Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 531-534.

***

Standul librăriei e politeist, e divers până la refuz şi tocmai de aceea te împinge să stagnezi duhovniceşte. Pentru că, dacă ai citi tot ce îți oferă, ai creşte cu o carte şi te-ai afunda cu alte zece sau o sută.

O emisiune inter-religioasă m-a surprins şi ea printr-un teolog neoprotestant, care a venit şi a spuns, că preotul trebuie să fie un mijlocitor în rugăciune pentru comunitate. El trebuie să-şi asume răspunderea comunităţii, să compătimească cu comunitatea de credincioşi.

Şi mi s-a părut imens saltul acestuia, pentru că neoprotestantismul „clasic” nu acceptă alt mijlocitor între Dumnezeu şi om decât pe Hristos, nefăcând distincţie între iconomia mântuitoare a lui Hristos şi opera de rugăciune, de mijlocire a Prea Curatei şi a Sfinţilor sau a ierarhiei Bisericii  pentru noi.

Dacă ar pătrunde ideea aceasta foarte ortodoxă, şi noutestamentară în primul rând, în mentalitatea neoprotestantă, relaţia „preotului”, a „fratelui” predicator cu credincioşii săi ar spori simţitor, pentru că el ar avea un ascendent „sacru” faţă de ceilalţi, chiar dacă nu în fapt, cel puţin în idee.

Şi tot atunci s-a spus, că rolul preotului în lumea de azi e să salveze ce a mai rămas de salvat, deşi aici se observă o neîncredere în harul dumnezeiesc şi în convertirea rapidă a omului.

Un preot ortodox vorbea despre „un parteneriat cu Dumnezeu”, care traducea termenul de conlucrare, la care un neoprotestant a replicat faptul, că e mai drept a se vorbi despre „o părtăşie cu Dumnezeu”.

Vorbesc despre lucrurile pe care le văd, pe care le aud, pe care le trăiesc. Şi mă bucur de tot ce văd, de tot ce aud, de tot ce trăiesc.

Mă bucur şi de cei care nu se bucură de mine iar pe cei care par să îi ignor, îi vizez în inima mea mereu şi mă rog pentru ei.

Toţi cei care mă felicită că am intrat la doctorat sau mulţi dintre ei, ca să nu generalizăm, din răutatea ce îi caracterizează sau din invidie, vor să vadă dacă mă înalţ, dacă mă laud, dacă mă propun pe mine în faţa lor.

Şi pe cei care vin cu această curiozitate îi dezamăgesc rău de tot, pentru că în loc să le vorbesc de bucuria mea şi de cât de „tare” sunt eu în comparaţie cu ei, eu le vorbesc despre greul acestui drum, despre munca imensă care trebuie depusă, despre greutatea de a fi doctorand. Şi ei rămân cu un gust amar, că nu am reacţionat cum „trebuia”: adică să mă laud cu toată gura.

Pentru că ei nu doresc să se bucure cu mine ci să găsească noi motive pentru ca să mă discrediteze.

O femeie e întrebată dacă bărbaţii sunt „porci”, în sensul de nesimţiţi, dar ea răspunde că nu sunt porci, ci „vrăjitori”, adică profitori.

Cel care „vrăjeşte” femeile, care le duce cu preşul, e băiatul de băiat, care e bazat, nene, care cunoaşte şpilul acestei vieţi şi ştie ce trebuie.

El „ştie”, înţelegi? El e bazat, e fundament.

Tânărul român şmecher vrea să fie şi el ca ţiganul prost şi incult, care fituie[1] banii în dreapta şi în stânga şi îl imită mai întâi în vorbire.

Dar vine una, vere, şi zice: „Bărbaţii sunt porci neserioşi”. Şi, după cum se vede, fiecare îşi zice păsul, of-ul lui, vorbește despre cicatricea lui sufletească.

După doamna cu porcii remarc câteva ziceri ale lui Andrei Pleşu, pentru că la televizor aşa apar: după ministru vine o cântăreaţă, după cântăreaţă una care prezintă moda, vine meteo sau de ce nu un film horror, păpuşile mapetz/mapeț, ştiri, viaţa satului etc.

Televizorul nostru cel de fiecare ceas ne-a învăţat cu oala cu de toate, aşa că la fel ne e capul şi aşa trebuie să fie şi cartea asta.

Trebuie să vorbeşti pe limba publicului şi publicul e foarte pestriţ, nuanţat sau neinteresat de nimic special.

Şi spune Pleşu, că diferenţa dintre vulgaritatea de tarabă şi cea mai subtilă este evidentă pentru cineva cu spirit dar, în speţă, se cam ajunge tot acolo.

„Trebuie să ştii ce să faci cu limbajul”, ne avertiza el, pentru că „limbajul e o formă de hrană”.

Şi enumera calităţile limbajului: persuasiune, emoţie, hrană.

În mod normal, aspiraţiile „sunt un fel de a te uita în sus”, dar aspiraţiile lumii de azi, care încep să se realizeze, devin „o privire în jos”.

Şi dă exemplu faptul, că am renunţat la costumul de muncă şi toţi ne cumpărăm blugi. Are dreptate.

În loc să mergem spre mai bine, în loc să fim mai culturalizaţi, mai atenţi, noi ne facem şi mai bonţi în priviri şi aspiraţii.

Atrăgea atenţia că particula „care” o aude folosită mereu în mod greşit: adică ca un cuvânt de legătură.

Un altul spunea, că după revoluţie românii nu mai ştiu „să palatalizeze” cuvintele. Şi el are dreptate.

Altuia i se părea că limbajul folosit de trupa Paraziţii[2] nu e un limbaj fără rost. Îi dau şi lui dreptate.

Ascultam azi un cântec al trupei Şuie Paparude[3], „Scandal” se numeşte, şi avea cuvinte foarte atent ticluite.

Probabil nu mulţi înţeleg ritmul interior al hip-hop-ului sau al oricărei alte muzici tinere.

E totuşi un mare risc să te crezi în stare de orice.

Uneori, de atâtea laude, ajungi să crezi că te pricepi la orice dar nu e adevărat.

Cunosc pe mulţi care cântă muzică psaltică dar nu sunt dăruiți cu vocea necesară. La fel, mulţi profesori, preoţi, doctori, avocaţi, care par nişte buni practicieni dar care nu se încadrează în peisajul instituţiei lor. Ei nu pot să te convingă că sunt ceea ce sunt doar prin simpla lor prezenţă.

Au nevoie să spună cine sunt şi ce fac, pentru ca să devină stimaţi şi credibili.

Însă eu cred că omul care merită să fie undeva, trebuie să spună mai întâi de toate, prin ceea ce emană din el, fără cuvinte, despre cine este şi ce face.

Andrei Gheorghe a spus la un moment dat: „în informaţie nu se introduce emoţie”. De ce, nu?! Pentru că el are o teorie falsă despre informaţie.

Pentru că societatea standardizată de azi refuză să fie reală şi, ca drept urmare, falsifică o ştire redând-o rece şi impersonal.

Crainicii TV au părerea lor despre ce sunt puși să spună dar şi-o maschează cel mai adesea.


[1] A se citi: cheltuie sau risipeşte pe toate distracţiile.

[2] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Parazi%C5%A3ii.

[3] Idem: http://www.suiepaparude.ro/.

Did you like this? Share it: