Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [39]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 347-352.

***

Oamenilor păcătoşi le place să fie minţiţi în stil mare.

Eşti „un prieten bun”, dacă ştii să scoţi în relief, adică să umfli enorm lucrurile bune pe care ei le au. Nu și pe cele rele

Când vezi o telenovelă, afli că trebuie să te comporţi a-natural pentru ca să fii „la modă”. Şi când vrei să vorbeşti cu cineva, care vrea să fie minţit cu orice chip, trebuie să te faci o telenovelă şi să nu depăşeşti cu ceva şarlatania celuilalt, căci e de rău.

Discuţia a ajuns „un interes”.

Discuţia între doi oameni nu mai înseamnă pentru mulţi o întâlnire fără urmări pecuniare, ci totul se derulează dacă trebuie să primeşti ceva, să ai un profit de pe urma întâlnirii cu celălalt.

Ironia şi sarcasmul, două mari patimi, sunt tapetate ca ceva „genial”.

Iar cel care se crede geniu negativ e de fapt un om cu mult potenţial, dar pe care şi-l valorifică satanic, deşi adevărurile lui par „superioare” celorlalţi.

Politica e o formă de împărţire a maselor, care e profitabilă pentru mulţi.

Însă sexul, spre exemplu, pare un simpozion la care toată lumea e chemată. Și un alt simpozion ar fi sărăcia. Și poate, mai târziu sau mai devreme, şi incultura crasă.

„A te arâni” înseamnă să faci tot ce poţi numai pentru ca să trăieşti.

Şi dacă trebuie să o taie pe mă-sa în parcele şi să o dea la porci pentru bani, atunci o face. Nu stă pe gânduri. Acționează mai repede decât gândește, pentru că acționează instinctual.

Până la urmă, se gândeşte tânărul dezaxat de azi: „De ce nu pot să o ucid pe mama?”.  Și trece la treabă…pentru câți bani are el nevoie atunci.

Când eram eu copil mergea o vorbă printre noi, o axiomă[1] nenorocită, care a stricat viețile multora: „Toate femeile sunt nişte curve în afară de mama mea. Dar cum şi mama mea este femeie, atunci toate femeile sunt curve”.

Şi cei mai mari spuneau, că ar fi o zicere a lui Napoleon Bonaparte[2]. Nu știu dacă a zis-o el sau nu

Esenţialul e acesta însă: că cei care au crezut acest lucru, au început să nu mai aibă încredere în nimeni.

Și am indicii sigure de la mulţi bărbaţi, că atunci când văd o femeie care le place, se gândesc mai întâi de toate la în ce poziţie s-ar culca cu ea şi ce i-ar face. Adică femeia e doar pentru sex și pentru nimic altceva.

Primul lor gând e să se culce cu ea, „să o facă în toate felurile”. De aceea nu trebuie să ne mai mire sexualizarea excesivă a relațiilor dintre bărbați și femei sau de ce nu există prietenii reale între bărbați și femei dacă nu se termină totul în pat

Între bărbaţi, relațiile sexuale cu femei sunt tratate ca niște „delicateţi filosofice”. Şi între femei la fel…

Sex mult: asta vrem „cu toţii”!

Şi dacă spui cuiva că tu nu vrei asta, acela se uită la tine cu repulsie şi te crede marţian.

Dar unii nu sunt marţieni, ci vor să îşi sfinţească viaţa.

Eu aș vrea să aud la televizor non stop: Sfinţeşte-ţi viaţa!

Asta ar fi  o mare minune a secolului al XXI-lea.

*

M-am întors undeva[3], unde credeam că e bine pentru sufletul nostru şi am vrut să mă spovedesc la un preot pe care l-am citit şi care mă entuziasma.

Deși, prima dată, da semne că nu m-ar cunoaște…când am revenit a doua oară în Biserica sa am avut parte de un dezastru total la nivel relațional.

Ne-a spus că „nu are timp” să ne spovedească…Însă spunerea asta a fost pe un ton categoric, tradus in extenso[4]: „nu vreau să am niciodată de-a face cu voi”. Am înțeles mesajul…că nu suntem ostrogoți!

Am fost împreună cu Gianina [Picioruș]. Și a fost o decepție enormă pentru mine, pentru că i-am cunoscut și mai bine caracterul de la apropiere

Fără doar și poate schimbarea sa de atitudine a fost a-naturală, pentru că părea înspăimântat, enervat, incomodatmă vede.

Cred că a intervenit ceva între timp…Adică el a plecat urechea la niște „prieteni”, care „m-au vorbit de bine”. Așa se explică modul etanș în care ne-a vorbit.

O, Doamne, iartă-i pe acești neprieteni, care nu știu altceva decât să bârfească! Și iartă-l și pe preotul acesta, care plecând urechea la bârfe ne-a făcut să îl înțelegem nu în bunele lui, ci în relele caracterului său!

Aseară şi azi dimineaţă la rugăciune am simţit în inimă, de la harul lui Dumnezeu, să nu merg la el, căci e pomul lăudat…la care te duci cu 10 saci și te întorci cu 3 mere stricate

Dar mintea îmi era cuprinsă de un entuziasm frumos.

De fapt unul dintre preoţi mă invitase să predic la Biserica lor. Adică nu venisem neinvitat ci, mai mult decât atât, și pregătit să predic

Însă, ca și când nu ne-am fi cunoscut deloc…sau ca și când ne-am fi cunoscut dar eu aș fi omorât-o pe mama lui… preotul era rece ca zidul iernii.

M-a întrebat, totuși, văzându-mi perplexarea, dacă am postit şi m-am uitat în ochii lui. Credeam că glumeşte, pentru că spovedirea ține de sinceritatea inimii și de nimic altceva.

I-am spus că postesc miercurea şi vinerea şi posturile mari şi că mă spovedesc şi mă împărtăşesc la fiecare Sfântă Liturghie dacă sunt spovedit.

Dar atitudinea lui m-a consternat, atâta timp cât fusese săptămâna brânzei, şi nici el şi nici eu nu puteam posti în acele zile.

La Sfânta Liturghie nu s-a împărtăşit nimeni deşi Sfânta Biserică era plină. Asta m-a îngrozit…

M-am uitat în ochii preotului care mă invitase şi a sesizat groaza mea în ceea ce priveşte lipsa credincioşilor de la împărtăşire. Vai, ce groază!

Îi oprim pe oameni de la Hristos, le falsificăm vieţile, aşteptările şi ni se pare că-I slujim Lui.

Preoţii Îl mănâncă ca belferii pe Hristos euharistic iar credincioşii rabdă de foame, de această foame sfântă.

Niciun preot – sau foarte rar – nu este oprit de la împărtăşire pentru păcatele lui dar credincioşii, sărmanii, sunt trataţi mereu ca nişte infractori şi sunt privaţi de cea mai mare bucurie a acestei lumi: Hristos, Dumnezeul nostru!

Închidem Împărăţia Cerurilor pentru alții, şi nu intrăm nici noi – că nu ne prea interesează – dar nu-i lăsăm nici pe aceia, care doresc să se mântuiască.

Mântuirea a ajuns „o glumă”, „o prostie” în gura multor preoţi. Te uiţi în ochii lor, şi ochii lor îţi spun că mântuirea e o „problemă” pentru cei „nebuni”, nu pentru nişte oameni „realişti”.

Pentru că oamenii vor „să se aşeze” în lumea asta, or să se aşeze în Iad, că locuri sunt destule.

Cine ne dă voie să îi neliniştim pe oameni, să-i agasăm, să călcăm peste sufletele lor cu tancul, cu nişte şenile atât de nepăsătoare şi de egoiste?

Cine ne dă dreptul să ne credem creatori de opinie, când noi nu ştim să ne vedem lungul nasului?

Nu vreau să dau nume

Am vrut doar să subliniez gesturi care nu trebuie să se facă…atunci când ai în față oameni credincioși, sensibili, atenți la detalii…

Și, da: adevărul e cel mai „enervant” lucru!

Cuvintele dumnezeieşti sunt cele care „smintesc” pe neciopliţii la suflet de astăzi. Și încă cum!…

Omul trupesc face din învăţătura sfântă o exegeză atât de tâmpă încât te înfiori.

Mă cutremură mojicia de care dăm dovadă.

Am auzit că Fericitul Constantin [Galeriu] spunea, că timpul viitor, acel mâine sau poimâine e timpul diavolului, pentru că azi-ul e timpul creştinului.

Azi e timpul mântuirii. Mâine, lăsarea pe mâine a pocăinţei e o mare înşelare satanică, pentru că mâinele nu stă în mâna ta.

Deşi în relația personală cu mine m-a tăiat pe inimă, acel preot a spus ceva foarte frumos la predică: în duminica Judecăţii s-a terminat timpul.

Iar săptămâna brânzei a fost o perioadă în afară de timp.

Astăzi, în duminica izgonirii Sfântului Adam, e începutul timpului.

Vecernia din seara aceasta ne spune, ca un rezumat,  despre folosul Postului Mare. Duminica iertării.

Dar cum să existe iertare fără dragoste?

Şi cum să existe dragoste fără dreaptă credinţă?

Un prieten al meu şi-a cerut iertare. M-a mişcat acest lucru. Dar nu mi-a spus și din ce motiv nu mai mi-a dat niciun semn de viaţă până acum.

Oamenii vor să fie iertaţi, dar şi când își cer iertare nu sunt sinceri până la capăt.

Adică e interesat pentru un anume lucru de relația cu mine…și nu îi pare rău în mod fundamental pentru că a fost nesimțit cu mine până acum.

Pe zi ce trece am şi mai multe motive de consternare.

Atitudinile oamenilor mă umplu de stupoare şi, uneori, sunt amuzante dacă nu ar fi vorba de nesimțire cruntă.

Parcă îi deranjez pe toţi de când sunt masterand.

Parcă fără mine viaţa lor ar fi mai frumoasă.

Parcă sunt ca o mare urâciune care fărâm peisajul vieţii lor.

Însă observ tot mai mult faptul, că sunt enervați că nu m-au înțeles atât de bine până acum, în facultate…și că eu nu am glumit în ceea ce privește opera mea literară și teologică.

Mai pe scurt: sunt enervați că nu sunt și prost și lăudăros la modul gratuit (și că merg cu studiile teologice și cu munca de acasă mai departe)…dacă tot sunt smerit și am barbă mare.

O, ai milă, Doamne, de lumea Ta!

Învaţă-ne să ne iubim, să ne respectăm, să ne înţelegem unii pe alţii. Ajută-ne să fim calzi şi sinceri unii faţă de alţii.

Răceala tăcerii dintre noi, a necomuniunii ne sugrumă, ne strânge de gât, ne sufocă.

Până când ne mai ucidem unii pe alţii cu atâta indiferenţă?

Indiferenţa ucide nenorocit de mult.

Ucide mai mult decât glonţul.

Ura oamenilor e un foc care te umple mereu de chin, o privelişte neagră, absurdă, foarte respingătoare.


[1] Idem: http://dexonline.ro/definitie/axiom%C4%83.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Napoleon_I.

[3] 22 februarie 2004.

[4] În latină: pe larg.

Did you like this? Share it:

Previous

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [38]

Next

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [40]

2 Comments

  1. Camelia

    Ca adevarul doare, stim teoretic, cu totii. La partea practica insa mai facem concesii.

    Stiti dvs., Parinte, a spune cuiva adevaruri pe care in strafundul sufletului sau le cunoaste dar nu vrea sa le accepte ca atare deoarece in minte si-a faurit o imagine despre sine, omul puternic al zilelor noastre care nu plange, nu cedeaza usor si nu trebuie sa fie luat de prost in nici o imprejurare, este si ea in sine o cale care da roade bune.

    Mi-aduc aminte de momentul in care o cunostinta, exasperata de atitudinea mea contrara asteptarilor ei, mi-a replicat pe un ton abrupt: Tu nu poti sa vezi decat numai ceea ce este bun in oameni?

    Da, pentru ca de multe ori sufletul omului este asemeni cutiei Pandorei.

    Scoatem la iveala ganduri, vorbe si fapte cu care nu intotdeauna ne mandrim, iar de sensibilitate, de increderea in ceilalti, de nadejde si de dragoste ne tinem cat mai departe cu putinta, ca de o boala contagioasa.

    Eram tentata sa spun ca acesta este omul zilelor noastre. Dar nu, este omul dintotdeauna.

    Traim intr-o lume in care sensibilitatea si delicatetea sunt tratate ca un handicap.

    De aceea sunt atat de actuale toate invataturile Sfintilor nostri Parinti, pentru ca se adreseaza sufletului omului si nu vremurilor prin care el trece.

  2. Camelia

    Iluzii. Traim intr-o lume a iluziilor.

    Mi-aduc aminte de primele zile cand am inceput sa citesc Acatistul Sfantului Duh. Septembrie 2008. Inceput de toamna. Cald si linistit.

    Abia asteptam sa ajung acasa, dupa terminarea orelor de program, si sa incep citirea rugaciunii. Dupa-amiaza, aproape de orele 18. Inca dinainte de a incepe rugaciunea aveam o stare de disconfort careia nu-i puteam gasi cauza.

    Dupa primele rugaciuni, am simtit un val de aer rece in jur si un sentiment de apasare.

    La scurt timp m-a cuprins o frica teribila si, de unde stateam in genunchi la rugaciune, brusc, prezentul dispare si ma vad in munti, in loc stancos si abrupt, fara viata in jur.

    In fata mea vedeam o uratenie paroasa pe doua picioare care se apropia razand in hohote.

    Cu toata spaima pe care o traiam, in minte imi incolteste gandul ca trebuie sa chem in ajutor un preot in care aveam incredere si Sfantul la care ma rugam in zilele acelea. Am primit ajutorul pe care l-am cerut.

    Insa vazand cum aratarea se apropia tot mai mult de mine, un alt gand imi spune in mintea mea ca trebuie sa-mi amintesc de toiagul lui Moise.

    Adica sa iau toiagul din mana parintelui si sa lovesc in piatra pe care ma aflam. Ceea ce am si facut. Atunci, pe data, aratarea s-a pietrificat si, au inceput sa cada bucati din ea, una dupa alta.

    Imaginile au disparut insa frica a ramas singura certitudine.

    Incet-incet mi-am revenit si mi-am terminat rugaciunile.

    Nu am apucat insa sa ma gandesc prea mult la sensul acelei intamplari, pentru ca a doua zi scena s-a repetat intocmai.

    Dar de data acesta nu am mai vrut sa ascult gandul care-mi spunea ce sa fac, ci am intins mana spre piept, acolo unde credeam eu, ca se afla inima acelei uratenii.

    In mintea mea staruia convingerea ca daca totul este creat de Dumnezeu, o farama din harul Sau trebuie sa fi ramas pe-acolo.

    Am chemat numele Domnului in ajutor si am vazut cum hidosenia este cuprinsa de flacari si se topeste pur si simplu.

    Ei, dar dupa ce mi-am revenit, a durat ceva vreme cat m-am impaunat cu victoriile avute in sufletul meu, considerand ca am gasit solutiile salvatoare si cat de valoroasa sunt eu si puterea mea de a improviza.

    A trebuit sa treaca cateva luni pana ce am aflat despre ispravile mandriei disimulate sub aparenta credintei.

    Abia atunci am inteles cu adevarat ceea ce s-a intamplat, ca am ajuns de rasul demonilor si, de unde inainte ma inaltam vertiginos pe scara meritelor neacoperite de nicio nevointa, deodata am simtit cum ma pravalesc de rusine la picioarele Crucii.

    Iluzii, despre iluziile noastre…in absenta unei reale vieti duhovnicesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort