Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 34-44
***
Cu aripi de stihii[1]
*
Numai un pas mai sus să fii
prăbuşirii,
să ştii, după glas,
copacii în furtună.
*
Munţii căzând în mări
să-i auzi,
galaxii în pustii,
pierdute glasuri vii,
care ţipă a cădere de frunze
în tăcere.
*
Melodia e totul:
alunecătoare, târzie
prin noi.
*
Ce naşte sau moare
să nu ne atingă
pe noi,
cei albaştri de puri
în azur.
*
Noi,
care-n tăcere
lucrăm ai ţării
faguri de miere.
***
Ea, legănată-n foc aprins
Păşea cu el în joc de vis,
Cu tot pământul rotitor,
Coroană care-n* jurul lor.
*
Şi i-am văzut cum s-au deschis,
Ca fluturele peste-abis,
Purtaţi de-al valurilor spor
Peste seninul fără nor.
***
[16 septembrie 1972]
Zdrobi-se-va şi carcera terestră[2] ,
Un zbor senin îmi va spori avântul,
Când îmi va strânge inima pământul,
Când mă va smulge cerul nou şi cântul.
***
Sună al frunzelor răsunet
Şi din codru veşnic tunet,
Şi s-adună şi s-aciuă
Cerul zorilor de ziuă
Ori în suflet ori în jur.
***
Timpul
Imperturbabil şi silnic
e timpul ce vâjâie-n noi.
*
Timpul ce trupul ni-l creşte,
ca să aibă ce să ucidă.
*
Cronos[3] care îşi sugrumă
şi îşi înghite copiii!
*
Timpul este…
şi nu ne ajunge.
*
Timpul care rodeşte
şi pace, şi ură, revoltă şi chin…
*
Timpul să piară!
Să nu-l mai aud!…
*
Pe timpul zălud,
fără zâmbet şi crud,
nu vreau să-l mai aud!
***
[13 august 1972] [4]
A. M.
*
Pecetluiesc această ţară
Cu inima şi chipul meu.
În braţul meu e Dumnezeu
Iar neamul acesta n-o să piară!
*
În veci de veci lumină lumii
Din glasul ei va răsări
Şi de-o-nceta domnia humii
În altă lume va-nflorii.
***
Cade frunză,
frunza tace…
…Viu, azurul se desface…
*
Se aude
frunza-n frunză…
*
Limpede şi purpurie
numai mie,
lumea sorilor
râde norilor
argintii.
*
Cuvânt sfânt
pe pământ!
***
– Gură de nori se deschide[5] –
– „Cărarea de-aici te închide,
Nor întins de săgeţi,
Deschide-mi cărarea spre Geţi!”.
***
Se pune problema salvării, a mântuirii ei. Se va mântui? Cred că da. Entităţile pure dizolvate în ea şi astfel unite cu ea o vor salva în ziua când goarna va chema.
***
Dumnezeu
Dumnezeu a apărut în microcosmos.
Mitologii – Eminescu – „punctul acela de mişcare, mult mai mic ca boaba neghinei*” – ştiinţa – atomul.
Dumnezeu S-a descoperit lumii şi creaţiei în cosmos – chip de om luând – creştinism.
Dumnezeu va domni în macrocosm şi microcosmos.
Pe norii cerului va veni şi va domni.
Norii cerului – formaţiuni cereşti în care galaxiile şi supergalaxiile sunt molecule.
***
[26 august 1973[6]]
Abia acum înţeleg sensul viziunilor de acum mai bine de 10 ani. Adică cele despre Îngeri, despre formele spirituale ale lui Dumnezeu, care apăreau* şi dispăreau, despre sacrificiul suprem, despre fiarele (formele) cenuşii ale omenirii în devenire.
E vorba despre Biserică, care încearcă să existe cu preţul integrării capitulante în lume.
Deci, indiferent dacă e creştină sau nu societatea are substanţa sau esenţa ei formată din sacrificiile creştine. Societatea va împrumuta, ca orientare şi evoluţie, un sens creştin, care îi zace în temelii.
[1] Poem catalogat drept publicabil şi însemnat cu da.
[2] Strofă însemnată cu da.
[3] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronos.
[4] Un poem scris cu cariocă de culoare roşie şi însemnat cu da.
[5] Strofă însemnată cu P. A. şi apoi cu da.
[6] Un pasaj însemnat cu cruce roşie.
Lasă un răspuns