Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [48]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 392-396.

***

Iustin [Manta][1] a cântat o idiomelă[2] în harul Sfântului Duh. Era o cântare dumnezeiască, care întrecea orice aşteptare a celor prezenţi. Îţi trebuia o ureche fină, înduhovnicită pentru ea.

Asta înainte de „Doamne, femeia ceea ce căzuse…”[3], pe care a cântat-o tot el.

Nu era prezent PS Varsanufie [Gogescu][4]. Acesta a venit la Denia de joi, la ieşirea cu Sfânta Cruce.

A cântat fără stresul privirii superiorului său. Asta s-a simţit din plin. Există un stres evident al diaconilor în faţa episcopilor.

Şi acel imn, numai acela a fost de ajuns să mă liniştească profund, să îmi calmeze duhul.

Forfota din Bisericile noastre e năucitoare, enervantă la culme…dar Dumnezeu, prin diaconul Său, a făcut să se audă teologia din melosul bisericesc.

Nu poţi cânta în Biserică fără ca să fii teolog. Pentru că muzica bisericească e o teologie fină, adâncă.

Ţipătul, răguşeala şi cântatul alături de flegma din gât, guturalităţile de tot felul nu sunt muzică, ci stres, un stres dureros, sâcâitor.

Unii vor să cânte „toată suflarea” în Biserică. Dar ca să cânte toată suflarea trebuie să şi poată, după cum toată lumea trebuie să înveţe să scrie dar nu toată lumea poate să şi scrie poezii.

Fiecare poate să scoată nişte sunete acolo, dar nu toţi pot să te ungă la inimă, după cum zice românul.

Şi ca să ungi inima, să veseleşti inima omului cu adevărat trebuie să cânţi întru harul lui Dumnezeu, căci altfel decât ragi şi te schelălăi dar nu cânţi.

Cântarea bisericească e smerenie, cuviinţă, zdrobire a inimii, bucurie. Şi acestea sunt mişcări dumnezeieşti ale harului.

Şi cine crede că e capabil să facă ceva fără harul dumnezeiesc se înşală, căci frumuseţea adevărată vine din nevoinţa împreună cu Dumnezeu.

Cineva se roagă pentru demoni fără patimă, ca să îi ierte Dumnezeu pentru câte îi fac acestui bărbat. Şi ei şi mai mult se luptă cu el.

Şi îl enervează în chip şi fel: ori direct, ori prin oameni sau animale sau prin diferite situaţii.

Uneori, demonii le sugerează altora că e nebun, îi pune pe unii să îl bârfească sau vreo femeie se „îndrăgosteşte” din senin de el. Alteori îl atrag spre situaţii murdare sau e tras la rost din senin de unii sau alţii.

Toţi îl privesc suspect, încât uneori se simte tare singur.

Starea lui interioară îi enervează pe demoni şi de aceea vor să nu îl lase deloc să se concentreze la munca lui.

La o emisiune de la Pax TV[5], cineva îşi punea problema, dacă Simon Cireneanul s-a mântuit, fiindcă a fost forţat să care Crucea Domnului[6].

Sinedriul[7] era format din 71 de inşi. Și vreau să caut în Talmud[8] și să văd, dacă e adevărat că aici Domnul e numit, în mod blestemat: „Marele Vrăjitor”[9].

Satanismul evreilor la adresa Bisericii Ortodoxe este exasperant. Învârtoşarea lor mă înspăimântă.

La etajul doi, deasupra mea, stă un evreu și, mai mult decât atât, un rabin. De ce a vrut Dumnezeu ca să ştiu, că el e tocmai evreu?

Pentru ca să ştiu că vrăjmaşul credinţei mele e deasupra mea cu casa, dar asta nu trebuie să afecteze inima mea şi nici rugăciunea mea pentru toată lumea cât și pentru el.

Eu nu am nimic cu nimeni. Dar mulţi mă urăsc pentru ceea ce sunt: ortodox.

Mie îmi place să ştiu ce fac evreii, ce fac mormonii, ce fac adventiştii, ce fac musulmanii etc.

Dar nu pentru că aş găsi ceva desăvârşit la ei, pe care eu să nu-l am în Biserica lui Dumnezeu, ci pentru că vreau să cunosc diversitatea personală a acestor oameni, să văd cum se simt, ce cred, cât de mult se simt mulţumiţi cu ceea ce sunt şi cu ceea ce fac ei.

Doresc să cunosc experienţa lor de viaţă, să învăţ din viaţa lor, să văd pe viu ce urmări produc în ei ereziile lor.

Însă când vine vorba de autenticitatea credinţei, mi se rupe inima când le văd prostia şi nebunia rătăcirii lor.

Și nu cred că e suferinţă mai mare ca aceea, când vezi că oamenii îşi fac rău cu mâna lor şi tu nu poţi să îi ajuţi, pentru că ei cred că fac „bine” ceea ce fac.

Dar taina libertăţii umane se dezleagă prin aceea, că îţi clădeşti veşnicia pe care o vrei şi nu pe cea care ai fi constrâns să o vrei.

Tu decizi.

Decizia ta te ajută sau te condamnă.

La telejurnal s-a dat următoarea ştire: într-un sat, în faţa locaşului ortodox, se ţine focul aprins toată noaptea. Sătenii strâng din timp lemne pentru evenimentul din Săptămâna Sfintelor Patimi.

Dar se anunţă – şi asta e scandalos – că ei ţin focul aprins, pentru că au credinţa că focul e ceva curăţitor pentru oameni.

Ce-o avea păgânismul acesta cu Ortodoxia?

Oamenii dansau şi beau în faţa Sfintei Biserici şi asta în zilele de doliu ale Săptămânii Mari.

Ispitele sexuale apar când stomacul e plin sau lenea ne-a împresurat inima şi mintea.

Gândul desfrânat nu e atât de mult imaginaţie pe cât e plăcere sau subordonare a minții faţă de plăcere.

Ne răcim inima când mintea se disociază de inimă şi când încercăm să fim numai şi numai minte.

Când vrei să te convingi că eşti „cineva” atunci încerci să te minţi.

Şi minţirea de sine e cea mai cruntă închisoare.

Adevărul este eliberator. Te scapă de lupta cu tine însuţi, de „grija” perversă de a minţi, de a te ascunde continuu.

De la un moment dat am început să nu mai simt nevoia să fiu cu oamenii. Dar simt că, deşi e un mare bine să vorbesc cu oricine despre orice, totuşi nu mă simt împlinit fără o legătură adâncă cu oameni de acelaşi duh cu mine.

Este egoism? Este delăsare? Este o clacare, o ieşire din comuniune? Numai Tu, Dumnezeul meu, poţi să îmi spui mie toate acestea.

Ce e omul fără Tine? Nu e nimic, Doamne, nu e nimic. Şi nimic din ce am eu nu îţi trebuie Ţie. Dar mie îmi trebuie mila Ta, Doamne, mai mult decât orice de pe acest pământ.

Tu eşti în mijlocul lumii. Crucea Ta a fost înfiptă în mijlocul lumii, Hristoase al meu. Şi pâraiele Sângelui Tău, ale iubirii Tale, curg spre mântuirea lumii.

Cum stau eu înaintea Ta, Doamne? Cu ce ochi şi mâini şi inimă? Nu mă osândi după ticăloşia mea cea multă, ci după mila Ta, miluieşte-mă!

Dacă El e Mielul cel fără de preţ pentru mântuirea lumii, atunci de ce cerem preţ pentru El, când Îl dăm spre mâncare lumii?

Un preot m-a întrebat dacă am postit, pentru ca el să mă primească să mă spovedesc.

Dar cât ar fi trebuit să postesc, pentru ca să fiu vrednic de El, dacă nimeni nu poate fi vrednic de El, oricât de mare şi de prea dumnezeiască nevoinţă ar face cineva pe faţa acestui pământ?

Îl preţuim pe El, pe Cel nepreţuit, pentru că noi ne credem mai buni şi mai drepţi decât El.

Și asta ne face să fim foarte haini la suflet, foarte nedrepţi cu cei pe care îi păstorim.

Nu cred că are dreptul vreun preot să oprească pe cineva de la Sfânta Împărtăşanie, dacă Hristos Îl cheamă la El. Dacă inima noastră e plină de El şi El nu ne dă afară ci, dimpotrivă, ne cheamă, atunci cine ne poate da afară?

Mă doare inima când văd că preoţii se împărtăşesc de sute de ori iar credincioşilor lor le cer eforturi ascetice şi rugăciuni, pe care ei înșiși nu le prea fac.

Ierarhia noastră se crede „dreaptă” şi asta nu place Domnului.

Dacă voi vă împărtăşiţi des, atunci tot la fel de des să vă împărtăşiţi şi credincioşii. Dacă credeţi că voi sunteţi Sfinţi mereu, de ce nu sunt şi ei tot la fel de Sfinţi ca şi voi?

Şi preotul care îşi iubeşte turma e preotul care își împărtăşeşte des turma cu Capul turmei, cu Păstorul turmei.

Cum să iubească cineva pe Hristos, dacă nu-L simte în el? Cum am putea iubi pe cineva, dacă nu vorbim cu acel cineva, dacă nu îl vedem, dacă nu stăm împreună cu el?

Cea mai mare teologie este și se naște din împărtăşirea euharistică cu Domnul nostru.

Şi dacă cineva Îl are pe El, atunci devine scrupulos cu păcatele lui şi se va spovedi de fiecare dată înainte ca să se împărtăşească.

Nu vrem să împărtăşim des credincioşii din comoditate, din neiubirea lor şi, mai ales, din indiferenţă demonică față de cea mai mare sfințenie a lumii: unirea cu Domnul nostru.

Mă doare inima. Adevărul dumnezeiesc pare „nebun” iar minciuna „veselă”.

Mă doare inima pentru faptul că ne simţim singuri şi suferinzi în Biserica lui Dumnezeu şi nu ştie nimeni să ne aline durerile.

Doamne, trimite-i pe oamenii Tăi, pentru ca să lumineze lumea Ta! Fii cu Sfânta Ta Biserică mereu, că ne topim din cauza lipsei de cuvânt dumnezeiesc viu, direct, percutant și de lipsa dragostei dintre noi.

Ai milă de noi, Iubitorule de oameni, căci pacea Ta este bucuria și viața lumii!


[1] Pe atunci diacon.

[2] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Idiomel%C4%83.

[3] A se asculta aici: http://www.youtube.com/watch?v=JlJFd685Efk.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Varsanufie_Prahoveanul.

[5] Singura televiziune religioasă a lui 2004 care era transmisă de RCS & RDS (http://www.rcs-rds.ro/) prin cablu TV la București. Din data de 22 februarie 2005, Pax TV a devenit Senso TV (http://www.sensotv.ro/), și-a schimbat profilul iar în scurt timp a dispărut din grila de programe.

Adică ea era în locul televiziunii Trinitas TV (http://www.trinitastv.ro/) de astăzi.

[6] E unul dintre Sfinții Bisericii, pomenit la 1 noiembrie:

http://books.google.ro/books?id=96u9tHR9-TQC&lpg=PA261&ots=olEMxuyrbL&dq=St.%20Simon%20of%20Cyrene&pg=PA261#v=onepage&q=St.%20Simon%20of%20Cyrene&f=false.

[7] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Sanhedrin.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Talmud.

[9] Idem: http://www.biblebelievers.org.au/talmud1.htm.

Did you like this? Share it:

Previous

Cuvintele duhovnicești, vol. II (Jurnal 2002-2004) [47]

Next

Chinezească

7 Comments

  1. Camelia

    Parinte, nu de putine ori ati vorbit despre rugaciune si transformarile care pot avea loc in timpul rugaciunii. Ati vorbit si despre imaginea unui stalp de foc, a unui rug care uneste cerul cu pamantul.

    Credeti ca este posibil ca acest rug sa fie constientizat ca impletirea a doua forte, ca firul de martisor?

    Este oare posibil ca cele doua flacari ce se inalta impreuna spre cer sa fie firea umana ajutata si inaltata de Harul Dumnezeiesc?

    Acesta poate fi acel “dor fara satiu” de care vorbiti uneori?

    Sau ratacesc din nou?

    • Vederile extatice sunt una și schimbările duhovnicești sunt altceva.

      Schimbările duhovnicești din interiorul nostru sunt harice, le trăim fără să ieșim din timp și sunt produse de către harul lui Dumnezeu și reprezintă luminări, înțelegeri a ceva anume sau umpleri de har ca bucurie, curăție, simplitate…

      Vederile extatice sunt ridicări ale noastre la viața veșnică, intrări ale noastre în veșnicie sau coborârea Împărăției lui Dumnezeu la noi, în care suntem absorbiți cu totul de ceea ce Dumnezeu ne dăruie să vedem și nu mai avem contact cu viața istorică, cu temporalitatea.

      Iar eu am vorbit o singură dată de o vedere extatică sub forma stâlpului de nor, în vol. 1 la Operele complete ale Fericitului Ilie.

      Vederile extatice pe care le putem trăi sunt înțelese de noi în măsura în care Dumnezeu dorește să ne lumineze asupra lor.

      Interpretarea dumneavoastră, doamnă Camelia, nu are nimic de-a face cu vedenia redată de mine în cartea citată supra.

  2. Nu trebuie să scrieți „harul dumnezeiesc” cu litere mari, pentru că nu e o persoană, ci energia lui Dumnezeu.

    Tot la fel „divinitate” sau „dumnezeire”, dacă vorbiți despre „dumnezeirea lui Hristos” trebuie să le scrieți cu litere mici și nu cu majuscule.

  3. Iar am incurcat lucrurile.

    Doar rugaciune, Parinte, atunci cand rugaciunea transforma sufletul in flacara, in dorinta de a atinge cerul, cautandu-L pe Dumnezeu.

    • Doamnă Camelia, uneori te poți iluziona cu faptul că rugăciunea ta atinge…cerurile, când ea nu-ți atinge nici măcar inima.

      Pentru că, dacă îți atinge inima…propria ta minte, propria ta cugetare smerită, care se pocăiește…începi să simți susurul lin al harului în inima ta…și nu mai vrei să străpungi cerul cu rugăciunea ta…pentru că harul lui Dumnezeu te inundă din adânc, din dedesubturile ființei tale.

      Adică diferența dintre a-ți imagina că trăiești duhovnicește și a trăi duhovnicește este enormă.

      De obicei, cei care vor să se arate de duhovnicești au multe năluciri să îți povestească. Oamenii duhovnicești nu prea vorbesc oricui sau oricum despre trăirile lor duhovnicești, pentru că știu că sunt prost înțelese.

      Da, eu îmi asum un risc enorm vorbind aici și în cărțile mele…

      Dar riscul acesta îi salvează (așa cred eu) pe unii care caută un ajutor, o îndrumare, o însoțire bucuroasă pe drumul propriei lor relații cu Dumnezeu.

  4. Camelia

    Stiti ce-mi place la dvs., Parinte?

    Ca atunci cand incerc sa devin ceva mai inalta decat in realitate (punand doar o foaie de ziar sub picioare), aveti grija sa-mi aduceti aminte ca se poate aluneca destul de usor…

    • Dacă dorim să fim mințiți…înseamnă că vrem să rămânem proști.

      Dorința mea e să deveniți cu adevărat un om duhovnicesc, un om frumos…și nu să vă mint că arătați bine…în absența binelui.

      Și e semn de normalitate când omul își ajustează ideile rele și se umple de tot mai mult bine.

      Vă mulțumim frumos, doamnă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort