Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Paginile 294-298

*

Cuprinsul întregului volum

***

8. 6. Imaginea hipermodernă: reperul vandabil al zilelor noastre

Profesorii Gilles Lipovetsky şi Jean Serroy, în recenta lor carte intitulată Ecranul global, analizează în trei capitole distincte ceea ce ei denumesc: „cele trei concepte fundamentale…ale cinematografului hipermodern[1] actual.

Iar conceptele pe care le explică pe baza unor multiple exemple filmice sunt: imaginea-exces [69-88], imaginea-multiplex [89-117] şi imaginea-distanţă [118-132] [2].

8. 6. 1. Imaginea-exces

Motivul pentru care a apărut imaginea-exces în filmografia recentă e tendinţa tot mai accentuată a fugii înainte[3] a imaginii de film, care devine „supramultiplicată, printr-o escaladare a tuturor elementelor care-i compun universul”[4].

Filmele de mare spectacol au ajuns să treacă peste 3 ore [Titanic durează 3 ore şi 10 minute][5] şi ne propun „estetica hipermodernă a saturaţiei, având drept scop vertijul, uluirea spectatorului”[6].

Neocinematograful, cum îl numesc autorii noştri, utilizează o atitudine imagistică de tip torent, în care avem de-a face cu o uluitoare rapiditate a secvenţelor şi cu excesul de decibeli al soundului[7].

Torentul de imagini şoc te transpune în universuri imaginare ca în Lord of the Rings [8], te pune în faţa unui „adversar multiplicat cu o sută, graţie virtuţilor clonării informatice[9], ca în Matrix Reloaded [10] sau te face să asişti la o întreagă „escaladă de imagini pirotehnice[11] ca în The Pirates of the Caribbean [12].

Asistăm aşadar la o exacerbare a parametrilor audiovizualului, în cadrul căreia supralicitarea sonoră şi efectele high-tech[13]dinamizează…din ce în ce mai mult imaginea, provocând un veritabil foc de artificii care joacă rolul unor stimuli optici[14].

Toate acestea duc la confruntarea privitorului cu senzaţii optice extreme[15], „în care imaginile devin mai reale decât natura”[16].

Odată „cu [Steven] Spielberg[17] şi generaţia neohollywoodiană de la sfârşitul anilor ’70, un alt parametru a dobândit o importanţă majoră: viteza, ultramişcarea, ritmul infernal”[18] al succesiunii secvenţelor.

Însă se caută viteza pentru ea însăşi[19].

De aceea „planul devine aproape un instantaneu, scurtimea sa făcând impactul cu atât mai brutal, iar repetarea sa accelerată provocând efectul unui bombardament vizual[20].

Şi aceasta, pentru că se accentuează ideea că trebuie accelerată naraţiunea şi montajul filmelor[21], pentru ca totul să fie „speed, imediat şi non-stop”[22].

Dinamismul accelerat[23] al imaginilor evidenţiază, prin contrast, diferenţa dintre viteză şi lentoare în spaţiul temporal al naraţiunii filmice[24].

O altă observaţie referitoarea la imaginea-exces pe care autorii noştri o fac e aceea că excesul imprimă privitorului ideea de abundenţă imagistică[25].

Hipercinematograful postmodern ne livrează o „abundenţă de dragul abundenţei…într-o escaladare a plinului, care nu-i decât o debordare hipertrofică, o încărcare extremă devenită scop în sine.

Filmele de acţiune, de aventuri, de groază, în special, încearcă să ofere mereu mai mult, să îngrămădească literalmente produse cât vezi cu ochii: efectele devin aici focuri de artificii; urmăririle, exploziile, cascadele, confruntările nu numai că se înmulţesc, dar sunt mereu mai rapide, mai îndrăzneţe, mai violente[26].

Imaginea nu mai e gândită în categoriile bunului sau ale prostului gust, ci prea-multul[27] imagistic îmbracă diverse forme, ca „excesivul, hiperbolicul, multiplul, supraabundentul, debordantul, exagerarea”[28].

Din groaza față de imaginea mediocră se caută excedentul imaginal detaşat de judecata morală[29].

Imaginea-exces este o expresie a unei societăţi destructurate interior, întemeiată pe „libertăţi şi stimulări demultiplicate. Excesul arhetipal, dionisiac sau satanic, a lăsat locul excesului unei epoci istorice patogene: cea a hipermodernităţii individualiste. Acesta este contextul în care proliferează temele şi imaginile anomaliilor paroxistice[30].

Şi autorii noştri ne prezintă câteva teme recente ale imaginii filmice pentru a sublinia preferinţa pentru marginali a cinematografiei actuale.

A fost introdus în prim-plan obezul, ca „obscenitate postmoralistă[31] şi anorexica, drept termen „pentru supleţe” feminină[32].

Preocuparea pentru siluetă a fost transformată într-o obsesie[33] iar actorii încearcă să se identifice, pe cât posibil, cu rolul pe care îl joacă[34].

Iar în această fugă nebună după autenticitatea personajului şi după dezinhibare, „drogul, alcoolul, furtul, sexul, scarificările[35], piercingul, tatuajele, ţoalele sexy”[36] se fac la vedere[37].

De aceea asistăm la imagini ultraviolente[38], produse de către „supereroi culturişti[39] [Schwarzenegger[40] se transformă dintr-un războinic muşchiulos într-un cyborg terminator][41] sau de către criminali în serie care ajung la „hiperultrasadissime”[42], acţiunile lor având o „finalitate senzaţionalistă[43].

Autorii observă în mod judiciosviolenţa şi sexul au în cinematografia recentă aceeaşi valenţă extremă[44].

Sexul e oferit ca „exces orgiastic”[45], pentru că suntem în plină epocă a „democratizării, a legitimizării, a proliferării hard-ului”[46].

Filmografia porno prezintă o imagine suprarealistă, hipertrofică[47], fiind focusată pe „practicile cele mai extreme ale gangbang-urilor şi ale altor multipenetrări în prim-plan[48].

Imaginea XXX este un zoom libidinal[49], care urmăreşte „exacerbarea pură şi nelimitată a organelor şi a combinaţiilor erotice[50].

Dezlănţuirea sexuală maximală[51] a dat naştere unei hiperrealităţi videolibidinale[52], în care apare şi „vulgaritatea crudă [cât] şi…obscenitatea”[53] lingvistică.

Toate acestea au condus la a nu mai fi resimţit excesul ca excesiv[54], ci „el este asimilat şi normalizat şi, în acelaşi timp, antrenat într-o fugă înainte: [căci] eliberării corpurilor le-a urmat eliberarea imaginilor şi a cuvintelor care numesc erotismul, lubricitatea, Sodoma şi Gomora. Estomparea nu-ului transgresiv a deschis calea lipsei de măsură a hiper-ului[55].


[1] Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global. Cultură, mass-media şi cinema în epoca hipermodernă, trad. din lb. fr. de Mihai Ungurean, col. Plural M, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, p. 66.

A se vedea: http://fr.wikipedia.org/wiki/Gilles_Lipovetsky și:

http://www.polirom.ro/catalog/autori/serroy-jean/.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 69.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 70. A se vedea: http://www.imdb.com/title/tt0120338/.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 70-71. A se vedea: http://www.imdb.com/title/tt0120737/.

[9] Idem, p. 71.

[10] Ibidem. A se vedea: http://www.imdb.com/title/tt0234215/.

[11] Idem, p. 72.

[12] Ibidem. A se vedea: http://www.imdb.com/title/tt0383574/.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 73.

[16] Ibidem.

[17] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Steven_Spielberg.

[18] Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global. Cultură, mass-media şi cinema în epoca hipermodernă, ed. cit., p. 73.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 74.

[21] Idem, p. 75.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 76.

[26] Idem, p. 77.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 79.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 80.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] A scarifica = a cresta superficial pielea cuiva pentru o uşoară sângerare în scop terapeutic, cf. *** RoDex V. 1. 2.

Însă aici e vorba despre tăieturi pe propriul tău corp cu scopul de a demonstra puterea ta extraordinară de a suporta durerea.

A se vedea filmele în care femeile îşi taie venele din dragoste sau pistolarul, rănit de glonţul adversarului, care îşi scoate glonţul de unul singur din propriul său trup.

[36] Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global…, ed. cit, p. 81.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 82-85.

[39] Idem, p. 83.

[40] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Arnold_Schwarzenegger.

[41] Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global…, ed. cit, p. 84.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 85.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Ibidem.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 86.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 86-87.

[54] Idem, p. 88.

[55] Ibidem.

Did you like this? Share it: