Opere complete (vol. 8) [7]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 73-84

***

Templu viu, de flacără, în pustiu,

al norilor de ani parcurşi,

în vineţiu şi auriu şi azuriu,

şi purpuriu…spre norii negrii, nepătrunşi.

*

Tu, umbră în cursul lumii

purtând susurul humii…

Ce străvezie! Cum picuri!…

Tu, astăzi….Tu eşti ieri…

*

E consistent şi dur

Eternul spirit pur,

ce alcătuieşte piatra

şi-alcătuie şi vatra.

*

El ce trăieşte-n toate

trăirile le-nnoadă,

şi val, şi zbor, şi-not,

Se-ncură-n toate, în tot[1].

*

Când viscol, când zăpadă,

în claruri, clar să-şi vadă

a mâinilor făptură,

a minţii Lui[2] statură!

*

Dar tu, cel din afară,

Din luptă, vis şi pară,

Oglindă Mi-eşti[3] şi prunc,

Mă nasc mai din adânc.

*

Smucit şi frânt şi rupt,

mai vast, de zare supt,

adăst, să-nfrâng pământul,

prin spirit lecuindu-l.

*

Şi gravitându-l Mie[4]

să-l salt în vijelie,

de ceruri, ore, bolte,

şuvoi, sfere şi torţe.

*

Să ne rostim în ceruri,

culori, cânt, adevăruri!

***
Yes!

Sunt omul[5] de durere-al lumii

şi-albastrul pur ce-a mai rămas în unii,

gigantic, dar mă prinde şi m-afundă,

să-ncep înnoitoarea undă,

în cerul beznelor lucide,

din spaţii de lumini, avide…

şi mila mă înmoaie până plâng,

să nasc o nouă lume din adânc!…

*

…Mai bună, fără dor şi chin,

să crească-n bucurie din prea plin

şi fără margini, beznă de mişcare,

de melodii şi armonie dansatoare!

*

…O, dansatoarea mea, cadână,

de bucle şi de plete,

tu pieri în frăgezimi, fecioară,

a străvezimilor ce înfioară!

***

[20 ianuarie 1974]

Dacă Dumnezeu m-a părăsit, dacă toate îmi stau împotrivă, dacă visele şi vrerile mele nu se împlinesc, dacă dorinţele mele cad, neîmplinite, ca frunzele uscate;

dacă din toate câte îmi sunt date mi-a mai rămas doar vieţuirea în suferinţă, bolile trupului şi chinul revoltelor zadarnice şi a nemulţumirii de sine şi de cei din jur;

dacă la viaţă nu mai ţin şi nu mai aspir la nimic şi nici nu mai râvnesc la ceva anume;

de ce accept totuşi să trăiesc, să cred şi să mă încred în Dumnezeu?!

Pentru că Dumnezeu e în mine, îmi este prieten şi nu-L pot trăda.

Pentru că viaţa pe care o am aici, ştiu, în mod indubitabil, că se va sfârşi, într-un fel sau altul, de la sine.

Pentru că nu e bine ca să se producă fisuri în încrederea ta în biruinţă, atunci când ştii că viaţa veşnică există.

***

[25 ianuarie 1974][6]

Vana* şi Sfânta Fecioară

Şi trupul pe care l-am privit

Cu duh, adâncul mi-a răpit

Şi nimbul ce mă-nvăluia

Ştiam că-i cea de-a pururi ea…

*

…Fermecătoarea, veşnic Vana…

…Mă pierd ca soarele-n Nirvana[7]!…

Şi, până când?!…Încărunţit

Mai ard, viu soare-n asfinţit!

*

Din cale-mi pururea te-abate,

Tu, Vana visurilor moarte!…

Că vrere n-am să mai fiu rug

Şi de-mplinirea-n lume fug.

*

Vreau frăgezimea fecioriei

Din focul sfânt al veşniciei,

În trupul vechi să mi s-aşeze,

Să-mi schimbe umbrele-n amieze!

*

Iar tu printre făclii rămâi

Şi fă-ţi din ochi-mi căpătâi,

Să-ţi umple sufletul şi chipul,

Vălul luminii pe nisipul

*

Scânteietoarelor măriri,

De unde spre nemărginiri,

De ceruri duse-n aurore,

În alte ceruri fără ore!…

***

Cu scânteierile privirii

M-ai smuls din flacăra de aur,

Din focul sfânt al contopirii

Şi pe iubirea ta sunt laur.

***

2

Că ce se leagănă pe unde[8]

Mireasma vieţii o pătrunde,

Iar ramurile ce se-apleacă

Pân’ la inimă te seacă.

*

3

Din vid se-nalţă către cer

Zvonind al trupului arcer[9],

Peceţile-n zori să-şi rupă,

În nouă ceruri să irumpă!

*

1

O clipă numai ţi-a fost dată,

În ea s-aduni vecia toată,

Şi nou în chipul tău să pui,

Ce-a fost, ce este şi-ncă nu-i…

***

O clipă numai ţi-a fost dată,

În ea s-aduni vecia toată

Şi nou în chipul tău să pui,

Ce-a fost, ce este şi-ncă nu-i.

*

Că ce se leagănă pe unde

Mireasma vieţii o pătrunde,

Iar ramurile ce se-apleacă

Până la inimă tot seacă!

*

Din vid se-nalţă către cer

Zvonind al trupului arcer,

Peceţile-n zori să-şi rupă,

În nouă ceruri să irumpă!

***

Îţi mulţumim din mii de feţe

C-ai pus atâta frumuseţe,

În frunze, în* aripi să ne-nveţe!

***
Iar de puterea vă pocneşte-n zale,

Nu sforăiţi cu zornet de cuvinte,

Ci făuriţi arcade şi mantale

Şi cuviincios să mergeţi înainte.

*

Voi, cei tăvăliţi în mâl şi târboseală,

Azurul aripii ce-a scris surâs,

Beteală-n scrum de oboseală,

Că nu păşiţi mai sus de vis.

*

Magherniţe de vis dărăpănat,

Cuvântul fad vă-ngheaţă tot elanul,

Căci Făt-Frumosul sprâncenat

A adormit în voi…Sărmanul!

*

Unde e fapta spiritului liber,

Ce sfarmă-ncătuşarea ca să nu adoarmă

În noi, făptura încă necreată,

Al nostru chip ce-n vis s-arată?

*

Dar îl privim în spirit, cer în ger,

Nu sunt din cei ce neagă-acest mister,

Nici nu-l înlătur, nici nu-l ocolesc,

Ci trec prin el cântând şi-l înfloresc.

*

Şi viu fiind văzut-am naltul cer,

Trezit la viaţă, răsărind din ger,

Mai consistent ca lutul ce îl calc,

L-am pipăit, l-am mirosit cu drag.

*

Materia, tot universul au pierit

Şi eram spirit pur pe viu ocean

Şi-n mine Duh din Dumnezeu aveam,

[Căci L-am văzut, cu El eram.][10]

*

Şi universuri răsăreau dintru afară,

Din mine altele, făcând să piară

Lume şi vis; şi rămânând doar eu,

Fiinţă, cer în Duh, în Dumnezeu.

***

…………………………………..

Vreţi să-L vedeţi,

în permanenţă şi-n clipit?!

…Să călăriţi pe moarte şi sorit…

…Va răsuna în voi lumină nouă,

ce inima vă va cuprinde

şi apoi

vor izbucni din flăcări

ceruri noi

în infinite nuanţe de culori,

cu fiinţe ce plutesc în nori.

*

Vechi existenţe în existenţe roiuri,

în nimb de graiuri…

şi alaiuri,

din frăgezimile simţirii

şi veşnicia adumbririi,

care cântă şi creează,

lumina-n duh,

în sfânt văzduh!

***

Eu am văzut

Izvorul creator

şi nimbii

care cresc în cer,

din mine şi din jur de mine.

*

Văd lutul mort şi stins.

Văd cerul nou aprins

de-al vieţii foc

în forme noi sporind

şi armoniile horind,

culorilor grăind.

---

[1] V primă a versului: Se plimbă-n toate, în tot.

Dumnezeu Se încură în lume, pentru că Se bucură, Se veseleşte întru ale Sale. El aleargă prin lume, pentru că El e mereu prezent lângă și în întreaga creaţie.

[2] Majuscula ne aparţine.

[3] La fel, majuscula ne aparţine, pentru că se referă la Dumnezeu în relaţie cu noi.

[4] Idem.

[5] V. primă: fiul.

[6] Poem însemnat cu un X de culoare roşie.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Nirvana.

[8] Acest poem de trei strofe a fost tăiat de către autor, în întregime, în M, pentru ca mai apoi să îl rescrie pe pagina următoare, în formă definitivă.

[9] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/arcer.

[10] Vers compus de către noi, pentru că Fericitul Ilie a lăsat necompletat al patrulea vers al acestei strofe.