Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 34-44

***

Cu aripi de stihii[1]

*

Numai un pas mai sus să fii

prăbuşirii,

să ştii, după glas,

copacii în furtună.

*

Munţii căzând în mări

să-i auzi,

galaxii în pustii,

pierdute glasuri vii,

care ţipă a cădere de frunze

în tăcere.

*

Melodia e totul:

alunecătoare, târzie

prin noi.

*

Ce naşte sau moare

să nu ne atingă

pe noi,

cei albaştri de puri

în azur.

*

Noi,

care-n tăcere

lucrăm ai ţării

faguri de miere.

***

Ea, legănată-n foc aprins

Păşea cu el în joc de vis,

Cu tot pământul rotitor,

Coroană care-n* jurul lor.

*

Şi i-am văzut cum s-au deschis,

Ca fluturele peste-abis,

Purtaţi de-al valurilor spor

Peste seninul fără nor.

***

[16 septembrie 1972]

Zdrobi-se-va şi carcera terestră[2] ,

Un zbor senin îmi va spori avântul,

Când îmi va strânge inima pământul,

Când mă va smulge cerul nou şi cântul.

***

Sună al frunzelor răsunet

Şi din codru veşnic tunet,

Şi s-adună şi s-aciuă

Cerul zorilor de ziuă

Ori în suflet ori în jur.

***

Timpul

Imperturbabil şi silnic

e timpul ce vâjâie-n noi.

*

Timpul ce trupul ni-l creşte,

ca să aibă ce să ucidă.

*

Cronos[3] care îşi sugrumă

şi îşi înghite copiii!

*

Timpul este…

şi nu ne ajunge.

*

Timpul care rodeşte

şi pace, şi ură, revoltă şi chin…

*

Timpul să piară!

Să nu-l mai aud!…

*

Pe timpul zălud,

fără zâmbet şi crud,

nu vreau să-l mai aud!

***

[13 august 1972] [4]

A. M.

*

Pecetluiesc această ţară

Cu inima şi chipul meu.

În braţul meu e Dumnezeu

Iar neamul acesta n-o să piară!

*

În veci de veci lumină lumii

Din glasul ei va răsări

Şi de-o-nceta domnia humii

În altă lume va-nflorii.

***

Cade frunză,

frunza tace…

…Viu, azurul se desface

*

Se aude

frunza-n frunză…

*

Limpede şi purpurie

numai mie,

lumea sorilor

râde norilor

argintii.

*

Cuvânt sfânt

pe pământ!

***

Gură de nori se deschide[5]

–  „Cărarea de-aici te închide,

Nor întins de săgeţi,

Deschide-mi cărarea spre Geţi!”.

***

Se pune problema salvării, a mântuirii ei. Se va mântui? Cred că da. Entităţile pure dizolvate în ea şi astfel unite cu ea o vor salva în ziua când goarna va chema.

***

Dumnezeu

Dumnezeu a apărut în microcosmos.

Mitologii – Eminescu – „punctul acela de mişcare, mult mai mic ca boaba neghinei*” – ştiinţa – atomul.

Dumnezeu S-a descoperit lumii şi creaţiei în cosmos – chip de om luând – creştinism.

Dumnezeu va domni în macrocosm şi microcosmos.

Pe norii cerului va veni şi va domni.

Norii ceruluiformaţiuni cereşti în care galaxiile şi supergalaxiile sunt molecule.

***

[26 august 1973[6]]

Abia acum înţeleg sensul viziunilor de acum mai bine de 10 ani. Adică cele despre Îngeri, despre formele spirituale ale lui Dumnezeu, care apăreau* şi dispăreau, despre sacrificiul suprem, despre fiarele (formele) cenuşii ale omenirii în devenire.

E vorba despre Biserică, care încearcă să existe cu preţul integrării capitulante în lume.

Deci, indiferent dacă e creştină sau nu societatea are substanţa sau esenţa ei formată din sacrificiile creştine. Societatea va împrumuta, ca orientare şi evoluţie, un sens creştin, care îi zace în temelii.


[1] Poem catalogat drept publicabil şi însemnat cu da.

[2] Strofă însemnată cu da.

[3] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronos.

[4] Un poem scris cu cariocă de culoare roşie şi însemnat cu da.

[5] Strofă însemnată cu P. A. şi apoi cu da.

[6] Un pasaj însemnat cu cruce roşie.

Did you like this? Share it: