Cititorul de cutremure
Duși de sentimente, foarte mulți români au elogiat virtuțile poporului japonez…chiar dacă el nu a înțeles nimic major, profund din zecile de cutremure ale ultimelor zile.
Eu, privind din perspectivă teologică evenimentele, nu pot vedea cutremurul, cataclismul, suferința majoră decât ca pe un avertisment al iubirii lui Dumnezeu față de oameni.
Dacă oamenii nu au înțeles nimic, dacă nu au devenit alții…înseamnă că zecile de distrugeri în masă nu au produs nimic special.
Iar dacă au produs convertiri majore evenimentele, dar noi nu le cunoaștem…faptul că au reparat o autostradă în 4 zile și doi câini au scăpat de sub dărâmături și păreau a fi prieteni nu sunt evenimente mai importante decât schimbările la nivelul credinței.
Dumnezeu dorește ca să simțim prezența Lui în lume și să Îl cunoaștem pe El în adevărata lui Biserică. Dacă un eveniment cataclismic sau sângeros nu conduce spre credința în El nu i s-a înțeles sensul profund…ci doar pe cele colaterale.
Cu o saptamana in urma, un articol „de week-end” a incercat sa aduca in discutie un subiect care ar fi putut sa ne faca sa aruncam o privire in adancul sufletului nostru: Cutremurele din noi.
Din pacate insa, suntem prea bine ancorati in prezent de nevoile si preocuparile noastre materiale ca sa mai incercam a arunca o privire si peste gardul vecinului.
Nichita, Nichita ramane insa cu intrebarile lui fara raspuns pentru majoritatea dintre noi …
Se spune despre parintele Sofronie [Saharov] ca, inainte de a pleca la Domnul, ar fi spus celor apropiati Sfintiei Sale ca pleaca impacat, pentru ca in aceasta viata i-a spus Domnului tot ceea ce voia sa-i spuna…
As vrea sa vad citatul cu „tot ce voia sa-i spuna…”;
ma indoiesc; duhul teologic ortodox n-are cum sa epuizeze nimic aici sau acolo; sfintii sunt mereu patrunsi de faptul ca nici n-au inceput travaliul mantuirii…
In Viata lui Moise, Sf. Grigore de Nisa descrie limpede epektaza, tanjirea continua spre Cel Bun…
Doamnă Otilia,
când Dumnezeu vrea să respună ceva unei nații sau unei persoane îi trimite dureri sau minuni, ambele semne ale iubirii Sale de oameni!
Dacă din faptul că pierzi ceva, că îți ia casa foc, că ai o anume ispită…nu înțelegi pentru ce, din ce motiv le trăiești și șirul de probleme nu se mai termină…înseamnă că Dumnezeu te-a atenționat prea mult…și tu ai stat plop.
Citatele lui Dumnezeu pentru Ninive sunt ca citatele lui Dumnezeu pentru Japonia.
Dacă sărăcia și debandada din România nu sunt două citate ale lui Dumnezeu pentru noi…pentru ca să înțelegem ceva anume…și credem că n-au nimic cu noi…nu ne înțelepțim deloc când e vorba de glasul iubirii lui Dumnezeu care ne cheamă.
La fel, dacă o carte, o predică, o dramă, nu ne spun nimic…înseamnă că răul e în năuntrul nostru.
Da, orice durere și minune sunt epecstatice, pentru că ne duc, pe fiecare zi, la noi înțelegeri ale evenimentelor petrecute.
Dar dacă eu nu înțelegeam că revoluția română din 1989 e un glas pentru mine…sau dumneavoastră nu înțelegeați glasul lui Dumnezeu…nu mai veneam niciodată la credință și tot așteptam să fim chemați.
Schimbările interioare, singurele schimbări reale, sunt apanajul luminărilor lui Dumnezeu.
Cutremurul din Japonia și atacul asupra Libiei (început astăzi) și ce mai vreți dumneavoastră trebuie să vorbească unei întregi lumi…însă, în primul rând, trebuie să vorbească, la modul important, celor care sunt vizați primii.
Pentru că altfel orice eveniment dureros nu mai are nicio semnificație transcendentă…și înseamnă că Dumnezeu lasă lumea de izbeliște.
Însă Dumnezeu Se îngrijește în mod activ de sănătatea noastră spirituală…și tocmai de aceea ne trezește din toropeală.
Pingback: Citatele prezenței lui Dumnezeu în lume | Teologie pentru azi
Ma refeream la comentariul D-ei Camelia despre Pr. Sofronie.
Adica nu-l vad pe Cuv. Sofronie nicicand in postura sațietății de-a -I vorbi lui Dumnezeu.
De-a-I fi spus totul.
Nu ceream „citate” de-un alt nimb. ceream citate din lucrarile parintelui Sofronie: Despre rugaciune, Sf. Siluan, Viata lui e viata mea, Il vom vedea asa cum e, etc. Eu am trecut prin aceste lucrari si n-am intalnit vreun pasaj in care sa -L vad pe Cuvios saturat de Cel vesnic.
Cred ca de aici confuzia.
Dar prinde bine lectia.
Deja va citisem articolul dinainte cu strada repavata si cu nu stiu ce cainutzi ce solidarizeaza cu populatia.
De acord.
Pe propria-mi piele stiu ce-nseamna suferinta, retragerea lui Dumnezeu din viata mea ca lectie a durerii ce tiveste iar din dor.
Pe propria-ne piele invatam durerea care sa mantuie.
De acord.
Nu degeaba am rezilienta-n mine cat carul…
Multumim pentru cuvinte,
Parinte drag!
Voi cauta contextul in care au fost citate cuvintele parintelui Sofronie, daca nu ma insel, este vorba despre cartea parintelui arhim. Zaharia Zaharou de la Essex – „Largiti si voi inimile voastre!”.
„Intrebare adresata pr.Zaharia:
Parinte, ati putea sa ne spuneti cate ceva despre cum era pr.Sofronie in ultimele sale zile de viata?
Raspuns:
(…) M-am dus sa-l vad cu doua saptamani inainte de a muri. Pe atunci construiam cripta unde vom fi inmormantati si, desigur, pr.Sofronie avea sa fie primul. Peretii si acoperisul erau gata, dar dedesubt era plin de noroi, intrucat nu era inca pardoseala. Pe cand ma insotea spre usa, s-a uitat la cripta si m-a intrebat: „Cat timp le mai ia ca s-o termine?”
Am raspuns: Parinte, inca doua saptamani, cred.” Atunci mi-a spus: „Hm! Mie mi-e greu sa astept chiar si o ora: I-am spus totul Domnului; acum trebuie sa ma duc”.
Trebuie sa fie minunat sa simti in inima ta ca ai vorbit cu Domnul pana la capat si aceasta ramane in vesnicie si esti gata sa te duci. In ceea ce ma priveste, eu am simtamantul ca nu am vorbit niciodata cu Domnul.”
Arhim. Zaharia Zaharou, Largiti si voi inimile voastre!, Ed.Reintregirea, 2009, p. 118-119.
In ceea ce ma priveste, am “tradus” aceste cuvinte prin indemn la rugaciune continua pentru a fi gata in orice moment a da socoteala de faptele mele si sa nu mai regret timpul care s-a scurs in zadar, asa cum am facut pana acum ceva vreme.
„totul”, in sensul plinatatii rugaciunii care sa- I permita trecerea dintr-un loc in altul;
„totul” de atunci, ‘nainte de-a pasi in cripta. Il astepta Totul Caii, Totul de Adevar, Totul Vietii.
Stiu asta din felul in care si-a alcatuit rugaciunile de dimineata, seara, inainte de Impartasanie, cele la ivirea zorilor, cele de la cantarea Heruvicului.
Totul nu-ncepe decat cand apune atuncele.
Alte dimensiuni… Si totusi crescand pe mladitele acum-ului.
Tensiunea rugii Cuv-sale e din una din cele mai neofuscate.
Multumim de raspuns!