Bucuria vine de departe. Interviu cu Prof. Otilia Kloos [8]

Prima, a doua, a treia, a 4-a , a 5-a, a 6-a, a 7-a parte…

***

– O decizie bruscă, împotriva tuturor…și ați plecat în America, alături de un om, pe care îl cunoșteați foarte puțin, dar care vă era soț. Și aici ați început să vă adaptați la noile condiții de trai. Ce v-a fost cel mai greu să acceptați în noua dumneavoastră viață, doamnă Otilia? Ce vă lipsea pe pământ american din România și ce ați găsit încântător în America?

–  Da, am sosit în America…

Am lăsat în urmă toată spuma de cenuşă şi amarul viu din sufletele acelor oameni, ce nu-mi intuiau setea de studiu, dragostea din alesul gândului curat, coborârea ce înalță, acea râvnă a bucuriei mele de a fi om.

Am crezut c-o să mă trezesc pe nu ştiu ce planetă, care o să mă facă să uit că există indiferență, platitudine, pospăiala[1] celor care pretind că te înţeleg, ca mai apoi să te arunce în nebulosa lipsei de autenticitate.

Dar am dat peste lipsa de tărie a simțămintelor, peste uscăciune, mândrie, peste pretinsele apucături de omenie, peste slugărnicia sectară, peste libidinoasele tendințe care uită de necercatul albului, peste nimicnicie, peste lipsa sinelui, care se cearcă prin focul greului din iubire.

Şi aici m-am lovit de mii de alte versiuni gigantice ale usturimii[2] din România.

Părintele [Constantin] Chirilă îmi spunea că nu-i venea să creadă că mă va urmă în State.

De aceea, nu cu mult după ce am plecat eu va veni și el în New York, la St. Vladimir’s Theological Institute[3], pentru să-şi dea masteratul sau cam așa ceva. Și de aici am pierdut legătură cu el.

Însă mai m-a sunat pe când eram la St. Paul tatonând terenul pentru nu ştiu ce bani de care avea nevoie la şcoală.

Eu deja intrasem în șocul culturii de aici. Nici n-am avut cum să-i explic faptul că David, soțul meu, abia îşi ducea existenţa de pe o zi pe alta, cerşind şi împrumutând bani de la mama sa, Ruth.

De atunci nu mai ştiu nimic despre Prea Cuvioșia sa.

Ştiu de la prietena mea, pe care am întâlnit-o în Paris după 19 ani, de la Prof. Adriana Grosu, că Părintele Constantin Chirilă s-a întors în ţara.

Să mă adaptez? Nu mă pot adapta nicăieri.

Sunt o fire răzvrătită. Mă vede omul călcând paşnic pământul dar nu ştie ce foc clocoteşte-n mine.

Intru în salonul pacienţilor pe care-i am în seamă pe ziua respectivă, îi inund prin cuvinte pline de nădejde şi cred în ceea ce-i de necrezut, dar nu mă pot adapta minciunii, mormintelor văruite de atâta prefăcătorie.

Ce-mi lipsea din România?

Totul!

Răsuflarea de  orice clipă,  blândeţea, privirea munţilor, ochiul  vulturului din român, graiul, ritmul, locurile, inimă ce ştie a iubi.

N-am găsit nimic „încântător” în America.

Şi totuşi, datorez Americii trăirea inundandului sentiment matern, ivirea în lume a celor doi copii ai mei.

Şi  faptul că-mi pot câştiga pâinea în mod cinstit. Deşi nu mi se cuvine nimic în lumea asta, căci sunt nemernica  nemernicilor.

– Cu toate reticențele dumneavoastră față de America, doamnă Otilia, noi vă percepem ca pe un om care ați intrat în ritmurile vieții americane într-un mod organic, pentru că ați făcut-o din interior, înțelegând oamenii din jur și mentalitatea lor.

Și de aceea nu vă văd drept un om neadaptat ci, dimpotrivă: o femeie care înțelegeți viața americană dar nu acceptați (ca și în România) lucrurile care strivesc persoana umană, care o maculează enorm.

Acesta e motivul pentru care vă rog să ne vorbiți despre dezvoltarea dumneavoastră interioară, ca ortodox și ca român în America? Cum reușiți să vă păstrați credința și apartenența la nația română fiind transplantată într-o altă paradigmă existențială?

– Dezvoltarea mea interioară ca ortodox a fost cu hopuri, cu căderi și apoi cu salturi, cu ridicări, care-mi prevesteau alte căderi. Cum altfel?!…

De câte ori cad, cineva nevăzut mă trage de mâneca hainei și mă readuce în sine-mi.

Mila Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea prisositoare a Prea Sfintei Treimi, rugăciunea Maicii Domnului și stăruința în bine a tuturor Sfinților m-au ținut și mă țin.

Mă țin deasupra valurilor pentru ca să nu mă înec, să nu mă afund în smolitul păienjeniș al răului.

Ca atunci când înoți, înoți și vezi că nu mai ajungi la mal, și ești singur, învăluit de întinderea necuprinsă a furtunii care te amenință, și strigi din răsputeri, și crezi cu toată tăria că nu vei fi lăsat de rușine…

Cred că totul a început cu dragostea și răbdarea cu care-mi citeam rugăciunile în depozitul cu mături și bidinele al căminului studențesc din Iași.

Refuzasem să devin membru de partid. Nu vedeam noima acestui fapt. Și-mi afișam Sfinte iconițe la căpătâi…

Pe atunci,  Adriana Grosu îmi era colegă de cameră și râdea de mine. Însă, peste ani, va fi repartizată la Vicovu de Sus[4], în Suceava, și va trece și ea prin jarul convertirii.

Făceam lecturi neobosite din Protosinghelul Ioanichie Bălan[5], adică din Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984-1988, vol. 1-2.

Mai apoi, în America, faptul că am reușit, prin mijlocirea fostului meu soț, David R. Kloos, să-l cunosc pe Părintele Arhimandrit Jerome Newville[6] (n. Leslie J. Newville) a fost crucial.

Părintele a fost o oază de salvare pentru mine. De la Prea Cuvioșia sa am învățat ce înseamnă duhul american capitalist, goana inumană a americanilor după bani, sistemul bancar mâncător de suflete, care acordă împrumuturi muncitorului sărac bazându-se doar pe dorința lui de câștig.

Îmi pare nespus de rău acum, că nu am purces la scrierea unui Jurnal, în care să îmi notez toate impresiile mele trăite aici, pe care le-am văzut în sufletul meu și în alții.

Abia acum am învățat de pe Teologie pentru azi[7], din Cuvintele duhovnicești[8] ale Sfinției voastre, că tot ceea ce am trăit aici timp de 20 de ani s-ar fi putut transforma într-o mărturie extinsă pentru alții.

În fine, îmi amintesc destul de clar de gestul plin de dragoste al Părintelui Jerome, care m-a luat sub oblăduirea Prea Cuvioșiei sale și m-a găzduit în casa mamei sale, o casă aflată la poalele schitului ortodox pe care-l construise cu multă râvnă și dor dumnezeiesc.

Aveam acolo, la etaj, cămăruța mea, încă de pe când eram însărcinată cu Paul, prin 1991. Și el îmi asculta păsul și nenorocirile, mă sfătuia cu răbdare întru toate, îmi oblojea rănile.

Slujeam împreună la schit, chiar și în românește…Îmi povestea din viața Prea Cuvioșiei sale, îmi deslușea cărțile printre rândurile bibliotecii pe care o avea în schit.

Nu avea pe atunci niciun venit consistent din care să își întrețină schitul, însă avea mulți ucenici în jurul sătucului în care era schitul său și până în capitala Minnesotei[9], la Saint Paul[10] și în Minneapolis[11]. Aceștia îi trimiteau adesea daruri de bani.

Legătura cea mai strânsă a Părintelui Jerome era cu ÎPS Victorin Ursache[12].  De la ÎPS Victorin am o lucrare scrisă de mâna sa referitoare la viața de călugăr. Sper să scanez manuscrisul și să o aduc la nivel online. În aceasta, ÎPS Victorin uimește prin felul în care viața sufletului este înțeleasă ca drum spre Hristos.

Părintele Arhimandrit Jerome Newville făcea o ascultare strictă față de ÎPS Victorin Ursache. Și mai avea o legătură aparte și cu preotul de mir Parry Paraschou, de la Biserica Sfântul Gheorghe[13], grecească, din St. Paul, de pe Summit Ave.

Părintele Parry Paraschou mi-a botezat băiatul, pe Paul, în Biserica cu același nume. Sfinția sa ne făcea vizite. A adormit întru Domnul în anul 2003[14]. Doamna preoteasă, soția sa, încă mai trăiește. A fost profesoară de pian.

Iar părintele Parry Paraschou, chiar dacă era grec de origine, nu avea deloc duhul acelor grecotei plini de ei înșiși, cărora nu știi cum să le mai stai înainte de pretențioși ce sunt…

Era de o smerenie în fața căreia îți dădeau lacrimile fără să vrei.

A murit de atac de cord. Nu s-a putut face nimic. Din cauza multelor probleme cu enoriașii…

În ultima parte a vieții a cumpărat proprietatea pe care se afla schitul Părintelui Jerome și creștea acolo păsări și animale.

Am de la Sfinția sa un Nou Testament în limba engleză, pe care mi l-a dăruit atunci când am terminat Facultatea de Asistente Medicale. Are coperți din piele și e cu dedicație…

Mă simțeam legată de Arhimandritul Jerome cu o dorință nesfârșită, pentru că nu contenea să îmi vorbească cu un glas plin de veșnicie și de lumină.

Nu era numai faptul că mă citea pe dinăuntru, la modul exact, matematic, ci și aceea că știa să mă trezească la modul cel mai autentic, știa să se roage cu duh și rost curat și îi puteai simți comuniunea liturgică divino-umană pe care o trăia.

Mi-amintesc limpede de o Liturghie împreună cu Părintele Jerome. Eu, păcătoasa dintotdeauna și nimic altceva…împreună cu el, slujeam Sfânta Liturghie, ca două persoane care eram legate prin românism, Ortodoxie, limba greacă, limba română, Părintele Dumitru Stăniloae (căruia îi fusese student) și prin harul dreptei credințe, care are Sfinți în ceruri, prin credința în Iisus Hristos, Mântuitorul tuturor neamurilor.

L-am iubit mult pe acest Părinte dulce, pe Părintele Jerome, care însă, de mic, nu știu de la ce vârstă, avea slăbiciunea epilepsiei. Din cauza ei îi era teamă să slujească de unul singur, fără alți preoți alături de el.

În afară de aceasta a tot căutat monahi, care să viețuiască alături de el în schit dar nu a reușit niciodată să-i găsească.

Îmi spunea că nu îi poate găsi, pentru că monahii aleargă după bani și joburi, din păcate și nu se mai pătrund de lepădarea întreită de lume a voturilor monahale, pe care au făcut-o în fața lui Hristos.

Mă leagă de acest Cuvios Părinte dragostea pe care i-o purta Cuviosului Dumitru Stăniloae.

Împreună cu Părintele Jerome am tradus, deși engleza mea pe atunci era primitivă, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Morală ortodoxă pentru Institutele Teologice. Spiritualitatea ortodoxă, vol. III, București, 1981, 320 p.

Ea a fost reeditată în Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. IBMBOR, București, 2002.

Traducerea mea și a Părintelui Jerome a apărut în engleză sub titlul: Dumitru Staniloae, Ortodox Spirituality: A Practical Guide for the Faithful and a Definitive Manual for the Scholar, Translated from the Romanian by Archimandrite Jerome (Newville) and Otilia Kloos, South Canaan, Pennsylvania, St. Tikhon’s Seminary Press, 2002, 397 p.

I-am scris Părintelui Stăniloae și i-am cerut permisiunea de a traduce cartea Sfinției sale. După ce am obținut permisiunea sa, ne-am apucat de lucru și traducerea a durat foarte mult până când am publicat-o.

Adică am început traducerea în anul 1991 și am terminat-o în 2002, adică peste 10 ani de zile.

Am tradus și subsolurile cărții acestui Sfânt teolog, fără de care nici nu se poate concepe o traducere a unei cărți a sa.

Părintele Ioan Ioniță din Chicago[15] ne-a trimis o scrisoare referitoare la traducerea pe care o făcea la Teologia Dogmatică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae și a existat o discuție…

Însă noi ne-am văzut de treabă și ne-am dus traducerea la bun sfârșit. L-am găsit apoi pe Radu Bordeianu[16], care s-a ocupat de stilul Părintelui Stăniloae și ne-a și făcut o recenzie traducerii[17].

Și Denise Harvey[18], soția regretatului Phillip Sherrard[19], ne-a elogiat munca și ne-a mărturisit faptul, că traducerea noastră i-a influențat „pe mulți”.

---

[1] Înșelătoria.

[2] Problemelor și ispitelor pe care le aveam în România.

[3] A se vedea: http://www.svots.edu/.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vicovu_de_Sus.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanichie_B%C4%83lan.

[6] Idem: http://www.oca.org/Mem.asp?ID=140&SID=18.

[7] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/.

[8] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Cuvintele duhovnicești. Jurnal 1999-2003, vol. I, Teologie pentru azi, București, 2011, 390 p., deja editat, poate fi downloadat de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/02/12/cuvintele-duhovnicesti-vol-1/.

Volumul al doilea a fost editat până acum, la nivel online, în 62 de articole de sine stătătoare și va fi editat integral în curând.

[9] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Minnesota.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Paul,_Minnesota.

[11] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Minneapolis,_Minnesota.

[12] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Victorin_Ursache.

[13] Idem: http://www.stgeorgegoc.org/#.

[14] Idem: http://www.stgeorgegoc.org/gtaug03-pd.pdf.

[15] Idem: http://www.romanianorthodoxchurch.com/index.cfm?pkLink_ID=4.

[16] Idem: http://www.duq.edu/theology/faculty/bordeianu.cfm.

[17] Idem: http://www.duq.edu/theology/_pdf/faculty-publications/artBordeianuOrthSp.pdf.

[18] Idem: http://www.deniseharveypublisher.gr/about.

[19] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Philip_Sherrard.