Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Cuvintele duhovnicești

II

(Jurnal 2002-2004)

*

Paginile 534-540.

***

Vizita SS Bartolomeu I al Constantinopolului[1] la București a fost o surpriză pe care n-am putut să o percepem prea bine în prima zi, pentru că nu l-am putut vedea nici la intrare şi nici la ieşire. A ieşit foarte discret.

A doua zi, în aula de la Drept[2], a ţinut un discurs despre Sfântul Ştefan cel Mare[3] iar la Academia Română[4] a primit o distincţie.

Părintele Nicolae Necula[5] a ţinut un discurs introductiv, în care i-a redat biografia şi activitatea invitatului nostru de marcă.

S-a născut la 29 februarie 1940 în Turcia, din părinţi credincioşi şi se numea Dimitrios.

În 1961 ajunge licenţiat în teologie, între 1961-1963 efectuează stagiul militar, terminând ca ofiţer în rezervă, în 1964 ajunge diacon, între 1963-1968 studiază la Roma, Bossey şi München, devine preot şi ştie 7 limbi: greacă, turcă, franceză, engleză, italiană, germană şi latină.

E făcut mitropolit de Calcedon iar din 1991 ajunge patriarh ecumenic. E al 270-lea arhiepiscop al Constantinopolului şi patriarh ecumenic.

Datorită activităţii sale de apărare şi protejare a mediului e numit „Patriarhul verde”, are o mare deschidere ecumenică şi i s-au conferit 27 de titluri de „Doctor honoris causa”[6].

Rămân numai la aceste detalii. Însă mă bucur că avem astfel de ierarhi.

Arhiepiscopul Albaniei, care ne-a vizitat capitala de curând, Anastasios al Tiranei şi a toată Albania[7] are de asemenea o viaţă bogată în realizări duhovniceşti şi o activitate scriitoricească imensă.

Aşa aş vrea să fie orice preot, ierarh şi credincios al Bisericii: să lupte prin tot ceea ce face ca să Îl cunoască pe Dumnezeu şi să slujească oamenilor şi Sfintei Biserici.

A existat un moment aparte, pe care soţia mea l-a sesizat. La un moment dat patriarhul României[8] vorbea şi microfonul era mai departe de el şi nu se auzea prea bine. Iar patriarhul Constantinopolului, dându-şi seama de acest lucru, a îndreptat microfonul spre el.

Nu a făcut morga celui care nu trebuie să se „coboare” la acest gest. Ci l-a ajutat cu microfonul, înainte de a o face cel de lângă el.

Asta denotă smerenie şi respect şi dragoste pentru patriarhul nostru.

Iar când a venit de la aeroport, în discursul de răspuns la primirea făcută de patriarhul Teoctist, i-a spus acestuia la un moment dat, că se bucură de el ca Sfântul Iacov de Isav, care i-a spus lui Isav: „când am văzut faţa ta, parcă aş fi văzut faţa lui Dumnezeu” (Fac. 33, 10).

Mi se pare o alegere plină de atenţie şi de dragoste a cuvintelor de bun venit ale patriarhului ecumenic.

În începutul discursului de la Facultatea de Drept a salutat şi studenţii, cu cuvintele: „prieteni studenţi şi studente”.

Pe mine m-a emoţionat asta, pentru că nu am mai auzit pe nimeni folosind aceste cuvinte în dialog cu studenţii sau în discursul lor faţă de studenţi.

Despre acest discurs am scris şi într-o altă carte a noastră, dar vreau să remarc aici faptul, că a vorbit despre Sfântul Ştefan cel Mare cu o însufleţire pe care rar o găseşti la un român.

Dacă vorbeşti cu cineva care a făcut Istoria sau cu unul mai erudit o să te întrebe imediat (dacă nu e prea credincios omul): „Cum să-l numim pe Ştefan cel Mare Sfânt, dacă a avut mai multe soţii şi vărsa repede sânge omenesc?”.

Însă patriarhul ecumenic a spus dimpotrivă, că nu Biserica de azi l-a canonizat, ci faptul că „el a rămas în memoria Prea Sfintei Biserici Române, ca apărător viteaz şi ca ortodox insuflat de sus”.

Şi a remarcat credinţa sa, mărturisirea credinţei lui, generozitatea Sfântului Ştefan, generozitate „concretizată în fapte bune”, nădejdea şi dragostea lui de Dumnezeu şi de oameni.

Consider că a dat cel mai bun răspuns la motivul canonizării Sfântului Ştefan cel Mare: conştiinţa vie a credincioşilor din toate timpurile, care l-au mărturisit ca Sfânt.

*

Sunt în drum spre Fericitul Ilie [văzătorul de Dumnezeu] şi ascult o melodie „de lume” (la radioul autocarului), cu versuri cam aşa: „viaţă trecătoare te-ai stins ca o lumânare” şi „tinereţea mea s-a cununat cu moartea”.

Mi-au plăcut şi le-am notat.

A nota ceva care îţi place, cred eu, ţine de cumulul de erudiţie benefică pentru tine şi pentru alţii.

A devenit o obişnuinţă să îmi notez despre tot ce văd şi percep, despre tot ce îl atinge pe om, despre tot ce ne atinge inima şi mintea într-un anume fel.

În drum spre Bucureşti, la întoarcere, am auzit nişte leacuri naturale de excepţie: lacrima viţei de vie pentru ochi şi zeamă de brusture[9] şi ţelină rasă şi puse într-o cârpă, pentru dureri de articulaţii, junghiuri şi crampe musculare.

Pomana de 7 luni a bunicului nostru Marin Picioruș (căci în a 6-a lună dădeam examene), a avut parte de un soare frumos şi de o atmosferă caldă şi calmă în acelaşi timp.

Am fost fericit în inima mea.

Mulţi vor să te bruscheze, ispitele vin din toate părţile, dar important e cum ne bucură Dumnezeu atunci când ne întristează oamenii.

Am început să am probleme cu ochii. Văd uneori mai greu scrisul mic şi care se află la o distanţă mai mare de mine.

Ca în anul acesta, parcă nu a fost niciodată mai frumos praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov[10].

S-au scos Sfintele Moaşte de sâmbătă seara şi azi e marţi iar mâine e miercuri, praznicul Sfântului, şi ele sunt de atunci scoase afară, spre închinare.

Puhoi de lume. O coadă imensă. Megafoanele ţipă până în vale, o icoană imensă e pusă pe clopotniţă, fântânile arteziene ţâşnesc într-una şi comerţul cu de toate e foarte înfloritor.

Mai am puţin şi fac ultimele retuşuri şi adăugiri la traducerea comentariului la Predica de pe Munte al Sfântului Augustin al Hipponei şi apoi voi face o introducere.

Scrierile Sfântului Fotie cel Mare, traduse de soţia mea, trebuie şi ele revăzute şi completate[11].

Mă întreb în sinea mea despre ce or să zică cititorii mei (acum doar potenţiali) despre „discrepanţa” imensă dintre începutul şi sfârşitul cărţii de față.

Marcel [Hancheș] mi-a spus deja, că vede o trecere de la interiorizarea vieţii duhovniceşti la exteriorizarea ei în această carte, adică despre o înaintare a mea în viaţa duhovnicească.

E normal să fie aşa. E firesc să fie altcumva sfârşitul decât începutul.

Şi, deşi la început scriam numai pentru mine, pentru că renunţasem la ideea să mai scriu literatură (după ce o sfârşisem cu literatura şi arta), acum, deşi par să scriu pentru mulţi, scriu de fapt tot pentru aducerea mea aminte, pentru mustrarea mea, pentru conştientizarea de sine a decăderii mele.

Însă, am înţeles că trebuie să fiu sincer cu mine până la capăt şi să mă preocup de tot ce există pe lume, pentru că nimic nu trebuie să-mi fie străin, dacă vreau să îmi asum lumea aceasta, pentru a o transfigura, prin harul lui Dumnezeu, în mine însumi.

Însă sinceritatea mea nu prea place. E sigur: nu e prea plăcută de mulţi.

Pot să fiu socotit diletant, pentru că nu mulţi mă ştiu în această ipostază: de om care nu glumesc cu mântuirea mea şi cu tot ce se întâmplă cu mine şi împrejurul meu.

Astăzi oamenii nu mai au timp de suflet, ci doar de afaceri, fiind ahtiați să ocupe posturi şi funcţii mai înalte, pentru că gândesc în logica de doi bani a parvenirii.

Par pentru mulţi „un inadaptabil”, pentru că eu nu prea „ştiu” să îmi văd viitorul, adică să mă fac preot şi să îmi iau o parohie bună şi să mă îmbogăţesc peste noapte şi cam atât.

Mulţi, când mă văd cu soţia mea, la prima impresie, cred că „am greşit” alegerea. O, nu e nicio greşeală!

Numai că ei nu o cunosc pe Gianina [Picioruș][12] şi nu o văd ca mine, fapt pentru care nici nu știu de ce e în stare și câte facem împreună.

Dacă ar vedea-o ca mine, ar iubi-o şi ei foarte mult.

Şi tocmai eu, care nu par să parvin, după toate datele esenţiale ale vieții mele, sunt socotit de unii „profitor”. E ironic!…

Schimbăm registrul, pentru că mojicia umană e mare…

Mă bucură toţi aceia care îşi iubesc şi cinstesc Sfinţii lor Părinţi şi Maicile lor binecuvântate de Dumnezeu, pe care i-au cunoscut, lângă care au trăit şi care au adormit de curând sau încă mai trăiesc.

Mie îmi place să îi cinstim pe Sfinţi nu numai când ei nu mai sunt printre noi, ca oameni vii, în trup, ci şi atunci când ei ne văd şi ne vorbesc nouă, când sunt aici, vii, cu noi.

Cine nu l-a simţit pe Sfânt că e Sfânt din timpul vieții a fost orb stând pe lângă el toată viața.

Cărţile care apar în urma sa, scrise și păstrate de ucenicii lui, sunt adevărate minuni pentru noi.

Însă multe lucruri ei le voalează, pentru ca să nu-i „smintească” pe oameni.

Aşa e: se smintesc mulţi! Dar nu din cauza Sfinților ci, mai degrabă, din cauza răutăţii lor și a micimii lor de suflet cu care se raportează la Sfinții lui Dumnezeu.

Însă folosul este imens, pentru cei care Îl caută pe Dumnezeu cu înfocare.

Trebuie să facem Paterice imense despre Sfinţii de azi!

Să nu mai ascundem comoara de har a prezentului!

Fiecare cuvânt al lor, al celor care îşi sfinţesc viaţa este edificator, relevant.

Prea încercăm să îi includem în tipare nivelatoare şi nu încercăm, mai degrabă, să ne asumăm diversitatea şi unicitatea lor ireductibilă.

Mie nu îmi place să mi să spună minciuna că Sfinţii „sunt toţi la fel” sau că despre ei „nu se mai poate spune nimic”.

Despre ei se pot spune imense lucruri mereu iar fiecare Sfânt e o cale unică spre Dumnezeu şi cu totul personală şi răscolitoare pentru noi, pentru fiecare dintre noi.

Doamne, ajută-ne să ne bucurăm de diversitatea prea dumnezeiască a Sfinţilor Tăi dar şi de unitatea lor în credinţă, mărturisire şi simţire a relaţiei cu Tine! Ajută-ne să ne bucurăm întru mila şi bucuria Ta şi ne iartă!

*

Ispita că „am ajuns sfinţi” e una care reapare continuu.

Bucuria păcătoasă că am ajuns „foarte sus” şi că „nu mai putem cădea de acolo”, pregăteşte o mare cădere de multe ori.

Să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru ca să fie milostiv și lesne iertător cu infatuarea şi prostia noastră.


[1] Idem: http://patriarchate.org/patriarch/biography.

[2] Idem: http://www.drept.unibuc.ro/.

[3] Idem: http://www.stefancelmare.ro.

[4] Idem: http://www.acad.ro/.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Necula.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Doctor_honoris_causa.

[7] Idem:

http://www.orthodoxalbania.org/English/Archbishop/Archbishop%20Page%202.htm.

[8] PFP Teoctist Arăpașu: http://www.patriarh.ro/Teoctist/repere.php.

[9] La noi se zice: lipan.

[10] Frescă preluată [va apărea în forma finală a cărții n.n.] de aici: http://sfdumitrucluj.dagisar.com/Biserica/Poze/sf_dimitrie_basarabov_300.jpg.

[11] Ambele traduceri au fost introduse de noi în Traduceri patristice (vol. 2), carte care poate fi downloadată de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2010/10/06/traduceri-patristice-vol-2/.

[12] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/cv-dr-gianina-maria-cristina-piciorus/.

Did you like this? Share it: