Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 468-472.

***

Hărţuirea ta de către alţii e o luare de contact cu nebunia care stă dedesubtul aparenţei.

Se autoinvită unul sau altul deşi văd că te deranjează.

Nu-i interesezi tu, ci ceea ce au ei nevoie de la tine.

Nu ne mai interesează persoanele, ci obiectele lor.

Fugim după obiecte vandabile, după obiecte care discreditează oamenii.

Vrem să stăm faţă în faţă cu idolul, chiar dacă idolul e o copie după un personaj real sau nu e decât o nălucire de-a noastră.

Omul are nevoie de defulări.

O româncă a scris un roman de curând, „Băgău”[1] se numeşte, şi costă peste 200.000 de lei. E un roman obscen, unde zice ce vrea şi zice din inimă.

Îşi descarcă inima, sărmana, se expune în toată trivialitatea ei.

Iar patima exprimată cu precizie e trivială, e explozivă.

Şi când te uiţi în carte ţi se pare totul normal, pentru că e vorba de o anumită stare a omului, care este expusă bine.

Îţi place cartea pentru că e o patimă și nu pentru că nu ştii că e o patimă.

Tu cauţi patima şi de aceea cumperi cartea. Și tocmai pentru acest lucru a fost scris Băgău: pentru că e despre patima pe care tu o cauți…și care se vinde bine.

Iar dacă ai patima îţi place cartea deşi nu te învaţă nimic bun.

Cartea asta e o dezamăgire confesată şi fata care a scris-o e dezamăgită, e rea cu viaţa.

Dacă a văzut numai bărbaţi răi în viaţa ei, curvari, profitori, bineînţeles că are o asemenea concepţie.

Dar oricine scrie un roman erotic exagerează şi tocmai exagerarea aia place.

Eroul american, războinicul fără teamă și conștiință, care mitraliază la nesfârșit și tot rămâne în picioare, place pentru că e ireal, nu pentru că e real.

Harry Potter place tocmai pentru că e o minciună cu vârf şi îndesat.

Când cineva îşi mai și exprimă patima iar tu nu ştii să o faci ca ea, tocmai de aceasta îţi place „Băgău”, pentru că te surprinde sinceritatea ei.

Dar sinceritatea ei poate să fie 90% minciună.

Dar dacă 10% e emoţia ei, dacă a trecut şi ea pe acolo, romanul curge spre public.

Nu pot să sugerez acum nimic, să dau detalii din carte – nu o am de fapt, ci am răsfoit-o numai într-un stand de cărţi – dar poţi să fii oricum, când nu mai ţi-e frică de Dumnezeu.

Literatura lumii vorbeşte despre Dumnezeul nostru ca despre o realitate fără conţinut. Acum, El a devenit doar un nume.

Ştim că Nietzsche[2] L-a declarat „mort” pe Dumnezeu…deși înaintea lui o mai făcuseră mulți alții.

Dar El poate „muri” tocmai pentru că noi suntem morţi.

Nu Dumnezeu a murit – e cea mai prostească idee posibilă, naivă la culme – ci noi nu-L mai percepem, pentru că nu-L mai dorim decât foarte puţin în mod voit.

Harold Bloom[3] spunea în Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor: „Kafka[4], o sensibilitate religioasă de mare geniu, nu credea în Dumnezeu, nici măcar în Dumnezeul infinit de îndepărtat al gnosticilor[5]. El împărtăşeşte această necredinţă cu Freud[6], Woolf[7], Joyce[8], Beckett[9], Proust[10], Borges[11], Pessoa[12] şi Neruda[13][14].

Şi depărtarea lor de Dumnezeu e tocmai motivul pentru care au scris mult, frenetic, incisiv, cu răutate. Şi tocmai asta place.

Omul păcătos de rând e ispitit de asemenea mari autori şi se crede şi el în stare să îşi bată joc de Dumnezeu.

Şi pe cât facem rele, pe cât devenim mai răi şi pe cât ne depărtăm de normalitate, simţim „nevoia” să ne luăm la întrecere cu alţii, să-i discredităm, să-i nimicim.

Autorul de mai sus susţine că Joyce era obsedat de Shakespeare[15] şi că această obsesie i-a produs multe dureri, pentru că a simțit că nu-l poate întrece.

De unde „nevoia” acestui egoism imens la artişti? Aş putea spune, pe scurt: din cauza dorinţei de posteritate, de posteritate luată cu forţa.

Cine nu mai aşteaptă răsplata Judecăţii lui Dumnezeu, când binele e răsplătit şi răul e pedepsit, speră la o glorie vană, telurică, după moarte.

Influenţa scrisului satanic e nefastă. Ştiu asta pe propria-mi piele şi prin influenţa negativă pe care am avut-o asupra altora la un moment dat.

Arta e plămădită din vâltoarea patimilor noastre.

Pentru a deveni un om smerit trebuie să te curăţeşti de patimi.

Dar un artist nu poate fi un om smerit cu adevărat, pentru că el trebuie să apeleze la resorturile lui interioare şi acelea sunt viciate rău.

Poţi să fii un om credincios ca artist. Dar când Dumnezeu te acaparează cu totul, atunci renunţi la orice profesie pătimașă ai avea, pentru că simţi că nu e nicio profesie compatibilă cu viaţa duhovnicească, dacă vrei şi profesia şi viaţa după Dumnezeu.

Nu poţi împăca lucrurile decât dacă precumpăneşte viaţa duhovnicească în tine.

Când te adânceşti în curăţirea de patimi, începi să dai prea puţin importanţă profesiei tale, pentru că nu mai ai orgoliul de „bun profesionist”.

Profesia e telurică. Muzicianul vede note, agricultorul vede grâu, vânzătorul bani. Peste tot bani.

Dar Dumnezeu te ridică dintre cele ale lumii şi îţi cere uitarea de toate.

Şi atunci vezi, că pentru a-ţi câştiga existenţa ca ortodox, în societatea de azi, trebuie să ascunzi în tine viaţa ta intimă şi pe afară să afișezi doar standardele pieţei.

Dar standardele societăţii contemporane sunt o cochetărie care îţi displace instinctiv, însă trebuie să joci cum joacă şi alţii.

Te forțează atmosfera să ieși cu capul gol dacă ceilalţi nu mai poartă nimic pe cap, pentru ca să nu se uite la tine ca la urs.

Eu nu trebuie să fac anumite gesturi şi nici anumite remarce, pentru ca să nu par „nepotrivit” pentru oraşul ăsta.

Dar oraşul acesta nu m-a primit în burta lui, ci doar o persoană din el m-a primit în inima ei.

Aceasta m-a primit lângă ea, pe când ceilalţi şi-au văzut de ale lor.

Cam peste tot se înţelege că suntem singuri dacă nu ne ajutăm măcar cu câţiva oameni.

Unul bea să uite.

Eu scriu ca să privesc mai destins lucrurile care se întâmplă.

Când vrem să uităm cine suntem şi să ignorăm harul dumnezeiesc atunci ne poticnim într-o mare nefericire: nefericirea de a nu mai simţi niciun sprijin în noi înşine.

La emisiunea lui Doru Octavian Dumitru[16] a venit domnişoara cu pictoriale erotice. Sutienul ei alb se vedea aproape jumătate la o cupă şi la celălalt puţin şi s-a pus tocmai acolo unde lumina cădea bine pe trupul ei.

Toţi ştiau cine e şi cum arată pe dinăuntrul hainelor.

Ea este „un bun comun al multor consumatori”.

Şi când şi-a spus vârsta am rămas pal: 22 de ani.

La 22 de ani a făcut poze în multe „feluri” şi ştie multe.

Ar fi trebuit să fie studentă…dar ea are o avocată de pe acum.

Actriţele porno sunt „visele noastre ascunse”, ale bărbaţilor. Demonii ni le aduc pe tavă, la maşina gândului nostru, ca să ne înfruptăm din ele.

Dar nici noi nu ştim la ce serveşte toată această „industrie” a gândurilor desfrânate.

La unii poate că le place sexul cu animalele, mâncatul excrementelor, sexul cu cadavre, cu obiecte…

Sporirea plăcerii e „o aşteptare” a lumii de azi.

„Asta îmi place, asta nu-mi place”, auzi.

Dar nimeni nu prea mai zice: asta trebuie să fac, asta e voia lui Dumnezeu pentru noi.

Ispita artei ca şi a altor religii e o ispită a uitării şi a promisiunilor în stil electoral.

Renegarea credinţei ortodoxe din tine e, de fapt, începutul unei lupte interioare cu tine, cu tine cel bun, cu binele din tine.

Zbuciumul sufletesc nu vine din neştiinţă întotdeauna, ci și din neaderarea interioară la voia lui Dumnezeu.

Lupta cu Dumnezeu, iubiţii mei, e o luptă cu voi înşivă şi nu cu El!

Voi vă luptaţi să vă nimiciţi propria voastră frumuseţe, dorinţa voastră de bine, aspiraţia inimii voastre spre desăvârşire.


[1] Romanul Băgău al Ioanei Bradea a fost unul dintre subiectele de discuției în cartea noastră: Lumea postmodernă și depersonalizarea omului, din 2005, tratat la p. 169-176. Ea poate fi downloadată de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/01/lumea-postmoderna-%c8%99i-depersonalizarea-omului/.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Harold_Bloom.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Kafka.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud.

[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Virginia_Woolf.

[8] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/James_Joyce.

[9] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Samuel_Beckett.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcel_Proust.

[11] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Jorge_Luis_Borges.

[12] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Fernando_Pessoa.

[13] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pablo_Neruda.

[14] Harold Bloom, Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor, trad. de Diana Stanciu, cu postfaţă de Mihaela Anghelescu Irimia, Ed. Univers, București, 1998, p. 354.

[15] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/William_Shakespeare.

[16] Pe data de 5 decembrie 2010, marele umorist de geniu Doru Octavian Dumitru, din nefericire, s-a retras din activitate. Vom vedea dacă pentru totdeauna sau pentru o anume perioadă.

În 2004 era realizatorul unei emisiuni TV cu dialoguri inedite și umor fin.

Pentru mai multe file video:

http://www.youtube.com/results?search_query=+Doru+Octavian+Dumitru+.

Did you like this? Share it: