Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 492-496.

***

Pe la unu noaptea, Viorel Pop[1] vorbea în direct telespectatorilor de la OTV.

E vorba de un „vindecător” înşelat de demoni, care le spunea în direct celor care îl sunau, ce boli au, ce caracter au, cum arată părul uneia, cum o femeie îşi drăcuie fiul…

Telespectatoarele erau entuziasmate de acest om, care crede că a primit acest „dar” de la Dumnezeu.

Faţa lui ascundea o mare părere de sine, un şarlatanism bine conturat, sub pielea unui om nu prea cultivat şi cu accent de moldovean.

Telespectatoarea punea mâna pe locul unde o durea, el se concentra în studio, în direct, şi, deodată, aceea se simţea mai bine.

Uneia îi spune că s-a dus la medicul stomatolog de curând, alteia că are probleme cu un picior, alteia că trebuie să-şi facă sfeştanie în casă (asta ca să pară al lui Dumnezeu) dar şi să ia „tratament medicamentos”.

Cele în cauză recunoşteau că aşa stau lucrurile.

Nici eu nu mă îndoiesc că acele femeie aveau problemele pe care le spuneau – pe lângă altele mult mai mari, pe care nu le ştiau nici ele şi nici dânsul cu pricina – dar ceea ce nu vedeau femeile sau nu ştiau erau acei draci care îl ajută pe domnul Viorel să îşi facă treaba.

Adică demonii făceau muncă de curierat foarte rapid pentru acest om.

În cazul vrăjitoarelor, demonii fac aceeaşi muncă de cărăuşie ultra-rapidă.

El era foarte încrezător că face acest lucru spre „binele omenirii” dar le anunţă pe cele trei persoane, care l-au persecutat îndelung, că vor veni asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu, dar că el nu se bucură de acest lucru.

O altă situaţie comică exploatată de mass-media: un bătrân din nu ştiu ce sat românesc a trimis o cerere către primarul din comună dar şi la ONU[2], că vrea să plece în Irak[3], ca să îl prindă pe Osama bin Laden[4], care se ascunde prin peşterile deşertului.

Vrea să plece aşa cum e îmbrăcat el p-acasă, cu o metodă românească neaoşă de capturare a teroristului: să bage fum de ardei iute în toate peşterile, că de ardei iute iese teroristul şi din gaură de şarpe.

Reportajul era creat pentru a produce ilaritate. Şi a produs de fapt.

Dar naivitatea românului nostru nu era aşa de prostească precum părea.

Că bagi ardei iute, că bagi gaze lacrimogene sau mai ştiu eu ce substanţe toxice tot acelaşi este efectul.

Însă telespectatorul râde când vede vârsta şi înfăţişarea celui care propune o asemenea strategie militară.

Dar asta se întâmplă, pentru că socoteşte că cel bătrân nu mai e bun de nimic şi că toate ideile bune le au şi trebuie să le aibă tinerii.

Lupta asta dementă între ce a fost şi ce trebuie să fie ne face să nu mai vedem ce e bun în trecut şi ce nu e bun în prezent.

Discredităm mai înainte de a cunoaşte situaţia ca atare.

Pentru că nu suntem conştienţi de viaţa părinţilor şi a bunicilor noştri, ni se pare că la viaţa lor ei nu au înţeles nimic, dacă nu au avut telefon celular, computer sau televizor plat ca noi.

Dacă am râs şi eu de naivitatea acestui om, care nu a înţeles că acum nu e băgat în seamă de nimeni dintre îngâmfaţii care luptă în golf, la fel râd şi de cei împreună tineri cu mine, care cred că sunt buricul pământului, tocmai pentru că au în faţă o viaţă pe care cred că o înţeleg şi că le aparţine.

*

Putem să detaliem foarte puţin relaţia noastră cu Dumnezeu deşi putem spune multe lucruri în acelaşi timp.

Tot ce ştim noi despre Dumnezeu, El Însuşi ni le-a descoperit despre Sine.

Teologia e venirea Lui către noi ca Dumnezeu treimic, ca Dumnezeu tripersonal.

E foarte adevărat ce spunea un teolog, că prin Întruparea Domnului noi am aflat că Dumnezeu e Tată, e Fiu şi e Sfânt Duh.

Dumnezeu ni S-a adresat prin Fiul în mod direct, deschis. Fiul a arătat dragostea Lui pentru Tatăl prin ascultarea Sa până la moarte şi ne-a vorbit despre faptul, că Cel care purcede din Tatăl este Sfântul Duh.

Prin întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a devenit cea mai explicită persoană pentru credinciosul de rând.

Însă persoana Tatălui e văzută adesea ca având „primatul” faţă de celelalte două, deşi aceasta reprezintă o vedere greşită a realității lui Dumnezeu.

Persoana Sfântului Duh este înţeleasă și ea foarte defectuos. Pentru că aude vorbindu-se despre „Duh”, românul se gândeşte imediat la duhuri, stafii, la ceva ca un abur şi nu la o persoană.

Simţirea lui Dumnezeu, care înseamnă simţirea harului dumnezeiesc e o realitate indiferentă pentru mulţi.

Omul credincios, care a intrat într-o relaţie periferică cu adevărul total al Bisericii, nici nu ştie că trebuie să ajungă la această împărtăşire simţită de harul dumnezeiesc încă în viaţa aceasta.

E greu să explici lumii de azi, în termenii pe care ea îi vrea, cum e trupul lui Hristos în Prea Sfânta Treime, cum te aud Sfinţii lui Dumnezeu când te rogi lor, cum acţionează Dumnezeu în viaţa noastră.

Sfântul Vasile cel Mare scria: „nu se poate să ne gândim la Fiul fără să fim luminaţi de Duhul[5].

Cam acesta e răspunsul: harul lui Dumnezeu a îndumnezeit trupul Domnului, pin har ne aud Sfinţii şi Dumnezeu lucrează tot prin harul Său cu fiecare în parte.

Suntem luminaţi de Duhul Sfânt pentru ca să ne gândim la Fiul şi la Tatăl, la întreaga Prea Sfântă Treime.

Tot Dumnezeu e Cel care ne aduce aminte pe cele despre Sine, după cum tot El ne învaţă care e calea spre Sine.

De aceea, teologia este descoperirea personală a lui Dumnezeu cel în Treime. Noi vedem prin harul Său Treimea cea Preasfântă şi Preadumnezeiască şi astfel vorbim despre Ea.

Catolicismul vorbeşte despre primatul fiinţei lui Dumnezeu asupra persoanelor dumnezeieşti, pentru că Îl înțelege pe Dumnezeu ca pe o esenţă din care apar persoanele.

E vorba aici de un raţionalism extrem de satanic, în care mintea căzută îşi imaginează despre Dumnezeu în afară de relația cu El.

Pe când noi vorbim despre Dumnezeu, Care este iubire, pentru că e comuniune veşnică de persoane.

Nu o esenţă naşte o persoană, ci persoana e cea care are în sine fiinţa!

De fapt tot jocul acesta raţionalist e o cădere din Revelaţia dumnezeiască, pe care catolicismul nici nu o mai sesizează.

Teologia ortodoxă vorbeşte despre monarhia Tatălui, despre faptul că Tatăl este Cel care Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Sfântul Duh din veşnicie, El fiind principiul de unitate în Prea Sfânta Treime.

Şi cu toate acestea, persoanele Prea Sfintei Treimi sunt egale, locuind una în alta şi conţinându-se una pe alta.

Iar persoanele dumnezeieşti nu au o întâietate logică una în faţa alteia, deşi Tatăl e Acela din care Îşi iau fiinţa celelalte două persoane şi toate ale Lor.

Însă Tatăl, în dăruirea Sa totală către Fiul prin naştere şi către Sfântul Duh prin purcedere, nu pierde nimic din cele ale Sale, fiind împreună cu Fiul și cu Sfântul Duh, ca unii ce au aceeaşi fiinţă.

Discuţia asupra lui omousios [în lb. gr.] [6] a fost o discuţie profund teologică, pentru că s-a pus într-un cuvânt al credinţei modul de existenţă supradumnezeiesc al Treimii, al lui Dumnezeu cel tripersonal.

Prin acest termen foarte inspirat s-a spus în acelaşi timp că Dumnezeu are o unitate de fiinţă, că e unul în fiinţa Sa dar şi că e întreit în persoane.

Pavel Florenski spunea în Stâlpul şi Temelia Adevărului, că prin acest cuvânt „nu a fost exprimată doar dogma hristologică, ci şi valoarea legilor raţionale ale gândirii…(unde) raţiunea a primit lovitura de graţie[7], deoarece raţiunea umană nu poate asimila integral deofiinţimea.

Raţiunea vrea, pentru că e comodă, sau doar pe Dumnezeu unul, adică un Dumnezeu monopersonal sau doar un Dumnezeu triteist, format din trei persoane separate. Însă nu și pe Dumnezeu unul în trei persoane.

Pentru a accepta taina prea dumnezeiască a Treimii trebuie să o primeşti cu mintea credinţei şi nu cu o minte care vrea să distrugă această prea dumnezeiască antinomie a lui Dumnezeu, Care e Trei şi Unul în acelaşi timp.


[1] Saitul său: http://www.viorelpop.com/.

[2] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite.

[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocuparea_Irakului_din_2003-2004.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Osama_bin_Laden.

[5] Cf. Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad., studiu introd. şi note de Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, f. a., p. 98.

[6] Transliterarea cuvântului: omousios. În greaca veche: deoființă.

[7] Pavel Florenski, Stâlpul şi Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori, în româneşte de Emil Iordache, pr. Iulia Friptu şi pr. Dimitrie Popescu, cu studiu introd. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 41.

Did you like this? Share it: