istoriei pentru ca Georgel fotbalistul și Miruna, vorbitoarea la TV să le ia locul.
Tocmai de aceea Hristos poate fi văzut pe un iPhone, poate să pară un fel de terorist sau poate să fumeze o țigare cu noi sau se poate pișa un câine la baza Crucii mântuirii noastre.
Este evident că în materie de satanism se pot face multe scârbe pe Icoanele Domnului, ale Maicii Domnului, ale Sfinților, pe Sfânta Cruce și pe tot ce au ortodocșii mai sfânt pe lumea asta.
La fel, Sfântul Ștefan cel Mare sau Decebal, o mamă eroină sau un savant, un copil sau un bătrân necăjit pot fi schimonosiți, babalâciți, ponegriți în toate felurile.
Însă când vrei să câștigi bani din bufonizarea altora sau din mânzolirea cu rahat de neam prost a oricărui lucru sfânt al umanității arăți că ești un pigmeu, un prostovan de joasă speță…dacă crezi că prin mâzgălirea unei poze sau a unei Icoane, Dumnezeu sau Sfinții sau extraordinarii or să fie mai puțin decât sunt…
Numai că deiconizarea sau destructurarea imagologică a unei persoane nu urmărește desființarea ei în mod neapărat ci diminuarea respectului față de ea sau a importanței ei pentru noi.
Adepții bătăilor de joc față de Sfinți și genii spun că astfel sunt dați jos de pe piedestalul anacronic pe care sunt puși și sunt incluși în circuitul valorilor curente: adică un Eminescu zâmbăreț ca Cruceru în fotografie, la colț de ziare sau un Hristos Dumnezeu pe pachetul de țigări, pentru ca să apară fumând cu plăcere o țigare…și să ne ușureze nouă, în mod utopic, complexul de a fi proști.
Numai că prin asta nu ne ascundem complexul de a fi niște nimicuri…ci ni-l reliefăm, pentru că istoria unui om nu poate fi modificată cu caricaturi.
Dar niște tineri, niște maturi sau bătrâni neduși la școala înțelepciunii pot să râdă, pot să se amuze, pot să le placă astfel de tâmpenii…și tocmai de aceea apar, ca din „întâmplare”, pentru ca să testeze piața.
Iar cum piața e tot mai mult infuzată de satanism…nimeni nu mai zice nimic…ci înghite mirosul din eșapament pe nerăsuflate.
Deci Eminescul caricatural din fotografie nu e o „noutate” pe glob…ci e doar o dovadă românească de prostie care se simte cu musca pe căciulă.
De acord cu continutul articolului.
Nu numai satanism, ci naruire a omenescului din noi: caci de-aceea Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat,
sa readuca toate-n rost.
Nu stim in ce masura umanul se raporteaza la dimensiunile nespusului din dumnezeiesc, si invers, dar avem cuvintele Sfintilor, Cuvintul lui Dumnezeu, Sfanta Traditie, si Biserica.
Efeminizarea chipului in emin-ascut de mai sus e dovada slabirii umanitatii din noi si a tot ce e nobil in glasul de veci al romanului,
Titlul nu e din cele mai potrivite; orice prost poate fi in stare de „emotii superioare”: psihismele sunt la indemana oricui; ele tepot bantui chiar si nepoftite;
mai greu e sa canalizezei aceste emotii pe firul etern-valabil al frumusetii de duh.
La fel cum, de pilda, am observat eu ca se intampla cu suflul predicii in Biserica: Poti avea prostanaci de tot felul, care nu se prind de inefabil, cum foarte bine te poti trezi sa vezi „mireni buni”(expresia lui Diogene de la Sf-Voastra)care sa piarda din esenta; cum foarte bine sa te trezesti cu capacitati de oameni toba de informatii, dar sa canalizeze totul pe nihilismul care l-ar starni pe „Demiurg” sa se-nfatoseze in fiint-are.