Opere complete (vol. 8) [5]
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 45-62
***
Şi uriaşul plâns m-apasă!…[1]
…Ce-ai căutat printre pigmei?
De norii negrii prins în plasă
cresc fulgerele-n ochii mei
şi mă înjunghie greu gând…
De ce-ai pierdut măreţul pas?
Unde ai fost? Ce ai rămas?
De ce-ai trăit, când mori…tăcând?!
*
Tu nu umblai după imagini,
ci tu creşteai în flori de nori,
fiorii tăi erau comori
pe rânduitele paragini.
*
Porneşte, te ridică iar,
cu fruntea-n nori, inima pară!
În noaptea care stă să pice
trăsnetul lumea s-o despice.
***
De-ntunecatul, greu parfum,
De al minciunii falnic drum,
Tristeţea mea-n durere creşte…
Întunecat şi greu parfum[2].
***
Ne-ai îmbrăcat în glasuri răpitoare[3],
întru argint de aur şi de soare
şi din lumina geniului veşmânt
mi-ai arătat ce sunt.
*
Din aurul sorbit în aburiri
al fulgerelor drum ne aşternu,
simţirile în straturi noi, subţiri
şi gândul în făptură se văzu.
*
În luminoase zori şi înserare,
să ne-ntrebăm într-una în lumină,
ce scânteiere ne tot cheamă-n zare
şi ce tot aşteptăm să vină!
*
Făptură, tu, lumină în lumină,
te-am petrecut în haos şi-nmurgire,
acum te-arăţi, din flăcări, peste fire,
’n nemărgire, veşnică virgină![4]
***
[7 decembrie 1972]
Şi moartea-mi dă ocol albastru
Pentru azurul pricăjit*.
*
Patria mea, lumină în lumină,
Făptura ta de-a pururi să-mi lumine
(Făptură, tu, prea veşnică virgină)
Te-am petrecut din haos şi-nmurgire
Şi-acum te-arăţi sorind nemărginire,
Patria mea, lumină în lumină!
*
Te-nconjori cu brâu de flacără.
Fecioară, creşti şi te alinţi, plimbând
Cosiţele de aur şi de foc
Şi braţul meu te modelează-n gând.
***
R.[adu] G.[yr][5]
Atât cât inima te cântă…
Ce-ţi pasă umărul înfrânt?
Ce-ţi pasă-un braţ şi-o spadă frântă,
Când te ridici cu-un steag mai sfânt?!
***
[1973[6]]
Biruinţa iubirii – biruinţa lui Dumnezeu
În această epocă de respingere a conceptului Dumnezeirii se răspândeşte, totuşi, se extinde, se adânceşte sentimentul iubirii, cu toate determinantele lui.
De aici se va naşte, sine qua non[7], problematizarea, întrebarea. Deci un alt aspect al adâncirii.
Această problematizare va intensifica, va subtiliza, va înălţa sentimentul dragostei la unele individualităţi, precum îl va coborî şi dizolva la altele.
De aici se vor naşte diverse contradicţii…Însă, în cele din urmă, ceea ce e superior va învinge, adică va învinge iubirea profundă, esenţială, diafană, universală, cea care este ambianţa Divinităţii.
Astfel, Dumnezeirea se va face din ce în ce mai sesizabilă, mai perceptibilă, mai apropiată de noi. Ea Se va revela sub alte forme noi, mai proaspete, mai accesibile lumii care va veni.
Căci eu nu mai văd o reîncreştinare şi o biruinţă a dragostei creştine cu forţa şi cu intervenţii din afară.
Numai prin forţa interioară a spiritului nostru, în care lucrează harul dumnezeiesc, se va petrece acest lucru.
Dumnezeu va veni din lăuntrul nostru în afara noastră.
Şi [creştinismul] va fi mai puternic, vom trăi o nouă înflorire a dragostei, a creştinismului, cu toate idealurile lui recrudescentizate, reactivate şi împlinitoare ale golurilor noastre.
Se va produce o reactualizare şi reînflorire a plinurilor şi a crescenţelor noastre.
*
Limbă şi Literatură, nr. 4, 1972. Nicoară Potcoavă[8] al lui Mihail Sadoveanu[9].
„Nu s-a găsit nimeni ca să ne spuie cum s-au petrecut toate”. Reacţie la moarta feciorilor. Tatăl şi mama răcnesc la aflarea spectacolului muririi, ca alinare pentru durerea pierderii.
Dacă spiritul se alină prin spectacol. Spectacolul e mai presus de durere, de viaţă şi de moarte. Spiritul se regăseşte în spectacol ca întreţinere a liniei de forţă, a acţiunilor şi a împrejurărilor. That’s what[10]…
*
Satiatus[11]
De-mplinirea florilor din glastre,
de ghirlandele şi vorbele de bâlci,
azi, sătul…spre stelele albastre
sui iubire, floare de pe stânci!
*
Tot mai limpede, mai fragedă de geruri
te desprinzi, ca să te prinzi în forme,
nevăzute, dar văzute-n ceruri,
de-mplinire a artelor diforme[12].
***
[23 aprilie 1973][13]
Rotunjimea, frumuseţea
undelor de mărgărint,
izvor limpede-n tristeţea
curgerilor de argint.
*
Peste aurul de veacuri
se desface-n freamăt cald,
nufăr în albastre lacuri,
în de zboruri un lin fald.
***
[2 iunie 1973]
Mutată-n cer…
de mine mă despart,
acum voi scrie nemuritoarea carte,
a viselor ascunse şi rebele
pe liniştea tâlcuitoarelor inele.
***
[10 iunie 1974]
Oglinda frumuseţii
din ’nalturi şi adânc,
ţi-am dat cununa vieţii
să-mi fii copil şi cânt.
***
alfa – omega
Acele chipuri nelumeşti[14]
şi scânteind de frumuseţe,
putea-vor oare să ne-nveţe
sublimul căilor cereşti?
*
Inima vorbei ce se-avântă
cu aripile dând de cer,
cu duhul pâlpâind în ger,
ce-n trup de patimi se frământă?!
***
[18 octombrie 1973]
Trezire[15]
Rănit şi fulgerat şi frânt
În trup şi suflet pe pământ
Şi despicat de vânturi reci
Tu, umbră şi lumină treci.
*
…Uitasem cine şi ce sunt!
În vuietul de frunze-n vânt;
Mă strecuram pe vii cărări
Şi vă lăsam pustii…visări!…
*
Treziţi-vă din răni adânci,
Din falii, vaduri, de sub stânci,
Guri astupate de cenuşă!
*
Cămară fără ochi şi uşă,
Sfărâmă-te ţăndări, te aprinde,
Călătoreşte-te-n colinde!
***
[5 septembrie 1973]
Voi n-aveţi chiuire
şi n-aveţi altare
şi n-aveţi cântare…
*
Avem noi, ce n-aveţi voi?
Al veşniciei altoi…
*
Cuţitul ce taie
desparte viaţa,
gunoaiele…
***
În întreţinerea de viscol,
Care urcă senin spre cer
Înviau neamurile în Unul.
*
Fiorul* viu ce nu-i mister
Ci viaţa lumii întru El.
***
[6 septembrie 1973][16]
Voi cei ce vreţi
Să ştiţi şi să pătrundeţi,
Ce este dincolo de zare;
Ochi şi urechi să fiţi!…
*
Perpetua’ntrupare,
Ea cântă, ea apare!…
*
Şi-atunci, în tristă undă,
În care veacul bate,
Veţi auzi cum curg
Eternităţi voalate,
Şi lutul, nur şi-amurg*
Şi sufletul vi-l sug.
***
Eu am pătruns, eu am văzut[17]
ce-i zarea…Şi mai mult:
am auzit-o dintre vii,
culoarea-naltă-a curgerii.
*
Parfumul apelor, tumult
de adieri…neîntrerupt.
Luaţi-mă pe crezământ:
Am fost în ceruri, pe pământ![18]
*
Rămas-am să plătesc ’nainte
ofranda cerurilor[19] sfinte
şi ce-am văzut, nu-i drept să spun,
căci pentru cei ce sunt aieve
ar fi doar vorbe de nebun,
neînţelegeri şi gâlceavă.
*
Că ce-i cuvântul faţă
de mărirea veşnică ce e
roire-n pururea-nnoire,
viscol de fulgere-n ivire?!…
*
Şi norii, nimbii nevăzuţi,
prin care fragezi şi desculţi,
trandafirii, în cete line,
trec Îngerii cu sânuri pline
de bucurie şi mister,
de dorul Tatălui din cer.
*
Şi curg din aripe suspine[20]
lăsând în boabe de rubine
neauzitele suspine,
din plânsul aripilor-nalte,
pentru făpturile-ntrupate!
*
Tu, măreţie, tu, prăpăd[21]
al firii mele de ce văd
şi de ce aud şi simt şi pipăi!…
…Ce strălucire! Ce risipă-i!…
[1] Poemul e însemnat cu un X de culoare roşie.
[2] Ultimul vers a fost tăiat de către autor în M.
[3] Poem însemnat cu da.
[4] A doua variantă a versului: ’n nemărginire, veşnică, deplină.
[5] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr.
[6] Text însemnat cu da.
[7] În latină: fără de care nu se poate. Aici însă e folosit cu sensul: fără doar și poate.
[8] A se vedea:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicoar%C4%83_Potcoav%C4%83_%28roman%29.
[9] Textul e scris cu creionul, în comparaţie cu textul de dinainte şi de după acesta, care, în M, sunt scrise cu stiloul.
[10] În engleză: Aceasta este ceea ce…
[11] În latină: satisfăcut/mulțumit.
[12] Împlinirea pe care ți-o aduc vederile dumnezeiești depășește cu mult arta deformată a contemporaneității.
[13] Poemul următor este însemnat cu X de culoare roşie şi cu da.
[14] Poem însemnat cu da.
[15] Titlul poemului a fost pus la corectare, după ceva vreme şi este scris cu pix de culoare roşie, în timp ce întregul corp al poeziei e scris cu stiloul. Poemul e însemnat cu un X de culoare roşie.
[16] Poem însemnat cu da.
[17] Poem însemnat cu X roşu şi cu da.
[18] Am fost în ceruri încă fiind pe pământ.
[19] A doua variantă: ofranda darurilor sfinte.
[20] Vers tăiat în M.
[21] Am folosit a doua variantă a versului. Prima era: O, măreţie! O, prăpăd!