Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 387-391.

***

În acest weekend[1] am fost la mamaia, la Scrioaştea şi am învăţat trei lucruri „capitale” pentru mine: să tai la vie, să fac o mămăligă bună şi să trag la maşina de cusut.

Şi am înţeles şi mai mult, că modestie înseamnă să începi pe fiecare zi să înveţi ceva nou.

Începutul acesta are ceva foarte inocent, foarte  bucuros.

Mătuşa mea, Mariana [Picioruș][2], a văzut cum mamaia Floarea [Picioruș][3] vrea să aprindă focul cu nişte caiete vechi de-ale mele, şi când a văzut despre ce era vorba, a rugat-o să nu le ardă, căci eu puneam mare preţ pe ele.

Şi când le-am văzut, mi-am dat seama că Dumnezeu dorise să îmi reamintească cu câtă inocență frumoasă credeam în ceea ce făceam pe atunci, în clasele primare, când mă jucam cu jucării.

Îmi creasem ţara mea tocmai în parcela cu căpşuni a bunicii mele, care avea cam vreo 10 metri lungime. Iar „Ţara Dorului” s-a extins continuu, pentru că construiam noi și noi porțiuni paralele cu lumea mare, reală. Căpşunii însă au pierit de la sine.

Într-un interviu televizat transmis astăzi, ÎPS Bartolomeu [Anania][4], traducătorul, a spus că a fost într-un timp chelner[5]. Eu nici nu mi-l pot imagina în această postură.

Tot aşa, privind în urmă, nu mă mai pot imagina, nu mai înțeleg că eu sunt autorul atâtor păcate şi atâtor gafe enorme dar și al atâtor ingenuități debordante.

Ne uităm pe noi înşine.

Am uitat cum arătam, ce gândeam, ce simţeam cândva.

Suntem străini faţă de noi înşine deşi mai ştim unele flashuri[6] ale vieţii pe care am trăit-o.

Uneori mă cutremur privind înapoi sau râd de mine însumi.

Cred că cea mai bună armă de umilire de sine e arătarea cu degetul a urâciunilor noastre interioare.

Ţi se pare că viţa tăiată e o fiinţă amputată. Dar tocmai tăierea mlădiţelor excedentare sau a joardelor uscate îi revigorează viaţa.

Tăierea viţei e o primenire a ei, după cum curățirea noastră de patimi e o înfrumusețare a firii noastre umane.

Mămăliga începe de la apa clocotită. Se pune din ce în ce mai mult mălai, trecându-se astfel de la mămăliga-păsat[7] la mămăliga închegată. Greşeala mea era că puneam tot mălaiul de la început şi nu o lăsam să se coacă bine.

Până am învăţat să trag la maşina de cusut am dus lupta cu găsirea sau înțelegerea ritmului în care picioarele mele trebuia să apese pedala mașinii pentru a iniția cusutul.

Bunicii mele îi era ciudă că eu „învăţ de toate numai asta nu pot”. Ca să prind ritmul a trebuit să îmi împingă cu mâna picioarele pe pedală.

Până la urmă am reuşit, deşi, la început, aveam tendința să împing cusătura în spate şi nu în faţă.

Când ştii un lucru bine, dacă eşti orgolios, ţi se pare că ştii de toate. Dar când vezi cât de greu e să ştii lucruri „minore”, înţelegi că trebuie să fii smerit şi să asculţi de cei care ştiu cum se face acel lucru.

Am vrut să învăţ să mulg vaca dar n-am vrut să par „suspect” pentru acela.

Îmi place să mă înveţe oameni care vor să aibă timp de mine şi care să nu creadă că fac lucruri „aiurea” dacă învăț aşa ceva.

Vreau să învăţ să lucrez la andrele, să torc, să fac oale de lut, să repar o maşină, să mă ocup de electricitate, să fac lucruri normale şi foarte folositoare.

Chiar dacă nu îmi trebuie mie toate acestea e bine să le învăț, pentru ca să îi învăț şi pe alţii, care pot să aibă nevoie de așa ceva.

Demonii vor să te înfricoşeze prin vise. Treaba e să nu le joci jocul.

Nu trebuie să accepţi că minciuna e şi puţin „blondă” sau „albă”.

În compania tinerilor de azi, cu duh lumesc, simţi să te lauzi, să minţi, să pari „interesant”. Te ia valul şi nu e bine.

Demonii care palpită în gesturile şi fremătările lor te iluzionează şi pe tine.

Stând fără să vreau în compania unor astfel de oameni am simţit rolul nefast al prieteniei cu cei care nu calcă pe la Sfânta Biserică. Laxismul lor mental, lipsa lor de reverenţă, de umilinţă, de omenie sunt bacili[8] care se răspândesc repede.

Dacă durerea autentică respinge divertismentul, muzica, atunci pentru cine s-au creat toate acestea? Pentru oameni lipsiți de profunzime şi fără dureri şi iubiri autentice, reale.

Bătrâneţea aduce o umilință accentuată. Când văd oameni de la ţară, veniţi în treacăt pe la oraş şi care contrastează de la început faţă de ceilalţi, simt povara grea a oraşului şi lipsa lui de pudoare.

Se simt, sărmanii, mai ales cei mai bătrâni, respinşi cu forţa de această lume „simandicoasă” şi prea brutală.

Se simt singuri, neagreaţi, excluşi, ca şi când nu ar avea dreptul la existenţă.

Egalitatea în drepturi e o mare ficţiune la nivel social.

Patimile celor avuţi şi înjosirea celor umiliţi ştiu foarte bine că oamenii nu sunt egali, ci unii sunt conducătorii iar ceilalţi sunt slugile, pe care poţi să le păcăleşti cum vrei.

Şi înţeleg din ce în ce mai bine, de ce înnebunesc oamenii.

Dacă stau în medii pline de certuri, de drăcuituri, de frică, de ameninţare, oamenii slabi cedează. Şi cei slabi sunt cei fără credinţă în Dumnezeu şi cu multe păcate.

Sunt slabi pentru că vor să fie slabi. Pentru că şi-au slăbit fiinţa prin multele lor păcate.

Credem că dacă avem bani suntem bogaţi. Şi dacă suntem bogaţi „trebuie” să mâncăm mult. Şi dacă mâncăm mult, ce se întâmplă? Ne facem cât o batoză, cât un elefant, şi nu ne mai ţin picioarele şi avem nevoie de spital, că boala e mare şi viermii ne mănâncă.

Sunt de acord cu ce spune Părintele Iustin Pârvu[9]: românii nu vor să recunoască jertfa, nu vor să se bucure de ea. Sfinţii închisorilor comuniste din România şi cei de două milenii de pe pământ românesc, cei mulţi, aşteaptă să le aducem laude, să le facem slujbe, să îi cinstim.

Românii aşteaptă prea mult până îşi slăvesc Sfinţii.

Sârbii şi ruşii se grăbesc.

Însă, în același timp, a te grăbi în materie de canonizare, în materie de cinstire a Sfinților, e cea mai mare capcană, pentru că viețile Sfinților trebuie aprofundate cu mare grijă.

Ne vin ispite tocmai de unde ne aşteptăm mai puţin.

Epuizarea îţi taie pofta de viaţă şi te face să crezi că nu mai vrei şi că nu mai simţi nimic.

E interesantă problematica schimbărilor interne ale fiinţei noastre în funcţie de boli, schimbări de domiciliu, stres, enervare, aşteptare încordată, tortură, închisoare.

Şi e interesant și faptul, cum marea viaţă sfântă poate coexista, pe un spaţiu foarte restrâns, cu o viață devastată de hedonism, de teroare, de satanism.

Dacă ne-am revedea rugăciunile personale, pe care i le-am adresat lui Dumnezeu, am vrea să facem unele schimbări semnificative în lexicul lor.

Dar rugăciunile nu pot fi schimbate.

Rugăciunea nu are logica frumosului sau a urâtului estetic. Ea e o vorbire directă. Şi uneori are multe stângăcii.

Dar rugăciunea nu e stângace sau mai puţin stângace, ci ea trebuie să fie în primul rând sinceră, adâncă, existenţială, una cu tine.

[Mircea] Cărtărescu[10] spunea ceva foarte adevărat în Jurnalul naţional de azi: Big Brother[11] „este singurul fel de spectacol incompatibil cu o lume democratică, deşi, ironic, el nu poate apărea decât într-o lume democratică[12].

Aici, totul se bazează pe dictatorialismul organizatorilor, deşi el este deschis tuturor privirilor.

Privim cu ochi avizi o intimitate pe care altfel n-am putea să o vedem deloc.

Ne place să fim indiscreţi, perverşi, să manipulăm lumea, să privim cu ochiul orice secret al lor.

Patima curiozităţii se bazează tocmai pe nestăvilirea voinţei şi a cercetării păcătoase a minţii.

Atmosfera dumnezeiască a Sfintelor Patimi, la Bucureşti, are ceva din turbulenţa specifică oraşului.

Venim de acasă cu povara noastră cotidiană.

Când eram la sat, vedeam cum oamenii cară lemne la spinare. Acum îmi dau seama, că nu cărăm numai lemne sau sacoşe ci, în primul rând, dureri, tristeţi, neîmpliniri, regrete, incertitudini.

Şi incertitudinile scot cel mai mult peri albi.


[1] În engleză: sfârșit de săptămână.

[2] O mică discuție cu sine din 11 aprilie 2010: http://www.viddler.com/explore/dorinfather/videos/436/.

[3] Un interviu cu mamaia Floarea din 9 noiembrie 2010:

http://www.archive.org/details/InterviuCuBunicaMeaFloareaPiciorus9Noiembrie2010.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bartolomeu_Anania.

[5] E vorba de interviul dat Eugeniei Vodă, care poate fi vizionat aici:

http://www.youtube.com/watch?v=FAxIIBCfu0Y

http://www.youtube.com/watch?v=f-x4jf4qwT8

http://www.youtube.com/watch?v=PdRZctUVUjE

http://www.youtube.com/watch?v=rSYXMDvT-QI

http://www.youtube.com/watch?v=_KAtvXjA8eE

[6] În engleză: momente, străluciri, clipe, imagini din trecut.

[7] La Scrioaştea se zice pâsat.

[8] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bacil.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_P%C3%A2rvu.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu.

[11] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Brother_1.

[12] Mircea Cărtărescu, „Big Brother”: doar o chestiune de sex?, în Jurnalul naţional, marţi, 6 aprilie 2004, p. 4.

Did you like this? Share it: