Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Cuvintele duhovnicești
II
(Jurnal 2002-2004)
*
Paginile 515-519.
***
Am văzut din nou, după Sfânta Liturghie, faţa radioasă, plină de har a stareţului Efrem de la Vatopedu.
Simţeai o bucurie de altă nuanţă în văzduhul Sfintei Biserici, o bucurie ascetică.
După predica sa de la Sfânta Ecaterina, s-a mers în sala 11[1] şi acolo a ţinut o conferinţă, ca şi data trecută.
Între timp, stau lângă Ioan Vlăducă şi îmi spune, ca răspuns la preţul reportofonului din mâna unei domnişoare: „Mama mea are o vorbă: suntem prea săraci ca să ne permitem să luăm lucruri ieftine”. Îi dau dreptate.
Omul sărac nu-şi poate permite să cumpere lucruri proaste, care se strică în două săptămâni. Dacă tot ai bani puţini, strânge mai mulţi şi i-aţi un lucru care să dureze, în loc să iei un lucru de doi bani, care trebuie înlocuit după câteva zile.
Îl întreb de numele mamei sale şi îmi spune: „Maria”.
Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi şi-i sfinţeşte pe ei, Iubitorule de oameni!
Şi de aici încolo încerc să punctez câte ceva din cele care s-au spus astăzi de către oaspetele nostru athonit.
„Biserica e puternică, noi suntem păcătoşi”, spune el întru început. Şi după Sfânta Liturghie începe „ospăţul cuvântului”, care se poate prelungi şi până noaptea târziu, ca la Sfântul Pavel, dacă setea de cuvântul lui Dumnezeu este mare.
Trebuie să facem ceva, noi teologii: „în primul rând să mulţumiţi lui Dumnezeu, cu lacrimi, că sunteţi ortodocşi şi, în al doilea rând, că sunteţi mădulare ale lumii teologice”. Are mare, mare dreptate!
Aminteşte de faptul că preşedintele Bush sn.[2] a spus unui ierarh ortodox, poate fără prea multă conştienţă, că: „Viitorul lumii aparţine Ortodoxiei”.
Un parlamentar protestant din Cuba s-a convertit la Ortodoxie şi s-a botezat la Vatopedu iar „Teologul trebuie să poarte în sine focul harului”.
Nu acceptă teoria ramurilor în legătură cu Sfânta Biserică, teologia trebuie să fie conexată cu experienţa personală iar „Sfinţii sunt creştinii desăvârşiţi”.
De la ei trebuie să învăţăm şi noi, iar noi „creştem duhovniceşte [după] cum cresc şi pruncii: pe nesimţite”.
Stareţul Efrem a avut un educator care le repeta mereu: „să deveniţi copii buni, [pentru] ca să vă iubească Dumnezeu”.
Dar asta e o eroare, tușează el! „Dumnezeu nu ne iubeşte în funcţie de viaţa noastră. Dumnezeu o iubeşte pe Prea Curata la fel ca şi pe demoni”. Adică Dumnezeu ne iubește pe toți indiferent de viața noastră interioară.
E primul cleric ortodox pe care l-am auzit spunând acest lucru şi, mai ales, cu atâta convingere.
În timpul Sfintei Liturghii am stat lângă marea icoană a Răstignirii[3] pe care a pictat-o un fost coleg al meu de facultate şi soţia lui[4]. Şi mi-am aţintit ochii asupra ei.
Niciodată până atunci nu observasem, că palmele Domnului erau prinse în cuie ca şi când ar fi fost la rugăciune, la rugăciune ca preotul care invocă pogorârea harului Sfântului Duh la epicleză.
Am avut astfel evidența lui Dumnezeu, Care Se roagă fiind pe Cruce, a Dumnezeului întrupat, Care e în starea de Jertfitor fiind în același timp și Jertfă vie, cum de fapt propovăduieşte Biserica.
Şi mai are ceva autentic această icoană, deplin autentic: pe lângă Crucea Sa apar numai Sfinţi şi niciun omorâtor de Dumnezeu întrupat.
Sutaşul care a mărturisit are şi el aureolă.
Deşi fusese unul dintre cei care au participat la execuţie, pentru că a crezut în Domnul a devenit Sfântul lui Dumnezeu.
Şi a fost reprezentat iconic aşa cum a murit într-un final şi nu cum era în momentul morţii Domnului.
O icoană cu profil eshatologic, pentru că arată împlinirea omului, cum va fi omul îndumnezeit.
Nu apare dramatismul înfiorător pe faţa Domnului, ca în tablourile occidentale, ci pacea lui Dumnezeu, cea care covârşeşte toată mintea.
Şi revin la conferinţă, pentru a urmări întrebările ce i s-au pus Părintelui Efrem. Eu dau numai răspunsurile lui.
Trebuie „să trăim mai mult şi să vorbim mai puţin”.
Şi-a adus aminte de Fericitul Paisie Aghioritul[5] şi de credincioşia sa faţă de Sfintele canoane.
Dacă Sfântul Nicodim Aghioritul[6] le numea „cârma Bisericii”, Fericitul Paisie spune, că dacă sunt cârmă nu trebuie să ţinem cârma drept, căci astfel conducem Biserica spre un ricoşeu cu ţărmul.
Ci cârma trebuie mişcată în ambele părţi, adică şi spre iconomie dar şi spre acrivie, pentru ca să nu înspăimântăm şi să îi facem să fugă de Dumnezeu pe cei care vor să se mântuiască, dar nici să nu le arătăm că Biserica nu are limite sigure ale adevărului şi ale vieţii ortodoxe.
Cauzele schismei de la 1054 sunt concentrate pentru el în „mândria unor creştini”, care s-au separat de Biserică iar neîmpărtăşirea deasă e o greşeală dogmatică. Adică e pentru împărtășirea deasă a credincioșilor și, implicit, nu e de acord cu Liturghiile la care nu se împărtășesc credincioșii ci doar preoții.
Postul de o săptămână pentru cei care vor să se împărtăşească e o „exigenţă prea mare” şi sunt foarte de acord cu el iar dacă nu ţi se potriveşte duhovnicul pe care îl ai, poţi să te desparţi de el, fără să fie nevoie să iei binecuvântare de la duhovnicul pe care îl părăseşti pentru a merge la altul.
Căsătoriile mixte (între un ortodox și un soț de altă credință) nu au succes prea mare. El le acordă doar 3-5 % procente de reuşită.
Şi ne spune o zicătoare grecească: „Ia pantof de la tine chiar dacă e peticit”.
Adică mai bine îţi ei o femeie de la tine din sat, care nu e prea valoroasă, decât să iei una de altă religie, cu faimă dar să te cerţi cu ea pe diverse motive.
Căsătoria civilă fără cea religioasă e desfrâu iar un alt cuvânt percutant al Fericitului Paisie sună cam aşa: „La cea de a doua venire [a Domnului] vom avea multe surprize”.
Dumnezeu îngăduie boala, bolile oamenilor, pe de o parte dar, pe de altă parte, le dă oamenilor de ştiinţă să găsească noi soluţi de stopare a bolilor.
În căsătorie cel mai important lucru e ca soţii „să se explice [unul altuia] întotdeauna” iar „cea mai importantă metodă de modernizare [a omului] e sfinţirea vieţii [sale]”.
Închei detaliile despre conferința lui cu o poziţie proprie la care nu m-am gândit niciodată până azi.
Întrebat despre fenomenul de la Medjugorje[7], Părintele Efrem răspunde că nu cunoaşte problema, dar că el acceptă minunile care se fac în catolicism sau cu mahomedanii, dar că aceste minuni nu autentifică şi învăţătura greşită a acestora.
Însă eu pun problema astfel: Dacă acele minuni invită la erezie, cum pot fi minuni bune?
Sunt de acord că se pot face minuni cu toţi eterodocşii, în viața acestora, pentru ca Dumnezeu să le arate Ortodoxia, Biserica Sa.
Dar când în urma unor „minuni” ortodocşii devin catolici, spre exemplu sau protestanţii trec la catolicism, adică din lac în puţ, atunci, fără îndoială, că e vorba de satanism şi nu de minune a lui Dumnezeu.
Să nu confundăm minunea, care invită la adevăr, cu focarul de iradiere satanică, care îndeamnă la erezii explicite.
O zi frumoasă, plină de frumuseţe dumnezeiască.
L-am întâlnit pe părintele diacon Iustin Manta, fostul meu coleg de la Seminar şi i-am mărturisit bucuria momentului de har, pe care mi-a prilejuit-o prin cântarea sa din Săptămâna Patimilor.
Mi-a spus că în catedrala de la Turnu Măgurele i s-a întâmplat de mai multe ori să trăiască acest lucru: momente de muzică dumnezeiască, de muzică harică, de stări mai presus de muzică.
Cred că am fost şi eu martor, de câteva ori, la astfel de momente unice din viaţa lui.
Sfinţeşte, Doamne, viaţa lui şi îl miluieşte pe el!
La fel şi pe stareţul Efrem şi pe toţi cei care sunt cu el şi pe corul care cântă acum la Ateneu şi pe toţi cei care i-am întâlnit în viaţa asta şi pe toată lumea Ta.
Bucură, Doamne, lumea ta! Umple-o de bucuria iubirii Tale, a prezenţei Tale prea sfinte, Iubite Doamne!
Dumnezeul meu, nu ne lăsa fără frumuseţea Ta şi ne miluieşte!
[1] Din Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
[2] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/George_H._W._Bush.
[3] Din Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
[4] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2007/12/29/o-familie-a-picturii-ortodoxe-autentice-marian-si-maria-elisabeta-bonef/.
[5] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Paisie_Aghioritul.
[6] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Nicodim_Aghioritul.
[7] Idem: http://www.medjugorje.org/.
