Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 472-476.

***

Ce înseamnă să fii antifeminist? Cineva poate să-mi spună că nu suportă unele fiţe ale femeilor şi cu asta basta.

Dar Sfânta Ortodoxie evidenţiază foarte precis atât rolul bărbatului cât şi al femeii în această lume.

Bărbatul este cap femeii, conducător al ei în cele bune.

Și bărbatul despre care vorbim acum e bărbatul care stă în Sfânta Biserică şi nu de orice bărbat însurat, care vrea să-şi conducă femeia.

Şi la fel, femeia care se supune bărbatului ei, se supune în cele sfinte şi curate.

Dacă bărbatul şi femeia sunt oameni duhovniceşti relaţia aceasta de supunere e de la sine trăită şi înţeleasă în autenticul ei.

Dar ce ne facem dacă cei doi au început să se bată, să se jignească şi să se deteste unul pe altul?

Căsnicia devine un chin dacă cei doi nu au la bază credinţa, iubirea şi sfinţenia.

Relaţiile se deteriorează când abdici din bine, când renunţi la fidelitate.

Când „lupţi” să îţi baţi joc de celălalt, căsnicia e cu ambele picioare la tribunal, căutând o „soluţie”.

Soluţia pentru orice căsnicie e Dumnezeu. Dumnezeu e Cel care îi alină şi îi împacă pe cei doi.

Dac vin în faţa Lui, recunoscându-şi amândoi vina, o căsnicie rămâne ceea ce e: un puternic legământ de dragoste în faţa lui Dumnezeu şi o împlinire duhovnicească.

Poţi fi un homosexual şi un ortodox în acelaşi timp?

Astăzi, cei de la Accept[1] vor să spună că păcatul trebuie „tolerat”, pentru că omul poate alege „ce vrea”.

Dar homosexualul e un om bolnav, ca oricare alt bolnav, care, dacă nu se pocăieşte cu adevărat, rămâne cu o înţelegere deteriorată a Ortodoxiei şi cam asta e.

El face parte dintre noi, dacă e ortodox, dar stă departe de curăţia pe care ne-o cere Dumnezeu.

La fel ortodoxul care curveşte, care ia mită, care fură, care omoară. Sunt bolnavi.

Suntem bolnavi dar trebuie să recunoaştem acest lucru.

La o emisiune televizată, un fost student ortodox, care a făcut ceva ani de teologie la Bucureşti, a declarat că a devenit neoprotestant şi a mărturisit că e homosexual.

Şi el spunea, că nu se reduce dragostea la sex. Și aşa e! Însă nici nu înseamnă dragoste păcatul.

Când păcătuiești din dragoste ai o dragoste din ce în ce mai viciată de păcat. Sau când confunzi patima cu dragostea nu ai nicio împlinire adevărată, pentru că răul nu împlinește ci te urâțește.

Dar el credea că noi nu ne dăm seama că şi homosexualitatea e „ceva bun” până la urmă.

Îşi dă seama că homosexualul nu dă naştere la copii dar nu vede în pasajele Sfintei Scripturi o respingere a homosexualismului.

Dar homosexualitatea e o bătaie de joc la adresa normalităţii dorite de Dumnezeu.

Şi minciuna este spusă prin cuvânt. Însă nu cuvântul e mincinos, ci mesajul transmis prin el.

Tot la fel, plăcerea sexuală e îngăduită în căsătorie, când o doreşti spiritualizată. Când copiii tăi, care urmează unirii tale cu soţia ta, sunt asumaţi şi crescuţi cu toată responsabilitatea.

Poţi să nu ai copii dar poţi să îţi spiritualizezi sufletul şi trupul.

Sfinţirea vieţii e lucrul urmărit de oricare din Sfânta Biserică.

De aceea, cei căsătoriţi trebuie să trăiască ca şi cum nu ar fi căsătoriţi, adică fără adâncirea în teluric ci urmărind mereu voia lui Dumnezeu.

Pofta pentru poftă: asta e homosexualitatea şi lesbianismul!

Închiderea în carapacea genului tău.

Renunţi la adevărata deschidere şi împlinire a căsătoriei, pentru plăcere şi egoism în doi sau între mai mulţi.

Batjocorind firea ta prin desfrâu nu-I poţi da „lecţii” lui Dumnezeu dacă e bine sau nu.

Suntem prea ipocriţi şi ipocrizia e un răspuns la tot ceea ce am schimbat în rău în fiinţa noastră.

De ce există o imagine oribilă a bărbaţilor şi a femeilor despre ei înșiși sau în mod reciproc?

Cum poţi crede că bărbatul sau femeia sunt nişte monştri, aşa, fără nicio cauză sau explicaţie? Ce ne determină să fim, spre defavoarea noastră, atât de imprevizibili?

*

Părintele Diacon Andrei Kuraev[2] foloseşte în „Daruri şi anateme”[3] paralele foarte futuriste.

Până la pagina 229 am remarcat trei şi anume: parabola supravieţuirii după un cataclism global, parabola scafandrului şi parabola adăpostului sigur.

Cuvintele sale au mare forţă, forţa celui care se transpune cu totul în realitatea celui care trăieşte, simte şi gândeşte aşa.

Cineva mi-a spus că a apărut o carte la Deisis[4] (eu n-am citit-o) şi unde ar fi singurul care se declară pro-evoluţionist între semnatarii articolelor din carte. Îmi pare rău dacă acest lucru e adevărat.

*

La Mănăstirea Sfântul Fanurie de la Siliştea-Teleorman[5] a curs sânge, în Joia Mare, din Sfânta Cruce şi unele Sfinte Icoane plâng.

Părintele Gheorghe Holbea[6] şi Gheorghiţă Ciocioi[7] au vorbit aseară la Pax TV despre această minune.

Eu cred că e o minune.

Spaţiul nostru teleormănean nu a avut şi nu are multe Sfinte Mănăstiri. În Teleorman acum se construiesc Sfinte Mănăstiri.

Reticenţa, chiar ura față de viața monahală, vine din neînţelegerea vieții monahale ca atare.

Minunea lasă urme în adâncul conştiinţei noastre oricum am fi noi. Chiar dacă nu o credem, fraparea noastră în faţa minunii e cu mult mai mare ca fraparea pe care o trăim în faţa unei explozii.

Nu poţi să o conteşti, căci ea lasă urme.

Noi contestăm falsele minuni, nu minunile adevărate.

Şi părintele Gheorghe a vorbit despre un monah de la Sfântul Munte Athos, care, deşi orb, avea chilia plină de Sfinte Icoane. Şi el simţea prezenţa harică a Sfintelor Icoane, prezenţa Sfântului din Icoană, deşi nu le vedea pe niciuna dintre ele.

Costion Nicolescu[8] a pus problema că Icoanele de la Siliştea nu sunt autentice, după canonul ortodox şi totuşi plâng. La un moment dat a spus că a plâns şi icoana imprimată de pe calendar.

El era sceptic faţă de aceste Icoane neconforme cu canonul ortodox şi care i se par nişte erezii, pentru că deformează dogma ortodoxă.

Îi dau dreptate că deformează dogma, viaţa ortodoxă.

Dar părintele Holbea a avut o remarcă bună, adevărată: că Dumnezeu, în iconomia Sa, lucrează şi prin acele Icoane, mai puţin canonice, după cum e Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Sfânta Mănăstire Nicula[9].

Dacă oamenii nu ştiu atât de multe despre cum arată adevăratele Sfinte Icoane – de fapt acestea sunt şi exorbitant de scumpe pentru mulţi – Dumnezeu lucrează şi prin cele care sunt apropiate cumva, de cele adevărate, care sunt pictate după canonul ortodox.

Şi iarăşi vedem modul cum Dumnezeu întrece modul nostru de aşteptare!

Dumnezeu îi „sminteşte” pe cei care nu acceptă, că Dumnezeu poate face derogări de la lege de dragul mântuirii oamenilor!

Dumnezeu lucrează iconomic: aceasta e marea lecție a minunilor autentice, care lezează, într-un anume fel, aspectul standard al vieții bisericești.


[1] A se vedea: http://accept-romania.ro/.

[2] Blogul său: http://diak-kuraev.livejournal.com/ și portalul său: http://kuraev.ru/.

[3] A se vedea: http://www.sophia.ro/Daruri-si-anateme.-Ce-a-adus-crestinismul-lumii-de-Diac.-Andrei-Kuraev-colectie_carte-ro-141.htm.

[4] Idem: http://www.edituradeisis.ro/opencart/.

[5] Idem: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-sfantul-fanurie-silistea-gumesti-68002.html.

[6] Idem: http://www.ftoub.ro/index.php?view=article&id=35%3Apr-lect-dr-gheorghe-holbea&option=com_content&Itemid=276.

[7] Idem:

http://www.editurachristiana.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=107:de-vorb-cu-sora-lui-valeriu-gafencu&catid=26:cuvantul-christianei&Itemid=85.

[8] Idem: http://www.ziarullumina.ro/autor.php?wid=0&actual=1&editia=1540&autor=Costion+NICOLESCU.

[9] Idem: http://www.manastireanicula.ro/index.php?id=13&category=home&lang=ro.

Did you like this? Share it: