Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [45]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Cuvintele duhovnicești
II
(Jurnal 2002-2004)
*
Paginile 378-383.
***
Credeam că înmormântarea bunicului meu va fi o traumă, o durere enormă. Însă zâmbetul său de pe faţă şi harul dumnezeiesc care s-a pogorât în inima mea m-au umplut de o mare fericire.
Credeam că e o zi de praznic.
Nu am putut să plâng mai deloc.
Înmormântarea nu mi-a accentuat prezenţa morţii ci, dimpotrivă: prezenţa vieţii, a bucuriei.
Când citeam la Psaltire[1], la capul său, aveam senzaţia continuă că acum se ridică, că acum se scoală din coşciug. Aveam senzaţia că trebuie să învie și nu că trebuie să îl înmormântăm.
Şi asta, pentru că era primul mort frumos pe care l-am văzut. Era prea viu şi cu un zâmbet de împăcare pe întreaga față.
Cred că Dumnezeu S-a milostivit de el.
Şi când scriu acum, mă bucur.
Cred că mulţi s-au smintit de mine pentru faptul că nu m-au văzut plângând. Au crezut poate că nu mă doare, că el nu a contat deloc pentru mine.
La predică le-am spus că eu mă bucur că a murit împăcat cu Dumnezeu şi că el nu e mort, ci e viu.
Moartea nu înghite viaţa. Abia cu moartea începe adevărata viaţă.
Închistarea în reguli şi obiceiuri prosteşti şi multa prostie a consătenilor mei m-au îndurerat mult. Mai ales răutatea şi invidia de care dau dovadă mereu.
Ochii oamenilor mă sfârtecă, mă înspăimântă. Faptul că nu am dat găină pe sub tron a fost un mare subiect de „scandal”. Au găsit ei că crucea „nu trebuia” să stea acolo și că trebuia să fac asta şi nu pe cealaltă…
Şi la un moment dat mi-au spus că le e frică de mine. Dar eu nu le făcusem nimic! Îi înspăimântă seriozitatea din ochii și din cuvintele mele?
Dracii invidiază nespus de mult înţelegerea şi dragostea mea cu Gianina [Picioruș] şi îi pune pe oameni ca să ne bârfească din senin.
Tocmai de la cei care ne aşteptăm mai puţin la „surprize neplăcute”, tocmai aceia ni le fac.
Demonii îmi strică lucrurile care îmi plac, îmi aduc frici şi nelinişti neprevăzute când am de lucru, îmi pun piedici pentru examene şi încearcă să mă tracaseze în chip şi fel.
Eram duminică în faţa Sfântului Potir şi mă uitam la Hristosul meu, pe Care aveam să Îl mănânc, pentru ca să fie cu mine. Şi m-a copleşit deodată iubirea lui Dumnezeu, când m-am gândit de câte ori m-am mărturisit Lui şi m-am împărtăşit cu El.
Am fost un pacient care am beneficiat de multă delicateţe şi candoare dumnezeiască. El m-a iubit mult. El, Dumnezeul nostru.
La slujbă am început să simt că pot cânta din nou din toată inima. Durerea naşte cântec, dor. Durerea naşte jale vie, unduire de dor pentru Dumnezeu.
Condescendenţa faţă de oameni, pe care o trăiesc din ce în ce mai mult, mă face să nu mai pot fi drept cu ei. Îmi e prea milă de cei care îmi fac rău, de cei care sunt răi, neascultători, netrebnici.
Pe măsură ce ei devin tot mai răi cu mine, pe atât îmi clocoteşte în inimă şi mai multă dragoste.
Şi eu sunt netrebnic, Dumnezeule, şi înşelat de diavoli din multe părţi. Şi inima mea e bolnavă de păcate. Dar dorul după Tine mă mistuie, că Tu eşti Dumnezeul celor vii şi nu al morţilor. Ești Dumnezeul celor vii cu inima.
Tataie Marin a adormit în preziua Sfântului Mucenic Marin[2]: deci aproape de unul dintre apărătorii săi.
Eu cum voi muri? Unde voi muri?
Când m-am dus la Fericitul Ilie [văzătorul de Dumnezeu] şi mi-a spus că a început să aibă din nou vederi dumnezeieşti, am înţeles că şi pe el îl pregăteşte Dumnezeu pentru odihna şi fericirea cea veşnică. După atâta dor şi rugăciune, chin şi aşteptare, Dumnezeu trimite mila Sa celor care Îl caută fără preget.
Acum, de la sine, nu mă pot apropia de emisiuni de divertisment şi de locuri de petrecere. Simt că ar fi ca și când l-aş trăda pe tataie.
Nu pot să înţeleg faptul că nu mai e printre noi. Nu am început să îi simt lipsa, atâta timp cât el este foarte prezent în mine. Sau nu ştiu dacă pot pierde pe cineva, atâta timp cât iubirea îi ţine vii pe cei care se iubesc.
Primăvara a venit din plin.
Renaşte natura dar ies la iveală şi patimile noastre mult mai pregnant.
Glasul lui, al cerşetorului, mi-a intrat până în inimă şi m-a durut. Uneori suntem tare surzi şi reci la apelurile fraţilor noştri.
Prin fiecare eveniment din viaţa noastră, Dumnezeu ne sculptează frumuseţea sufletului, dacă acceptăm lucrarea Sa cea prea măiastră.
Ne schimbăm mereu. Mergem spre o înfăţişare necunoscută nouă dar pe care o dobândim cu harul lui Dumnezeu.
Vorbeam cu Gianina [Picioruș] şi îi spuneam: slujba înmormântării e cea mai „enervantă” slujbă a Sfintei Biserici pentru că îi aminteşte acestei lumi parşive adevăruri „enervante”, „îndrăzneţe”.
Se spune la un moment dat: „când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim”.
Facem noi toate învârtelile, toate hoţăriile de pe faţa pământului…şi deodată vine moartea şi ne enervează cumplit.
Un vecin al nostru de la ţară trebuia să fie împărtăşit. Era aproape de moarte. Nevasta lui i-a spus că îi dă medicamente. Când preotul l-a împărtăşit, el a drăcuit Sfintele Taine, pentru că „au fost rele”. I-au ars sufletul demonizat şi demonii l-au îndemnat să hulească.
Aseară, ţigăncile inepte, care se ocupă de vrăjitorie, se închinau în faţa camerelor de luat vederi înainte de a face rele. Ele cred că nimeni nu îşi dă seama de satanismul lor.
*
Tocmai o aşteptam să vină de la examene. Mă rugasem îndelung pentru ea. Simţeam emoţiile pe care ea le-a avut la examene şi cum, deodată, ele au încetat. Şi când a venit acasă eram nerăbdător să aud ce a făcut.
Prea Curata Stăpână a ajutat-o enorm de mult şi acum, la acest ultim examen pentru doctorat.
M-am bucurat cu Gianina [Picioruș] de reuşita, de bucuria ei. Cum puteam să nu mă bucur, dacă eu eram în rugăciune pentru ea?!
Şi tocmai când ne bucuram și nu ne gândeam niciunul la vreun lucru rău, s-a apropiat de mine un demon al invidiei, care nu mai mă străbătuse niciodată, și care vroia să mă convingă de contrariu cu orice preţ.
Cu harul lui Dumnezeu am luptat împotriva acestui demon şi harul dumnezeiesc l-a îndepărtat.
Şi mă gândeam după aceea: dacă aș fi acceptat acel demon şi aș fi crezut că e gândul meu, că asta simt eu cu adevărat, nu se strica toată fericirea mea pentru ea? Cu siguranţă!
A-ţi părea rău de reuşitele altora, de harul lui Dumnezeu care lucrează în oameni e un păcat împotriva Sfântului Duh.
Şi la fel vine demonul curviei, al neîncrederii, al urii.
Vin şi se luptă cu raţiunea ta ca să îi accepţi, să îi laşi să te conducă unde vor ei.
Părintele translator a ţinut predica despre Sfânta Maria Egipteanca[3] evidenţiind faptul, că schimbarea ei s-a petrecut într-un moment, datorită puterii dumnezeieşti a Sfintei Cruci.
Şaptesprezece ani de curvie pentru 47 de ani de nevoinţă: sublinierea forte pe care a făcut-o.
În locaşul unde slujeşte el, oamenii au un alt obicei ciudat: ating lumânarea paraclisierului ori de câte ori iese la vohod.
M-a invitat să vin în Sfântul Altar altă dată şi mi-a spus că e de la Costeşti. El îl ajută pe Prea Fericitul cu traducerea din limba greacă.
Bucuria harului dumnezeiesc nu poate nimeni să ţi-o fure. Curăţia inimii e locul unde Dumnezeu Îşi trimite frumuseţea.
M-am rugat pentru fratele Marin, bunicul meu, şi simt să mă rog pentru el. Îmi pare rău că nu am fost la pomenirea sa de nouă zile dar m-am rugat, aici, la București, pentru el.
Vream să împart nişte vin pentru el şi poate că o să reuşesc până la urmă.
Nu am nici acum sentimentul că sunt părăsit de el. Poate o să apară în timp.
Îmi pare rău[4] că sunt tare nemilostiv, tare rece. Simt să dau din toată inima dar o mie de motive, cât și unele obiective, mă reţin.
Orice Sfântă Biserică trebuie să aibă fântâna şi veceul ei deschise pentru toţi. Dacă vrei să te duci la un veceu, la București, aproape că nu ai unde. Şi dacă şi ale noastre sunt închise, atunci unde să te duci?
Când o să învăţăm să ne comportăm în Sfânta Biserică?
Respectul faţă de celălalt, grija pe unde calci sunt foarte importante la orice slujbă.
Nu contează că nu l-ai mai văzut pe acolo până acum: primeşte-l şi pe el!
Privirea ostentativă trebuie să dispară.
Doamne, învaţă-ne să fim buni, răbdători, înţelegători. Învaţă-ne să fim îngăduitori şi responsabili faţă de toţi.
[1] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Psaltirea.
[2] Adică pe 16 martie 2004. Și Sfântul Mucenic Marin e pe 17 martie: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie17.htm.
[3] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Maria_Egipteanca.
[4] Icoana Sfintei Maria Egipteanca de deasupra (va apărea în forma finală a cărții n. n.) a fost pictată de Ovidiu Clapa în 2008 și e preluată din articolul de aici: http://www.doxologia.ro/imagine/sfanta-cuvioasa-maria-egipteanca.