Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 1 aprilie 2011

MLR (vol. 1), p. 59-64

Monumente liturgice

românești

Vol.  I

Transliterare, adaptare a textelor și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

1. 27. Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare de la Pavecernița Mare[1]

Doamne Doamne, cela ce neai izbăvit pre noi de toată săgeata ce zboară în zi, izbăveaștene și de tot lucrul ce umblă întru întunearec.

Priimeaște jărtva cea de seară, râdicările mâinilor noastre. și ne învredniceaște pre noi și măsura nopții fără prihană a otreace ne ispitiți de reale.

și ne izbăveaște pre noi de toată turburarea și îngrozirea, carea vine noao dela diiavolul:

Dăruiaște sufletelor noastre umilință. și gândurilor noastre grijire de întrebarea ce va să fie la înfricoșata și dreapta ta judecată.

Pătrunde cu frica ta trupurile noastre, și omoară mădulările noastre ceale depre pământ.

ca și întru liniștea somnului săne luminăm cu privirea la judecățile tale.

Întoarce dela noi toată nălucirea necuvioasă, și pofta cea vătămătoare.

Și ne râdică pre noi învreame de rugă întăriți încredință, și sporind întru poruncile tale:

cu bună vrearea și bunătatea a unuia Născut Fiiului tău. cu carele bine ești cuvântat. împreună cu prea sfântul și bunul, și de vieață făcătoriul Duhul tău: acum și pururea și înveacii veacilor, Amin.

*

Doamne, Doamne, Cel ce ne-ai izbăvit pe noi de toată săgeata ce zboară în zi, izbăvește-ne și de tot lucrul ce umblă întru întuneric.

Primește jertfa cea de seară, ridicările mâinilor noastre. Și ne învrednicește pe noi [ca] și măsura nopții [acesteia] fără prihană a o trece [rămânând] neispitiți de rele.

Și ne izbăvește pe noi de toată tulburarea și îngrozirea, care [ne] vin nouă de la diavolul.

Dăruiește sufletelor noastre umilință și gândurilor noastre [în]grijire de întrebarea ce va să fie la înfricoșătoarea și dreapta Ta judecată.

Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre, și omoară mădularele noastre cele de pe pământ.

Ca și întru liniștea somnului să ne luminăm cu privirea[2] la judecățile Tale.

Întoarce de la noi toată nălucirea necuvioasă, și pofta cea vătămătoare.

Și ne ridică pe noi în vreme de rugă[ciune] întăriți în credință și sporind întru poruncile Tale.

[Și acestea toate să se petreacă cu noi], cu bună vrerea și bunătatea Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care bine ești cuvântat, împreună cu Prea Sfântul și bunul și de viață Făcătorul Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vacilor. Amin!

***

1. 28. Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta…[3]

Învredniceaștene Doamne înzioa aceasta fărăde păcat săne păzim noi. Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul Părinților noștri, și lăudat și proslăvit e numele tău înveaci, amin.

Fie Doamne mila ta spre noi, pre cum am nădăjduit întru tine.

Bine ești cuvântat Doamne, învațămă pre mine îndreptările tale.

Bine ești cuvântat stăpâne, înțelepțeaștemă pre mine cu îndreptările tale.

Bine ești cuvântat sfinte lumineazămă cu îndreptările tale,

Doamne mila ta e înveac, lucrurile mâinilor tale nule treace cu vedearea.

Ție să cuvine lauda: Ție să cuvine cântarea: Ție mărire să cuvine. Tatălui, și Fiiului, și sfântului Duh: Acum și pururea și înveacii veacilor, Amin.

*

Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinților noștri și lăudat și preaslăvit e numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă pe mine îndreptările Tale.

Bine ești cuvântat, Stăpâne, înțelepțește-mă pe mine cu îndreptările Tale.

Bine ești cuvântat, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.

Doamne, mila Ta e în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le treace cu vederea.

[Căci] Ție se cuvine [toată] lauda, Ție se cuvine cântarea, Ție mărire se cuvine, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

***

1. 29. Troparele de la Pavecernița Mică[4]

Dumnezeul Părinților noștri. carele faci pururea cu noi după blândeațile tale, nu depărta mila ta dela noi: ci pentru rugăciunile lor, înpace ocârmuiaște vieața noastră.

*

Cu sângiiurile Mucinicilor tăi ce lor din toată Lumea, ca cu oporfiră și cu Visson, Besearica ta împodobită fiind, prin trânșii strigă cătră tine Hristoase Dumnezeule, norodului tău trimitei îndurările tale: pace obștii tale dăruiaștei, și sufletelor noastre mare milă.

*

Cu sfinții fă odihnă Hristoase, sufletelor robilor tăi, unde nu iaste dureare, nici întristare: nici suspin: Ci vieață fără de sfârșit:

*

Pentru rugăciiunile Doamne tuturor sfinților, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea ta dăneo noao. și ne miluiaște pre noi ca un îndurat.

*

Apostoli, Mucinici, și Proroci, Ierarhi, Cuvioși, și drepți, carii bine ați săvârșit lupta și credința ați păzit, îndrăzneală având cătră mântuitoriul, pre acela, ca pre cel bun rugațil pentru noi, să mântuiască rugămuvă sufletele noastre.

*

Ca niște pârgă afirii, ție săditoriului făpturii lumea aduce Doamne, pre purtătorii de Dumnezeu Mucenici: Pentru ale cărora rugăciiuni, înpace adâncă Besearica ta întru moștenirea ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, o păzeaște mult milostive.

*

Dumnezeul Părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră.

*

Cu sângiuirile[5] Mucenicilor Tăi celor din toată lumea, ca și cu o porfiră și cu visson[6], Biserica Ta împodobită fiind, printr-înșii strigă către Tine, Hristoase Dumnezeule: Norodului Tău trimite-i îndurările Tale, pace obștii Tale dăruiește-i și sufletelor noastre mare milă!

*

Cu sfinții fă odihnă, Hristoase, sufletelor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

*

Doamne, pentru rugăciunile tuturor Sfinților și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un îndurat.

*

Apostoli, Mucenici și Proroci, Ierarhi, Cuvioși și Drepți, care bine ați săvârșit lupta și credința ați păzit, îndrăzneală având către Mântuitorul, pe Acela rugămu-vă, rugați-L pentru noi, ca pe Cel bun, să mântuiască sufletele noastre.

*

Ca o pârgă a firii, Ție, Săditorului făpturii, lumea [Îți] aduce, Doamne, pe Purtătorii de Dumnezeu Mucenici, pentru ale cărora rugăciuni [și] pentru Născătoarea de Dumnezeu, în pace adâncă Biserica Ta o păzește, mult Milostive, întru moștenirea Ta.


[1] Cf. *** Ceaslov, Râmnic, 1781 [BAR, CRV 446], p. 185-187.

[2] Cu contemplarea judecăților Tale.

Pentru că înțelegerea duhovnicească a lucrurilor, adică contemplarea e o privire duhovnicească a voii lui Dumnezeu cu lumea.

[3] Cf. *** Ceaslov, Râmnic, 1781 [BAR, CRV 446], p. 218-219.

[4] Idem, p. 222-224.

[5] Cu curgerile sângelui din rănile Mucenicilor Tăi…

[6] Transliterarea cuvântului grecesc: visson.

1 aprilie 2011, ora 18.00: 8.000 articole TPA

Pe scurt: creația este un efort constant și de durată, care demonstrează personalitatea, capacitatea de muncă și vitalitatea interioară.

1 aprilie 2011, ora 18. 00

Și scriem gândindu-ne la cititorii din prezent…dar, mai ales, la cei din viitor, care or să vrea să știe cum s-a trăit ortodox la început de secol 21 și în momentul implementării onlineului în România.

Praedicationes (vol. 1) [4]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Praedicationes

(vol. 1)

Paginile 31-38

***

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda [In. 5, 1-15]. Predică la duminica a 4-a după Paști[1]

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne certifică anumite lucruri foarte importante despre Domnul şi despre noi.

Primul dintre ele este acela că Iisus, ca Dumnezeu întrupat, cunoaşte vieţile oamenilor şi ştie suferinţele lor, cf. v. 6. El ştia că omul era bolnav de 38 de ani şi că singura lui dorinţă era vindecarea. Tocmai de aceea îl întreabă dacă vrea să îl vindece, pentru că ştia că omul vrea să se vindece.

Boala, îmbolnăvirea noastră este cunoscută de către Dumnezeu: acesta e lucrul pe care Evanghelia de astăzi ni-l certifică.

Cu toate că El ştie boala noastră, ca un Dumnezeu atotştiutor şi ca Făcătorul nostru, El ne întreabă mereu dacă vrem să ne vindece de boala păcatului.

De ce nu vindecă Dumnezeu toate bolile sau de ce bolile sunt îngăduite de către Dumnezeu? Pentru că boala e o urmare a păcatului şi pentru că din păcat, din boală se iese prin credinţa în Dumnezeu şi prin dorinţa de a lepăda păcatul.

Boala, aşa cum vorbeam şi altă dată, este iniţiatoarea a mult bine în fiinţa noastră, pentru că ea ne trezeşte la conştiinţa faptelor noastre.

Omul dorea să aibă un om, un sprijin şi nu îl avea. Faptul că Iisus, Dumnezul nostru, vine şi îl întreabă pe om dacă vrea să se vindece, arată că El nu uită şi nu trece cu vederea pe nimeni.

Dumnezeu, Cel care ne ştie pe toţi, nu ne uită pe niciunul.

Avem aici preştiinţă şi providenţă!

Dumnezeu, Cel ce ştie toate, Care îngăduie boala noastră ca pe o trezire la viaţa duhovnicească, Care ne poartă de grijă, Care este singurul ajutor nebiruit al fiecăruia dintre noi şi adevăratul sprijin în toate, vine şi ne ridică din boală, din necaz, din ispită, atunci când suntem pregătiţi să înţelegem importanţa sănătăţii reale.

Boala vine cel mai adesea când nu preţuim viaţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu, când ne îndreptăm spre rele mai mult decât spre cele bune, când ajungem să devenim insensibili la păcatele noastre.

Şi când vine boala şi ne trezeşte, când vedem cât de subţire este firul vieţii şi cum el se poate rupe oricând şi că nu suntem pregătiţi pentru a trece, prin moarte, la Domnul, atunci înţelegem că viaţa şi sănătatea au sens, că ele sunt importante când sunt resimţite ca un mare dar dumnezeiesc.

Cuvintele Domnului, cf. v. 7, prin care vindecă pe slăbănog sunt lapidare, puternice şi definitive. Sănătatea vine ca o poruncă divină, ca un mesaj puternic de a se debarasa de păcat, de viaţa de până acum, pentru o nouă mergere în viaţă.

Pentru a te ridica din păcat trebuie să te scoli, să te trezeşti, să îţi schimbi mintea, să îţi porţi fiinţa ta spre Dumnezeu, să te porţi în bine şi să umbli în căile Sale.

Patul slăbănogului, firea umană lovită de păcat, e cea pe care trebuie să o purtăm în căile Domnului şi să o curăţim.

Ia-ţi patul şi umblă înseamnă, într-un mod mai înalt, poartă-te ca un om viu, ca un om duhovnicesc, cu simţuri noi, care mergi în căile Domnului.

Fiecare trebuie să ne purtăm patul cu noi, adică firea noastră, trecutul nostru, dar totodată să ne schimbăm în bine, să mergem spre bine şi să nu stăm.

Dacă stăm, dacă ne oprim din dorirea noastră după Dumnezeu nu rămânem în bine ci decădem din rău spre tot mai rău.

În viaţă trebuie să mergi, trebuie să acţionezi şi nu să pierzi vremea.

Sănătatea integrală înseamnă să te manifeşti prin toată fiinţa ta ca un om plin de har. Trebuie să umbli!

Un alt mesaj aşadar este acela că viaţa bună este o mişcare continuă în bine, în a face binele.

A fi bolnav nu înseamnă a suferi de o boală anume ci a nu mai avea nădejde, a cădea în nesimţire faţă de Dumnezeu, a nu mai dori vindecarea sufletului dacă trupul, să zicem, a suferit un accident grav.

Sănătatea este recuperabilă.

Întotdeauna, la nivelul sufletului nostru, ne putem schimba, ne putem schimba într-o clipă, dacă pentru trup e nevoie de ani de zile pentru vindecare.

Acolo unde omul este într-o boală incurabilă cu trupul poate să fie viu cu sufletul. Şi dacă e viu atunci nu e bolnav cu adevărat, ci are numai o suferinţă temporară.

Păcatul însă e o suferinţă nu atât temporară ci veşnică. Dacă păcatul nu este curăţit din noi, dacă nu este eliminat din noi el este cu adevărat boala noastră.

Vindecarea s-a făcut sâmbăta (v. 9). Vindecarea i-a nemulţumit pe evreii (v. 9-13) care respectau litera Legii dar şi nu Duhul Legii.

Legea spune să faci bine aproapelui tău şi nu să îl ignori.

Sărbătoarea, ca să fie una veselă, ună reală, trebuie să aibă participanţi sănătoşi, în special sănătoşi la suflet. Iar dacă nu te bucuri de o minune pentru că trebuie să respecţi o odihnă fizică, atunci se vede treaba că nu mai ai o ierarhie bună a lucrurilor.

Ce e mai de preţ o zi liberă de 1 mai sau o bucurie, o vindecare reală, adâncă a trupului şi a sufletului nostru?

Dacă alegem un picnic la iarbă verde în loc de o bucurie reală, de o minune, atunci avem o problemă cu adevărat gravă în fiinţa noastră.

Numele Binefăcătorului rămâne, pentru un timp, necunoscut slăbănogului, pentru ca el să mulţumească în mod real lui Dumnezeu.

Slăbănogul este găsit peste ceva timp în templu de către Domnul, semn că omul era bucuros şi Îl lăuda pe Dumnezeu pentru minunea petrecută cu el.

Şi când îl găseşte în templu, la rugăciune probabil, pe omul vindecat, Domnul îl atenţionează că păcatul (v. 14) nu trebuie înmulţit în noi, pentru că el, păcatul, îl adusese în acea stare de mai înainte, în slăbănogire, şi că păcatul e răul de care suferim.

Bărbatul se arată mulţumitor (v. 15).

El le spune iudeilor că Iisus este vindecătorul său iar aceia doreau să Îl omoare că încalcă sâmbăta (v. 16).

Pe ei îi interesa sâmbăta şi nu omul!

Tocmai de aceea, fiecăruia dintre noi Evanghelia de astăzi ne spune să nu punem preţ pe aspectul exterior al sărbătorilor ci pe interiorul lor, pe harul lor şi să nu-i dispreţuim pe oameni, să nu dispreţuim faptul a face binele când putem, pentru că milostenia, sfatul bun, ajutorul rugăciunii sunt elementele reale ale slujirii şi ale iubirii lui Dumnezeu.

Nu putem disocia slujirea noastră adusă lui Dumnezeu de grija pentru fraţii noştri şi pentru lumea peste care suntem puşi să fim stăpîni milostivi.

Dumnezeu, Care ştie inimile şi adâncul vieţii noastre, realitatea noastră, cere să fim milostivi şi buni cu cei pe lângă care trecem, cu cei cu care trăim şi muncim, pentru că a fi viu şi a fi sănătos înseamnă să fii bun.

Dacă nu eşti bun ajungi o umbră de om, un om fără inimă, un om slăbănogit de iubire, sărac de iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Mesajul lui Dumnezeu pentru noi este acesta: să nu credem niciodată că El nu ştie cine suntem noi şi să nu credem vreodată că suntem singuri, că suntem părăsiţi de către El.

Chiar şi atunci când ne e greu, chiar şi când nu mai ştim ce să facem, El este cu noi şi nimeni împotriva noastră!

Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă umple de pace în această zi şi în toată viaţa dumneavoastră. Amin!

***

Dos Mi pin. Dă-Mi să beau! Predică la duminica a 5-a după Paști [In. 4, 1-42]

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul[2],

Discuţia Domnului cu viitoarea Sfântă Fotini[3], cu samarineanca, care căutând apă a găsit apa vieţii, îmi aminteşte întotdeauna despre rolul întâlnirilor dintre noi: acela de a ne umple, în mod reciproc, de har.

Întâlnirile dintre creştinii ortodocşi trebuie să aducă mult har şi să dăruie har.

Rolul nostru este acela de a sădi pacea peste tot, de a umple pe toţi de frumuseţe, de a ne ruga pentru binele tuturor şi de a face binele pentru toţi.

La fântâna[4] Sfântului Patriarh Iacov, la ceasul al şaselea din zi, întâlnirea dintre Domnul şi femeie a fost capitală pentru ea.

Aceasta dorea apă şi L-a întâlnit pe Mesia.

Ea dorea să ia apă, un fapt banal, cotidian, şi a dat peste Stăpânul lumii şi peste Dăruitorul tuturor bunătăţilor.

Hristos Dumnezeu vorbeşte cu o femeie pentru a arăta că nu a venit numai pentru bărbaţi, ci pentru bărbaţi şi femei deopotrivă.

Este confesiv cu ea cum nu a fost cu mulţi dintre bărbaţi.

Ei îi vorbeşte despre apa vieţii, despre har, despre prezenţa harului Sfântului Duh în noi, care este ca un izvor pururea viu plin de bucurie şi de frumuseţe.

Ei îi spune că din neamul iudeilor vine mântuirea, pentru că El S-a întrupat din Fecioara Maria, Care era de neam evreiesc, dar şi că adevărata închinare va fi una duhovnicească, va fi una a inimii, care înmulţeşte apa vieţii, harul, în noi.

Domnul o surprinde pe această femeie delicată, profundă, care devine evanghelizatoarea Samariei. O surprinde cu adevărurile Sale dumnezeieşti pentru că ea era avidă de înţelepţire, de sfinţenie.

Domnul vorbeşte cu ea în particular, arătând rostul adânc al sfătuirii: îndreptarea omului.

El o învaţă pe femeie despre rostul omului, despre adâncimea omului, dovedindu-i că ştie cine este şi, mai ales, ce doreşte cu adevărat.

Femeia nu dorea numai apă ci şi har.

Nu avea doar probleme minore de viaţă, ci Îl aştepta pe Mesia şi dorea să ştie cât mai punctual care e rostul închinării şi cum se face închinarea în faţa lui Dumnezeu.

Am avut, personal, multă bucurie în viaţă ori de câte ori am meditat la acest episod tulburător din viaţa Domnului, unde Stăpânul este deschis pentru om şi unde omul percepe, foarte intim, deschiderea lui Dumnezeu către el.

Iar astăzi Domnul nu e mai puţin deschis către noi în comparație cu atunci.

Nu e nicio diferenţă între sensibilitatea şi deschiderea tulburătoare a Domnului către Fotini şi cea pe care o are cu fiecare dintre noi în rugăciune. Ori de câte ori rugăciunea ne umple atunci Domnul ne indică ce, cum, unde să mergem, ce să facem, ce atitudini să avem.

Vorbirea despre izvorul harului nu e întâmplătoare.

Duminica de astăzi şi tot acest ciclu post-pascal este o aşteptare a înălţării Sale şi a pogorârii harului Sfântului Duh.

Vorbim despre har pentru ca să aşteptăm harul. Iar praznicul Pogorârii Sfântului Duh nu e numai o reamintire a unor vremuri trecute ci o retrăire la nivel eclesial şi personal a minunii simţirii harului.

Dacă orice rugăciune şi orice gând al nostru atrage harul lui Dumnezeu în noi atunci ştim ce este acea continua cerere, epicleză a Duhului.

În măsura în care nu mai simţim în noi că vine ceva la Sfânta Liturghie, că suntem populaţi de har, că suntem plini de bucurie, atunci nu mai simţim izvorul şi fundamentul Bisericii: harul Treimii.

Dacă simţim că suntem în har atunci suntem membrii conştienţi şi îndumnezeiţi ai Bisericii.

Frumuseţea sărbătorii este aceea că e o prezenţă reală a bucuriei, că e un timp plin de bucurie interioară.

Bucuria pluteşte pe lângă noi şi în noi. Suntem plini de frumuseţe cerească.

Dacă luăm aminte la această bucurie nepieritoare atunci simţim ce a simţit şi Sfânta Fotini, când a înţeles darul lui Dumnezeu cu ea şi bucuria harului.

Orice lucru e trecător dar nu şi această bucurie.

Mesajul Bisericii lui Dumnezeu e acela că bucuria nu are sfârşit şi că ea este în noi, în fiecare mădular al Bisericii.

Ceea ce ne-a făcut să fim membri ai Bisericii este harul lui Dumnezeu primit la Sfântul Botez. Iar ceea ce ne face să rămânem în Biserică şi să fim vii duhovniceşte este această scoatere continuă de apă, de har, din inima noastră prin viaţa în Biserică.

Sfânta Fotini a ajuns o fântână a harului.

Noi suntem fântâni ale harului, ale bucuriei celei veşnice.

Şi bucuria aceasta nu se va lua de la noi, dacă nu vom stinge Duhul [I Tes. 5, 19], dacă nu ne vom îndepărta de Dătătorul tuturor bunătăţilor.

Ego imi, o lalon si, spune textul grecesc. Adică: Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine [In. 4, 26, GNT].

Dacă înţelegi că Eu sunt Cel pe care Îl cauţi, ai înţeles tot ceea ce este esenţial.

Dacă înţelegem că convertirea reală este a crede în El deplin şi a ne deparazita de tot ce înseamnă trecutul nostru, vom începe să simţim în noi cum curge apa vieţii.

Experienţa harului, o experienţă incomparabilă, e tocmai ceea ce ne defineşte ca ortodocşi.

Cine stă spectator în Biserică, cine nu simte că acolo, la slujbe, se petrec cele mai frumoase clipe ale vieţii lui încă nu vede prea bine sensul său acolo.

Pentru noi, din prima clipă a convertirii noastre, slujbele sfinte şi atmosfera Bisericii, orice carte a Bisericii, toţi Sfinţii Bisericii au ajuns adevărata noastră viaţă şi singura.

Autenticul vieţii noastre stă în simţirea viului Bisericii, adică a vieţii Treimii.

M-a oprit cineva pe stradă ca să vadă dacă eu sunt preot sau nu sunt. Nu avea dileme că nu aş fi, dar vroia să vadă ce mare lucru ştie un preot.

Mi-am arătat neştiinţa în multe probleme, m-am vorbit de rău pe mine însumi…şi omul nostru nu putea să îşi ţină emoţia în frâu, bucuria că l-a făcut pe preot, că el nu prea ştie prea multe şi că meseria (cum zicea el) sau vocaţia (cum ziceam eu) de preot, în ultimă instanță, nu valorează prea mult.

După ce l-am lăsat să trăiască câteva minute de bucurie, am întors placa şi i-am spus ce cam fac eu toată ziua. Pe om îl apuca trepidaţia văzând cu ochii, pentru că nu prea îşi închipuia că lucrurile pot sta chiar aşa.

Şi când aveţi timp de toate astea?, mă întreabă el. Nu ştiu, i-am răspuns eu…Însă, am continuat să-i spun, lucrul cel mai important pe care îl face preotul e să aducă oxigen în fiecare om, în fiecare casă, în întreaga lume prin rugăciunile sale. El nu poate să facă prea multe, dar Dumnezeu, Căruia el Îi slujeşte, le face pe toate.

Vedeţi: o altfel de întâlnire şi aici!

Întâlnirile adevărate trebuie să scoată la lumină fiinţa omului, adâncul lui.

Pentru noi, întâlnirile cu oamenii sunt spovedanii pe măsura celor care ne interpelează. Trebuie să te laşi în inimile oamenilor.

Dâra de frumuseţe din inima celor care te-au cunoscut naşte în ei rugăciunea pentru tine. Şi invers: faptele lor bune şi sfinţenia lor nasc în mine rugăciunea pentru ei.

Bucuria de a vă vorbi e un dar de la Dumnezeu şi mă bucur că această minune se repetă.

Vă dorim tuturor multă pace şi bucurie duhovnicească şi să fiţi fântâni care să izvorască frumuseţea. Amin!


[1] A fost scrisă în data de 28 aprilie 2007.

[2] Predica de față a fost scrisă pe data de 5 mai 2007.

[3] A se vedea: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie26.htm.

[4] Idem: http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_1/yy_2006/art_1149/fntna_lui_iacob.htm.

Opere complete (vol. 8) [5]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 45-62

***

Şi uriaşul plâns m-apasă!…[1]

…Ce-ai căutat printre pigmei?

De norii negrii prins în plasă

cresc fulgerele-n ochii mei

şi mă înjunghie greu gând…

De ce-ai pierdut măreţul pas?

Unde ai fost? Ce ai rămas?

De ce-ai trăit, când mori…tăcând?!

*

Tu nu umblai după imagini,

ci tu creşteai în flori de nori,

fiorii tăi erau comori

pe rânduitele paragini.

*

Porneşte, te ridică iar,

cu fruntea-n nori, inima pară!

În noaptea care stă să pice

trăsnetul lumea s-o despice.

***

De-ntunecatul, greu parfum,

De al minciunii falnic drum,

Tristeţea mea-n durere creşte…

Întunecat şi greu parfum[2].

***

Ne-ai îmbrăcat în glasuri răpitoare[3],

întru  argint de aur şi de soare

şi din lumina geniului veşmânt

mi-ai arătat ce sunt.

*

Din aurul sorbit în aburiri

al fulgerelor drum ne aşternu,

simţirile în straturi noi, subţiri

şi gândul în făptură se văzu.

*

În luminoase zori şi înserare,

să ne-ntrebăm într-una în lumină,

ce scânteiere ne tot cheamă-n zare

şi ce tot aşteptăm să vină!

*

Făptură, tu, lumină în lumină,

te-am petrecut în haos şi-nmurgire,

acum te-arăţi, din flăcări, peste fire,

’n nemărgire, veşnică virgină![4]

***

[7 decembrie 1972]

Şi moartea-mi dă ocol albastru

Pentru azurul pricăjit*.

*

Patria mea, lumină în lumină,

Făptura ta de-a pururi să-mi lumine

(Făptură, tu, prea veşnică virgină)

Te-am petrecut din haos şi-nmurgire

Şi-acum te-arăţi sorind nemărginire,

Patria mea, lumină în lumină!

*

Te-nconjori cu brâu de flacără.

Fecioară, creşti şi te alinţi, plimbând

Cosiţele de aur şi de foc

Şi braţul meu te modelează-n gând.

***

R.[adu] G.[yr][5]

Atât cât inima te cântă

Ce-ţi pasă umărul înfrânt?

Ce-ţi pasă-un braţ şi-o spadă frântă,

Când te ridici cu-un steag mai sfânt?!

***

[1973[6]]

Biruinţa iubirii – biruinţa lui Dumnezeu

În această epocă de respingere a conceptului Dumnezeirii se răspândeşte, totuşi, se extinde, se adânceşte sentimentul iubirii, cu toate determinantele lui.

De aici se va naşte, sine qua non[7], problematizarea, întrebarea. Deci un alt aspect al adâncirii.

Această problematizare va intensifica, va subtiliza, va înălţa sentimentul dragostei la unele individualităţi, precum îl va coborî şi dizolva la altele.

De aici se vor naşte diverse contradicţii…Însă, în cele din urmă, ceea ce e superior va învinge, adică va învinge iubirea profundă, esenţială, diafană, universală, cea care este ambianţa Divinităţii.

Astfel, Dumnezeirea se va face din ce în ce mai sesizabilă, mai perceptibilă, mai apropiată de noi. Ea Se va revela sub alte forme noi, mai proaspete, mai accesibile lumii care va veni.

Căci eu nu mai văd o reîncreştinare şi o biruinţă a dragostei creştine cu forţa şi cu intervenţii din afară.

Numai prin forţa interioară a spiritului nostru, în care lucrează harul dumnezeiesc, se va petrece acest lucru.

Dumnezeu va veni din lăuntrul nostru în afara noastră.

Şi [creştinismul] va fi mai puternic, vom trăi o nouă înflorire a dragostei, a creştinismului, cu toate idealurile lui recrudescentizate, reactivate şi împlinitoare ale golurilor noastre.

Se va produce o reactualizare şi reînflorire a plinurilor şi a crescenţelor noastre.

*

Limbă şi Literatură, nr. 4, 1972. Nicoară Potcoavă[8] al lui Mihail Sadoveanu[9].

„Nu s-a găsit nimeni ca să ne spuie cum s-au petrecut toate”. Reacţie la moarta feciorilor. Tatăl şi mama răcnesc la aflarea spectacolului muririi, ca alinare pentru durerea pierderii.

Dacă spiritul se alină prin spectacol. Spectacolul e mai presus de durere, de viaţă şi de moarte. Spiritul se regăseşte în spectacol ca întreţinere a liniei de forţă, a acţiunilor şi a împrejurărilor. That’s what[10]

*

Satiatus[11]

De-mplinirea florilor din glastre,

de ghirlandele şi vorbele de bâlci,

azi, sătul…spre stelele albastre

sui iubire, floare de pe stânci!

*

Tot mai limpede, mai fragedă de geruri

te desprinzi, ca să te prinzi în forme,

nevăzute, dar văzute-n ceruri,

de-mplinire a artelor diforme[12].

***

[23 aprilie 1973][13]

Rotunjimea, frumuseţea

undelor de mărgărint,

izvor limpede-n tristeţea

curgerilor de argint.

*

Peste aurul de veacuri

se desface-n freamăt cald,

nufăr în albastre lacuri,

în de zboruri un lin fald.

***

[2 iunie 1973]

Mutată-n cer…

de mine mă despart,

acum voi scrie nemuritoarea carte,

a viselor ascunse şi rebele

pe liniştea tâlcuitoarelor inele.

***

[10 iunie 1974]

Oglinda frumuseţii

din ’nalturi şi adânc,

ţi-am dat cununa vieţii

să-mi fii copil şi cânt.

***

alfa – omega

Acele chipuri nelumeşti[14]

şi scânteind de frumuseţe,

putea-vor oare să ne-nveţe

sublimul căilor cereşti?

*

Inima vorbei ce se-avântă

cu aripile dând de cer,

cu duhul pâlpâind în ger,

ce-n trup de patimi se frământă?!

***

[18 octombrie 1973]

Trezire[15]

Rănit şi fulgerat şi frânt

În trup şi suflet pe pământ

Şi despicat de vânturi reci

Tu, umbră şi lumină treci.

*

…Uitasem cine şi ce sunt!

În vuietul de frunze-n vânt;

Mă strecuram pe vii cărări

Şi vă lăsam pustii…visări!…

*

Treziţi-vă din răni adânci,

Din falii, vaduri, de sub stânci,

Guri astupate de cenuşă!

*

Cămară fără ochi şi uşă,

Sfărâmă-te ţăndări, te aprinde,

Călătoreşte-te-n colinde!

***

[5 septembrie 1973]

Voi n-aveţi chiuire

şi n-aveţi altare

şi n-aveţi cântare

*

Avem noi, ce n-aveţi voi?

Al veşniciei altoi…

*

Cuţitul ce taie

desparte viaţa,

gunoaiele…

***

În întreţinerea de viscol,

Care urcă senin spre cer

Înviau neamurile în Unul.

*

Fiorul* viu ce nu-i mister

Ci viaţa lumii întru El.

***

[6 septembrie 1973][16]

Voi cei ce vreţi

Să ştiţi şi să pătrundeţi,

Ce este dincolo de zare;

Ochi şi urechi să fiţi!…

*

Perpetua’ntrupare,

Ea cântă, ea apare!…

*

Şi-atunci, în tristă undă,

În care veacul bate,

Veţi auzi cum curg

Eternităţi voalate,

Şi lutul, nur şi-amurg*

Şi sufletul vi-l sug.

***

Eu am pătruns, eu am văzut[17]

ce-i zarea…Şi mai mult:

am auzit-o dintre vii,

culoarea-naltă-a curgerii.

*

Parfumul apelor, tumult

de adieri…neîntrerupt.

Luaţi-mă pe crezământ:

Am fost în ceruri, pe pământ![18]

*

Rămas-am să plătesc ’nainte

ofranda cerurilor[19] sfinte

şi ce-am văzut, nu-i drept să spun,

căci pentru cei ce sunt aieve

ar fi doar vorbe de nebun,

neînţelegeri şi gâlceavă.

*

Că ce-i cuvântul faţă

de mărirea veşnică ce e

roire-n pururea-nnoire,

viscol de fulgere-n ivire?!…

*

Şi norii, nimbii nevăzuţi,

prin care fragezi şi desculţi,

trandafirii, în cete line,

trec Îngerii cu sânuri pline

de bucurie şi mister,

de dorul Tatălui din cer.

*

Şi curg din aripe suspine[20]

lăsând în boabe de rubine

neauzitele suspine,

din plânsul aripilor-nalte,

pentru făpturile-ntrupate!

*

Tu, măreţie, tu, prăpăd[21]

al firii mele de ce văd

şi de ce aud şi simt şi pipăi!…

…Ce strălucire! Ce risipă-i!…


[1] Poemul e însemnat cu un X de culoare roşie.

[2] Ultimul vers a fost tăiat de către autor în M.

[3] Poem însemnat cu da.

[4] A doua variantă a versului: ’n nemărginire, veşnică, deplină.

[5] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr.

[6] Text însemnat cu da.

[7] În latină: fără de care nu se poate. Aici însă e folosit cu sensul: fără doar și poate.

[8] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicoar%C4%83_Potcoav%C4%83_%28roman%29.

[9] Textul e scris cu creionul, în comparaţie cu textul de dinainte şi de după acesta, care, în M, sunt scrise cu stiloul.

[10] În engleză: Aceasta este ceea ce

[11] În latină: satisfăcut/mulțumit.

[12] Împlinirea pe care ți-o aduc vederile dumnezeiești depășește cu mult arta deformată a contemporaneității.

[13] Poemul următor este însemnat cu X de culoare roşie şi cu da.

[14] Poem însemnat cu da.

[15] Titlul poemului a fost pus la corectare, după ceva vreme şi este scris cu pix de culoare roşie, în timp ce întregul corp al poeziei e scris cu stiloul. Poemul e însemnat cu un X de culoare roşie.

[16] Poem însemnat cu da.

[17] Poem însemnat cu X roşu şi cu da.

[18] Am fost în ceruri încă fiind pe pământ.

[19] A doua variantă: ofranda darurilor sfinte.

[20] Vers tăiat în M.

[21] Am folosit a doua variantă a versului. Prima era: O, măreţie! O, prăpăd!

Opere complete (vol. 8) [4]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 34-44

***

Cu aripi de stihii[1]

*

Numai un pas mai sus să fii

prăbuşirii,

să ştii, după glas,

copacii în furtună.

*

Munţii căzând în mări

să-i auzi,

galaxii în pustii,

pierdute glasuri vii,

care ţipă a cădere de frunze

în tăcere.

*

Melodia e totul:

alunecătoare, târzie

prin noi.

*

Ce naşte sau moare

să nu ne atingă

pe noi,

cei albaştri de puri

în azur.

*

Noi,

care-n tăcere

lucrăm ai ţării

faguri de miere.

***

Ea, legănată-n foc aprins

Păşea cu el în joc de vis,

Cu tot pământul rotitor,

Coroană care-n* jurul lor.

*

Şi i-am văzut cum s-au deschis,

Ca fluturele peste-abis,

Purtaţi de-al valurilor spor

Peste seninul fără nor.

***

[16 septembrie 1972]

Zdrobi-se-va şi carcera terestră[2] ,

Un zbor senin îmi va spori avântul,

Când îmi va strânge inima pământul,

Când mă va smulge cerul nou şi cântul.

***

Sună al frunzelor răsunet

Şi din codru veşnic tunet,

Şi s-adună şi s-aciuă

Cerul zorilor de ziuă

Ori în suflet ori în jur.

***

Timpul

Imperturbabil şi silnic

e timpul ce vâjâie-n noi.

*

Timpul ce trupul ni-l creşte,

ca să aibă ce să ucidă.

*

Cronos[3] care îşi sugrumă

şi îşi înghite copiii!

*

Timpul este…

şi nu ne ajunge.

*

Timpul care rodeşte

şi pace, şi ură, revoltă şi chin…

*

Timpul să piară!

Să nu-l mai aud!…

*

Pe timpul zălud,

fără zâmbet şi crud,

nu vreau să-l mai aud!

***

[13 august 1972] [4]

A. M.

*

Pecetluiesc această ţară

Cu inima şi chipul meu.

În braţul meu e Dumnezeu

Iar neamul acesta n-o să piară!

*

În veci de veci lumină lumii

Din glasul ei va răsări

Şi de-o-nceta domnia humii

În altă lume va-nflorii.

***

Cade frunză,

frunza tace…

…Viu, azurul se desface

*

Se aude

frunza-n frunză…

*

Limpede şi purpurie

numai mie,

lumea sorilor

râde norilor

argintii.

*

Cuvânt sfânt

pe pământ!

***

Gură de nori se deschide[5]

–  „Cărarea de-aici te închide,

Nor întins de săgeţi,

Deschide-mi cărarea spre Geţi!”.

***

Se pune problema salvării, a mântuirii ei. Se va mântui? Cred că da. Entităţile pure dizolvate în ea şi astfel unite cu ea o vor salva în ziua când goarna va chema.

***

Dumnezeu

Dumnezeu a apărut în microcosmos.

Mitologii – Eminescu – „punctul acela de mişcare, mult mai mic ca boaba neghinei*” – ştiinţa – atomul.

Dumnezeu S-a descoperit lumii şi creaţiei în cosmos – chip de om luând – creştinism.

Dumnezeu va domni în macrocosm şi microcosmos.

Pe norii cerului va veni şi va domni.

Norii ceruluiformaţiuni cereşti în care galaxiile şi supergalaxiile sunt molecule.

***

[26 august 1973[6]]

Abia acum înţeleg sensul viziunilor de acum mai bine de 10 ani. Adică cele despre Îngeri, despre formele spirituale ale lui Dumnezeu, care apăreau* şi dispăreau, despre sacrificiul suprem, despre fiarele (formele) cenuşii ale omenirii în devenire.

E vorba despre Biserică, care încearcă să existe cu preţul integrării capitulante în lume.

Deci, indiferent dacă e creştină sau nu societatea are substanţa sau esenţa ei formată din sacrificiile creştine. Societatea va împrumuta, ca orientare şi evoluţie, un sens creştin, care îi zace în temelii.


[1] Poem catalogat drept publicabil şi însemnat cu da.

[2] Strofă însemnată cu da.

[3] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronos.

[4] Un poem scris cu cariocă de culoare roşie şi însemnat cu da.

[5] Strofă însemnată cu P. A. şi apoi cu da.

[6] Un pasaj însemnat cu cruce roşie.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno