Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

O duminică ca-n povești

Doamna care se persiflește.

Doamna megafon.

Acordionistul care n-are…ureche muzicală.

Tânăra mamă care vomită.

Transport ilegal de persoane.

Un preot care se întoarce de la Sfânta Liturghie, nu oricare, ci a Sfântului Vasile cel Mare.

*

Doamna care se persiflește fumează în neștire, chiar dacă te uiți la ea cu indispoziție. Alături de tatăl ei…care e tânără. Nu tatăl…ci ea, că fata vine după tată…și dacă e tot ca tatăl…nici nu te mai miri de ce se persiflește.

Se persiflește bezmetic.

Spune trăznăi cu toată gura.

Ascultă muzica anilor 80 în disperare de cauză…acompaniată de radio twenty-one.

****

După 4 steluțe…urmează doamna megafon.

Aceasta, bucureșteană de la țară fiind ea, vorbește la telefonul mobil…ca la megafon. Și nici nu are idee că nimeni nu o aude…deși i-a disperat pe toți…cu numai două telefoane primite.

Ce se întâmplă cu bărbatul fetei ăștia…dacă a înnebunit de devlă un ditamai autocarul cu 50 de locuri?

*

Trecem peste mustăți, amănunte, fumuri.

Vă rugăm să luați aminte…că câinele e foarte rău astăzi după-amiază!

*

Acordionistul nu avea (nu a murit…ci vorbesc despre el la trecut…că abia am scăpat de el) ureche muzicală deloc, deloc, deloc…dar mi-a cântat de m-a străpuns la nervi.

Valul Dunării m-a lovit în cântecul lui…tot la fel de mult ca și bătuta pe loc sau ca aruncata în străchini.

*

Pentru că un preot care se întoarce de la Sfânta Liturghie, nu-i așa?, trăiește într-o lume ideală, unde nu există nici boi, nici avioane, nici măcar turcaleți (sunt niște flori de primăvarăturcaleții…ca să nu ziceți că nu v-am spus)…se simte destins între maldăre de noroi uman…numit mai nou „temperament”.

*

Radioul a fost dat la maximum.

Căldura a fost dată la maximum.

Prima tranșă…a plecat cu bilete pline de TVA.

A doua tranșă…de cărat cartofi umani…a mers fără TVA, adică fără bilet…și, de pe drum, a tot adunat „clienți”…până când o mamă, tânără fiind ea, a vomitat…

Dar, cum șoferul nostru, diliu din fire fiind el…conducea băsescianist (adică fără atenții la detalii…ca pe cartofi) nu a oprit muzica, nu a oprit mașina, ci, doar într-un târziu țipat, când i-am zis-o românește…a insistat să stingă căldura…în timp ce tânăra mamă vomita în punga dată de domnișoara cu părul negru, atent vopsit, de lângă mine.

Până la urmă: ce bine e când se termină cu bine!

Măcar femeia a avut unde să vomite: pe curat.

*

Doamna care se persiflește, sau se măgărește, s-a dat jos…cu stil…Stilul smuls…A mai smuls, din plin, o înjurătură de la unul, care a făcut-o ghiolbancă, numai pe motivul că atunci când treci pe lângă cineva…nu e musai să pari avion…ci poți chiar să fii și să pari o doamnă.

*

Tanti megafon a vorbit de două ori cu zâmbete mânzești…cu una…și cu alta

M-am uitat înspre ea cu o ironie bună de luat aminte.

Deși s-ar fi părut că nu știe să lase ciocul la nivel scăzut...la al treilea telefon, pentru că tramvaiul făcea curba…și ne dam/dădeam jos…a vorbit pe un ton simandicos…ca și când nu vorbise până atunci cu gura până la gingii.

Cu alte cuvinte sau nu în cele din urmă…e bine ca să tratezi oamenii cu brațele deschise și salamandrele de apă oxigenată cu un zâmbet viu ca cutremurul din Japonia.

*

Un preot, nu-i așa, când e el cel mai liniștit…după o Dumnezeiască Liturghie plină de bucurie…e bine să fie torpilat cu zgomote vizuale, cu sunete convingătoare, cu decibeli eleganți, pentru că, nu-i așa?, ce e mai frumos decât enervarea și ce e mai dulce decât întristarea?

*

Însă a nu se înțelege că am fost enervat cumva…sau persiflat.

Pe mine nu mă enervează nimeni și nimic pentru că sunt un perete alb, abia dat cu var.

Pe la care, din când în când, câte un vânt plin cu rozmarin…trece agale…aducându-mi o binemirositoare clorofilă de zâmbet.

******

Did you like this? Share it:

Previous

Țara odihnei

Next

De neuitabilul săpun cu rozmarin

3 Comments

  1. Otilia Kloos

    N-or sa mai fie ca-n povesti multe din astea, Parinte!

    Rugaciunile-ndelungi ale Sfantului Vasile cel Mare de la liturghie v-au pregatit pentru zumzaitul calatoriei.

    Ma mir ca nu v-o a(s)mutit…

  2. Otilia Kloos

    1. La fiica ce „se persifleste”, ratiunea si vointa-s alandala chiar pe post de radio; chipul lui Dumnezeu din noi aproap-iradiat complet ca la Calvin…

    Ma identific…

    2.La d-na „megafon”parca nici nu mai stii de-i vocea-n om? Fara de om?

    Ca atunci cand protestantii accentueaz-asa de mult caderea noastra adamica in noroi, ca nici nu mai ajungem a ne numi oameni…Adesea dai peste predici din astea strigatoare la cer, ca nici nu mai stii de-i Domnul o jigodie, ori noi oare ne mai numim oameni, ori”megafoni”?

    HIHIHI.

    Ma identific.

    3. Acordionistul v-o dunarit bine de tot.

    Pistona-l-ar valul inaltarii din smerita psalmodie!

    4. Si Sfintia voastra nu stiati ca dup-o liturghisire de-a Sf. Vasile trebuia sa vi se-nveseleasca decibelii cu-ngramadire a grabitului de tonuri(toane)?

    • Ce se produce acum cu românii de rând, cred că se producea cu oamenii de culoare ai Americii când au început să fie bine văzuți de către albi.

      Se lansează într-un soi de mitocănie al avuției de tip supermarket, adică al avuției mici, cumpărate de la magazin.

      Iar dacă românul are salariu sau pensie și și-a luat telefon mobil, mașină mică sau vreun apartament…consideră că asta e marea lor realizare…care ar trebui să suplinească lipsa de bună creștere și lipsa de cultură.

      Fumează indiferent…pentru că se cred „înstăriți”.

      Vorbesc tare la telefon…pentru că cred că sunt „interesanți”.

      Se dau în spectacol…pentru că sunt „neimportanți”.

      Ce pun eu în lumină adesea sunt „boli sociale”, adică patimi care prind contururi și proeminență numai pentru că sunt favorizate de un anumit cadru social.

      Vă mulțumesc încă odată pentru bucuria primei noastre cărți împreună…probabil nu ultima, doamnă Otilia!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén