Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [36]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 335-339.

***

Mersul la doctor, pentru analizele necesare pentru căsătoria civilă, ne-a costat mult (bani din darul Părintelui Marcel Hancheș) dar am putut trece mai departe.

Ochii ei te invitau la a da mită. Și până nu a făcut ce a vrut cu noi nu ne-a dat certificatele prenupţiale.

Cealaltă asistentă vorbea cu o detaşare soră cu indiferenţa, dar banii ni i-a luat doctorul care era cu ea.

Noi doream să facem analizele…iar ei ne-au invitat să nu le mai facem…dar să le băgăm banii pe „necesarele analize” în buzunar.  Și am făcut așa cum au vrut!

Şi, cu toate acestea, Prea Curata Stăpână ne-a scăpat repede de drumuri obositoare, care nu ar fi avut nicio relevanță, pentru că nu suferim de nicio boală.

Ea a rânduit, ca prin intermediul oamenilor corupţi, chiar şi împotriva vrerii lor, să mergem mai departe.

Sclipirea hoaţă din ochii lor, tertipurile care le ascundeau caracterul, zâmbetul prefăcut, toate acestea mi s-au imprimat undeva. Deşi le uit. Deşi ele se duc undeva în mine, unde nu mai îmi place să le discut.

Am dat mită cum credeau ei sau am vrut să scăpăm de strangularea spitalului? Ultima exprimă adevărul.

Pentru ei eram doar doi proşti, care nu au pe nimeni şi care nu ştiau să se descurce. Şi poate că au dreptate!

Nu ştiu să mă descurc în lumea aceasta, adică să devin curvă cu două fețe, şi n-am ştiut niciodată.

Dar nici nu vreau să intru în acest vârtej periculos, unde oamenii nu mai au nimic sfânt, nimic curat, unde nimeni nu mai poate să îl vadă pe celălalt frumos şi unde toată ziua să ne bălăcărim ca la uşa cortului.

Stăm închişi în casă, studiem, ne rugăm, mai dăm drumul la televizor, mâncăm şi dormim. Dar mulţi dintre oameni sunt afară, merg, discută, fac compromisuri, au realizări, sunt striviţi de nesimţirea altora.

Dacă privesc de aici, din acest culcuş al nostru, nu văd lumea?! Lumea crede că se schimbă. Dar se schimbă cu adevărat?

Mă gândeam azi, şi i-am spus şi Gianinei [Picioruș], că în locul Fericitului Ilie [văzătorul de Dumnezeu], într-un anume grad, nu aş mai avea pe cineva, din cei pe care îi cunosc în jurul meu, cu care să fiu împlinit într-o relație de prietenie.

Poate numai cu Părintele Savatie [Baștovoi] aș putea avea o relație duhovnicească și culturală amplă, pentru că ne leagă și vârsta, și experiența dublă, și temperamentul. Dar el nu mă cunoaște.

Deduc asta din cărțile sale, chiar dacă scrie cărți mai mici decât (sunt sigur) poate să scrie.

Pentru a te cunoaşte cineva trebuie să te consumi mult.

Lui Savatie [Baștovoi] nu îi e teamă să vorbească, spune lucruri pe care alţii le acoperă. Te regăseşti în el, în căutările lui, în păcatele lui, în iubirile lui.

Însă cine știe cum ar putea interpreta dorința mea, dacă vreodată aș avea posibilitatea de a-i scrie sau de a vorbi cu el[1].

E un chin imens să fii sfârtecat de priviri, de cuvinte, de neîncredere.

Când ies pe stradă, fuge uneori din mine starea de a fi om (deşi nu pierd nimic din a fi om) şi mă simt hăituit de privirile oamenilor.

Îl privesc în mine pe preot – aşa cred ei, mulți care mă văd, pentru că cred că sunt preot – cu ironie, cu dispreţ, cu invidie, cu mirare, cu ciudă.

Mi se vând tot felul de sentimente deşi nimeni nu mă cunoaşte. Şi nici nu vrea să mă cunoască.

Poate că dacă aş fi preot lumea ar vrea să mă cunoască sau poate că ar veni la mine numai pentru că sunt preot dar nu şi pentru că ar vrea să mă cunoască personal.

Şi nu ştiu ce înseamnă a te cunoaşte, dacă cunoaşterea nu are sfârşit.

În orice caz, scopul real al oamenilor e să se iubească întru Domnul şi să îşi sfinţească viaţa.

„Unii pe alţii” să se iubească, ca să poată mărturisi, într-o comuniune de iubire şi de înţelegere, iubirea faţă de Prea Sfânta Treime.

Iarăşi întristez oameni. Oamenii cer să nu îi întristez şi eu nu vreau acest lucru. Dar, în acelaşi timp, oamenii ar trebui să înţeleagă că şi eu am nevoie de înţelegerea lor și că adevărul nu ne întristează…ci ne vindecă.

Mă simt bucuros deodată…Harul dumnezeiesc izvorăşte în inima mea, şi asta datorită iubirii Domnului.

Aseară simţeam cum izvorăşte harul dumnezeiesc, ca apa dintr-un izvor, în inima mea. Deodată…

Şi Dumnezeu ascultă rugăciunea mea, a ticălosului şi mă umple de milostivirea Sa.

Cum pot să-Ţi mulţumesc, Doamne, pentru toate? Confirmările Tale mă umplu de iubire.

Tu nu-i uiţi pe cei singuri. Tu nu-i uiţi pe cei din nevoi.

Şi ei sunt mulţi, dar Tu nu îi uiţi.

Şi nu îi uita, Doamne, niciodată!

Ai milă de cei betegi, de cei fără casă, de cei fără dragoste în inimă.

Ai milă de cei care nu cunosc mila, de cei care nu îşi mai plâng de milă, pentru că consideră că nimeni nu îi ajută.

Tu ai toate darurile din lume ca să le dai lor, cât şi daruri cereşti. Da-le lor, Iisuse Doamne, mila Ta, iubirea Ta, hrana Ta, cum nu au cei care se ghiftuiesc pe pământ şi nu ştiu când trece noaptea şi cum vine ziua.

Când eşti timorat, nu mai ai curaj.

Cei care se răzbună cred, în slava lor deşartă, că pot să facă tot ceea ce îşi propun.

Bogatul se încrede în ce are în conturi şi pare să fie liniştit. Inima nu îi palpită pentru ziua de mâine. El are case, nu casă. Mănâncă ce vrea. Nu râmneşte la nimeni.

Şi tu, călătorule, care nu ai decât pungi şi zdrenţe pe tine, suferi amarnic, şi nici eu nu am ce să-ţi dau, şi treci mai departe, şi ceri, şi iarăşi ceri…

Când se urcă în maşină, vor să treacă peste tine.

Nu au timp. Parcă s-a terminat timpul şi nu pot să mai aştepte.

Telefonul a venit desfăşurat. Asta mă panichează: să ştiu că mulţi ştiu la cine am sunat eu. Mă simt urmărit. Suntem urmăriţi mai rău decât cu Securitatea, şi vom fi şi mai mult.

Nu e niciun fel de paranoia: puţini oameni vor şti ce fac cei mulţi.

America a început să monopolizeze România într-un mod penibil şi atitudinile nu se aud. Toţi au devenit, deodată, pro-americani. Oare să fie aşa?!

Am văzut două filme la rând, unde „iadul” şi „raiul” erau tot ca pe aici: cu femei, cu distracţie, cu chefuri. Producţii americane.

Hulele se ţin lanţ şi desfăşurarea răutăţii e în curs de derulare.

Omului i se dau de toate în schimbul libertăţii sale şi a sufletului său.

Deşi toţi suntem liberi, imediat eşti dat în judecată dacă spui ceva împotriva curentului, înspre care unii vor să ducă poporul român.

Cărţile se scumpesc în mod drastic, la „prăjiturile” magazinelor ne uităm cu jind şi nu mai avem multe lucruri să ne spunem, pentru că nu mai vrem să ne vorbim.

Nu ştiu cum de mai putem să suportăm atâta singurătate. E un chin imens.

Singurătatea a început să fie cea care ne conduce, pentru că am fost învrăjbiţi unii contra altora.

Slavă Ţie, Doamne, pentru toate! Ai milă de noi și ne iartă, Doamne!


[1] A interpretat-o extrem de prost, din păcate, pierzând în persoana mea un prieten foarte rar.

Did you like this? Share it:

Previous

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [35]

Next

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [37]

1 Comment

  1. Imi pare rau de ce s-a intamplat cu spitalul,

    doctorii, asistenta, etc,

    imi pare rau de tristetile voastre,

    si ce conteaza toate astea cand sunteti o familie binecuvantata cu-adanc necercetat de Dragoste?

    Intotdeauna aveati nadejde in El,

    si asta ca si cum m-ar mangaia si pe mine,

    si-n America, suntem mult manipulati de mass-media,

    lucruri nefiresti ,

    de lume;

    ma bucur mult ca va am in coltul inimii mele

    respirand si facand cele dragi Prietenului!

    Ma bucur ca-L slujiti pe Marele Domn slavit in Treime, Tatal, Fiul, si Sfantul Duh!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort