Zi: 9 aprilie 2011

O poezie spusă-n barbă [3]

One comment

Partea întâia și a doua…

***

În Locus refrigerii lumânările apar în pântecul ghețarilor (p. 34), pentru că inimile noastre luminează ghețari. Moartea e blândă, „trece…blând” aici dar cu accente oculte: pentru că blândețea ei este „ca un descântec”.

Groparii profită de moarte și se îngrașă iar din ei se îngrașă viermii, care îi așteaptă și pe „unii care încă n-au murit”.

Autorul aspiră la o statuie și la „o moarte celebră” în Mitologicale? În același timp își pune problema urcării la ceruri în vremea dimineții…Și, da: dimineața e o vreme bună de…plecat spre ceruri!

„Eucharistic” în p. 37, pentru că autorul este cu „Isus” și cu „escatologic”.

Cenușa acvariului e locul unde dansează „peștele eucharistic”.

Despre ascultare în p. 38 și el strigă „pământ”. Dar nu oricând ci „în toiul petrecerii”.

Hingherii, deși „bătrâni cuminți” la prima strigare, nu sunt chiar așa de omenoși sau de agreabili, pentru că au cearcăne până în dinți sau „cearcăne în loc de dinți”, rânjesc ca niște apucați, „scot limba fiartă în salivă” și cu ochii lor „sașii”, care privesc încrucișat, pândesc potăi costelive, adică niște câini bătrâni ca și ei.

Autorul nu prea agrează bătrânii sau, eufemistic spus, dacă îi agrează nu îi și vede bine.

Cu toate aceste mici inconveniente, noaptea are (îmi place metafora!) „stingher lătrat” (singura porțiune experențială a poemului) și, în același timp, nu pare a fi una oarecare, pentru că începe „un cântec sfânt”. De ce sfânt e lângă ciudat, aiurea?

Câinii sau hingherii sau nici unii și nici alții au avut o tinerețe „barbară”? Cum e când ești barbar?

Câinii devin niște „martiri” în cele din urmă, pentru că hingherii bătrâni, cărora le curge saliva sau limba din gură, în mod paradoxal îi prind și îi omoară. Însă nu oricum! Îi încoronează cu cunună de spini (nu trebuie…și totuși îl întreb pe autor: de ce trebuie să își bată joc de Patimile Domnului tocmai „un teolog”?) și câinii mor „creștinește”, pentru că au „suflete de câini, curate” (p. 40).

În p. 41, poetul (pentru prima dată folosesc cuvântul pentru Cristian Bădiliță…deși nu cred că poezie scrie el) ar vrea „să putrezească în genunchi”. Probabil la rugăciune…

Dar…el s-a „plimbat viclean prin oraș” și a văzut cum fiecare se preocupă de ale lor și și-a dat seama că nu are unde fugi. De aceea preferă moartea neștiută, nevăzută, moartea întinsă pe iarbă…aidoma unei împușcături interioare (p. 41-42).

Cine e „pasărea neștiută” (p. 42)? De ce „caporal”?

„Orizont” cu majusculă?

Păsările/ oamenii „cu burțile pline” au burdușit în ei, da, în ei (la oameni mă refer): „mierle, cuci și privighetori”, adică păsări de ambele sexe.

Păsări hulpave.

Păsări aidoma unor „proiectile frumos șlefuite, acoperite într-un nor de tandrețe” (p. 42) sau într-un nor de eufemisme catastrofice.

Un fel de știre TV „impunătoare”, plină de un sarcasm delicat: „Astăzi, în București, din cauza unui drăguț muncitor competent, 10 blocuri au sărit în aer…în timp ce oamenii visau dulce în paturile lor”.

De ce se bucură poetul (pentru a doua oară…) de sarcasmul plin de miere? Îmi dă senzația că se bucură să își scămoșeze rănile…

Aerul e „plin de cântece”, în timp ce căușul palmelor „sugrumă” această melosferă iar cartușiera, în loc să se încingă…„nădușește” instantaneu.

Însă aflăm că nu păsările sunt oameni ci că „milioane de păsări” sunt burdușite în trupurile oamenilor hulpavi și, cu încăpățânare, nu trebuie să zici nici pâs despre asta. Dar când caporalul mușcă din țărână în agonia morții, el trebuie să se gândească la cer ca la locul „visat de-o pasăre împușcată” (p. 43).

Adică nici aici cerul nu e prietenos cu caporalul și nici cu pasărea împușcată.

De ce pasărea împușcată nu e și ea o „martiră”, precum câinii „curați” și cu „cununi de spini” pe cap? Poate într-o altă poemă…într-o altă carte…

Cristian Bădiliță nu simte că poemul de față e o construcție și așa „prea artificială” încât să îți mai vină să îl continui. Însă poemul mai are și o a treia parte.

Moartea are ochi mai frumoși decât femeia iubită. Ea are „ochi senini și candizi de privighetoare”, adică ortodocși, ce până acum nu îi avea și coamă de roib (p. 43). Lupta de pe buza morții nu mai e neagră ci „un fericit război”.

Însă luminozitatea nu durează la Cristian Bădiliță, nici chiar când moartea e frumoasă, pentru că fiii ei (și ai lui…că se referă la femeia iubită) s-au născut „în proaspete tranșee dintr-o mamă-schijă și un tată-afet” (p. 43).

Afet = suportul pentru țeava unui tun sau pentru o mitralieră.

Mai mult ca sigur, copiii lor s-au născut morți sau în mod eroic, pe front, pentru că în loc de picioare și mâini au „patru drapele zdrențuite întoarse pe furiș/ în patria lor” iar pietrele tombale, „șlefuite” ca și proiectilele „tandre”, care cad din nori…stau sub „genunchii iubitelor”.

Din caporal nu mai rămâne în cele din urmă decât „o mască autentică” de față și un veston „de iarbă”, moartea, această ultimă moarte „romantică” din poezia lui Cristian Bădiliță fiind proprie primei scrisori de dragoste (p. 44).

Standardizarea vederii. Paradigma Carrefour

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Paginile 315-321

*

Cuprinsul întregului volum

***

10. Publicitatea sau standardizarea vederii

Publicitatea nu mai este de mult o reclamă de bun gust prin care vrei să te faci cunoscut. Publicitatea este în prezent o fugă teribilă după hipnotizarea cumpărătorului. El trebuie să vadă nu ceea ce vrea el, ci ceea ce avem noi de vândut.

Pentru aceasta cumpărătorul trebuie dresat, hăituit, minimalizat, prostit, escrocat, fără ca să înţeleagă de ce sau, după cum spune poetul: făr’ a prinde chiar de veste.

De aceea asistăm nu la o vânzare de mărfuri ci la un întreg ritual sacralizat, la o idolatrizare profană a lucrurilor, de care putem profita toţi, fără identitate naţională sau religioasă, numai dacă suntem solvabili.

Conceptul de standardizare a vederii prin reclamă pe care vrem să îl luăm în discuţie aici poate fi depistat la tot pasul. El constă în propunerea unei oferte unice a produselor, fără nuanţe libere.

*

10. 1. Imagologia publicitară a supermarketului Carrefour

Oferta publicitară a firmei Carrefour[1] pe 2005 a început cu stindardul: Primul loc la reduceri de preţuri[2].

Laitmotivul designului lor e acela al pugilismului, deoarece apar încă din 2004 (atunci am sesizat noi acest accent) mânuşile de box roşii în cadrul prezentării unor produse.

Ideea e următoarea:  firma Carrefour bate preţurile prin aceea că lansează preţuri mai mici decât alte firme competitoare.

Produsele sunt individualizate şi sunt prezentate fără peisaj. Vederea e controlată de produs şi de preţ, preţul fiind scris tot cu roşu.

Legătura dintre pugilism şi mâncare e una inexistentă la nivel practic (lucru foarte evident). Dar boxul e luat ca paradigmă pentru violenţa concurenţei, unde învingătorul e cel care determină mult mai multe vânzări decât toţi ceilalţi.

Pentru noi e mirabil acest roşu persistent. Clienții sunt, în special, femei şi de aceea avem roşu peste tot sau patronii sunt de sex feminin?

Ceea ce am putut decripta e aceea că mânuşa roşie apare în mod ferm ca învingătoare la anumite produse, ca spre exemplu: radiatorul ulei Tesy, Sistemul Asus Line Dc, Fierul de călcat R350 Rohnson[3], Pijama damă[4], Cremwurşti sau Mazăre verde fină[5], ca să numim numai câteva produse alese în mod aleatoriu.

Important pentru noi nu e aceea că ele apar ca produse favorite, ci întrebarea noastre este următoarea: în comparaţie cu care preţuri e mai rentabil să le cumperi?

Nu ne este sugerat niciun concurent dar, cu siguranţă, că cei care vor să cumpere, se presupune că ştiu să facă diferenţa.

Şi ca să ştii să faci diferenţa, trebuie să ştii şi ofertele altor firme [şi se presupune că noi ştim şi alte oferte], cu care Carrefour e în bătălie roşie.

A doua ofertă a anului 2005 are drept motto: Preţuri mici la început de an![6].

Trebuie să specificăm faptul că la fiecare ofertă apare deviza fundamentală a complexului comerical Carrefour şi ea are accente soteriologice clare: „Carrefour. Pentru o viaţă mai bună!”.

Deci bunăstarea vine pe cale materială şi ea poate fi cumpărată de la acest hangar-cu-de-toate.

Opulenţa prezentată de către oferte este specifică şi spaţiului comercial ca atare. Însă, aidoma cu modul în care produsele lor sunt prezentate în reclamă, ca amestecate unele cu altele sau ca imense grămezi de lucruri aflate în maximă proximitate a unora cu altele (deşi locaţia este sistematizată pe zone comerciale distincte), aceeaşi debandadă se întâlneşte şi când te duci să cumperi: imensitatea grămezii cu lămâi sau portocale contrastează cu mirosul de peşte care stă să se strice, cărţile sunt aruncate pe unde nu ţi-ai da seama iar produsele sunt încercate de către clienţi şi sunt lăsate goale sau aproape goale [7].

Însă pentru bucureşteni acest spaţiu reprezintă o mare aşteptare, tocmai pentru că găsesc totul la un loc.

E prea puţin importantă pentru mulţi, din păcate, calitatea, tihna cumpărătorului sau reala diversitate.

Ceea ce importă este găsirea preţului mic şi al confortului la cumpărături sau presupunerea că aici lucrurile sunt mai ieftine şi le cumperi cu lejeritate.

Însă preţurile nu sunt ieftine şi mersul la cumpărături nu e deloc unul lejer ci plin de peripeţii enervante.

Produsul, vizualizarea produsului, coboară ochii la preţ. Preţul încearcă să supraliciteze vederea cumpărătorului mult mai mult decât produsul.

Marca, producătorul, data fabricării produsului sau a expirării lui, modul său de ambalare sunt prea puţin interesante pentru cumpărătorul avid de preţuri mici.

Privim oferta citată, cea de la sfârşitul lui ianuarie 2005 şi vrem să cumpărăm, să zicem, carne de pui.

Găsim 7 sortimente de carne de pui[8]. Ni se par diferite sau şocant de multe. Dar când ne uităm mai aproape de siglă găsim că două erau de la Călăraşi, pe două scria Romsad, pe una Conaşu iar pe alte două Food 2000. În loc de 7 produse diferite avem 4 şi habar avem de unde sunt luaţi aceşti pui, pentru că aceste firme nu spun de unde iau carnea [9].

Cei de la Călăraşi taie acelaşi pui dar pulpele inferioare ale puiului costă 89. 990 iar pieptul cu os 83. 990. N-am înţeles niciodată metoda prin care îşi dau seama comercianţii, că puiul vrea să-şi vândă mai scump picioarele în comparație cu pieptul.

Puiul dezosat costă mai scump…Dar când ne uităm la toate cele 7 produse nu vedem nicio diferenţă magnifică între ele.

Diversitatea, cu alte cuvinte, nu e şi garanţia noutăţii sau a calităţii. E o diversitate înşelătoare, perversă.

Bineînţeles că toţi pot vinde tot ceea ce vor şi tot ceea ce au. Dar meritul cumpărătorului trebuie să fie acela de a reduce diversitatea perversă la suma insignifiantă de produse unice.

Privirea cumpărătorului trebuie așadar să se autoeduce. Ea nu trebuie să aibă aici rostul unui spectator vesel de tot ceea ce vede, ci să aibă rolul unui privitor atent, reflexiv, critic, care decide în mod just între oferta umflată şi naturaleţea şi unicitatea produselor.

A treia ofertă, premergătoare „zilei îndrăgostiţilor”[10], are un motto, pentru noi, oripilant dar, pentru alţii, interesant: La Carrefour te loveşte dragostea![11].

Pe prima pagină a ofertei găsim o domnişoară cu cercei de câteva grame bune, cu mânuşi de box în mâini, tot roşii, care vrea să ne bată cu dragoste.

O inimă galbenă, aflată pe mânuşa ei roşie, e îndreptată spre noi şi ochii îi sunt calzi dar inexpresivi, iar buzele roşii.

Probabil aşa arată dragostea postmodernă: e o dragoste care creşte din bătaie şi care se transformă în bătaie, pentru că partenerii ajung să înţeleagă că nu sunt pe aceeaşi lungime de undă.

Roşul mânuşilor contrastează într-un mod urât, după părerea noastră, cu albul imaculat al cămăşii. De atâta roşu a început să ne doară ochii, pentru că e vorba de un roşu foarte roşu, strident, ca şi nervii pe care ţi-i produce nesimţirea socială postmodernă.

Dar simbolul dragostei sau, mai bine-zis, bagatelizarea dragostei, a acelei dragoste pe care o cumperi, a dragostei de care profiţi, a dragostei pe care o arunci ca pe un şerveţel folosit, apare simbolic în spatele sticlei de Coca Cola de 2 litri[12], în spatele spumantului cocktail Pesca[13] sau a pastei de tomate Sultan[14], sub forma unei inimi mari, tot roşie.

Într-un cuvânt, produsele Carrefour sunt subtitrate, explicate în această perioadă prin virilitatea acestui mit al dragostei, pe care fiecare îl înţelege după cum doreşte sau după cum e capabil să îl înţeleagă.

Acum, pentru că e vorba de dragoste, ne vând o dragoste fără dragoste, un fel de îndrăgostire de produse şi nu de persoane, mutarea atenţiei de la persona umană la produsele vandabile fiind constanta depersonalizantă a shoppingului[15]postmodern.

Centrarea vederii pe produs, pe produsul tipizat, pe produsul fotografiat frontal, nu are decât un singur rost şi anume pe acela de a supralicita produsul, de a-l hiperboliza.

Exagerarea produsului prin imaginile alungite ale produselor din reclame au rostul de a impresiona într-un mod subliminal, pentru că înţelegi că ai nevoie de acest produs nu pentru că e bun pentru tine, ci pentru că arată bine în aparenţă şi pentru că această firmă îl prezintă într-un mod foarte generos şi cu multă căldură.

De fapt, când vrei să cumperi Ciuperci tăiate la 400 de grame[16], nu vezi decât o conservă pe care apar câteva ciuperci albe răsturnate. Însă surpriza de acasă s-ar putea să transforme imaginea de pe cutie într-un conţinut bun de aruncat la coş.

Când cumperi Hering marinat Bonito, de 700 de grame casoleta[17], vezi prin cutia transparentă peştele împănat cu morcovi. Dar până nu îl guşti, nu te poate convinge vreo reclamă că e şi bun sau că e pe gustul tău.

Noi credem că reclamele nu pot să ne convingă pe prea mulţi şi chiar dacă ar putea să convingă o majoritate anume, întâlnirea cu produsul păstrează amiabilitatea cu el sau o rejectează.

Oricât de mult ne-ar ploua în gură privind aceste produse, odată ce am luat o plasă serioasă cu un soi de vin sau cu un fel de îngheţată, eu unul nu mai mă gândesc să îl încerc şi a doua oară.

Privirea trebuie atestată de către gust la mâncare şi de către performanţă la produsele electronice.

Mirajul standardizării produselor, al poziţionării lor în raft dispare la contactul efectiv cu produsul.

Bineînţeles, noi nu excludem infantilismul în materie de cumpărături. Nici nu negăm faptul că se vând produse foarte proste numai pentru că o anumită categorie de oameni le acceptă fără discriminare.

Dar subliniem faptul că pentru un om echilibrat, reclama nu are un efect durabil, dacă nu are şi eficiență reală.

A patra ofertă a anului 2005 de la Carrefour atinge o notă eufemistică: Preţuri mici de le cauţi cu lupa![18].

Și apare o lupă, peste preţ, care nu demonstrează nimic dar e în ton cu enigmatica reclamă.

Se păstrează în paginile reclamei celebra mânuşă roşie de care am vorbit anterior dar, într-o bulină albastră, apare şi termenul de garanţie lângă produse, care nu ne-a sărit în ochi până astăzi.

Reclama e un hocus-pocus, pentru că preţurile nu au suportat schimbări majore.

Pe ultima pagină, firma în cauză îşi arogă calitatea de sponsor al Federaţiei Române de Fotbal şi al echipei naţionale de fotbal [19].

Între timp am mai pierdut câteva reclame…

Ajungem la luna lui mai a anului 2005. Prima ofertă de pe luna mai are sloganul: Stoarcem preţurile până la ultima picătură![20].

Te poţi gândi, pornind de la el, că storci lămâile sau portocale pentru un suc, că storci rufele în mâini sau că storci – cel mai horror – capul cuiva într-o presă.

Ideea cu storsul de vlagă e un subiect care apare și el în această carte şi care reprezintă unul dintre dezideratele lumii autonome.

Am scăpat de mânuşile de box de pe prima copertă, dar ele apar înăuntrul revistei publicitare.

Acelaşi roşu excedentar. Culorile prea vii şi agasante în acelaşi timp nu credem că sunt chiar atât de bine alese dar se pare că trendul zilei e foarte înflorat.

Se practică, se poartă culorile mult prea vii, foarte şocante pentru privire, ameţitoare.

Marile lanţuri de magazine au început să înţeleagă că România nu poate cumpăra cât vor ei şi scad preţurile, fac noi facilităţi cumpărătorului autohton.

Preţul în leii vechi şi în cei noi este o directivă a statului român. Toţi s-au aliniat la această legiferare.

Preţul la computere e în scădere, și la fel la frigidere sau haine estivale.

A doua ofertă a lunii mai a avut mottoul: Preţuri mici, pentru vreme frumoasă![21]. Au apărut şi câteva flori albe stropite cu galben pe copertă.

Preţurile nu au nimic de-a face cu vremea călduroasă, după cum nici pisica nu are nimic de-a face cu mersul trenurilor. Într-un film suprarealist asta se rezolvă. Însă nu şi la cumpărături.

Firma Carrefour este atentă cu creştinii ortodocşi care prăznuiesc pe Sfinţii Constantin şi Elena pe data de 21 mai. A înţeles (din fericire pentru noi) că ortodocşii sunt majoritari în această ţară dar şi la cumpărături.

Cardul special de cumpărături e o nouă facilitate. Ei lucrează cu BRD-ul[22].

Nu apar însă schimbări speciale, derutante în reclamele firmei. Sunt foarte liniari în ceea ce priveşte modul de a-şi face reclamă.

[1] A se vedea: http://www.carrefour.ro/.

[2] Cf. Ofertei cuprinse între 05. 01-17. 01. 2005, p. 1.

[3] Idem, p. 2.

[4] Idem, p. 5.

[5] Idem, p. 10.

[6] Oferta cuprinsă între 19. 01-31. 01. 2005, p. 1.

[7] Mare mirare ne-a fost la Complexul Orhideea, de lângă staţia de metrou Grozăveşti, să găsim câteva cărţi aruncate pe la standul de mâncare şi o sticluţă cu Diabolo, consumată total dar aşezată la loc, în raft, ca să nu mai spunem de avalanşa de prost gust care domneşte în spaţiul casnic al complexului, unde mirosurile şi miasmele se uneau într-o petrecere deşănţată de postmodernism ieftin.

Fuga după bani lasă jos garda calităţii produselor iar lipsa de cooperare a vânzătorilor cu clienţii e proverbială în afacerea românească.

Frustrarea faţă de ceea ce vezi capătă două direcţii: una, în care nu poţi să îţi iei multe produse pentru că nu ai bani iar a doua, nu te simţi bine când cumperi, pentru că eşti tratat ca o maşină de cumpărat şi nu ca o persoană care trebuie protejată în acel spaţiu.

A se vedea:

http://www.carrefour.ro/magazin_centrulcomercialcarrefourorhideea_3.html.

[8] Oferta cuprinsă între 19. 01-31. 01. 2005, p. 20-21.

[9] Îmi aduc aminte că bunica mea Floarea Picioruș avea o vorbă când se uita la produsele din carne din magazine: „Cine ştie câţi pui morţi, pe care apoi îi taie, mănâncă ăia de la oraş şi câte animale moarte”.

Noi trăiam pe atunci la ţară şi comparaţia ei era realistă, pentru că puiul din curte nu seamănă cu cel din frigiderul magazinului.

[10] Oferta valabilă între 02-14. 02. 2005.

[11] Idem, p. 1.

[12] Idem, p. 14.

[13] Idem, p. 15.

[14] Idem, p. 17.

[15] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Shopping.

[16] Oferta valabilă între 02-14. 02. 2005, p. 17.

[17] Idem, p. 21.

[18] Oferta dintre 16-28. 02. 2005, p. 1.

[19] Idem, p. 24.

[20] Oferta 5-16. 05. 2005, p. 1.

[21] Oferta 18-30. 05. 2005, p. 1.

[22] A se vedea: http://www.brd.ro/banca/.

Femeia de mâncare, chirurgia plastică și sexul cu părinții

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Paginile 304-314

*

Cuprinsul întregului volum

***

9. Omul redus la vedere sau ideologia restrictivismului secular

Ideologia postmodernă cere corecţii ale naturii umane şi ale comportamentului uman, corecţii profunde, care ating în mod destructurant umanitatea noastră, pentru a fi proprii unor standarde de frumuseţe impuse şi unei noi prezentabilităţi sociale.

Când încercăm să vedem în om numai frumuseţea trupului său îl reducem la ceea ce se vede. Dacă încercăm să reducem totul la aspectul vizual nu mai avem relaţii de profunzime, pentru că omul nu este numai ceea ce se vede sau nu numai haina sau faţa îl fac pe om.

Despre urmările grave, dezumanizante ale acestei restricţionări vulgare a vederii numai la ceea ce se vede din om vom vorbi în cadrul acestui capitol al cărţii noastre.

*

9. 1.  Femeia de mâncare

Ultima copertă a revistei DVD Erotica[1] – revistă pentru adulţi – de pe luna februarie 2005 ne îmbie cu o femeie apetisantă, cu părul vopsit blond, căreia i se întrezăresc sânii mari, generoşi [un eufemism la modă] şi care este îmbrăcată în desuuri negru cu alb.

Ea ne îmbie, pentru că în mâna stângă poartă o tavă de inox, pe care sunt struguri albi şi roşii şi un pahar de vin roşu, aproape plin.

La ce să ne uităm mai întâi: la femeie sau la mâncare şi băutură? Aceasta e falsa dilemă a discuţiei noastre. Pentru că femeia e apetisantă tocmai pentru că înlocuie mâncarea. Sau ea trebuie dorită în schimbul mâncării.

La picioarele femeii, cu litere negre, mari, citim alt lucru tot la fel de îmbietor: Plăcerea căminului tău. Se referă la revistă.

Ceea ce îţi prezintă revista este o plăcere care te face să renunţi la mâncare sau să vezi femeia ca pe o mâncare, pe care îţi vine să o tai în bucăţi şi să o mănânci.

Mă gândeam mai ieri la faptul, că sexualitatea ca obiect, ca marfă este un preambul al necrofiliei. Faci sex cu celălalt nu numai pentru ca să-l domini sau să-l umileşti, ci ţinteşti mai sus: să-l extermini, să îl elimini pur şi simplu prin sexualitatea ta.

Deci, pe când vom trece la mâncarea femeii obiect?

Va fi mereu un substitut ipotetic al mâncării sau vom adera la antropofagie, după cum am trecut şi la mâncatul excrementelor?

Paralela femeia desfrânată vs. mâncare îmbelşugată apare adesea în literatura duhovnicească ortodoxă.

Desfrâul vine de la multa mâncare şi băutură.

Femeia goală, atunci când o priveşti desfrânat, te atrage la nivel vizual şi nu prin adâncul de taină şi prin frumuseţea sa interioară.

O priveşti epidermic şi nu cobori spre ceea ce o reprezintă cel mai profund: interioritatea vieţii sale.

Acesta e motivul pentru care nu respectăm și nu iubim femeia: pentru că nu o cunoaștem. E mult mai ușor să profiți de moment decât să o iubești pentru că o cunoști tot mai mult.

*

9. 2 . Plata pentru o frumuseţe perisabilă

Conform adresei de mai jos[2], pentru a avea buze senzuale trebuie să se injecteze sub pielea buzelor tale colagen sau grăsime.

Rezultatul însă, adică buzele senzuale, nu este însă unul de durată, pentru că „materialul injectat va fi ulterior metabolizat de [către] corp” [3].

Aşa că doamna care vrea să fie întotdeauna frumoasă trebuie să mai facă o operaţie estetică la buze.

O nouă intervenţie chirurgicală – o nouă tarifare a frumuseţii!

Riscurile sunt rare, dar pot exista adversităţi la colagen dar nu şi la grăsimea proprie.

Colagenul (asta e o surpriză pentru cele care nu vor să mai facă o asemenea operaţie) este „un derivat din colagenul bovin purificat”[4].

Din 1981 această procedură medicală a primit avizul de funcţionare în America. Colagenul se introduce în buze cu seringa, împreună cu ser fiziologic.

Însă, dacă vor ca să fie injectate cu propria lor grăsime se recoltează grăsime de pe abdomen, coapse sau fese.

Grăsimea se foloseşte şi la „umplerea obrajilor supţi, [la] pliurile feţei, [la] corectarea denivelărilor pielii, [a] ridurilor frunţii, [la] îngroşarea buzelor şi [la] ridurile mâinii”[5].

Durata de frumuseţe este însă îngrijorător de mică: numai 3-6 luni, un an sau ceva mai mult de un an [6].

Dacă aş fi femeie, m-aş gândi mai ales la cât de puţin durează, nu la cât de frumoasă aş putea să par după o asemenea inginerie facială [7].

Însă re-formarea sânului este şi ea la îndemâna noastră. În aceeaşi locaţie[8] găsim şi procedura pentru ridicarea sânului.

Problema numărul unu a clinicii al cărui site îl folosim acum e aceea ca femeile să-şi corecteze, cu ajutorul lor, acei sâni care şi-au pierdut „forma şi fermitatea”[9].

A se observa nuanţa morală dată sânilor, prin accentuarea faptului că ei trebuie să fie „fermi”. De aceea vom analiza puţin terminologia cu care sunt îmbiate potenţialele cliente.

Sânii pot să arate ca nişte bucăţi de carne atârnate. Ei nu mai au fermitate sau elasticitate, areolele[10] şi mameloanele sunt îndreptate în jos sau sunt poziţionate sub şanţul mamar[11].

Ideea primă cu care sunt întâmpinate potenţialele cliente e aceea că sânii mici pot suporta cel mai bine operaţia de lifting.

Cele cu sâni mai mari nu au o durată mare de bucurie în această zonă a trupului.

Dar cele care vor să fie mame şi să alăpteze sau care alăptează  deja nu vor fi afectate de o asemenea operaţie, pentru că nu vor fi atinse canalele galactofore şi mameloanele[12].

Operaţia[13] constă în aplicarea a trei incizii pe sân:

1. în jurul areolei,

2. de la marginea areolei la şanţul submamar, şi

3. orizontală, sub sân.

Se îndepărtează excesul de piele iar areola şi mamelonul sunt mutate într-o poziţie mai înaltă.

Reclama acestei clinici spune că nu există riscuri majore. Asta într-o primă fază. Însă tot ei ne avertizează că femeia în cauză „trebuie să fie conştientă atât de riscuri cât şi de beneficii”[14].

Iată riscurile: hemoragie, infecţie şi reacţiile la anestezie. Însă noi credem că ne ascund multe lucruri aceste firme caritabile cu frumuseţea oamenilor şi pe care le descoperim numai pe propria piele, în cadrul actului medical dar, mai ales, postoperatoriu.

Pentru că ideea circulă prin târg, clinica vine şi cu o altă atenţionare, pe care nu o ceruse nimeni: „liftingul de sân nu creşte riscul apariţiei cancerului de sân” [15].

Dacă acest lucru se produce şi există într-adevăr date concrete de apariţie a cancerului la sân după astfel de inginerii plastice, clinica nu bate apropouri despre aşa ceva.

Înainte de operaţie pacienta trebuie să o termine cu ţigările. Dacă în ceea ce priveşte sânii, reacţiile adverse faţă de sănătatea lor sunt evidente, de ce nu sunt evidente şi pentru celelalte părţi ale organismului?

Însă trebuie să fim cinstiţi şi să afirmăm, că există şi medici care vorbesc despre răul pe care îl provoacă tutunul.

După operaţie apar dureri mari în zona sânilor, chiar dacă aici, pe sait, nu apare deloc precizată această idee. Încercăm să ne dăm seama cum e şi credem că nu greşim cu nimic, pentru că şi bărbaţii sunt sensibili la dureri şi julituri de tot felul.

Trebuie să doarmă cu faţa în sus după aceea pentru ca să nu-și preseze noii sâni. Şi de ce oare?! Pentru că o dor mult.

Va trebui să poarte o bustieră medicală şi firele de la operaţie se scot timp de trei săptămâni, începând cu prima săptămână. Două săptămâni nu va putea munci iar sex va putea face după „minimum două săptămâni sau mai mult”[16].

Cicatricele postoperatorii vor dispărea în timp, ajungând nişte linii fine. Însă la unele persoane vor rămâne cicatrice vizibile, care şi acelea vor trebui refăcute.

La întrebarea cât va dura frumuseţea aceasta plină de durere, răspunsul e acela că va rămâne constantă, dacă nu vor exista modificări importante ale greutăţii sau o sarcină.

Dar, peste câţiva ani, e nevoie de alt lifting[17], pentru că  bătrâneţea nu vrea să ia în seamă disperata noastră fugă după o frumuseţe tăiată cu bisturiul.

Tânăra dornică de aventuri şi de ce nu, vârstnica fără complexe, vor dori mai mult. Ele nu se vor mulţumi numai cu ajustări ale sânilor, ci vor dori să îşi mărească sânii, să-i facă baloane zburdalnice [18].

Mărirea sânilor, zice glasul scris al clinicii, „nu este doar o decizie medicală ci, în primul rând, una personală”[19].

Păi tocmai asta se şi urmăreşte: surescitarea orgoliului femeii care vrea să se remarce! Aceasta va spune da, va fi pozitivă, îşi va arunca banii în odaia medicilor şi ei îi vor îmbunătăţii aspectul clientei lor, dar nu pentru ca să scoată bani din orgoliul femeilor rănite (nu, nicidecum!), ci pentru „a creşte încrederea în sine a persoanei” în cauză.

Deşi doctorii o vor atenţiona, în mod duplicitar, pe clienta lor, că cererea ei nu cam dă bine pentru trupul pe care îl are, totuşi aceea va putea să îşi aleagă şi mărimi care o vor dezavantaja în faţa marelui public, dar nu şi în faţa publicului pe care ea îl vizează.

Sau, câteodată, se întâmplă faptul, că mărimile plac oricărui public, chiar şi celui care se ascunde în mod ipocrit, de ochii lumii şi spune că nu-i plac.

Luăm în discuţie în finalul acestui subcapitol implantul la sân, adică operaţia unde se pune ceva, din afară, în sânul femeii.

Dacă la operaţia de lifting sânul nu a avut o morfologie internă, acum are din plin: „Sânul este alcătuit din grăsime, ţesut glandular, vase de sânge, ducturi galactofore, nervi senzitivi” [20].

Glanda mamară e situată pe pectoralul mare şi acesta contribuie la mişcarea braţului. Dar putem alege un implant rotund, oval sau anatomic[21].

Implantul va avea un conţinut salin / ser fiziologic sau va fi preumplut cu gel siliconic (gelul acesta imită ţesutul mamar), dar se poate folosi şi un implant mixt, care să fie format din ambele soluţii [22].

Ideea e că implantul cu conţinut salin se practică mai abitir, pentru că 70% din corpul nostru e format din această substanţă. Dacă proteza se sparge, corpul înghite tot lichidul în organism.

Dar siliconul e preferat de chirurgi cât şi de paciente. Şi ne aşteptam să ni se dea un răspuns plauzibil…Dar răspunsul a fost: „deoarece arată şi se simt la fel ca şi cu un sân natural” [23].

Însă noi credem că avem de-a face în acest caz cu o păcălire de marcă, fiindcă siliconul nu e mâncat de corp ca celălalt implant iar siliconul credem că costă mai mult şi de aceea şi doctorii îl preferă.

Siliconul dă „o consistenţă mai mare” sânului şi când el se sparge (căci şi acesta se sparge!), „unele paciente pot simţi o uşoară căldură sau modificarea formei sânului” [24].

Corpul însă nu suportă intruşii: un nou detaliu în pledoaria pentru bisturiul frumuseţii.

Siliconul pare să fenteze această raţionalitate şi sensibilitate extraordinară a corpului nostru. Să fie chiar aşa?!

Dar, deşi corpul uman pare să fie driblat de către silicon, cercetătorii caută noi materiale pentru implant, care să nu provoace disconfort. Deci lucrurile dor, nu e joacă!

Pentru ce ne-ar mai trebui implanturi revoluţionare, dacă cele de acum nu au reacţii secundare?

Dezamăgirea amatoarelor de frumuseţe e aceea că şi aceste implanturi durează puţin. Nici ele nu sunt pe viaţă.

Implantul se face şi el tot prin trei incizii:

1. incizie inframamară (sub sân),

2 incizie periareolară (pe marginea mamelonului), şi

3. incizie transaxilară (la subraţ).

Implantul este plasat la nivel submuscular (sub muşchi) sau subglandular (între muşchi şi glanda mamară).

Cicatricea de la şanţul submamar este camuflată de pliul făcut de sân cu trupul. La areole va fi camuflată datorită diferenţei de culoare dintre areole şi mamelon iar la subraţ de pliul făcut de braţ cu trupul.

Există şi o cale transombilicală a operaţiei dar e mai puţin uzitată. Implantul va fi introdus în buzunarul făcut între structurile anatomice [25].

La o zi-două după operaţie pacienta simte disconfort pentru că sânii ei „vor fi tari şi măriţi ca volum”.

Noi cred că atunci ea este în stare de leşin de atâta bucurie, dacă şi-a dorit foarte mult implantul. Ne-am ferit să spunem: în stare de extaz, deşi ştim că aceasta e formularea, pentru că nu ne plac blasfemiile lingvistice.

Există însă şi beculeţe roşii care se aprind după operaţie: sânii pot avea o temperatură ridicată, vor fi tari la atingere, ne vor durea, vor devenii roşii sau se vor inflama [26].

*

9. 3. Sex cu părinţii sau implementarea ideologiei porno într-un protest social

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România [ANOSR], pe data de 13 iunie 2008, a iniţiat campania Sex cu părinţii, care îşi propunea să crească „nivelul de conştientizare asupra problemei reale pe care o implică lipsa locuinţelor pentru tineri”[27].

Afişul campaniei însă reduce ideea de casă numai la nevoile sexuale, implementând în mod conştient conceptul reducţiei pornografice în cadrul unei campanii sociale.

[Aici va apărea afișul campaniei..în forma finală a cărții]

Creat pentru studenţi şi fiind, în fapt, o portretizare a modului de viaţă a unora dintre studenţii căminişti, afişul campaniei nu pledează în principiu pentru case alocate tinerilor, ci ne propune chintesenţa unui mod de viaţă plezirist, discreţionar şi relativist.

Radu şi Anca, doi studenţi libertini sau căsătoriţi, sunt nevoiţi să trăiască cu părinţii lor pentru că nu au bani să îşi cumpere o casă sau părinţii lor, mai bine-zis, nu au bani ca să le cumpere o casă.

Părinţii [băiatului sau ai fetei?] sunt în vârstă şi epuizaţi, pentru că aceştia dorm tun…în timp ce studenţii Radu şi Anca nu par deloc extenuaţi de studiu.

Singura lor preocupare sau ceea ce îi defineşte [ca studenţi?] sunt partidele de sex prelungit şi indiferenţa faţă de faptul că fac dragoste în faţa părinţilor unuia dintre ei.

Prima undă de opinie pe care ne-o propune afişul este discriminarea între tineri şi bătrâni.

Bătrânii trebuie să muncească şi să întreţină casa, şi de aceea trebuie să doarmă noaptea, pe când tinerii trebuie să se prefacă că studiază, să cheltuiască toată ziua banii părinţilor lor şi noaptea să facă sex peste aceştia.

Părinţii sunt conştiincioşi, muncitori, responsabili şi pudici, pe când copiii lor sunt hedonişti, fără bun simţ, fără valori creştine şi indiferenţi faţă de alţii.

Părinţii se odihnesc…pe când copiii îşi jubilează sexualitatea, sexualitate ce pare a se confunda aici cu preocuparea lor marcantă.

Afişul nu face în acest punct decât să ilustreze o mentalitate fals protecţionistă a unor părinţi români, care preferă să muncească până cad pe brânci pentru copiii lor în loc să îi pună şi pe aceştia la treabă.

Needucaţi în etica muncii, a echilibrului şi a responsabilităţii, copiii aceştia cer totul de la părinţii lor şi nimic de la ei înşişi.

Tocmai de aceea nu ştiu să îi preţuiască, să le preţuiască vârsta şi munca pentru ei şi nici să preţuiască intimitatea şi timpul de odihnă al părinţilor lor.

În al doilea rând, afişul transformă casa, locuinţa, într-un spaţiu dedicat în mod exclusiv plăcerii egoiste.

Avem de-a face aici cu ideea de sex, prezentată  obsesiv ca în ideologia porno, care sexualizează în mod definitiv ideea de locuinţă.

Locuinţa nu e pentru aceşti tineri loc de odihnă, loc de relaxare, loc de studiu, loc de rugăciune, loc de discuţii, loc de întâlnire cu alţii etc.…ci e numai loc de epuizare sexuală.

În al treilea rând, afişul vorbeşte despre mentalitatea postmodernă a celor doi tineri, care îşi absolutizează în mod egoist relaţia de dragoste şi pe cea sexuală, dar şi despre cultura lor pornografică.

Cei doi tineri studenţi se manifestă ca în filmul porno, crezându-se doi actori amatori din industrie.

Ei sunt centraţi pe căutarea şi provocarea plăcerii sexuale, fac abstracţie de ceea ce e în jurul lor sau consideră că e de la sine înţeles, că postura lor sexuală trebuie să fie acceptată de către toţi.

În al patrulea rând, afişul forţează schimbarea relaţiilor dintre părinţi şi copii în sensul relaxării sexuale, printr-o strategie de imagine proprie departamentului incest din filmografia porno.

Dacă copiii sunt apţi să îşi trăiască sexualitatea în văzul şi auzul părinţilor lor, de ce să nu-şi trăiască şi părinţii sexualitatea în faţa copiilor lor?

În clasicul format de film porno Familia germană tocmai acest lucru se propune: sexualizarea tuturor membrilor unei familii, pentru ca familia să devină un loc în care plăcerea sexuală să fie trăită ca o realitate obişnuită.

Şi acum, după argumentarea noastră critică asupra ideologiei afișului, înţelegem de ce acest afiş e, mai degrabă, o pledoarie pentru o sexualizare a familiei decât o pledoarie pentru locuinţă.

Campania Sex cu părinţii a apelat la strategiile reducţioniste ale ideologiei porno în defavoarea ei şi nu credem că reprezintă un semnal de alarmă pentru moralitatea familiei ci pentru amoralizarea familiei.

Dacă cei doi sunt atât de indiferenţi, de iresponsabili şi de plezirişti când trăiesc cu părinţii lor, ce vor face când vor fi pe cont propriu? Oare nu cumva sunt improprii unei vieţi pe cont propriu şi viaţa lor în cuplu e sortită eşecului?

[1] E vorba de DVD Erotica, II (2005), nr. 2, p. 12. La această dată revista costă 179. 000 lei şi conţine un DVD. Revista se vinde pentru DVD şi nu pentru ea însăşi, deoarece e foarte slabă. În ea am găsit decât două articole de specialitate.

[2] http: //www.chirurgie-estetica.ro/buze.htm#1. Saitul a fost construit în 2004.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] http: //www.chirurgie-estetica.ro/liftingsan.htm.

[9] Ibidem.

[10] Noi suntem de părere, mai degrabă, pentru a denumi această porţiune a sânilor eflorescenţă mamară, pentru că această sintagmă denumeşte cel mai bine aspectul acestei părţi de piele de la capătul liber al sânilor.

[11] http: //www.chirurgie-estetica.ro/liftingsan.htm.

[12] Ibidem.

[13] Operaţia este numită mamoplastie.

[14] http: //www.chirurgie-estetica.ro/liftingsan.htm.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] A fi zburdalnic este o calitate în prostituţie, adică să ai cutezanţa să îţi fluturi, vânturi sau să-ţi etalezi sânii privitorilor. Tocmai de aceea am folosit şi noi termenul pentru că e unul profesional în domeniu.

[19] http: //www.chirurgie-estetica.ro/mariresan_p.1htm.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] http://www.anosr.ro/index.php?action=fullnew&id=79.